60 matches
-
de țin și hrănescu într-însele inorogi. Aceaia fiară iaste de mare ca un strânjicu, cornu are în frunte negru și lungu de doi sau de trei coț, părul le iaste [...], capul ca de cerb, în grumazi scurți, coama rară, genunchele, picioarele supțiri, ca de cerbu. Aceale fieri le aducu de la Etiopiia, pre mare." 325 Floarea darurilor, ed. cit., p. 169-170. 326 The Bestiary of Philippe de Thaon, edited from the original manuscrpit by Thomas Wright, Printed for the Society, by
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
lucra în Joia Apelor [a noua joi după înviere], că e rău de înțepat. Judecată Cînd cineva are judecată cu altul, își face o ață de cînepă de vară și, după ce a descîntat-o, se încinge cu ea peste mijloc, la genunche, la gleznele picioarelor, la mîni, la coate și la gît, aceasta spre a se putea uimi judecătorii și a se pune lucrul la uitare. Cînd mergi la judecată, pune-ți o pietricică în traistă. Tîlharii, dacă intră la judecătorie, calcă
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
să sărute pe copil pe palmă, că se face tîlhar. Par Cel care bate în pămînt vreun par fără trebuință și nu-l scoate pe lumea cealaltă îl va scoate cu ochii. Parte Cînd ai noroi în cot și în genunche, ai parte de bivoli. Pasăre în ziua de Dragobete se însoțesc paserile. Paserile de casă cînd se culcă devreme e a bine; cînd se culcă tîrziu e a lipsă. La muncă să nu arunci fărmăturile, ci să le dai la
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
mi fac pod și casă; Ție îți spun cuvinte, câștig prieteni mulți, / și case și păduri și ploi și celelalte, // și cresc spre Tine până când mi se-nvechește carnea, / până când osul se tocește la încheieturi, apoi / m-aplec într-un genunche, sufletul meu se-apleacă într-un trup / și plouă peste mine tot mai străine ploi” (De dorul cui cresc, Doamne). Nutrind, totuși, speranța reinstalării în „prototip”, a perceperii „cuvântului originar” („Redă-ne prototipul, dă-ne prima sămânță / și ca pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288731_a_290060]
-
această dată, al nesfârșirii zilei dintâi ce urmează sfârșitului, își oferă imaginea drept chip de nevăzut, nemaivăzut în felul în care el e reflectare pură, lumină a vieții renăscute: "Dar dacă poți, privește ici, în pământul copt,/ sub flacăra-n genunche la căpătâiul nopții,/ figura nevăzută, teribilă, a forții" (Herța, VII)15. Căpătâiul nopții e limita dincolo de care tot ce este înnoptat, ascuns vederii, își dezvăluie carnea luminoasă, albă ("Și noaptea crește albă pe lagună", Reverie)16, așa cum apare de obicei
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
stabilit de limbajul poetic într-un timp magic aferent. O valoare diferită de imperfectul durativ au verbele în fragmentul următor: „Un buzdugan ș-alegea,/ D-o mie cincizeci de-oca,/ Toarta patruzeci venea.../ În mână că mi-l lua,/ De genunche mi-l trântea,/ De rugină-l scutura,/ Ca laptele îl făcea,/ Ca soarele strălucea./ La brâu că mi-l așeza”. Acțiunile scurte și rapide nu intră aici sub puterea mistuitoare a duratei pentru a fi redate prin perfect compus, ci
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
jocul păpușelor, precum Miron Pompiliu, șeful caracudei clefăitoare, Iacob Negruzzi sau carul cu minciunèle, cum îl poreclea Pogor, reprezentat prin o păpușă mohorâtă cam de coloarea ceaunului. Petru Carp, supranumit excelență, reprezentat prin o păpușă cu titva goală ca un genunche, împodobită numai cu trei peri à la Bismarck, dar de rolurile lor nu-mi mai aduc deloc aminte. Așadar, iată, în rezumat, pre cât memoria m-a servit după 19 ani trecuți, cum s-a petrecut jocul păpușilor la 1883
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
-i pătrunsese prin șosetă. În ziua următoare, fetiței Îi apăruse o iritație pe picior, care se schimbase curând În ceva ce, după toate aparențele, părea a fi o arsură și care treptat i se Întinsese pe picior În sus, spre genunche. Copilul avea febră ridicată. Toate tratamentele se dovediseră zadarnice până când un reprezentat al sănătății publice se dusese la cimitirul de mașini și luase o mostră de lichid, care se dovedise a avea o mare concentrare de PCB, care se scursese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
fără véste, din așternut l-au luat și l-au dus la Sfânta mănăstire ot Snagov. Era sâmbătă spre duminică, dechemvrie 20 deni, în ziua de Sfeti Ignatie bogonoseț, leatul 7172. Și acolo au stătut la dumnezeiască liturghie tot în genunche la sfintele icoane. Fiind gata, s-au pricestuit trupului și sângelui Domnului nostru Isus Hristos. Iar cînd au fost seara, pre la cină, l-au omorât în trapezăriia mănăstirii”. Faima individuală și onoarea familiei Stoica Ludescu, în urma uciderii postelnicului Constantin Cantacuzino
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
amestec de iubire profană și iubire sacră, de înălțare și umilință: „Dacă mi-ai da surâsul ca un pelin amar,/ ai birui pământul din celălalt cântar,/ te-aș curăța de blastăm ca pe-un oțel de zgură,/ și aș cădean genunche la albia impură/ și m-aș târâ-n țărână, urât și murdărit -/ spre singurul părete care-a rămas din schit.”// (Cântece simple: Vlaici, II) Și tot într-un asemenea tip de poezie găsim versuri în care reverberează profund ceva nedefinit, doar
Note despre expresionismul poetic al lui B. Fundoianu by Alexandru Ruja () [Corola-journal/Journalistic/3900_a_5225]
-
Emil Brumaru Cu cît te apropii de mine Ți-s mîinile parcă mai lungi Și părul e-o miere de-albine Cu care, lin, trupul mi-l ungi. Și sînii se umflă cît șoldul, Și coapsele-n ceruri plutesc. M-așează-n genunche imboldul De-a-ți pune-un sărut pămîntesc Pe carnea prelinsă-n rușine De-aluaturi în scorburi adînci. Cu cît te apropii de mine Picioarele-ți parcă-s mai lungi...
Caligrafie by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/11320_a_12645]
-
contaminate de spontaneitatea limbajului cotidian. De aceea, alături de formulele extrem de ceremonioase ale stilului oficial al epocii (impregnate de o afectivitate clișeizată: "iarăși mai supăr luminat auzul Înălțimii Tale", "cu hierbinți lacrămi căzui la mare milostivirea Înălțimii Tale", "cu plecare de genunche jăluim Măriei Tale"), apar destule exemple de limbă vie, colocvială: "au rămas lucrul baltă"; "au făcut și fac unile ca d’alte acestea". Rezumarea situațiilor nu e lipsită de simț ludic: "dumnealui ( ...) au cumpărat ce n-au știut, cum și
Citind anaforale by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13871_a_15196]
-
nu-l omoare. Dar și al ei mire, iată-l că sosește, Arma-n sus ridică și ochind țintește. ș...ț " Nu! strigă domnița; nu da, dragul meu! Pe-acest cerb, sărmanul, vreau să-l mîntui eu; Căci mie-n genunche el s-a prosternat, Convins că de mine poate fi salvat! Mie în genunchi a venit să ceară Grație... Eu nu pot ca să-l las să piară!" Și, zicînd acestea, ea a dezarmat Brațul ce-al său mire ține ardicat
Epistolă către Odobescu by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/8093_a_9418]
-
poți... Atunci e alta... Că tot te mai gândești L-acea fetiță mică cu ochii îngerești Ce ai văzut-o-n strana acelei[a] biserici, În sunet de organe și cântece de clerici. O văd parcă ș-acuma... Sta în genunche, sfânt, Iar părul peste spate ajunge la pământ, Prin cozile de aur se vede umăr, gât Mai alb decât omătul..." Ce te mai rogi atît? " Ai întrebat, Bogdane. Cu mînile unite Ea te privi atuncea pin genele uimite, Cu mâni
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
îl bat bine, De-aș putea, ca pe dânsul te-aș bate și pe tine Așa, că tu mă sparii... să vii noaptea aici! BOGD[AN] Ai drept! Ai drept ca astfel, iubito, să mă cerți, Vezi, te rog în genunche ca să mă ierți... mă ierți? VER[ENA] Da. BOGD[AN] Știi tu-nsă, Verena, cum oamenii se-mpacă? V[ERENA] Nu știu. BOGD[AN] Ei se sărută. V[ERENA] Nu știu. BOGD[AN] Ei, să[-ți] arăt? Oleacă. Tu mi-
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
s-arată Bogdan în fereastă, ea țipă-ncet și fuge după horn) Ah! 2257 [BOGDAN] O, nu fugi, stai, stai! Anna, ierta-vei oare că eu am cutezat Să viu acuma, noaptea... poate te-am speriat, Dar vezi... că în genunche eu cad naintea ta Și, de ți-oi spune [oare] de ce, mă vei ierta? O! nu privi în laturi și vezi-mă pe mine: Pot crede că în viață mă vei iubi pe mine? Ascultă. Tu, gingașă ca floarea de
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
de-oi țipa... el piere. SE uită la el pe furiș) Păcat! și nu mă-ndur. {EminescuOpVIII 104} BOGDAN Anna! ierta-vei oare că eu am cutezat Să vin acuma noaptea... și tu te-ai speriat; Dar vezi că în genunche eu cad naintea ta... Și de ți-oi spune oare de ce, mă vei ierta? O, nu privi în laturi, asupra mea privește! Pot eu spera?... O, farmec... mă răpește! Tu ești așa de albă ca floarea de cireș Și soarta
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Pe mama nu. {EminescuOpVIII 109} Să voi dar să mă mânii pe ea nu se cuvine... Pe tine-s mânioasă... De ce-ai venit la mine? BOGDAN O! tu ai totdeuna dreptate... Să mă cerți! De te-oi ruga-n genunche ca să mă ierți... mă ierți? ANNA Da. BOGDAN Știi însă cum se-mpacă doi oameni pe deplin? ANNA Nu știu. BOGDAN Ei se sărută. ANNA (speriată) Nu știu! BOGDAN Ei se sărut... puțin. ANNA (speriată) S-apropie de mine... s-apro
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
dă în mine..... O moarte-așa de lină De mâna ta! Dar știi [tu], iubita mea lumină, Că singura-mi dorință e ca să mor astfel Și tu să plângi în urmă-mi, cât, cât de puțintel? Dă dar! Cad în genunche rugîndu-te... ANNA Răcnesc! BOGDAN De ce? ANNA De ce? Că nu pot defel să te urăsc. Dar tu te superi... Nu... nu! Așa că nu-i fi rău Cu Anna ta cea mică?... nebună cum sânt eu. Cine-n lume-a mai văzut
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
eu domnesc, Și cine-o vrea să fugă să știe că-l zdrobesc. Ce-mi folosește mie că voi pămîntu-ați lins Când am călcat pe dânsul fălos și neînvins? Ce-mi folosește mie că voi, o stinsă spuză, Împlineați în genunche, zâmbet pe vineți buze, Orce spuneam atuncea când, de popor iubit, Treceam prin lume tânăr, mândru, nebiruit? Acum să văd ce poate capul cel sec și stins, Lucia voastră limbă, gheara ce-o ați întins, Acum să văd. (privind sub
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
să-ți spun aceea ce de mult mi-ardea pe limbă Inima ta nestricată, pură, care nu se schimbă, Inima, fermecătoareo, așa bună, așa mare, Și pe care mi-ai jertfit-o cu atâta abnegare M-a învins și în genunche te ador și te ascult. LAIS Mă iubești? CHALKIDIAS Mai întrebi încă? Te iubesc... nespus de mult. LAIS (se aruncă în brațele lui) Iartă-mi toate acele crude imputări ce ți-am făcut. Dând altuia pentru mine toate câte le-
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
vacanțe! Bunica! „Bunico, cum știe Dumnezeu de noi toți de pe lumea asta?” Ea lua un pai și-i spunea să Închidă ochii, Îl atingea Într-un anume loc cu paiul, și-l Întreba: „Știi unde te-am atins? „Da, lângă genunche, puțin mai jos.” „Da’ știi unde? Îl simțăști?” Îl mai Întreba Încă o dată bunica. „Da.” „Așa știe și Dumnezeu de fiecare dintre noi, oriunde ne-am afla, dar musai să știm și noi de el. Lumina! Lumina farurilor, deci aruncând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
colțul patului de scânduri ca o stană de piatră. La spatele lui, horcăiturile reîncepură ca niște ferăstraie ruginite. Un soldat se lăsă pe vine, în ungherul de lângă ușă, cu arma în brațe și adormi numaidecât, pe când cellalt cîrliga când un genunche, când pe cellalt, uitîndu-se numai în tavan la pironul de care atârna lampa. Telefonistul întorcea capul deseori, curios, dorind amănunte și neîndrăznind să întrebe nimic. Liniștea și lumina pătrundeau în sufletul lui Apostol ca într-o casă pustie. Osteneala îi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
că nu e picior de povestitor. Așa ceva, mai rar! Episodul 26 îN CARE APAR NOI ȘI NOI PERSONAJE Și cum stăteau ei acolo lângă foc și se desfătau într-ale vorbii, numai ce povestitorul numit Parnasie se săltă într-un genunche, privi cu luare-aminte peste capetele celorlalți și le făcu semn gata, mucles. Ce e, mă? - întrebă nedumerit Surduc. — Vine patroana! - șopti Parnasie. — Ce patroană? - întrebă și Metodiu. — Hangița, Stăniloaia, preacuvioase - zise Parnasie. E cu Buhuș. întoarseră toți capetele. Adevărat era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
lui intuiție, Broanteș își dădu seama că gestul lui ar fi în esență fals și nu-l mai făcu. — La mănăstire n-am mai stat mult după aceea, reluă Cosette întinzându-se după ceșcuță și dezvelind cu acest prilej un genunche - pentru că au venit turcii. Câte am putut să fugim, am scăpat. Pe câte n-am apucat, ne-au dus la Brăila, la un turc bătrân, unul Mustafa, care ședea în port la o masă și ne întreba care din noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]