249 matches
-
fără folos. LIOARA: Vorbește, fata mea. LIANA: Măriile Voastre, eu mă gândesc și zic așa: dacă pe cel cu ghioaga îl cheamă ca pe războinicul de la Cetate Nouă, și dacă războinicul Isachie locuiește la Cetate Veche, atuncea pe slujitorul cu ghioaga nu-l cheamă Isachie. SFETNIC I: Acesta-i un lucru vădit de la început. LIANA: Prea bine. Acuma, dacă cel cu ghioaga locuiește, cum s-a spus, la Cetatea Arsă, atunci războinicul din aceeași cetate, care câștigă de nouă ori mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
cheamă ca pe războinicul de la Cetate Nouă, și dacă războinicul Isachie locuiește la Cetate Veche, atuncea pe slujitorul cu ghioaga nu-l cheamă Isachie. SFETNIC I: Acesta-i un lucru vădit de la început. LIANA: Prea bine. Acuma, dacă cel cu ghioaga locuiește, cum s-a spus, la Cetatea Arsă, atunci războinicul din aceeași cetate, care câștigă de nouă ori mai mult decât dânsul, nu e Terentie, pentru că 222 de bani de aur nu se pot împărți desăvârșit la 9. Așa că războinicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
pe războinicul de la Cetatea Nouă, numele lui este deci Terentie. SFETNIC II: Copila are dreptate. Numai că cimilitura cere numele altui slujitor. LIANA: Nimic mai lesne decât să-l aflăm, odată ajunși aici, înțelepte sfetnice. Terentie fiind numele slujitorului cu ghioaga, cel cu sulița, despre care știm că-i chior de-un ochi, fiind altul decât Meletie, trebuie să se numească Isachie. Slujitorul cu arcanul, singurul care a mai rămas, poartă prin urmare numele de Meletie. SFETNIC III: Pre legea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
urmase și el același drum, cu vagă speranța de a se bucură de o noapte de dragoste cu dulcea Maiana. Ești tu, Chimé? Răspunsul fu un răcnet animalic și, fără nici un cuvânt, monstruosul individ făcu un pas înainte, ridică o ghioaga uriașă, care i-ar fi putut zdrobi capul așa cum piatră zdrobește o nucă, si o coborî, cu toată forța lui nemăsurata, asupra băiatului surprins, care abia avu timp să sară într-o parte, în timp ce armă asasina îi șuiera pe langă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
își dădea seama că doar prin viteza putea să scape cu viața, dar cu toate ca Tapú Tetuanúi cunoștea foarte bine locul pe unde fugea, nu reușea deloc să se desprindă de urmăritorul sau, care încerca în același timp lovituri năprasnice cu ghioaga, fiecare dintre ele fiind parcă pe punctul de a-i zdrobi țeasta. „Oare ce-i făcuse acelui nebun, de ținea atât de mult să-l căsăpească?“ Băiatul nici nu avu timp să-și pună această întrebare în timp ce zbura în josul dealului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
câte puțin, iar cel de-al doilea geamăt și un tremur al corpului, care îi dovediră că agresorul e pe punctul de a-și reveni, îl ajutară să se hotărască, astfel că, fără să se gândească de două ori, apucă ghioaga grea, care rămăsese la vreo patru sau cinci metri distanță, si, luându-și inima în dinți, lovi cu toată forța piciorul stâng al rânitului. Se auzi un cutremurător trosnet de oase, iar uriașul scoase un nou urlet sfâșietor, apoi căzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
toată forța piciorul stâng al rânitului. Se auzi un cutremurător trosnet de oase, iar uriașul scoase un nou urlet sfâșietor, apoi căzu iarăși în inconștiență. Tapú Tetuanúi era absolut convins că de-acum nu-l mai poate urmări, așa că aruncă ghioaga și, inca tremurând, porni grăbit înapoi spre casă. Găsi cu greu un drum prin fundul râpei, luminându-l cu noi torțe, pe care și le făcea pe masura ce se consumau cele vechi. Odată ajuns pe nisipul plajei, credea că-și recăpătase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Maiana și își deschiseră drum prin desișul râpei, pana cand zăriră deasupra lor grosul aito care marca punctul de cotitură al potecii. Aici a căzut! exclama Tapú Tetuanúi, arătând spre un bolovan. Și aici sunt urme de sânge. Să căutăm ghioaga. Am aruncat-o pe undeva pe-aici, prin boscheții ăștia. Nu le veni ușor s-o găsească, însă, cănd reușiră, înțeleseră că merită timpul pierdut. Acum, la lumina zilei, isi dădură seama că nu era vorba de o simplă armă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
veni ușor s-o găsească, însă, cănd reușiră, înțeleseră că merită timpul pierdut. Acum, la lumina zilei, isi dădură seama că nu era vorba de o simplă armă de atac, făcută din lemn sau din os de balenă. Era o ghioaga nemaivăzuta, căci în afară de desenele stranii care se puteau observa pe suprafața ei, prezența, în partea superioară, două mari protuberante, care duceau cu gândul la femurul unui animal imens, necunoscut. —E os! remarcă Tapú Tetuanúi, după ce o zgârie ușor cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Noi suntem trei, replică Chimé sigur pe el. Încă nu l-am întâlnit pe cel care să mă doboare și nici nu cred că animalul ăla ar fi în stare s-o facă. Învârți în aer, ca pe un păi, ghioaga uriașă și începu hotărât ascensiunea, oprindu-se din când în când pentru a cerceta urmele lăsate de rănit în trecerea să, constând în dare de sânge, crengi rupte, pietre desprinse și urme de picior în pământul reavăn. Tapú Tetuanúi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
atunci când își arată dințiiascuțiți și gălbui, aspectul său era de-a dreptul diabolic. Cei trei băieți erau îngroziți de-a binelea și, cu toate ca Chimé din Farepíti era probabil la fel de înalt și de puternic precum rânitul, și în plus avea și ghioaga asupra lui, părea să fie incapabil să-i provoace vreun rău, cu chipul lui de om blajin și cu pielea aproape lipsită de tatuaje. Lui Tapú Tetuanúi și lui Vetéa Pitó, necunoscutul sălbatic le-ar fi putut sfărâmă testele dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
abia dacă se putea ține pe picioare, rezemându-se de o stâncă, astfel că, la a patra încercare, îl nimeri exact în față, făcându-l să se prăbușească pe spate, urlând de durere. Chimé se aruncă îndată asupra lui, învârtind ghioaga în aer, insă Vetéa Pitó îi strigă tăios: — Să nu-l omorî!... Să nu-l omorî!... El e singurul care ne poate lămuri de unde-a venit. Uriașul din Farepíti se supuse, mulțumindu-se să-și lovească scurt victima în moalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
erau atât de entuziasmați, încât nici nu reușeau să se facă înțeleși, din cauza vitezei cu care încercau să povestească ce văzuseră. —Ei sunt, fără-ndoială! exclamară grăbiți. Aceleași tatuaje, aceleași capete rase, cu două mese laterale, și același tip de ghioage... Ce oameni oribili! — Și Anuanúa? întreba Miti Matái. N-am văzut-o, se grăbi să răspundă Căpetenia Războinicilor. Și nici pe celelalte fete... Făcu o pauză. N-am zărit nici vase mari. Arată cu un deget spre Miti Matái. Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de mari, încât atunci când reușeau să-și dea seama de capcană, aveau deja un cuțit lipit de gât sau o bucată de oțel înfipta în inimă. Săbiile și lăncile spaniolilor le cauzară pierderi teribile celor care nu contau decât pe ghioage și pe măciuci de os cu care să se apere. De fapt, inegala bătălie se transformă într-un masacru feroce, în care mai ales cei patru războinici care li se alăturaseră pe insula vulcanică demonstrară o cruzime și un sadism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ocupanți păcăliți făceau eforturi inutile să întoarcă și să-i urmărească în continuare. Tapú Tetuanúi putu distinge cât se poate de clar figură respingătoare a unui uriaș acoperit de tatuaje, care îi amenință în gura mare, învârtind în jurul capului o ghioaga lungă, si nu era nevoie să-l lămurească cineva ca să-și dea seama că acel individ înspăimântător nu era altul decât sadicul rege al temutelor „baracude“. În acel moment, prințesa Anuanúa încerca să se arunce în mare, insă Miti Matái
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
experiment/ să-i spui cuiva adevărul în față, / chiar de El scrie sub o pătură celebră/ conținutul său e un fiasco acoperit de pleoapa nevederii (...) partitura e în cheia sol. cheia victoriei/ ai pierdut majorul/ chiar și gongul final/ o ghioagă în gong/ nu știi să scoți din sunet poemul." (Experiment cu marionetă). Printr-un glissando, o alunecare dintr-o tonalitate în alta, poeta își transferă, în bună tradiție metafizică, sentimentele într-un plan mai înalt. "M-am obișnuit să-mi
Cele opt note ale gamei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7647_a_8972]
-
Theodor Paleologu scrie pe pagina de Facebook că Victor Ponta a ales ca, în loc să dea cu ghioaga, să atingă cu floreta toate punctele slabe ale majorității, iar prin calitatea discursului și efectul surpriză a fost al doilea erou al zilei, părând să fi înțeles că prinzi mai multe albine cu mierea decât cu pliciul. Pe fond, discursul
Paleologu: Ponta a înţeles că prinzi mai multe albine cu mierea decât cu pliciul () [Corola-journal/Journalistic/46074_a_47399]
-
discursului și efectul surpriză a fost al doilea erou al zilei, părând să fi înțeles că prinzi mai multe albine cu mierea decât cu pliciul. Pe fond, discursul lui Ponta a fost foarte critic la adresa puterii. În loc să dea, însă, cu ghioaga, a atins cu floreta toate punctele slabe ale majorității. De aceea l-am și calificat drept «magistral», asta neînsemnând, firește, că sunt de acord cu tot ce a spus (cum ar fi demisia președintelui sau alegerile anticipate)", scrie vicepreședintele PDL
Paleologu: Ponta a înţeles că prinzi mai multe albine cu mierea decât cu pliciul () [Corola-journal/Journalistic/46074_a_47399]
-
nu știa bine românește: "Dacă Tolstoi nimerea în România cu numiții Karl Marx și Engels, li se tăiau bărbile și erau expediați în ocna cea mare din Vâlcea, la înfometare și umilință, la călcarea cu cizmele și la bătaia cu ghioagele. Ar fi fost puși să bea urină și să mănânce fecale, așa cum s-a practicat la noi, în lagărul meu de la Ocnele Mari, la Pitești și Gherla." Cunoscutul portretist, foarte caustic, din Memoriile mandarinului valah e de regăsit și aici
Alte însemnări ale mandarinului valah by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Memoirs/9813_a_11138]
-
douăzeci și doilea se vor întreba, așa cum o facem, acum, perplecși, noi înșine uitându-ne în urmă: cum a fost posibil? Cum s-a coborât atât de adânc pe scara istoriei? De ce trebuie să revenim, periodic, la nivelul peșterii, al ghioagei și al urii iraționale? Ani de zile, o întreagă pleiadă de intelectuali și politicieni au făcut cariere combătând fascismul. Minunat. Am fi cu toții vinovați dacă am îngădui să mai apară vreodată un Hitler, un Mussolini, un Zelea-Codreanu, un Horia Sima
Umbra "instructorului C. C." by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10897_a_12222]
-
să nu-i fie frică de unul de categoria grea: tot l-ar face praf". Gînditorii de odinioară îl stupefiază în grup: , Problema, cu Montaigne, ca și cu stoicii ori Socrate, e aceea pe care mi-o pun spadele și ghioagele uriașe ale cavalerilor medievali, văzute prin muzee: ce fel de oameni erau aceia ce puteau să mînuiască asemenea greutăți?". Toma d^Aquino e luat peste picior printr-un citat: ,în cer, preafericiții vor asista la pedepsirea damnaților pentru ca beatitudinea lor
Între slăbiciune și forță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11003_a_12328]
-
pe putere. O mișcare destul de neinspirată având în vedere că după o săptămână cam toți erau jupuiți și lăsați în stepă să se descurce cum or putea. Ce-i drept fuseseră și unii mai norocoși care au murit zdrobiți cu ghioagele. Faima sa de conducător drept și ferm se răspândi ca fulgerul și în curând avea o mică armată. Se știe doar că pofta de jaf și omoruri este una care fascinează oamenii. Porni să facă dreptate și în triburile învecinate
MARELE HAN de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1880 din 23 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383959_a_385288]
-
cale de scăpare. Pe o latură a rampei carosabile a podului exista un rând de trepte Înguste. Chiar dacă, cu greu, se putea zări abia prima treaptă, era sigur că ducea la malul râului. Alergă Într-acolo, evitând cu puțin o ghioagă țintuită care Îi trecu pe lângă tâmplă, În timp ce o mână Încerca să Îl Înșface de braț. Izbuti să se sustragă din prinsoarea străjerului Împiedicat de greoaiele zale din fier, avântându-se pe primele trepte ale scării, pe când celălalt, sub imboldul propriului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
prin țară, și, dacă nu ști ce-i în țară, n-ai habar nici ce-i pe hotare; 3î și dacă nu știi ce-i pe hotare, degeaba știi ce-i peste hotare. Adânc ai grăit, preacuvioase! - răspunse cel cu ghioaga de-a dreapta. Și bag sama că de sub vorbele dumitale sar întrebările ca turcii à la greques. Eu însă nu știu alții cum sunt, dar când mă gândesc ce era prin țară, parcă-mi saltă și-acum inima de bucurie! Călugării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
la alte popoare, odată cu produsele păstorești care erau de bună calitate. Vechimea păstoritului la români este dată de folosirea și astăzi a cuvintelor moștenite din limba dacică: mânz, cârlan, țap, gălbează, grumăzare, balegă, baci, țarc, strungă, stână, bacă, cârlig, cață, ghioagă, lângă care se adaugă terminologia de factură romană: lapte, unt, caș, coraslă, chiag, a mulge, a strecura, dublată de autohtonele dacice: brânză, zer, zară, urdă, searbăd, dar și cuvinte slave cum sunt: jant (a jintui), jintiță și smântână. Dar și
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]