119 matches
-
sau situații, în timp ce structuraliștii, fiind mai preocupați să descopere norme universale, au trebuit să cerceteze mai multe probleme ce aparțin categoriilor (spațiu, timp, cauzalitate, întâmplare). Bineînțeles, principala deosebire constă în faptul că Piaget era interesat profund de problema dezvoltării, în timp ce gestaltiștii, cu metafora-nucleu fundamentată pe perceperea momentului, au preferat să ignore problema dezvoltării. Din punct de vedere metodologic, utilizarea „metodei clinice” reprezintă cea mai proeminentă contribuție a cercetării piagetiene. Ea presupune, înainte de toate, interviuri elaborate riguros, cu întrebări referitoare la o
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
putea fi considerat o aserțiune relativ radicală privind rolul cunoașterii în gândirea creativă. El spune că doar în sensul cel mai larg cunoașterea este legată de creativitatea veritabilă și că poate să-i dăuneze. O poziție similară au avut și gestaltiștii (de exemplu, Scheerer, 1963; Wertheimer, 1982; pentru amănunte, vezi Weisberg, 1995a), care au propus bine cunoscuta distincție între gândul „reproductiv” și cel „productiv”. Primul, care depinde de reproducerea comportamentelor precedente ce au avut succes, implică păstrarea vechilor obiceiuri în gândire
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
5.6.3. Învățarea corectării distorsiunilor - capacitatea omului de a acționa ca un computer 95 5.6.4. Indiciu multiplu (multiple cue) și potențialități ale răspunsului (response potentialities) 96 5.6.5. Maturizarea conceptelor - seturi ale învățării 97 6. Teoriile gestaltiste ale învățării 99 6.1. Ce este gestaltismul? 99 6.2. Viața și opera lui Wolfgang Köhler 101 6.3. Teoria învățării prin iluminare 102 6.4. Teoria „iluminării” 103 7. Teoria disonanței cognitive 109 7.1. Viața și opera
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
extrapoleze fără nici o reținere concluzii obținute prin experimente pe animale, pentru a explica procese psihice umane de mare complexitate. Rezultatele nu puteau fi decât simplificări șocante, adesea chiar naive. Ceea ce a stârnit reacții vehemente din partea psihologilor europeni, în special a gestaltiștilor. În anii ’20 ai secolului trecut, când Thorndike tocmai încerca să își stabilizeze sistemul, aceste critici s-au transformat într-un adevărat uragan. Corului gestaltist care venea din Germania i s-au alăturat vocile contestatare ale behavioriștilor americani. O vreme
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
șocante, adesea chiar naive. Ceea ce a stârnit reacții vehemente din partea psihologilor europeni, în special a gestaltiștilor. În anii ’20 ai secolului trecut, când Thorndike tocmai încerca să își stabilizeze sistemul, aceste critici s-au transformat într-un adevărat uragan. Corului gestaltist care venea din Germania i s-au alăturat vocile contestatare ale behavioriștilor americani. O vreme, Thorndike le-a ignorat. Dar, spre sfârșitul deceniului amintit, el nu a mai putut eluda dovezile și contraargumentele temeinice la teoriile sale despre inteligența umană
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
scrisului, învățarea algoritmilor matematici etc. Aceste învățări prin exersare au determinat extensia contemporană a sensurilor expresiei englezești training (literal, „antrenament”); actualmente este utilizată cu înțelesul de „instruire” sau de „pregătire riguros controlată”. Începând din 1929, sub presiunea criticilor behavioriste și gestaltiste, Thorndike a revenit asupra legii exercițiului. I se demonstrase că „repetiția” nu este „marele judecător” al învățării și că exersarea practică în sine nu asigură eficiența consolidării. Această eficiență nu apare decât dacă pe parcursul exersării sunt incluși noi factori de
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
doar animal, chiar dacă poate fi redus la animalitate prin dresaj, manipulare, fanatizare. După 1930, Thorndike însuși pare a-și fi dat seama de enorma eroare. 1.9. Apartenențatc "1.9. Apartenența" După 1930, Thorndike a renunțat să-i persifleze pe gestaltiști. Ba chiar a încercat să-și apropie sistemul de teoriile acestora. În 1935 și-a uimit discipolii prin adaptarea termenului de apartenență (belongingness), în jurul căruia a construit o teorie de legătură, o punte către psihologia europeană și behaviorism (Thorndike, 1935
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
încercat să-și apropie sistemul de teoriile acestora. În 1935 și-a uimit discipolii prin adaptarea termenului de apartenență (belongingness), în jurul căruia a construit o teorie de legătură, o punte către psihologia europeană și behaviorism (Thorndike, 1935, pp. 59-61). La gestaltiști, „apartenența” este definită ca un principiu de organizare intrinsecă a configurației (Gestalt). Dar în conexionism? Thorndike l-a formulat ca o lege a învățării: „Dacă o reacție aparține situației, atunci conexiunea se învață mai ușor; dacă aparține conexiunii, atunci un
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
p. 59) preciza că fenomenul se produce „oarecum ca atunci când gustul urmează introducerii mâncării în gură, sau ca „atunci când capturarea survine după atacarea prăzii”. 1.10. Principiul polaritățiitc "1.10. Principiul polarității" Legea apartenenței este în chip evident de sorginte gestaltistă. Dar, prin introducerea în 1932 a „principiului polarității”, Thorndike i-a depășit pe gestaltiști deschizând o direcție a cercetărilor cu totul nouă. L-a enunțat în numai vreo zece rânduri extrem de revelatoare. Conform principiului polarității, „conexiunile acționează mai ușor în
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
în gură, sau ca „atunci când capturarea survine după atacarea prăzii”. 1.10. Principiul polaritățiitc "1.10. Principiul polarității" Legea apartenenței este în chip evident de sorginte gestaltistă. Dar, prin introducerea în 1932 a „principiului polarității”, Thorndike i-a depășit pe gestaltiști deschizând o direcție a cercetărilor cu totul nouă. L-a enunțat în numai vreo zece rânduri extrem de revelatoare. Conform principiului polarității, „conexiunile acționează mai ușor în direcția în care au fost formate decât în direcția opusă” (Thorndike, 1932, p. 48
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
a fost dorită sau nu, reușită sau nu. Învățăm în general. Învățăm greșeli și lucruri reprobabile tot așa cum învățăm succese și bune obiceiuri 1. Guthrie ridiculizează „teoriile limitative” ale învățării; este cazul teoriilor care se limitează la „prezicerea interiorului” (cazul gestaltiștilor) sau la „atingerea scopurilor” (cazul lui Tolman și al teoriilor teleologiste); acestea nu ne spun nimic în privința „învățării negative” (fumatul, drogurile, alcoolismul etc.) și nu ne avertizează împotriva posibilității omului de a-și însuși comportamente reprobabile (crima, războiul, agresivitatea etc.
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
specifice de abilități sau cunoștințe. * * * Coerența remarcabilă a teoriei lui Miller și Dollard, dincolo de valoarea științifică, are și efecte perverse: generează iluzia infailibilității. Este totuși o teorie comprehensivă, care nu epuizează domeniul, ci suscită noi interpretări și abordări. 6. Teoriile gestaltiste ale învățăriitc "6. Teoriile gestaltiste ale învățĂrii" „Il faut tout d’un coup voir la chose d’un seul regard, et non pas par progrès de raisonnement, au mois jusqu’à un certain degré.” („Trebuie să vedem lucrul deodată, dintr-
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
Coerența remarcabilă a teoriei lui Miller și Dollard, dincolo de valoarea științifică, are și efecte perverse: generează iluzia infailibilității. Este totuși o teorie comprehensivă, care nu epuizează domeniul, ci suscită noi interpretări și abordări. 6. Teoriile gestaltiste ale învățăriitc "6. Teoriile gestaltiste ale învățĂrii" „Il faut tout d’un coup voir la chose d’un seul regard, et non pas par progrès de raisonnement, au mois jusqu’à un certain degré.” („Trebuie să vedem lucrul deodată, dintr-o singură privire, și nu
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
că marile personalități ale acestui curent psihologic au fost de origine sau au scris în limba germană. Este cazul lui Max Wertheimer - fondatorul curentului, al lui Wolfgang Köhler, al lui Kurt Koffka și chiar al lui Kurt Lewin. Dar curentul gestaltist este mult mai mult decât o ideologie națională și fiecare dintre reprezentanții amintiți a dezvoltat teorii proprii. Max Wertheimer s-a ilustrat prin teoria învățării productive; Wolfgang Köhler a strălucit nu doar în Germania, ci și în SUA cu teoria
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
în SUA cu teoria învățării bazate pe înțelegere; iar Kurt Lewin a revoluționat psihologia americană prin teoria dinamică a învățării. Și totuși, există elemente comune ale acestor teorii ce justifică încadrarea lor ca părți ale unei doctrine unitare. Există „legi gestaltiste” pe care le acceptă toți acești teoreticieni și care, de fapt, au intrat în patrimoniul științific peren al psihologiei. Le expunem deocamdată sintetic. Le vom relua însă cu detalii privind teoriile fiecăruia dintre teoreticienii menționați. Cititorul trebuie să fie însă
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
dintre teoreticienii menționați. Cititorul trebuie să fie însă dinainte pregătit: gestaltismul este total opus behaviorismului. Obiectivul de studiu al gestaltismului este tocmai acea black box pe care cei mai mulți behavioriști au considerat-o atât de opacă, încât va rămâne etern insondabilă. Gestaltiștii s-au ambiționat, înainte de orice, „să vadă” ce se află înlăuntrul „cutiei negre” - sufletul, omenesc sau neomenesc! Gestalt înseamnă, de fapt, că „întregul deține ceva mai mult decât deține fiecare parte componentă”; întregul deține o Gestalqualität, o „calitate a formei
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
la grup. Nu numai părțile luate separat au proprietăți, ci întregul însuși are calități. E important ca, în studiul diverselor fenomene, să se localizeze întreguri funcționale și coerente ca „realități cu drept de existență”, distincte de părțile individuale. Conform legii gestaltiste numite Prägnanz („semnificație”), ceva este modelat, organizat ca fiind „bun” - în așa fel încât condițiile predominante permit ca, în legătură cu închiderea, articularea și consistența „întregurilor particulare”, pe de o parte, și a câmpului „în totalitate”, pe de alta, să se realizeze
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
o «cale de mijloc» între cele două metode observate, cu atât mai puțin o a treia soluție nouă (Ț). Unde apar mai întâi tendințele mai primitive (în direcția firului), saltul către cealaltă problemă a fost făcut oarecum brusc”. Poziția metodologică gestaltistă este fără îndoială de mare subtilitate și actualitate. Nu intenționăm să o analizăm aici, întrucât am depăși obiectivele cărții de față. Atenționăm doar cititorul că „genialul tată al maimuțelor” era genial nu doar pentru că iubea acești „veri ai noștri” rămași
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
nonspecific sau general (cazul sarcinilor de învățare nesimilare) transferul orizontal, simetric, și cel vertical etc. Indiferent de natura specifică a teoriei învățării, legea transferului se bazează pe un set de modele explicative pertinente: modelul elementelor identice (neobehaviorist), modelul „relațiilor bune" (gestaltist), modelul înțelegerii (cognitivist), modelul abilităților înalt performative (metacognitivist). Orientările moderne din domeniul transferului în învățare consideră transferabile atât elementele de conținut, cât și elementele de tip metodologic, procedural-organizatoric, de tip know-how sau cele de tip atitudinal-valoric. De reținut: Potențialul de
Învăţarea şcolară by Burlacu Gabriela Rodica () [Corola-publishinghouse/Science/1242_a_1884]
-
O. Onicescu; M. Iosifescu) ; Teoria modelelor informaționale (M. Malița; C. Zidăroiu). • Paradigma compensatorie și recuperatorie: Teoria structurilor compensatorii în situații de handicap/deficit (R. Zazzo; R. Perren; M. Hurtig; M. Chiva); Toria recuperării comportamentelor "cu probleme" (M. Herbert). • Paradigma configuraționistă (gestaltistă): Teoria legilor/principiilor 'organizării (M. Wertheimer); Teoria insight-ului/gestaltului (W. Koh1er; K. Koffka) ; Teoria câmpului (K. Lewin; E. ToIman); Teoria schemelor cadru/frame-ului (F.C. Bartlett). • Paradigma psihosocială: Teoria imitației (N.E. Miller; J. Dollard); Teoria învățării observaționale a proceselor mediate de
Învăţarea şcolară by Burlacu Gabriela Rodica () [Corola-publishinghouse/Science/1242_a_1884]
-
realității, însă această imagine este una de ansamblu, iar nu a unor însușiri separate. De aceea, pe terenul lingvisticii, procesul perceptiv reprezintă legătura dintre lumea extralingvistică și reprezentarea ei în limbă, adică modelul esențial al construirii sensului și semnificației. Teoria gestaltistă, insistînd asupra importanței percepției globale în fenomenele de categorizare, a propus o abordare formalistă care a influențat concepția asupra prototipurilor din psihologia nord-americană. Această concepție a avut și aplicații lingvistice ce au făcut posibilă semantica prototipului, care a pus în
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
indwelling). Cunoașterea este esențialmente dinamică, având capacitatea de a integra tacit noi elemente empirice. Ulterior, ele se transformă într-un rezervor viu de anticipații euristice. Pentru a descrie logica inferenței tacite, Polanyi se folosește de principiile de cercetare ale psihologiei gestaltiste (care contestă metoda behavioristă). Accentul cade din nou pe tensiunile interne ale conștiinței, care aspiră în mod natural la coerență și la structurarea unui sens totalizator. Descriind percepția unui obiect într-un câmp vizual dat, Polanyi relevă existența unor factori
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
cele folosite în matematică, chimie, poate determina asociații ce conduc spre idei noi. Conform acestei teorii concentrarea puternică și volumul bogat de cunoștințe diminuează probabilitatea unei soluții creative, o puternică fixare putând bloca această soluție. I 1.2.6. Teoria gestaltistă (configuraționistă) a creativității Teoria a apărut ca o contrareacție la teoria asociaționistă și consideră că demersul creativ nu se desfășoară cu totul aleator și că poate fi explicat doar prin considerearea globală a fenomenului, prin descoperirea întregii sale structuri interne
Creativitatea : latură a personalităţii by Gabriela Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/713_a_1307]
-
Durkheim / 217 7.5. Împăcarea determinismului natural-istoric cu cel cultural / 218 7.6. Psihologia "înțelegerii" a lui Dilthey / 219 7.7. Teoria instinctelor sociale / 220 X. Principalele curente și orientări / 223 1. Alegerea apelor în psihologie / 223 2. Curentul psihologic gestaltist / 226 3. Curentul behaviorist / 232 4. Curentul reflexologic / 238 5. Psihologia abisală psihanaliza / 224 5.1. Nașterea psihanalizei Sigmund Freud / 224 5.2. Consolidarea și diferențierea psihanalizei / 249 5.3. Psihanaliști dizidenți / 252 5.3.1. Individualismul psihanalizei lui Alfred
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
și față de manifestările de conștiință. Acest interes, în cele din urmă, a dat o identitate inițiativelor experimentale realizate, care s-u grupat în Școala de Psihologie "de la Würzburg", care ulterior s-a integrat unui curent de gândire mai general, cel gestaltist. Era o cale prin care investigațiile puteau să pătrundă la explicarea semnificației structurilor de suport ale vieții psihice, dependentă de structura însemnelor unui "tot" de reflectat, echivalat în final cu însăși conștiința. Studiile au debutat ca o replică la autoritatea
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]