185 matches
-
rămân însă opace, indescifrabile, iar o coerență de fond, fie ea și abil criptată, pare să nu existe. Astfel, sensul câte unui poem (sau al câte unei stanțe) e insesizabil, chiar dacă lirismul ambiționează să se înscrie în registrul meditativ, moral-filosofic, gnomic, confesiv, contemplativ sau „de notație”. În fapt, e vorba de un fel de exclamare a trăirii erotice ori a angoasei, a incertitudinii etc. De aici, un efect mai curând decorativ, de litanie monoton-frapantă, liniștitoare în fond, admirată uneori, cu măsură
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288386_a_289715]
-
la nimeni sau poate fi în toți”. Ea însăși este greu de definit, pentru că, mai mult decât un gen, este un stil și un mod de a vedea lumea. Încercând o identificare generică, criticii o includ în literatura paremiologică sau gnomică, fiind un fel de aforism sau o structură aforistică, alții o consideră gen liric, poem în proză. Foarte numeroase sunt definițiile metaforice date gregueriei de însuși inventatorul ei, în formulări diverse ca întindere, de la cele concise, cum este binecunoscuta ecuație
„Un avangardist surâzător“ – Ramón Gómez de la Serna by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/3329_a_4654]
-
p. 117. 322 Andrei Pleșu, " Note, stări, zile", în Revista Dilema Veche, anul XI, nr. 520/30 ianuarie-5 februarie 2014. 323 Idem. 324 Jean Delumeau, Religiile lumii, Editura Humanitas, București, 1996, p. 243. 325 ,,Omul este libertate. Dar libertatea lui gnomică (libertate de alegere), individuală, blocată de philvatia (egocentrism), investește în patimi, orgoliu și aviditate care iau naștere din teama ascunsă de moarte, elanul profund al spontaneității sale sau ,,libertatea naturală" care nu se pot desăvârși decât în comuniune. Prin existența
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
ți-era milă să-l privești. Parcă se rupseseră în el resorturi, parcă organele nu-i mai funcționau. Era cu mult mai rău decât bolnav."245 Viziunea tragică, pe care Cibănoiu o proiectează asupra prietenului său, are ceva din demonismul gnomic al finalului din Scrisoarea IV: "Unde-s șirurile clare din viața-mi să le spun?/ Ah! organele-s sfărmate și maestrul e nebun!" În spiritul onestității, să recunoaștem că ambiția de a releva paralele posibile între operele celor doi scriitori
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
împlinirea erotică. Pasta lirică e definită de senzorialitate, de acaparatorul impuls către trăire: „Poate / se-ndură și vine mai repede sfârșitul înțelepciunii: / în înțelepciune nu te cunosc” (Prin oraș). Și aici descrierile sunt aparente, neliniștea, frământările se metamorfozează în enunț gnomic: „Purtăm câte-o taină care ne-mpiedică să fim / muritori” (Rugăciune). Versurile din E bine oriunde, Spleen readuc melancolia, în timp ce Întrebare sau Zeii bătrâni au accente expresioniste. Femeia, asemenea unei zeități, pare că se îndepărtează: „Doamna / pleacă din sufletul meu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290011_a_291340]
-
fac oameni cu gândurile, cu ideile originale?...” (p.40) Atunci când sunt făcute în prezența altor persoane, când se convertesc în replici adică, judecățile acestea asupra lucrurilor abstracte capătă uneori valoare de axiome. Eroii romanului emit în dialogul lor, adevărate enunțuri gnomice care sunt rodul propriilor experiențe sau a propriilor viziuni asupra existenței. Cel puțin așa ar vrea autorul să lase impresia atunci când atribuie personajelor cuvinte de tipul: ,,Vulgaritatea e o caracteristică a generației noastre, comenta Lazarovici” (p.106); ,,un om viu
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]
-
emisiei lirice, acreditând un poet adevărat, reflexiv cu autenticitate, practicând „un lirism țâșnit din intensa trăire a ideilor” (Paul Georgescu), într-o expresie densă, cultivată și concentrată, nu lipsită de vigoare, supravegheată, cu predilecție pentru paradox și pentru formularea sentențioasă, gnomică. Cu deosebire remarcabile sunt textele din volumul Insomnia ideală, multe dintre ele în proză, cu aspect narativ sau eseistic. Definitorie este coerența de ansamblu, piesele componente articulându-se în grila unui scenariu, cu înfățișarea unui epistolar erotico-filosofic. Într-o primă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289304_a_290633]
-
retorica, cunosc tehnica discursului. Fiecare naratoare se adresează auditoriului cu o formulă plină de eleganță și de politețe. Urmează apoi o captatio benevoletiae, prin anunțarea unui adevăr cu caracter general (de multe ori o maximă sau un proverb, în stilul gnomic, ce va fi demonstrat sau argumentat de povestirea istorisită). Eroinele sunt niște erudite în domeniul paremiologiei. Personajele feminine vorbesc, glumesc, se exersează printr-un umor fin, sunt grave atunci când situația o cere, pudice și nu prea, permițându-și uneori și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
patimă ploile, / Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă, / Îmi place să le rup firele și să umblu cu ele în dinți, / Să amețească, privindu-mă astfel, bărbații.” În Călcâiul vulnerabil, lirismul emană uneori din reflecție, devenind gnomic sau parabolic, iar A treia taină e un fel de mea culpa față de versurile anterioare. Autoarea se străduiește să-și comunice simțirea ne-„modelată în fraze”, ne-„înnorată de vorbe”, neliteraturizată și, implicit, neadulterată de reflecție. Întoarcerea la modul ingenuu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285758_a_287087]
-
Dumnezeu (...) // Eu sunt cuvântul "sunt" / Eu sunt urechea care aude cuvântul "sunt" / Eu sunt spiritul care înțelege cuvântul "sunt" // Eu sunt trupul absurd al lui "sunt" / și literele lui". O expunere cenușie în stil disertativ, fără aripi, discurs de tip gnomic, este în mare parte eseul liric Despre firile contemplative, despre ce spun ele și despre unele sfaturi pe care am a le da. Prea frecvente astfel de deversări verbale în torent! Prea multe enunțuri litanizante, sinonimice, fără ca prin acest artificiu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
a glosat la rându-i pe tema Cuvintelor; referiri la Orfeu, la Apollinaire și la Rilke, la Religia artei ori la "zeiescul Verb" trimit multiform la "cuvântul acela fruct invizibil (...) mai puternic decât moartea". În Orpheus, o formulare de aspect gnomic punctează identitatea Poet-Cuvânt: "Cel străin de cuvânt / străin de sine însuși este". Orfismul lui Ioanid Romanescu e notă diferențială fundamentală, asociată oniricului. Ironia compactă din Școala de poezie e, la rândul ei, reacție elocventă împotriva unei poietici frigide, academizante: Și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Se discern analogii cu Blaga; stări de grație, extatice, alternează cu viziuni solemn-metafizice (Universală, Întoarcerea lui Cain); obsedează pythagoreica nostalgie a supremei armonii cosmice: "Tu încă păstrează / proporția pură..." (Secțiunea de aur). Frazarea bate aici, și în alte poeme, spre gnomic. Monologul ceremonios, exhortativ, deschis zborurilor înalte, se vrea unul transtemporal; miraj și cânt merg laolaltă, în indiviziune, recitativul ridicându-se peste abisuri, balansând între un orgoliu franc și suferința de a nu fi găsit Pasărea de aur ("mai ușoară ca
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Lebăda (acest lexem este anagramat acestui cuvânt în toată poezia). Filonul mimologic, principiu de modernizare a lirismului este prezent la Eminescu, iar unele creații au ca ax central acest principiu, de exemplu, poezia Dintre sute de catarge, în care "transparența "gnomică" a semnificatului întâlnește marele val al armoniei sonore, crescând din tonalitățile sumbre ale semnificantului"149. Din această perspectivă fenomenele mimologice nu mai apar ca "simple fapte de stil", ci "fapte de poezie care presupun "o acută conștiință a naturii lor
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Îndoiala de sine (1997) - afirmă un poet care cultivă lirica de meditație, celebrând sacralitatea pământului de acasă, rădăcinile și traiul firesc. Refractar la modele de avangardă, R. este însă modern prin sensibilitate și viziune, printr-un lirism paradoxal cu accente gnomice, obținute din poante de efect sau construcții oximoronice (Răsai, soare, De parcă te ascultă Eminescu, Veșnicul mire, L-ați văzut pe Ianus?, Busuioc, Masca, Focul ascuns ș.a.). A semnat și câteva plachete de versuri pentru copii, vădind o înțelegere subtilă a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289307_a_290636]
-
fluent. Volumul de rondeluri Ne caută o veste (1995) are o formulă lirică ce îmbină meditația sentențioasă gravă cu simbolurile și alegoriile ce țin de ontic. Rondelurile, având unele afinități cu cele ale lui Al. Macedonski, se caracterizează prin formule gnomice, prin rigoarea, sobrietatea și exactitatea expresiei lirice, prin bogate referințe la arii largi de cultură sau la religie. Același lucru se poate afirma despre cea mai bună carte a poetei, Întoarcere în Marele Volum (1998). F. mai semnează versuri pentru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287116_a_288445]
-
extinsă în această carte. În spiritul vremii, timbrul festivist, convențional, străbate însă numeroase volume - Om pentru oameni (1973), Cu trainică iubire (1979), Prin timp suind (1984), O carte (1985), Creștem în lumină (1989) -, în timp ce sentimentele umanitariste implică accente exortative sau gnomice. Mai puțin schematice, versurile din Eu sunt ca viața (1997) se impun prin atmosfera de împăcare și seninătate cu care este întâmpinată trecerea timpului. Lipsa tragismului intervine ca o consecință a înțelepciunii (Mă bucur eu, S-ar putea), centrală fiind
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289635_a_290964]
-
Vieru și Ion Vatamanu, V. a cultivat cu predilecție balada. Afiliat la mesajul moral al generației Labiș, refuză inerția, somnul, lâncezeala. Raportarea la bunul-simț de sorginte populară, la firesc generează o ardoare etică în spiritul Glossei eminesciene sau al poeziei gnomice argheziene: „Nu e Rău și nu e Bine,/este bine, este rău,/Tu să pleci când altul vine/mai semeț în locul tău”. Pildele socratice ale lui Moș Pasăre, personajul epic al mai multor poeme, sunt rostite când în spirit folcloric
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290619_a_291948]
-
subliniază că "Blake ne cere să credem în existența literala a viziunii sale [...] și refuză transformarea ei într-o figură de stil" (1989, p. 99). De fapt, vates incarnează Spiritul Profeției, care este echivalentul Geniului Poetic. Primul principiu din compoziția gnomica All Religions are One, care evidențiază simetria perfectă dintre Geniul Poetic și Omul adevărat, poate și trebuie să fie interpretat în relație cu al cincilea principiu, care afirma că "The Religions of all Nations are derived from each Nations different
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
în comun cu substantivul (subiect, complement, atribut etc.). Modul de realizare a funcțiilor sintactice și frecvența infinitivului depind de dominanta stilistică a textului, de planul semantic al regentului, de prezența caracteristicilor verbale în propriul plan semantic. În enunțuri cu caracter gnomic, infinitivul realizează funcția de subiect: „Iar în lumea cea comună a visa e un pericul.” (M. Eminescu) În enunțuri cu verbul a însemna în structura predicatului, realizarea subiectului prin infinitiv cere în mod curent realizarea și a numelui predicativ prin
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
inclus: • al unei propoziții cu verbul-predicat la persoana a II-a singular: „Dacă nu scrii ceea ce gândești, de ce să mai scrii?” (Camil Petrescu) Observații: Prezent mai ales în proverbe: „Ai carte, ai parte.”, el ar putea fi numit aici subiect gnomic. • al unei propoziții cu verbul-predicat la persoana I plural: „Fie că vrem, fie că nu vrem, fie că trăim vreme de pace ori vreme de război, timpul își continuă lucrarea lui...” (Z.Stancu) Observații: Din motive stilistice sau poetice, subiectul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
continuă lucrarea lui...” (Z.Stancu) Observații: Din motive stilistice sau poetice, subiectul nedeterminat poate primi expresie sintactică: „Ce e rău și ce e bine / Tu te-ntreabă și socoate.” (M. Eminescu) Nu poate primi, însă, niciodată expresie sintactică subiectul (inclus) gnomic: „Ai carte, ai parte.” „Bine faci, bine găsești.” - subiect neidentificat; identitatea semantic-sintactică a subiectului rămâne necunoscută sau este lăsată necunoscută, întrucât nu prezintă interes pentru protagoniștii actului verbal. Acest tip de subiect caracterizează enunțuri cu verbul-predicat la persoana a III
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pe pământ și în cosmos, iar intermitent nu fără a ceda conjuncturalului ideologic, mai cu seamă în anii ’50. În Tainicul arhipelag (1964) ori în Pașii licornului (1989) se produce o regresiune în timpul interior, iar ca reflex o concentrare aproape gnomică a expresiei, ca în ciclul Aventura limbajului. Neliniștea în fața neantului - manifestă în poza romantică din placheta Lebede negre - devine o stare naturală în Lebede albe (1983), definită emblematic de poetul aflat în pragul senectuții: „Semnul de întrebare alb/Pe valurile-albastre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290097_a_291426]
-
2002) nu face decât să reia, aproape jurnalistic, teme întâlnite în proză: privatizarea deseori pripită și nejustificată etc. Replicile sunt prea lungi (de fapt, mici discursuri politice), lipsa instinctului dramatic lăsând impresia unor articole de ziar. În Așchii de gând. Gnomice (2002) sunt adunate reflecții despre adevăr, minciună, cultură, artă, literatură, dragoste, democrație, viață, timp, prostie. SCRIERI: Veronica Micle, București, 1972; ed. București, 1994; Otilia Cazimir, București, 1984; Drumul, simbolul Golgotei, București, 1997; Răstignit pe un fir de nisip, București, 1997
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289458_a_290787]
-
Drumul, simbolul Golgotei, București, 1997; Răstignit pe un fir de nisip, București, 1997; G. Topîrceanu, inedit, București, 1997; Răspântii pustii, București, 2001; Singurătatea măștilor, București, 2001; Contribuții inedite la istoria literaturii române, București, 2001; Teatru, București, 2002; Așchii de gând. Gnomice, București, 2002; Hermeneutica iubirii, București, 2003; Teroarea clepsidrei, București, 2003. Ediții: Ioan Slavici, Amintiri, pref. edit., București, 1967; Topîrceanu scrie și desenează pentru copii, pref. edit., Iași, 1970; G. Topîrceanu, Minunile Sfântului Sisoe, pref. edit., Iași, 1972; ed. București, 1992
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289458_a_290787]
-
FLC, 1978, 28; N. Barbu, Cinci scrieri despre teatru, CL, 1978, 6; Ileana Berlogea, O nouă colecție „Arlechin”, RL, 1978, 32; Z. Cârlugea, Între „evocare” și monografie, LCF, 1986, 31; Laura Șuhan, „G. Topîrceanu, inedit”, DL, 1999, 1; Constantin Ciopraga, Gnomice, ARG, 2002, 14. D. Gr.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289458_a_290787]