131 matches
-
-ul francez, Fine Gael din Irlanda, Partidul de Independență Islandez, Partidul Naționalist Maltez, Partidul Radical Democrat Elvețian și FPÖ austriac. În sînul familiei de partide de centru, membrul cel mai important și cel mai de notorietate este, fără îndoială, mișcarea gaullistă, reformulată de Jacques Chirac într-o adunare puternică, RPR. Gaullismul are atît o organizare cît și o bază sociologic( diferită de cele ale partidelor liberale și conservatoare, care formează ceea ce se numește "dreapta clasică". Din punct de vedere al electoratului
Partidele politice din Europa by Daniel L. Seiler () [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
UNR le-a adus stîngii în 1958 și 1962, succese care s-au înmulțit după cîștigarea prezidențialelor, în 1965, de către de Gaulle și menținute de UDR pînă la alegerile din 1968, suferind o oarecare eroziune după legislativele din 1973. Mișcarea gaullistă, mai interesată de politica socială decît de liberalism, prezintă o aripă de stînga care o deosebește și mai mult de dreapta clasică. Din punct de vedere al organizării, atît RPF cît și UNR-UDT, UDR sau RPR, constituie un tip intermediar
Partidele politice din Europa by Daniel L. Seiler () [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
a reușit să angajeze în această aventură europeană și alte familii politice, care, la rîndul lor, și-au pus amprenta prin specificul lor, fie că este vorba de socialiști, de liberali sau, în Franța, de generalul de Gaulle și de gaulliști. Al treilea, și nu cel mai puțin important, este adaptarea la Europa a conceptelor tipic creștin-democrate, cum ar fi respectarea grupurilor intermediare, apărarea drepturilor persoanei, noțiunea de comunitate sau principiul subsidiarității introdus în tratatul de la Maastricht semnat în 1991; aceste
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
subiectul naționalității "algeriene" a evreilor din țară, revenind astfel asupra cetățeniei franceze care le fusese acordată prin decretul Crémieux din 1879. Toate acestea au contribuit la întreținerea ostilității manifestate de repatriați împotriva lui de Gaulle în particular și a regimului gaullist în general. Această animozitate s-a accentuat în timpul Războiului de Șase Zile, din cauza atitudinii adoptate de general față de Israel și a sprijinului său indirect pentru țările arabe. Mulți repatriați au comparat această atitudine de abandonarea Algeriei în mâinile arabilor. Din
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
Independență și Democrație (IND/DEM), din iunie 2004. Grupul militează pentru descentralizarea puterii în cadrul UE, fiind format din eurosceptici și eurorealiști. Această formațiune politică reunește, după ultimele alegeri, reprezentanți din 10 state membre. Gruparea Uniunea pentru Europa Națiunilor (UEN) Gaulliștii francezi s-au separat de liberali, în 1965, pentru a forma Gruparea Uniunea Democratică Europeană (UDE). În 1973, li s-a alăturat partidul irlandez Fianna Fáil, ceea ce a dus la schimbarea numelui în Gruparea Democraților Progresiști Europeni. După alegerile din
Parlamentul European Evoluție. Structură politică. Alegeri europarlamentare by Ionel Boamfă, Ana-Elena Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1786_a_3170]
-
luptător în Rezistență, e deportat la Buchenwald în 1943 și publică la întoarcere L'Univers concentratio-nnaire (Universul concentraționar), 1946, și Les jours de notre mort (Zilele morții noastre ), 1947. În 1968, sedus de politica generalului de Gaulle, acceptă eticheta de "gaullist de stînga" și devine deputat al de-partamentului Isère (1968-1973). În 1973, publică La société éclatée, de la première à la seconde révolution mondiale (Societatea spulberată, de la prima la a doua revoluție mondială). Pentru David Rousset, reflecțiile istorice, analizele politice și acțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
arhivă nu înseamnă a face filosofie. A gândi cu i/Istoria și a face filosofie (istorică) sunt două instanțe diferite. Foucault nu a fost niciodată un filosof de meserie și cu atât mai puțin vreun consilier de politician, în ciuda experienței gaulliste. Istoriile lui Foucault sunt atipice pentru peisajul istoriografic modern mai ales pentru că profesorul francez a practicat scrierea lor ca pe un discurs 206 despre relații social-politice și despre putere, iar, prin natura lor, istoriile de discurs vizează un mod de
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
de frînă, situîndu-se la celălalt capăt al pozițiilor avansate cu cîțiva ani în urmă. Caracterizată printr-o apărare intransigentă a Statelor Europei, prin refuzul instalării unui organism supranațional, prin opoziția hotărîtă față de alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal, concepția gaullistă asupra Europei va cîntări greu, paralizînd progresiv mecanismele instituționale ale Comunităților Europene. În această perioadă, chestiunea europeană, față de care SPD și-a abandonat opoziția neclintită, ca urmare a morții președintelui său, K. Schumacher, în 1953, nu-i mai poate pune
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
-ul emis de generalul de Gaulle în 1963 împotriva intrării Marii Britanii în Piața Comună contribuie și mai mult la complicarea situației. Această inițiativă pare să blocheze din nou orice posibilitate de evoluție. Totuși, prin naționalismul pe care îl degajă, argumentele gaulliste sînt inacceptabile pentru majoritatea socialiștilor europeni, făcînd obiectul unei luări de poziție a Internaționalei, care condamnă: "revenirea la conceptele tradiționale, fataliste și depășite de prestigiu național și hegemonie, care amenință toate realizările anilor de după război"34. O singură dată, Internaționala
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
Două zile mai tîrziu, riposta fulgerătoare a generalului de Gaulle, care dizolvă Adunarea Națională, anunțînd alegeri legislative, face să dispară această perspectivă. La alegerile legislative din 23 și 30 iunie, FDGS pierde 61 de locuri, iar PC 39, în timp ce majoritatea gaullistă cîștigă 97, iar republicanii independenți, 21. Atît în 1968, cît și în anii ce au urmat, ideologia "de stînga" va contribui, cel puțin în anumite domenii, la modificarea substanțială a societății franceze; ea diferă mult de concepțiile socialiste sau social-democrate
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
în vederea regionalizării și înlocuirea sa cu G. Pompidou vor permite punerea în aplicare a unor noi inițiative diplomatice ale guvernului francez: mlădierea poziției franceze față de intrarea Marii Britanii în Piața Comună deblochează o situație datînd din 1963, an în care diplomația gaullistă s-a opus cu brutalitate oricărei apropieri a Regatului Unit de CEE. În timpul conferinței la nivel înalt de la Haga (decembrie 1969), Cei Șase cad de acord asupra consolidării diverselor instanțe europene și asupra perspectivei de creare a unei Uniuni Economice
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
simbolică, ce se sprijină pe amploarea angajamentului și a sacrificiilor militanților săi. Trebuie arătat faptul că nu se mai pune problema unei alianțe muncitorești, PCF-ul fiind convins că el este clasa muncitoare: acum contează numai alianța / înfruntarea cu burghezia gaullistă. Cu totul altfel stau lucrurile în Italia. Partidul decimat fiind, cadrele aruncate în închisoare, PCI nu dispune în 1941-1942 decît de poziții teoretice, fără efect asupra realităților: Frontul național și acțiunea armată revendicate nu mai există decît pe hîrtie. Dar
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele () [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
la alegerea președintelui Adunării, o lună mai tîrziu. Comuniștii duc o luptă feroce împotriva proiectului de Comunitate europeană de apărare (CED), la care începuse să se lucreze din 1950. Dar ei nu sînt singurii. Chestiunea divizează profund SFIO; radicalii și gaulliștii sînt de asemenea ostili. În noaptea de 30 spre 31 august 1954, CED este respinsă de către majoritatea deputaților. PCF se regăsește de partea învingătorilor într-un vot capital. Deputații comuniști se vor alătura chiar votului de învestitură a lui Pierre
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele () [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
țărilor lor. În timpul anului 1954, comuniștii francezi votaseră, pentru prima oară din 1947, învestitura unui guvern sub conducerea lui Pierre Mendès France, în speranța reglării chestiunii Indochinei. Totuși, acesta a refuzat voturile comuniste. În plus, ei s-au regăsit alături de gaulliști și de anumiți socialiști în respingerea CED. Începînd din 1956, problema Algeriei ocupă primul loc în actualitatea franceză. PCF condamnă 'recurgerea la acte individuale', adică la terorism și la represiune; el cere să fie recunoscut 'bunul fundament al revendicărilor de
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele () [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
și, de asemenea, participarea CGIL la comitetul economic și social. Și în Franța, au fost aduse unele modificări la aprecierea Pieței Comune. Dar, dacă comuniștii francezi revendică intrarea CGT în comitetul economic și social, ei susțin în timpul anilor șaizeci politica gaullistă de refuzare a aderării britanice și de respingere a alegerii adunării europene prin sufragiu universal. CEE reprezintă una dintre dificultățile majore în negocierea platformei comune cu FGDS în 1965 și mai tîrziu în negocierea programului comun. Totuși, în ciuda dezacordurilor dintre
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele () [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
stabili agenda și de a formula propuneri. Mai tîrziu, crearea Băncii Centrale Europene și a "agențiilor regulatoare de riscuri" s-a înscris în aceeași logică. Conform acestei viziuni, care diferă mult mai puțin decît pare la prima vedere de interpretarea gaullistă, Comunitatea nu este decît un ansamblu de instituții tehnice și autonome care au primit din partea guvernelor puterea de intervenție și regulare în cîteva domenii precise, în virtutea unei gestiuni mai bune la nivel european decît la nivel național. Autorii acestor analize
Europa politică: cetăţenie, constituţie, democraţie by Paul Magnette () [Corola-publishinghouse/Science/1437_a_2679]
-
reiese și din declarația lui Joschka Fischer de la Universitatea Humboldt 15 din 2000, făcută în contextul dezbaterilor cu privire la viitorul Uniunii. Franța și Marea Britanie au promovat cu precădere modele care respectă suveranitatea statelor membre, prima fiind multă vreme marcată de concepția gaullistă potrivit căreia la baza construcției europene stau statele, singurele "legitime și capabile 16" să o realizeze, Europa supranațională fiind, din această perspectivă, "un mit" sau "o himeră" 17. În ceea ce privește elitele politice britanice, acestea au privit multă vreme construcția europeană ca
Despre Parlamentul European: democratizare şi democraţie by Nathalie Brack, Ramona Coman, Yann-Sven Rittelmeyer, Cristina Stănculescu [Corola-publishinghouse/Science/1399_a_2641]
-
de la Paris, consacră existența unei Adunări. Dar încă din 1958, membrii acesteia și-au exprimat în repetate rânduri dorința ca instituția să poarte numele de "Adunare parlamentară"5. Aceste revendicări au provocat numeroase reacții în Franța, mai ales în câmpul gaulliștilor, foarte atașați principiului de suveranitate națională. În ciuda acestor revendicări, rezoluțiile adoptate de Parlament nu au dus imediat la o schimbare a numelui instituției. Prima Președintă a acestei adunări, aleasă în funcție imediat după primele alegeri europene directe, Simone Veil, a
Despre Parlamentul European: democratizare şi democraţie by Nathalie Brack, Ramona Coman, Yann-Sven Rittelmeyer, Cristina Stănculescu [Corola-publishinghouse/Science/1399_a_2641]
-
93. 328 Idem, Jocul cu trecutul, pp. 152. De fapt, infernala deflagrație a generat o sumedenie de mituri subiacente, pe toate planurile, istorice, culturale, sociale, și chiar artistice. De exemplu, mitul Rezistenței franceze a oferit și fundamentul imaginar pentru republicile gaulliste a 4-a și a 5-a, mit care "satisfăcea necesitatea solidarizării francezilor în spiritul unei istorii comune și grandioase, reconciliindu-i cu eșecurile războiului, pierderea rangului și decolonizarea cu războaiele catastrofale din Indochina și Algeria". Complexul mesianic american nu
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
Paris în 1965, respectiv 1969, precum și ale lui Georges Rieu și Claude Gendrot la București în 1970, respectiv 1974. În plus, distanțarea față de Moscova și doctrina neamestecului în treburile interne în cadrul Pactului de la Varșovia din 1964 echivala cu distanțarea Franței gaulliste în cadrul NATO (două regimuri nonconformiste care se simțeau prea puternice pentru a se mai teme ca dovadă, România și-a deschis închisorile, ceea ce constituia un mesaj pozitiv transmis Occidentului). Lucian Boia, România, țară de frontieră a Europei, p. 112. 841
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
pierdut războiul franco-prusac, prăbușindu-se cînd Franța s-a predat brusc Germaniei naziste, în 1940. A Patra Republică, fondată după cel de-al doilea război mondial, a fost atacată de un partid comunist mare, bine organizat și militant, precum și de către gaulliști și anti-republicanii conservatori. După eșecul suprimării unei revolte coloniale în Algeria, regimul a căzut fără vărsare de sînge în 1958, cînd generalul de Gaulle a preluat puterea. El a impus o nouă constituție democratică pentru a Cincea Republică Franceză, care
Democraţia şi alternativele ei by Richard Rose, William Mishler, Christian Haerpfer () [Corola-publishinghouse/Science/1395_a_2637]
-
calea sovietizării, sub toate aspectele.” în Europa Occidentală, tactica frontului național e identică, dar condițiile aplicării ei sunt foarte diferite. Mai întâi datorită prezenței armatelor americană și britanică, dar și din cauza impactului forțelor ieșite din Rezistență, cum este cazul mișcării gaulliste în Franța. De altfel, în cursul unei întrevederi cu Thorez la Kremlin pe 19 noiembrie 1944, Stalin ordonă ca PCF să privilegieze o politică de alianță cu forțele de stânga și să participe la redresarea țării pentru a evita integrarea
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
și, într-adevăr, adeziunea muncitorească la partidele comuniste a fost întotdeauna inegală, ca una provenind din matrice profesionale, teritoriale, culturale și memoriale fluctuante. și, mai ales, mulți muncitori și militanți pentru cauza clasei muncitoare - cooperatori, sindicaliști, dar și socialiști, creștini, gaulliști etc. - nu se reclamă de la revoluția „proletară” promovată de Lenin, ba chiar o combat cu înverșunare. în 1905, sociologul german Werner Sombart se întreba într-o lucrare faimoasă: De ce nu există socialism în Statele Unite? Iar unele PC-britanic, vest-german, scandinave - n-
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Continent. Moscova poate conta pe susținerea neștirbită a PCF, asta în vreme ce Franța este un actor central al construcției europene. Dacă PCF nu reușește să împiedice crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, în 1951, el găsește totuși destui aliați - îndeosebi gaulliști - pentru a provoca, în 1954, eșecul Comunității Europene a Apărării (CED), mizând cu succes pe teama provocată de eventuala reînarmare a Germaniei Occidentale. Proiectul Comunității Economice Europene (CEE) devine una din țintele constante ale comuniștilor, care dezvoltă proiectul unui spațiul
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
și pentru independența Franței, amânând pentru o etapă ulterioară răsturnarea capitalismului, dar reclamând un guvern al poporului „fără exploatatori”; baza acestuia ar fi crearea unui „larg front național de luptă contra ocupanților”, front la care s-ar putea ralia și gaulliștii de la bază. Această unitate s-ar făuri sub controlul PCF și în opoziție cu „conducerea” gaullistă, o aplicare la Frontul național a tacticii Frontului unit de la bază. Ca și în 1921 sau în 1934-1936, schimbarea de orientare este internațională. Iar
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]