138 matches
-
ar fi cuprins monografii despre I.L. Caragiale, B. Delavrancea și G. Coșbuc. G. a publicat și o broșură cu observații asupra limbii literare, Știi românește ? (1911). Ca traducător, s-a dovedit foarte iscusit și nu mai puțin activ, tălmăcirea capodoperei goetheene Faust, apărută în 1906, reeditată în 1914 și în 1930, fiind cea mai bună versiune în românește înainte de traducerea lui Lucian Blaga. Pentru Teatrul Național din București a transpus în 1911 piesa Stâlpii societății de H. Ibsen. A mai tradus
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287319_a_288648]
-
de inițiere a lumilor superioare, divine. Fantasmagoria are nevoie de sensorial iar sensorialul nu eșuează în fantastic ci într-o altă realitate. 396 Mnemoclastia ca metodă, așa cum am expus-o la începutul anilor '80 ai secolului XX este contrară ideii goetheene de dezvoltare spre exterior a percepției umane, dar o confirmă în sensul intuitiv al principiului extinderii spre experiență a realităților spirituale. Invizibilul este raportat permanent la vizibil, necunoscutul la cunoscut. Spre deosebire de trăirile meditației transcedentale, impulsurile revelației și mai ales ale
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
la poemul său coregrafic Doktor Faust afirma că Goethe s-a simțit probabil atras de această scriere. Deși legendele prezintă strânse legături, scrierea lui Rutebeuf este considerată prefaustiană, deoarece nu prezintă sensul revoluționar caracteristic Reformei. Pe baza acestor legende Faust-ul goethean este structurat într-o formă involtă tipic barocă, încapsulând trei mituri distincte : componentele theophiliană, paracelsiană și simoniană. Mitul theophilian, componenta cadrului central al tragediei Faust, constituie motivul rebeliunii, dar, spre deosebire de cea a titanilor prometeici îndârjiți împotriva zeilor , aici se reduce
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
știința și străduința subiectivă cu absolutul în esență și în modul său de apariție, dau conținutului o amploare pe care nici un alt poet dramatic anterior n-a îndrăznit s-o cuprindă în una și aceeași operă..” Hegel indentifică în personajul goethean iubirea de cunoaștere , a cunoașterii reale, a căutării adevărului căci Adevărul este întregul. Prin aceasta se poate spune că mitul central al operei este mitul gnoseologic, căci, după cum am spus, personajul, prin toate acțiunile, faptele, gândurile, dorește să aspire către
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
întregul. Prin aceasta se poate spune că mitul central al operei este mitul gnoseologic, căci, după cum am spus, personajul, prin toate acțiunile, faptele, gândurile, dorește să aspire către cunoașterea absolută și face tot posibilul să o dețina. Capitolul 4: Faust-ul goethean Povestea unei capodopere Tragedia goetheana tratează ideea formării unui om în devenire, proiectat pe ecranul unor succesiuni de întâmplări. Lucrarea se referă la educație, la pregătirea exemplarului uman pentru societate și mai ales la idealul omului. Faust-ul lui Goethe deschide
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
spune că mitul central al operei este mitul gnoseologic, căci, după cum am spus, personajul, prin toate acțiunile, faptele, gândurile, dorește să aspire către cunoașterea absolută și face tot posibilul să o dețina. Capitolul 4: Faust-ul goethean Povestea unei capodopere Tragedia goetheana tratează ideea formării unui om în devenire, proiectat pe ecranul unor succesiuni de întâmplări. Lucrarea se referă la educație, la pregătirea exemplarului uman pentru societate și mai ales la idealul omului. Faust-ul lui Goethe deschide travaliul tuturor experiențelor omului și
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
Margaretei, ce consumă prima parte a tragediei, torentul de alegorii, precum si libertatea de abstracții ce urmează proiectează într-un mod ieșit din comun o impresie de arbitrar și amestec de momente ce ies din scara operei. Adevărata substanță a tragediei goetheene începe din clipa când Faust, depășind eșecul, pășește în lumea tumultoasă a experiențelor vieții, ținând la atingerea idealului. Așadar prima parte a tragediei constituie doar celula ce va forma mai târziu un organism. Thomas Mann subliniază în câteva fraze cazul
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
medievale pun in evidență varietatea debitului epic, detașând uneori în prim-plan tablouri lirice cu inflexiuni de tragic, ironie și umor până la grotesc. Versurile sunt perfect adaptate la imagine, la colorit sau la simpla evocare a trecutului. Cuplul Mefisto-Faust Figura goetheană a lui Mefisto nu mai sperie. Copitele, coada și coarnele i-au dispărut Diavolului, iar în schimbul acestora apar travestiurile precum atunci cand diavolul i-a infățișarea curteanului de o ingeniozitatea neîntrecută cu puteri excepționale. Caracterul său rezultă dintr-o voință oarbă
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
Diavolului, iar în schimbul acestora apar travestiurile precum atunci cand diavolul i-a infățișarea curteanului de o ingeniozitatea neîntrecută cu puteri excepționale. Caracterul său rezultă dintr-o voință oarbă îmbrăcat în atribute aproape umane, dar și cu unele taine prăpăstioase specifice diavolului goethean. Figura mefistofelica e de o complexitate uluitoare ce poate întrece cu mult pe cea a lui Faust. O primă trăsătura ne apare în pasajul Prolog în cer. Aici ni se evidențiază indulgența pe care Dumnezeu i-o arată lui Mefisto
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
la limită s-a consumat prin sacrificarea ființei iubite. Dealtfel poetul nu a ascuns faptul că s-a abătut la timp din fața capcanelor vieții, mai înainte ca „frumoasa clipă” să-l încătușeze. Mergând mai departe pe firul delicat al existenței goetheene, vom vedea cum, spre deosebire de eroul său faustic, poetul a rămas toată viața un etern îndrăgostit. În prima etapă a vieții, Goethe apare ca un individ cu o structură sufletească slab consolidată la fel ca și tabloul înfățișându l în chilia
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
narator. Contemporanul lui Spielhagen, Otto Ludwig (autor al romanului Domnișoara de Scudéry [g. Das Fräulein von Scudéry]), a creat conceptul de reprezentare scenică pentru acest ideal. Stanzel se situează deci aici într-o tradiție germană, după care, în rama triadei goetheene, romanul (epica) trebuie delimitat de dramă și de lirică (vezi și luările de poziție ale teoreticienei Käte Hamburger în privința acestor trei "genuri"). Totuși romanul se caracterizează prin intermediere (Mittelbarkeit), adică prin existența unui narator, care prezintă povestea nu direct sau
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Vidal Olmos, născut la 24 iunie 1911, în Capitán Olmos (...) și sunt o canalie"94 (aceeași dată că și scriitorul). Se prezintă deja de la început, prevestitor, de parcă l-ar pregăti pe cititor, cu cartea de vizită în mână a râului goethean: "sunt o canalie", care trimite la o parafrazare à rebours a dictatului diavolului lui Goethe: "sunt o parte din acea parte a întregului care, vrând râul, face binele", dar, pentru că omul subteran este mult mai nociv decât diavolul însuși, el
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
de punctuație, trebuie să fie făcută ca a unui continuum, întrerupt doar de pauzele de respirație ale gândului. Totul este simbolic, la limita religiosului ezoteric, inclusiv numerologia (33, poemele cu titlul Imn urmat de un număr, după modelul Psalmilor), Sâmburele - goethean - al universului poetic construit de M. este iubirea, cea care ar trebui să strălucească veșnic, iubire concentrată nu în inimă, nici în sămânța ce moare pentru ca lumea să se reînnoiască. În această poezie incantatorie, realul și imaginarul, livrescul și vizionarul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288008_a_289337]
-
scriitorul veghează cu marele său simț realist,intuiția profundă a însușirilor poporului, nestrămutata obiectivitate. Rebreanu se orienta totdeauna spre momentele critice, spre stările de criză, individuale ori sociale,care prin ele se manifestă nedisimulat legea vieții. “Ca să folosim o distincție goetheană, putem spune că el nu narează «îngrozitor», ci narează lucruri «îngrozitoare»; cum nu narează tandru și sentimental, dar «narează» sentimente tandre.Nu lipsesc într-adevăr momentele de umanitate potențială; pentru a le sesiza, să nu ne lăsăm induși în eroare
VIZIUNE GENERALĂ ASUPRA ȚĂRANULUI ÎN OPERELE LUI REBREANU by ANCA CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91620_a_92349]
-
a deplinei afirmări, încununată de creațiile sale reprezentative Goetz von Berlichingen, Suferințele tânărului Werther și Urfaust. Lucrarea debutează cu privirea de sinteză intitulată Imaginea lui Goethe în literatura universală și se încheie cu o amplă bibliografie. Analiza detaliată a operei goetheene urma să facă obiectul altor volume, dintre care două ar fi fost - după spusele autorului - duse la capăt, iar altul menționat ca aflându-se „în pregătire”. Inedit a rămas studiul intitulat Goethes Geist in der Weltliteratur. Din nefericire, arhiva scriitorului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289456_a_290785]
-
-vor: cuvinte, ritm, culori / Să nu fi prins rugină, scăzând sub timp lumina?” (Cuvintele, culorile). Temele, subiectele, motivele poeziei sale sunt dintre cele mai diverse: mitologice, istorice, livrești-culturale, individual-erotice, impresii din real etc., poetul ilustrând (chiar la modul programatic) concepția goetheană asupra inspirației „poeziei ocazionale”: „Fiecare poem are punctul de pornire legat de ceva în viață, de ceva din tine.” De altfel, în volumele antologice de scrieri, este indicată în câteva „note” sursa inițială a unor poeme. Autorul crede că „Poezia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285844_a_287173]
-
imemorial, mitic, implicațiile ei se vor actuale și chiar premonitorii prin personajul homo tehnicus/homo abstractus, „monstru prorocit să apară doar pe la anul 2000”. Viziunea duală a sufletului omenesc este întrupată în „negativul” personaj „oribil” Eloman (anagrama lui Manole), ucenicul goethean ale cărui înfățișări succesive - robot, păcat, deznădejde - au menirea de a susține drama și de a delimita treptele sortite creatorului. Citadela sfărâmată și mai ales cehoviana Surorile Boga (1959) sunt drame ale revoluției, în care toate raporturile dintre oameni, dintre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287852_a_289181]
-
al doilea se legitimează prin primul - o diferență semnificativă. În timp ce modernismul lui Lovinescu reprezintă o sincronizare cu spiritul veacului, așadar o manifestare pe orizontală, în sincronie, cel al „cerchiștilor” constituie - în termenii lor, precizați ulterior de I. Negoițescu - o „restaurare goetheană”, adică o recuperare pe verticală, în diacronie, a modelelor unei epoci trecute, exemplare (cea a lui Goethe și Schiller), o epocă clasică și istoric, și tipologic. „Modernismul” lor e așadar, de fapt, un fel de clasicism: un construct, un program
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286171_a_287500]
-
al lui Goethe, în care s-au armonizat ordinea, măsura, regula grecească și fausticul-romanticul germanic. Toate decăderile romantice contemporane, semne ale crizei și dezastrului, cum și naturalismul și suprarealismul etc., sunt consecințele acelei rupturi din Euphorion. Noi să propunem restaurarea goetheană. Poezia Cercului e pe această linie. Iar delimitările noastre între genuri și între valori au același sens.” „Cerchiștii” nu își fundează, prin urmare, programul modernist pe sincronizarea cu veacul lor (căci, mai ales pe fundalul războiului, tocmai de spiritul acestui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286171_a_287500]
-
urmărirea uneia din temele „lirice tragice” predilecte în poezia română, și anume întâlnirea dintre Hypnos și Thanatos, autoarea vede „suspendarea antinomiilor” și, poate, cel mai provocator capitol este o hermeneutică a „spiritului” poeziei argheziene, înțeles ca unul daimonic (în sens goethean) și dedublat, sfâșiat de tragicul unei tensiuni (așteptare ori fugă) „fără deznodământ”. În Lumea, repovestită (2000) sunt reluate temele predilecte de cercetare, într-o scriitură critică alertă, mobilă, pe alocuri iconoclastă, care implică și cititorul, uneori prin ironie sau prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289798_a_291127]
-
fac observații judicioase în legătură cu circulația universală a motivelor, cu străluciții descendenți ai lui Anton Pann, precum I. L. Caragiale din Kir Ianulea și Mateiu I. Caragiale din Craii de Curtea-Veche. În alt plan, remarcabilă, de asemenea, este lucrarea de sinteză Ecouri goetheene în cultura română (1980), tema fiind urmărită, pe baza unei vaste documentații și cu un bun spirit de sistematizare a materiei, de la primele consemnări în „Albina românească” (1832) până la marii poeți contemporani ori la comentatori și traducători de renume, precum
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289301_a_290630]
-
îi încununează activitatea de traducător. SCRIERI: Fulgerul domesticit, București, 1954; Anton Pann, București, 1954; Dimitrie Bolintineanu, București, 1962; Caragiale, București, 1964; St. O. Iosif, București, 1964; Viața lui Ion Ghica, București, 1970; Vasile Alecsandri. Orizonturi și repere, București, 1973; Ecouri goetheene în cultura română, București, 1980; Cavalerii danubieni, Craiova, 1982; Prietenul meu Topsi, București, 1982. Antologii: Vorbiți mai bine, scrieți mai bine românește, București, 1966; Eroica 1877, București, 1967; Umor și... gramatică, București, 1968; Umoriști de altădată, pref. edit., București, 1969
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289301_a_290630]
-
Alfred Döblin, Berlin Alexanderplatz. Povestea lui Franz Biberkopf, pref. trad., București, 1987; Thomas Mann, Povestiri, I-III, îngr. și postfață Thomas Kleininger, pref. Ion Ianoși, București, 1992-1994. Repere bibliografice: Elena Tacciu, Succesul lui Goethe, RL, 1981, 36; Ovidiu Papadima, „Ecouri goetheene în cultura română”, MS, 1982, 3; Ioan Holban, Două romane despre daci, CRC, 1983, 15; Z. Ornea, Memorialistica unui pașoptist, RL, 1986, 4; Petre Solomon, Un cărturar adevărat, RL, 1989, 50; Andreea Deciu, Calmul valorilor, RL, 2000, 14; Popa, Ist.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289301_a_290630]
-
numeroasele studii consacrate relațiilor noastre literare cu străinătatea (apte să pună În lumină, dincolo de „influențe”, și o anumită imagine a literaturii respective În spațiul românesc), apărute mai ales În seria Confluențe: Mircea Anghelescu, Literatura română și Orientul; Ion Roman, Ecouri goetheene În literatura română; Grigore Vereș, Opera lui Dickens În România; Ion Petrică, Confluențe literare româno-polone; Dan Grigorescu, Shakespeare În cultura română modernă; Elena Siupur, Relații literare româno-bulgare În perioada 1878-1918; Luminița Beiu-Paladi, Romantismul italian și literatura română a secolului al
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
pe care V. îl aproximează prin „complexul lui Nabokov”. Însă în ambele cazuri apare același procedeu al oglindirii reciproce, în care eseistul tinde să vadă o definiție a criticii înseși: „Datorită criticului, iar în particular comparatistului - care, asemenea chimistului din goetheenele Afinități elective, e un fel de «artist al îmbinării», un Einungskünstler - operele, descojite de belferești considerente istorice, se caută și se întâlnesc într-o viață paralelă, care le dă o formă comună, nouă, neașteptată și paradoxală”. „Manierismul” eseistului atinge apogeul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290439_a_291768]