138 matches
-
se revendică de la o tradiție mai profundă, îndepărtată în trecut și, pe cât se poate, fără legătură imediată cu prezentul și conjuncturile politice. Esențializarea tradiției înseamnă pentru cerchiști valorificarea unor elemente filosofice și culturale din romantismul german, combinat cu spiritul faustic goethean. În cultura română, cerchiștii căutau o tradiție de dinainte de Goga și Coșbuc, găsind ca ideală posibilitate de ancorare, revendicarea de la Eminescu și Maiorescu. Spiritul critic maiorescian era un antidot la confuziile prezentului. Scrisoare adresată în 1943, în numele întregii grupări cerchiste
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
la această afiliere, din frica de a nu fi considerați epigoni. Manifestul adresat lui E. Lovinescu în 1943 e, categoric, privind retrospectiv, o formă ingenioasă de ascundere a adevăratului maestru. În etapa postcerchistă, prin euphorionism, adică prin propunerea de "restaurare goetheană", se va crea o premisă pentru redescoperirea și dezvăluirea lui Blaga ca maestru tăinuit. Tradiția cerchistă a pornit de la Blaga, fără a o recunoaște, și s-a întors la Blaga, într-un mod explicit, după ce maestrul a murit și recuperarea
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
de iluminare sunt energizate de trăirea profundă, cu spiritul și inima, a actului de instituirea a unei neorealități ideale; pe de altă parte, transa acestor trăiri devine inițiatică, produce atât la creator cât și la contemplator, acel fior (Schauder) eliberator goethean, acel "fulger sacru" hölderlinian, care ne "explodează" moarte și înviere în cel mai fascinant Dincolo; de fapt, cea mai densă și orbitoare Plenitudine. Tempt me no more; for I Have known the lightning's hour, The poet's inward pride
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a sonetului rezumă ideea poetică a veșniciei umane: suiș sincopat, energizat de chemarea către inexprimabil; clipa ta, care este număr, fărâmă, adaug-o "totalității inefabile" a naturii, pentru a ne pierde, a ne absorbi în Unul universal, idee hindusă, idee goetheană și nietzscheană, idee din finalul operei Tristan și Isolda. Poeziile de mai sus sunt doar câteva exemple de creații din lirica universală dezvoltând complexitatea mitică și simbolică a spiritului orfic, pe care îl aflăm rezumat în lirica lui Pindar: "Muritorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Comedia, având loc în viziunea mitologiei creștine, reflectată în tripticul Paradisul, Purgatoriul, Infernul adică de la haosul răului la armonia celestă, are drept ghid al suișului iubirea profană divinizată "che move il sole e l'altre stelle". Deschiderea cosmică din Faust goethean are loc spre ambele lumi mitologice creștină și greacă. Axul conducător este tot iubirea terestră până aproape de final, unde se bifurcă: pe pământ ea devine faptă socială, proumană, iar dincolo, dragostea pentru Margareta devine cerească. Dar apoteoza finală divină trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în Faust, erotica domină în bună parte acțiunea, sacrul apărând în final ca o licență poetică, și nu ca o suiș firesc al întregii piese, terestrul îmbinându-se cu chemarea la munca materială; ca atare, așa cum s-a observat, tragedia goetheană marchează, începutul decăderii spirituale a Europei. Și iată că, nu prin hazard, ci dincolo de Watteau și Boucher, de "poeziile condamnate" din Florile răului, ajungem la absolutizarea sexo-obsesiei de către psihanaliza freudistă, urmând infestarea consecutivă a literaturii și artei cu ceea ce Eminescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lua condeiul, mă întristai că nu poci, simții durere că nu știu nimic și mă deznădăjdui văzând că în adevăr că nu mă înșel că nimic mai ticălos ca omul. Această propensiune de a-și descoperi înrudiri sufletești cu personaje goetheene sau chiar cu autorul lui Faust, mai poate fi semnalată, de altminteri, și în cazul lui Titu Maiorescu (Al.Dima - Afinități elective: Titu Maiorescu și Goethe) unde vedem cum în adolescența sa, mai exact la 18 aprilie 1858, viitorul întemeietor
Goethe și Schiller - ecouri românești în primele decenii ale sec. XIX by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Journalistic/8713_a_10038]
-
existenței omului ca individ și artist, într-o lume cu multiple determinări, spirituale, istorice, politice, sociale. E marcată de o adâncă reflexivitate (meta)textuală, de tip finalist, proprie unui scriitor atașat de rosturile care îi motivează rostirile. Blandiana este o goetheană, prin relieful substanțial și expresiv acordat ocazionalului. Constanța înfiorării apare alimentată de convingeri fundamentale, în afara cărora nu s-ar putea susține nicidecum. Scriitoarea pare o profetă - dacă asta i s-ar îngădui unei femei - a mântuirii morale a neamului său
Dincolo de poezie by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/8990_a_10315]
-
se născuse clasic". O dată cu primenirea generațiilor, menționează Șerban Cioculescu, romantismul este chemat la judecată, sub învinuirea că "a rupt echilibrul sufletului francez", de pildă în lucrarea Le romantisme français a lui Pierre Lasserre în care se încearcă augmentarea celebrei distincții goetheene: "j^appelle le classique le sain, et le romantique le malade", sau în scrierile baronului de Seilliere, care situează romantismul sub semnul apăsător al patologiei morale. Literatura modernă în totalitate e acuzată de Julien Benda, în eseul Belphegor, că a
Tradiția criticii franceze by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9399_a_10724]
-
a farsei absurde împotriva „bătrânei doamne Logica și a eternului domn Interes". Extrapolând,în această luptă a „maeștrilor" poate fi vorba de un atac direcționat împotriva acelei logiciplină de platitudinile științelor profane, așa zis pozitiviste, repudiată de la Durer până la Faustul goethean. Refuzul oricărei logici face loc întotdeauna unei mistici a hazardului în care (i)logicul transcendenței devine realitatea cea mai palpabilă. Acest elogiu al nebunieiurmuziene pune și impune aici o problematică crescută în marginea Bibliei, dar întreținută peste veacuri de spiritul
Noi argumente pentru redeschiderea „cazului Urmuz” by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/6181_a_7506]
-
Goethe la văzul templelor din Paestum desacralizează mitul unei Elade eterne și perfecte. În plan literar, un efect similar are lectura celui mai recent roman al lui Aris Fioretos, , o carte cu totul neobișnuită, copleșitoare, abil și inteligent structurată sub goetheanul adagiu, incomplet citat: „Fiecare să fie în felul său un grec” (fără secvența imperativă „Dar să fie!”). Romanul este mai mult decît povestea vieții lui Iannis Giorgiadis, un antierou, la antipodul predecesorilor săi din mitologie. Motivele pentru care portretul lui
Ultimul grec by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/4845_a_6170]
-
Rin și încheindu-se cu cel de-Al Doilea Război Mondial, înfățișează o Germanie sumbră și concentrată doar asupra problemei naționale, trecând cu vederea democrația de după nazism, dar și arta secolelor XVIII și XIX, îndeosebi influența universalistă a Weimarului clasic goethean, sau artiș tii cu deschidere internațională. De aici, numeroase dezbateri între istoricii de artă germani și francezi, alimentate și de percepția politică diferită asupra crizei economice europene. Decorul concertului aniversar de la Bayreuth trimite intenționat, dar subtil, la această dezbatere istorică
Anul Wagner la Bayreuth by ana-stanca tabarasi-hoffmann () [Corola-journal/Journalistic/3536_a_4861]
-
și de ce. Degeaba: nu pot să-mi reprim certitudinea că este tipic pentru lipsa de aderență la real, pentru lumea factice a cinematografului francez. Văd azi continuarea și-mi spun stai, că nu-i așa. E aici ceva din artificialitatea goetheană din Afinități elective. Aoleu!, zic. Și din Wilhelm Meister? Ce m-au mai plictisit! Și nu mă satur de netrebnicia mea. Îl iau în mână pe, să zicem, cutare poet. Citesc și după aceea îmi zic ia să vedem ce
însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/3015_a_4340]
-
impuls de hassen-lieben (care-o fi de stînga, și care de dreapta?...) cu care și el a trăit o viață, modelat, pînă la urmă, ca latură a gîndirii hexagonale: ,demonul apocaliptic, în extaz negativ și închegat prin disoluție", împreună cu ,demonul goethean, constructiv, egofil și multiplu creator (Eliade), demonul ludic, jucînd totul în legea eului (Eugen Ionescu) și demonul paidetic, socratic și mefistofelic deopotrivă, care practică sistematic pactul cu ceilalți, din adorație pentru propria-i unicitate (Noica). Patru energii daimonic-năvălitoare, alături de două
Viceversa by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11048_a_12373]
-
din Sibiu, îl întreabă ironic, ca pe un critic despre un volum nou apărut: Nego, dragă, spune-mi și mie, cum e Dincolo?... Am reținut două... măști. Una de pe figura lui Doinaș, care îmi spusese cu un aer al lui, goethean, mefistofelic, că Nego i-ar fi spus, bâlbâindu-se... Dragă Doinaș,... tot un fel de aici... Pe fața lui Negoițescu însă, - Doinaș nefiind de față în acel moment - scria ca pe un palimpsest, în timp ce se înfrunta sever: îmi pare rău
De Dincolo by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10825_a_12150]
-
timp a ajuns la cel mai acerb pamflet politic. Dar asta nu înseamnă că, din punctul său de vedere, tradiția islamică ar fi o piedică pentru societatea modernă, „nici măcar pentru una seculară”. Un capitol din Zăpada e intitulat, în spirit goethean, Nu pot face acest lucru atâta vreme cât în mine sălășluiesc două suflete”. Pamuk, mijlocitorul între două lumi, deschide ochii asupra faptului că toți vom avea de trăit, în acest veac, „cu două suflete în piept”. Tot în acest an a apărut
Noi traduceri din Orhan Pamuk by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4102_a_5427]
-
ar fi întâmplat acest lucru, în septembrie 1823, poetul n-ar fi scris și tulburătoarea sa „Elegia de la Marienbad”, care este un zguduitor „cântec al dorului și al renunțării” (Tudor Vianu). Acest poem este o creație de vârf al liricii goetheene, și în același timp operă de referință a literaturii universale, poemul exprimând tragedia unui spirit care a mizat totul pe câștigarea conflictului cu timpul. Poetul povestește mai târziu că prima formă a scris.o imediat după plecarea din Marienbad pe
FENOMENUL FILONULUI FRANCEZ ŞI GERMAN ÎN LITERATURA ROMÂNĂ (MACEDONSKI, GOETHE, EMINESCU) de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1312 din 04 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/352363_a_353692]
-
dedicate Elenei. “Fii lângă mine. Că-n mine ești cu putere de nerostit. Și cu aceasta “Faust I” e gata. Poemul în românește e al tău. Îmi dai voie să te sărut?”găsim notat pe foaia de titlu a capodoperei goetheene traduse de Blaga, aceasta fiind una dintre cele mai frumoase dedicații scrise în întreaga literatură română. Începutul dialogului se plasează în mai 1996, când prin forța unor împrejurări fericite, autoarea cunoaște pe Elena Daniello, care simte nevoia irepresibilă să i
„Lucian Blaga şi ultima lui muză” ca document literar inestimabil, de ANTONIA BODEA () [Corola-blog/BlogPost/339301_a_340630]
-
în pragul toamnei ce dă în iarnă și al omului ca ființă spre moarte și înviere este unul și același, durere și mântuire, moarte și renaștere și înviere: moartea ca ultim vals, zice intuitiv poeta, nu departe de tâlcul acelui goethean „stirb und werde” (mori și învie): „Cade bruma nemiloasă peste frunza ruginie,/ Ea tresare și icnește la preludiul nesfârșit,/ Se desprinde-apoi din ram și-și ia zborul spre câmpie/ Ca o aripă de înger de păcate răvășit...// Vântul face-o
CÂTEVA CUVINTE DESPRE O CARTE CONSOLATOARE, DE PE PATUL DE SPITAL de ANA PODARU în ediţia nr. 2276 din 25 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/343129_a_344458]
-
și o configurație psihologică, intimă, unică, ce îl individualizează și îi conferă o anume poziție între semeni - este motivul pentru care artiștii se definesc printr-un eu biologic, obiectiv și un altul, eul creator. Scindarea sufletului stă la baza capodoperei goetheene, Faust: acesta face un pact cu Mefistofel (diavolul) pentru a dobândi cunoașterea umană, opusă celei divine. Nu putem ignora nici scindarea eului despre care se vorbește în folclor, unde omul este văzut în același timp bun și rău, având o
DEDUBLAREA ÎN ROMANUL RĂZBUNAREA GEMENELOR DE AL. FLORIN ŢENE de VOICHIŢA PĂLĂCEAN VEREŞ în ediţia nr. 1728 din 24 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/379384_a_380713]
-
tuturor acestora. Cu o bogată experiență de viață, preocupată de trecere și de marea trecere, de problemele grave ale vieții și ale existenței, Elena Buică se străduiește să afle, prin scrisul său, semnele prin care poate opri clipa, implorând-o goethean să se eternizeze prin frumusețe. I se pare că acest semn este scrisul, de aceea nu contenește să prindă în imagini momente esențiale prin care particularul se convertește în general, fapt mărturisit ca atare: „...Și cuprinsă de farmecul unei existențe
ELENA BUICĂ ÎN CĂUTAREA PATRIEI SPIRITUALE de ANA DOBRE în ediţia nr. 1398 din 29 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/374360_a_375689]
-
fiziologiilor sociale, de cardiograma timpului însuși - bolnav, vitreg, măcinător - adevărat timp bacovian ce înstrăinează ființa, o ”ostenește”, o încarcă cu nervi, ceea ce conturează un portret de grup, dăm de un autuportret al poetei, surprinzând în registre diferite - de clipe frumoase ”goetheene”, de inspirație lirică pură, de ”mici bucurii”, de ”convorbiri cu florile”, de ”colind de la mama”, de ”gestul timpului”, de ”cântece de crizantemă”, de ”sondele iubirii” ce storceau ”ecou fierbinte”, de mirare a inimii. Poeziile se disciplinează în forme clasiciste, devin
CARDIOGRAMA LIRICĂ A RENATEI VEREJANU de RENATA VEREJANU în ediţia nr. 1278 din 01 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347375_a_348704]
-
între lumină și umbră sub stringența totalității (vizibilă și în „legea contraculorii”), culorile fiind „fapte ale luminii, fapte și pătimiri” (Cu privire la Teoria culorilor, Secolul 20, nr. 7-8-9, 1982, p. 161), vine în consonanță cu desfacerea și refacerea luminii. Poate vorba goetheană pătimiri ale luminii este plină și grea de sens. Ultimele două versuri din același poem o spun. Mi-e albul culoare,/ sau frica de moarte?”. Și omul urmează aceeași desfacere pentru refacere, precum lumina, spre Logos. Cuvântul, „rațiunile divine” sunt
DUMITRU ICHIM, SAU DESPRE REAMINTIREA GRAIULUI UITAT de DUMITRU VELEA în ediţia nr. 885 din 03 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/346225_a_347554]
-
și o configurație psihologică, intimă, unică, ce îl individualizează și îi conferă o anume poziție între semeni - este motivul pentru care artiștii se definesc printr-un eu biologic, obiectiv și un altul, eul creator. Scindarea sufletului stă la baza capodoperei goetheene, Faust: acesta face un pact cu Mefistofel (diavolul) pentru a dobândi cunoașterea umană, opusă celei divine. Nu putem ignora nici scindarea eului despre care se vorbește în folclor, unde omul este văzut în același timp bun și rău, având o
CRONICĂ LA ROMANUL LUI AL.FLORIN ȚENE-RĂZBUNAREA GEMENELOR de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1729 din 25 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372154_a_373483]
-
murind la 102. De revenit oricînd la cel care "a băut vin, a fumat, s-a drogat sub permanentul control al conștiinței". Mintea lucidă și curioasă a secolului. Acum, doar două flashuri jüngeriene despre... culoare. Ale celui căruia, în paradigmă goetheană, nimic din ce e omenesc (inclusiv științele exacte) nu i-a fost străin. Deci. Ocolind ponciful arhibătut, zice frumos: "Albul nu este lipsit de culoare, ci refugiul universului colorat". Și, într-o picantă juxtapunere: "Cînd "negrul", despre care vă voi
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]