KorAP: Find »[drukola/base=goldană & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 4 5 >

104 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810

tăcere scena cu fostul primar al Goldanei, Păun cel blajin, care cununa și boteza și miluia, pe tot creștinul, ce-i bătea la ușă. Păun cel blajin ajunsese să aibă de fini și de fine, cam pe jumătate dintre locuitorii Goldanei și peste jumătate din calicimea de la Cotonoaga. Geaba temenele! cugetă iar Petrea Păun, fiindcă vremea unora ca el amurgise, regimul celor cu pentagrama roșie socotindu-i procleți, afurisindu-i, și pe primar, și pe taica-popa, și pe învățătorul Boureanu cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
de la Cotonoaga. Geaba temenele! cugetă iar Petrea Păun, fiindcă vremea unora ca el amurgise, regimul celor cu pentagrama roșie socotindu-i procleți, afurisindu-i, și pe primar, și pe taica-popa, și pe învățătorul Boureanu cel bătrân, și pe toți fruntașii Goldanei, botezați între timp ca fiind chiaburi, un cuvânt turcesc, sgornit de darabana deșucheată a noii stăpâniri. Geaba temenele! mai șopti, încă o dată, chiaburul Petrea Păun, cugetând la primarul care, după așezarea tancurilor sovietice la hodină și la huleai și după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
cuvânt turcesc, sgornit de darabana deșucheată a noii stăpâniri. Geaba temenele! mai șopti, încă o dată, chiaburul Petrea Păun, cugetând la primarul care, după așezarea tancurilor sovietice la hodină și la huleai și după amuțirea tunurilor, dăduse îndemn la horă în Goldana. El, cel dintâi, făcând îndemn fanfarei și purtând veston stacojiu, ca zorii primăverii vieții noi, ieșise la joc, bătând din pinteni, sub stejarul de la Primărie, în cizmele lui ofițerești, lustruite de sărbătoare. În duduit armonios de alămuri, Păun cel blând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
veston stacojiu, ca zorii primăverii vieții noi, ieșise la joc, bătând din pinteni, sub stejarul de la Primărie, în cizmele lui ofițerești, lustruite de sărbătoare. În duduit armonios de alămuri, Păun cel blând și de treabă, cum îl numeau oamenii din Goldana, păși, de nevoie, în vestonul lui, nemaivăzut, roșu, ca drapelul clasei proletare, spre mama Kaliei, țiganca cu glezne subțiri, târșiind mereu târlici de căpătat și sugând dintr-o țigară fumegândă, uitată permanent între buze. O roti convingător și cu foc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
ovăs, cu orz, cu porumb și cu alte cereale, uriașele pofte ale Răsăritului, goldăneștenii cei semeți plecară, duși de la spate, care la Gherla, care la Canal, care pe lumea cealalată. Alții, câți mai sunt, lasă tot și se prăpăstuiesc din Goldana. Cum fac eu, acuma!.. Petrea Păun tresări, văzând, prin ceața tot mai subțire, cum începe să clipească pe cer Aldebaran, Deșteptătorul, care se mai cheamă Steaua porcului sau Luceafărul porcesc. Suspină amintirilor și îndemnă iar înăbușit: Hii, băieții tatii! Că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
tresări, văzând, prin ceața tot mai subțire, cum începe să clipească pe cer Aldebaran, Deșteptătorul, care se mai cheamă Steaua porcului sau Luceafărul porcesc. Suspină amintirilor și îndemnă iar înăbușit: Hii, băieții tatii! Că nu se mai poate trăi în Goldana noastră! Cei doi colosali lipițani roibi, cu copite flocoase și lățite ca niște castroane, mirosind pentru ultima oară a fân, păstrat în stadolă, pe câte trei ani, zvâcniră în hamuri, scoțând căruța pe porțile date în lături, ca într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
pentru ultima oară a fân, păstrat în stadolă, pe câte trei ani, zvâcniră în hamuri, scoțând căruța pe porțile date în lături, ca într-o smerită implorare. Parcă ar fi spus, suspinând: Pe noi, cui ne lași, stăpâne!? De la marginea Goldanei, drumul începe pieptiș, tăind pe la mijloc dealul teșit și scobit în cline nenumărate, al Baisei, stând în fața cuprinsului, ca o îmbrățișare semirotundă, de pâlnie uriașă, despicată la jumătate. Fornăind, caii pregătiră urcușul, serioși și solemni, ca în alte dăți, când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
mijloc dealul teșit și scobit în cline nenumărate, al Baisei, stând în fața cuprinsului, ca o îmbrățișare semirotundă, de pâlnie uriașă, despicată la jumătate. Fornăind, caii pregătiră urcușul, serioși și solemni, ca în alte dăți, când vânjosul Petre Păun ducea, din Goldana, spre piețele marilor orașe, castraveți scurți și încordați de semeții interioare (cărora în Moldova și în Ardeal, li se zice pepeni), falnici harbuji de smalț albastru, care încep să capete nume nou, de pepene verde, galbeni și gingași cantalupi, numiții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
numiții pepeni galbeni, mofturoși în zile de văpăi, în stare să explodeze ca bomba și să-și reverse mațele fragede, dacă nu-i culegi înainte de a se ridica soarele în cruce. Pe când Petrea Păun ieșea, cu lipițanii lui cuminți, din Goldana și din grijile humei, Nicanor Galan apăru din întuneric, pășind pe cărarea de alături de drum, cu pălăria dată pe ochi și clefăind din cizmele lui largi de cauciuc. Galan se opri dincolo de șanț, în dreptul roibilor, potrivindu-și, pe trupul înalt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
de bază. Taman un calic trebuia să mă întâmpine, acuma, când mi-am luat traista în băț, plecând în bejenie? chibzui, cu oarece nemulțumire, Petrea Păun. Pe urmă, își spuse, iar, în cuget: Dar cine mai este de treabă în Goldana? Prea puțini gospodari, care să nu fi fost culeși de către tovarăși, cum culegi mărul domnesc de pe creangă. În dimineața de toamnă, bătrână și zgribulită, care scofâlcise ierburile din țarina Baisei, prin nepăsătoarea ei uscăciune, Păun nu-l întâlnise decât pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
care să nu fi fost culeși de către tovarăși, cum culegi mărul domnesc de pe creangă. În dimineața de toamnă, bătrână și zgribulită, care scofâlcise ierburile din țarina Baisei, prin nepăsătoarea ei uscăciune, Păun nu-l întâlnise decât pe el din toată Goldana și, poate, de aceea, strigă la caii, care-și luaseră vânt, pe drumul de colb greu și rece: Prrr, ho! Se dădu jos și scormoni sub calabalâcul din căruță, ținându-l mereu pe Nicanor Galan sub privire, ca pe un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
cenătuirea fabricii de țigle a lui Țailic Trau, ovreiul cu care goldăneștenii se împăcau bine, care le dădea de lucru și pe care ei îl furau cu sârg. Țailic Trau lăsase baltă fabrica, înainte de a-i fi naționalizată, plecând din Goldana, mânat de stihii favorite, cu un rămas bun profetic: "Vă las vouă partea mea de construcție a socialismului victorios." Din acest caier al amintirii, Petrea Păun subție o ață de gând, așa cum Iustiniana torcea firul de tort de pe furcă: Galan

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
ăsta pare să fie om cumpănit și păstrător, măcar că și el e sămânță de sărman, neștiutor și leneș. Amânând să-și scoată mâna dintre bulendre răvășite și scule cu muchii tăioase împuținatele oseminte ale fostei sale agoniseli de fruntaș al Goldanei Petrea Păun îl îmbie pe Nicanor: Dă-te, mai aproape, măi băiete ! El, Nicanor, prăjină înaltă, încinsă cu centura lată de piele, își ținu pălăria cu mâna și, încrețindu-și fața de încordarea săriturii, zdupăi peste șanț, în drum. Păun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
cenușiu, ca un ștergar murdar, cum se alungește pe sub căruța lui Petrea Păun, trăgând-o către depărtările înalte ale țarinei Baisei și către necunoscut. Petrea lui Păun, cugeta el, era tare norocos la grădinărie. Poate cel mai norocos chiabur din Goldana. Și acuma, pleacă chiaburul... În grădina lui, roata cu cupe pentru udat, care scotea apă din gârla despletită a Gegiei, nu ostenea niciodată. Șuvoaiele repezi, pe care le alimenta roata cu cupe a bostănăriei, unduiau printre tufele sumețite de pătlăgele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
lungă, lichide roșii, din pântecele Iustinianei. Păun dădea și de pomană, totdeauna, mai cu seamă miercurea și vinerea și în zilele luminate. Dădea din bostănăria îngrădită de spini și păzită de frica dulăilor ciobănești, cât voiau să ia văduvele din Goldana și invalizii de război, care veneau, pe malul Gegiei, în mantale ponosite, sprijinindu-se în cârje. Da' tot se cunoaște că e hapsân, fiindcă, de cumva, cineva, care era întreg și în putere, cerea un pepene a doua oară, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
ochii precum două medalii aurii, dar pururea înlăcrimați, fiind orfană de ambii părinți și cu cei doi frați mai mari, pierduți în imensa vrăjmășie a războiului. Numai fratele mai mare, Iuga, după lungi și răscolitoare amânări, apăruse pe neașteptate în Goldana, unde, în vreme ce caravana cinematografică și toată suflarea omenească proslăveau pe eliberatorii de la Răsărit, el, din când în când, clănțănea vorbe nemțești și povestea întâmplări incredibile cu americani și cu englezi. Cei care nu frecventau fragmentele epice ale celui de al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
proslăveau pe eliberatorii de la Răsărit, el, din când în când, clănțănea vorbe nemțești și povestea întâmplări incredibile cu americani și cu englezi. Cei care nu frecventau fragmentele epice ale celui de al Doilea Război mondial (aceștia fiind foarte puțini în Goldana și respectivii nu puteau proveni decât din rândul oligofrenilor) au auzit de la un cronicar local ce fusese bătrânul dascăl de țară, învățătorul Boureanu cum că, îndată după bătălia pentru fugărirea bolșevicilor care, timp de un an, devastaseră Cernăuții și tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
și tot Nordul Bucovinei strămoșești, începu numărătoarea morților și a răniților. Dintre cei doi frați Panțâru, tocmai Iuga fusese ales de destin să se intersecteze cu momentul unei explozii de artilerie inamică. Bandajat în grabă de brancardieri, oșteanul Iuga de la Goldana a fost scos de pe linia luptelor grele și dus la trenul sanitar, din spatele frontului, care s-a nimerit să fie unul german. Cu cei mai grav răniți în vagoane, trenul nemțesc se îndepărtă de zona aleatorie a bătăliei, poposind tocmai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
insemne sanitare pe mâneca goală a halatului alb. Pocindu-i numele de acasă, neamțul fără de o mână, în halat sanitar, caligrafie, în litere gotice: Gefreite Panzer Hugo. Aceasta ținând loc de caporal Panțâru Iuga, cum i se spunea flăcăului la Goldana și pe ambele maluri ale domolului râușor Gegia. În vreme ce tancurile cu cruce neagră în chenar alb și infanteria română, ținându-se după Armata Roșie (cea iute de picior, mai ales, când o rupe la fugă), se afundau tot mai mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
număr de treizeci, când Iuga a deschis ochii, pe un pat nemțesc de spital, între alți răniți, care priveau neclintit, de sub pături de culoarea feldgrau, în plafonul vopsit în alb. Unde mă aflu? gemu, speriat și curios, flăcăul rănit de la Goldana. De îndată, a fost înconjurat strâns de o ceată de medici și de asistenți, cu ochelari sticlind în lumina ferestrelor înalte, înfricoșători în uniformele lor militare, acoperite de albul nu mai puțin fioros al halatelor medicale. Kameraden, Kameraden, încercară ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
pe nesimțite, neștiind că, în curând, soarta lui o să ia alte întorsături, încât îl vor podidi lacrimile, atunci când va evoca refrenul despre mazăre și slănină. Chiar după un interval considerabil de timp, revenind, din prizonierat și din străinătățuri, în plaiurile Goldanei, Iuga băgă de seamă că, prin nu se știe ce afinități neverosimile, era în stare să suspine și să lăcrimeze, atunci când fredona, improvizând în limba aceea anevoioasă a invalizilor de război din Klosterholtzen. Despre năravul lui Iuga, deja supranumit Friț

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
cu slănină din îndelungata și trudnica sa convalescență. I se înlănțui în amintire, fulgerător și vizita aceea surprinzătoare și oribilă, de după Sântă-Măria Mare (nemții țin și ei sărbătoarea aceasta, la jumătatea lui Gustar, în aceeași dată, ca și creștinii de la Goldana). Nu, nu mai știa exact, când se petrecuse întâmplarea: poate cam la douăzeci și patru de zile ale lui august din al patrulea an al războiului, după ce, de Sânta-Mărie, mâncase, ultima oară, mazăre cu slănină. Lângă patul lui de spital, se oprise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
înainte de a îngăima penibilul și idiotul hăhăit, al celui pornit pe obișnuita supușenie, îl mai afurisi, încă o dată, în gând: Rupe-ți-ai limba, blestematule! Că sperii, ca arătările din morminte, pe trecătorii de pe drum. Ca și ceilalți oameni din Goldana, Nicanor era cât se poate de nedumerit: nu cumva, Iuga, cumnatul său, are o firavă idee asupra trăncănelilor sale, potrivind vorbele străine, nu după înțeles, ci după bizare asociații cromatice? Dacă își aducea bine aminte de scenă, cumnatul său auzise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-o-i da-o înapoi... Nicanor Galan nu-și mai aminti de țigara oferită lui Iuga, nici de bejenirea în lume a lui Petrea Păun și nici de sâmburii de pepene verde. Vânturi tari răvășeau crângurile din jurul Baisei și în Goldana, cu apropierea Crăciunului, zilele se făceau tot mai scurte iar umbrele arborilor bătrâni se lăbărțau, subțiindu-se ca un contur de filigran. Caravana cinematografică săptămânală, jurnalele, radioul și alte cele ale soitarilor cu fețe cenușii, prin conferințe, prin cuvântări, prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
subțiindu-se ca un contur de filigran. Caravana cinematografică săptămânală, jurnalele, radioul și alte cele ale soitarilor cu fețe cenușii, prin conferințe, prin cuvântări, prin cântece populare aranjate, prin descântece băbești măsluite, tocau nervii țăranilor din toate stările, trăitori în Goldana, vorbindu-le de viața nouă din colhozuri (aceleași moșii, cu alți stăpâni!), în care trebuia ca toți să tragă la jug, sub steagurile roșii. Copiii veneau cu nasuri vinete de frig, de la școala fără lemne în sobă, fredonând, neștiutori și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]