160 matches
-
Între timp, comunitatea evreilor a Împărțit pâine la oameni, că erau și oameni săraci care n-aveau nici pâine cu dânșii, apă și ne-au sigilat vagoanele. Singurul lucru pe care l-au făcut e că au lăsat totuși un gemuleț deschis - n-au făcut ca aici, În Iași, În 1941, când au trimis oamenii În vagoane Închise. Cam pe la 1-2 trenul de marfă a plecat. Direcția - nicăieri. Nu știa nimeni unde se pleacă. Oameni tineri, oameni bătrâni În același vagon
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
și una pentru necesități, și s-au Închis vagoanele. În aceste vagoane Închise am călătorit aproape trei zile. În prima seară, nu știu unde, la Oradea sau poate că eram deja după Oradea - nu puteam ști pe unde suntem, pentru că cele două gemulețe mici ale vagonului de marfă erau blocate cu sârmă ghimpată și oricum nu puteai vedea; cine stătea chiar lângă geam putea să se uite afară, dar era cam greu. Acolo am fost preluați de către SS-iști germani, În timp ce jandarmii unguri
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
atunci că eram acolo 100. Vă dați seama cam cum Încăpeau Într-un vagon 100 de persoane, printre care erau și foarte mulți bolnavi, bătrâni, și noi, copiii. Ușa s-a Închis, iar la ferestre era sârmă ghimpată - erau două gemulețe mici de care nimeni nu avea voie să se apropie. Mi-amintesc că am auzit vreo trei Împușcături: cineva, a ieșit la geam și a fost nimerit exact În frunte. Probabil că se vâna treaba asta. Când am ajuns la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
unde-i dezbracă În pielea goală, rămân numai bocancii și pe urmă nu știm ce fac cu ei...”. Și atunci am zis: „Domnule, dacă găsesc ăștia ceasul ăsta, măcar să nu-mi ia ceasul”. Am aruncat ceasul afară din tren. Pe gemulețul ăla mic care era la vagoanele de marfă. Și de acolo ne-au dus mai departe. Și, Într-adevăr, a fost exact cum spunea ăsta, feroviarul maghiar. Nu știu de unde știa. Și am ajuns la o poartă mare. Poarta s-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
conducere din oraș. Ei stăpîneau Securitatea, Miliția, sovromurile, ei erau directori și șefi". Deși nu i-au găsit nici o vină, este condamnat la 3 ani de închisoare și doi ani de degradare civică. În Peninsulă, își va vedea, pe un gemuleț, fratele, Ioan Maluș. Va fi eliberat după 4 ani și 7 luni. Va lucra în construcții, unde se califică instalator termic. Mărturisește calvarul la care a fost supus în "libertate": "În cei douăzeci și nouă de ani de lucru pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
eu am așteptat. Și-am așteptat. Of, Doamne, m-am gândit întristată, probabil c-a șters-o. Nu vrea să aibă de-a face cu mine. Începusem să dezvolt un talent pentru situațiile astea. Probabil că Adam era îndesat pe gemulețul din toaleta bărbaților, chinuindu-se să iasă printre pubelele urât mirositoare, frunzele de varză și sticlele goale de coniac care se găsesc la ieșirile din spate ale restaurantelor și cafenelelor. Mi-am pus cartea în geantă - vă închipuiți că fusesem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
eram eu, ci cartea lui scrisă cu ocazia despărțirii de mine. Iubitul meu spusese că nu mă mai iubește. Cel puțin nu la fel ca înainte. Cel puțin nu suficient cât să rămânem împreună. El privea înainte. Înaintea lui, prin gemulețul rotunjit al avionului, oamenii, casele și pozele lor de familie nu se vedeau din cauza norilor. Cartea lui se numește Nevoi speciale. A apărut la Editura Polirom. Pe vremea când călătoream împreună cu metroul pe sub București mi-a spus deodată că el
Poveşti cu scriitoare şi copii by Viviana Mușa Augusto () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1776]
-
am vindecat... Nu mai am nimic acuma. Da’n Securitate o fost foarte-foarte greu. Plus anchetele, plus, cum vă spun, singurătatea aia... Dar cum vă petreceați timpul Între anchete? Cum era celula, chiar În fund, spre calea ferată, era un gemuleț mic și acolo era o masă de beton cu stâlpi joși. Apoi aveam un calorifer sub un pat, și sub unul nu. Și de-acolo, de unde era caloriferul ăla, vinea un șoarece. Apoi ce rămânea din mâncare... Îi păstram. Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Cortona, zise el cu afecțiune. - Un felinar? Arrigo Încuviință. - Dar de un tip extraordinar. Fratele Elia a spus că lumina lui va putea trece peste mare, ajungând și până la necredincioșii din Palestina. Pe o parte a ciudatului obiect era un gemuleț Închis cu un mâner. Dante desprinse dispozitivul de fixare, aruncând o privire Înăuntru. Acolo era doar o plită mică, ecranată În partea dinapoi de o parabolă care pesemne că avea funcția de a concentra lumina spre ferestruică. Se Întoarse către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
a mișcării, ci a eternei sale nemișcări. Omniprezentă și constantă precum creatorul ei. Priorul scutură energic din cap și eliberă resortul mecanismului. Axul dințat Începu să se rotească, la Început lent, iar mai apoi din ce În ce mai iute. Își apropie ochiul de gemulețul din partea opusă celei cu lampa. În jur strălucea haloul de lumină, Însă În deschizătură domnea Întunericul cel mai deplin. Bonatti se apropiase și el de punctul de observație, Îndepărtându-se mai apoi cu o expresie de batjocură. - Privește bezna care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
puternic al angrenajelor umplea văzduhul, pe măsură ce impulsul resortului sporea viteza de rotație. Aripioarele regulatorului se ridicau și Începuse acțiunea de frânare. În curând, axul avea să ajungă la regimul prevăzut și să se stabilizeze. Între timp, continua să privească prin gemuleț, fără să izbutească a zări nimic. Își trecu mâna peste fruntea brobonită de sudoare, În timp ce senzația amară a Înfrângerii Începea să Își croiască drum În sinea lui, grea ca o piatră de moară. Apoi, dintr-o dată, o sclipire, urmată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ei de gaz aprins, azvârlea bucățele minuscule de metal verde în interior, din văpaia cu o mie de lumânări. Trupul ei, ce mirosea cald și feminin, era acoperit cu o apă ce îi pornea într-o linie calmă peste sâni. Gemulețul dulăpiorului cu medicamente strălucea asemeni unui adăpost de un albastru întunecat în perete, de parcă ar fi fost o fereastră spre o mare înserată și nu spre ceața de cenușă a Parisului. M-am așezat cu halatul pe umăr și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
au declarat evreii care l-au identificat, „s-a purtat ca un călău. În tot timpul mergea cu revolverul În mână și trăgea cu el. I-am spus domnule Moraru XE "Moraru, Dumitru (căpitan)" mă cunoști și te cunosc... Pe gemulețul din vagon i-am dat 500 lei rugându-l să deschidă ușa vagonului, să vină puțin aer. Moraru XE "Moraru, Dumitru (căpitan)" a luat banii dar În loc să deschidă ușa a tras cu revolverul prin gemulețul prin care eu Îi dădusem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2137_a_3462]
-
cunoști și te cunosc... Pe gemulețul din vagon i-am dat 500 lei rugându-l să deschidă ușa vagonului, să vină puțin aer. Moraru XE "Moraru, Dumitru (căpitan)" a luat banii dar În loc să deschidă ușa a tras cu revolverul prin gemulețul prin care eu Îi dădusem banii”35. Încercarea de a-i acuza pe germani pentru crimele Înfăptuite Împotriva evreilor de către români În cele două „trenuri ale morții” este un subiect În sine (vezi infra). În prezent, se poate stabili În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2137_a_3462]
-
făcut totul să nu primească apă, au fost urcați În vagoane, care staționaseră toată noaptea lângă râul Bahlui XE "Bahlui" : „Fiind lângă apă, și noi deatâta vreme Însetați, cei mai mulți n’au putut rezista și săreau din vagon prin acel mic gemuleț ca să se ducă să bea apă. Cei mai mulți au fost Împușcați de soldați și pot să descriu scena În care un plutonier care era ajutorul magistratului Triandaf XE "Triandaf (locotenent)" a executat un copil de 11 ani În felul următor: Copilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2137_a_3462]
-
iz de lipie crudă și mucegăită, de la patiseria învecinată cu care prietenul lor împărțea același spațiu melancolic și sordid și care își vindea ieftin doritorilor puțina producția curentă, adică foi de plăcintă, foi waffé și cornete de înghețată, pe un gemuleț deschis, în partea opusă a fundației clădirii, direct în stradă. Cu pași siguri, trădând o îndelungată obișnuință, pe chiorâtelea (Bossul devenise agasant de calic și de hapsân, acumulând o serie de restanțe la facturile de electricitate și la cablu!), Dănuț
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
cernite. Pășind împreună cu ceilalți, pe portița scârțâitoare, care nu se încuia niciodată, Sile ocolește unul dintre parii pentru rufe, încoronat apotropaic cu o tigvă de cal sau de catâr, apoi se înalță pe vârfuri și ciocănește cu degetul încovoiat, în gemulețul de la ușa parohiei: Părinte Costică, ești acasă? Părinte! Părințele... Hei! Nimic. Nici un răspuns. Hei, părinte! Scoală, băi și vino la ușă! Avem o treabă cu sfinția-ta! O treabă din aia, care nu suportă amânare! Părinte Costicuță! se insinuează și
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
-și ascundă decolteul torpilă. Brandy trece la cercei simpli de aur. Își dă jos perlele și-și pune un lănțișor cu cruciuliță de aur. Asta cu o clipă înainte să ajungem la grănicer. — Naționalitățile dumneavoastră? zice tânărul grănicer așezat dincolo de gemulețul său, în spatele computerului său, cu dosarul său cu clemă și uniforma sa albastră, în spatele ochelarilor săi de soare reflectorizanți, și-n spatele insignei sale aurii. — Domnule, zice Brandy, și noua sa voce e la fel de curtenitoare și tărăgănată ca șprotul fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
sprijinit de umăr și strâng țeava cu ambele mâini. Cătarea e ațintită drept spre mijlocul bucății de bumbac dintre cracii colanților lui Evie Cottrell. Iată-ne pe mine și pe Seth singuri în holul lui Evie, cu cioburile căzute din gemulețul de lângă ușa principală și candelabrul austriac de cristal al lui Evie care scânteiază ca o bijuterie pentru locuințe. Singurul alt obiect e-o măsuță în acel stil provincial franțuzesc alb și auriu. Pe măsuța franțuzească e-un telefon très oh-là-là
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
șoaptă, iar Axel Rose râse. Era leit solistul de la Guns’N’Roses, avea chiar și părul lung și blond și o bandană pe cap. Dar ăsta era renumitul Paolo, care avea casă la Campodimare. Coborâră În localul de la demisol. Prin gemulețele mici se vedeau picioarele trecătorilor. Era un loc aseptic, gol, În care era o canapea, o măsuță pe care zăcea un catalog de mostre și un dulăpior din plastic și sticlă, asemănător celui din cabinetul doctorului de la Asistența Socială. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
subsuori. Cu podeaua aceasta prăfuită și cu zidurile cenușii pline de sloganuri - I NEED LAND, A PLACE WHERE NO MONEY IS SPENT, THEN KICK BACK AND LIVE LIFE IMMACULATE -, cu acoperișul spart, susținut de bârne de fier ruginite și cu gemulețele lipite cu scotch. Aceste marionete somnambule și hipnotizate de muzică Îi sunt prieteni. Fete cu câte șapte cercei Într-o ureche și adolescenți cu capetele acoperite de tărtăcuțe din lână cu dungi verzi și galbene. Liceeni care fumau prima lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
care păreau a avea un rost temeinic și Însemnat. Acel vecin, În urmă cu ani mulți, pe când se suise În autobuz ca să plece la armată, iscase un strigăt pe jumătate vesel, pe jumătate de deznădejde, după ce-și scosese pe gemulețul Îngust căpățâna cu chip cam tâmpit, pe care se lărgea un zâmbet mânzesc și se beleau ochii spălăciți, cu puzderie de firișoare roșii: „Săru’ mâna, tătică, săru’ mâna, mămică, ura, cetățeni!”. Și cei care auziseră acel strigăt se simțiseră cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mai veneai din când în când să vezi dacă mai este acolo. Era o sacoșă roșie, alta verde... Momentul cel mai frumos era atunci când începea să se vândă. Era o ușiță. Nu era ca acum, când te autoservești. Printr-un gemuleț de 20-30 cm tu dădeai banii și era bine să ai bani potriviți, căci altfel te împingeau cei din spate sau nu-ți dădea rest (iar tu erai bucuros că ți-a dat ce ți-a dat și plecai fără
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
bine să ai bani potriviți, căci altfel te împingeau cei din spate sau nu-ți dădea rest (iar tu erai bucuros că ți-a dat ce ți-a dat și plecai fără 1 leu, 2, 3, chiar 10). Tot prin gemuleț îți dădea înapoi marfa, într-o cantitate stabilită de la început, mai mult sau mai puțin. De exemplu, se dădeau două kilograme de zahăr, stăteau însă toți cei patru membri ai familiei la coadă pentru a lua 8 kg, căci cine
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
strică, important era să iei. În nebunia asta, acceptai orice îți dădea, nu conta dacă este stricat, vechi, dacă nu are ambalaj (acum judecăm după ambalaj, nu iau ceva dacă ambalajul nu-mi place). Ce dezamăgire era atunci când ajungeai la gemuleț și mi se spunea că nu mai este. Se închidea gemulețul și stăteam lângă gemuleț. Toată lumea mai stătea vreun sfert de oră, sperând că se va deschide geamul, poate a mai găsit o cantitate și o va vinde. Nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]