38 matches
-
de prezentativ 13 circulă, în mod curent, cu un sens restrictiv, desemnând numai elemente aparținând clasei interjecției.14 Alte formațiuni cu funcție prezentativă în limba română nu au fost explicit tratate în lucrările de specialitate. Interjecția prezentativă este principalul mijloc gramaticalizat pentru realizarea operației de prezentare în limba română. Printre interjecțiile prezentative românești se numără: iată, iacă, iacătă, ia(n), uite (uitați) și variantele populare ale acestora: ete, iete, iote, oite, uiche, uie, ute. Cele două prototipuri de prezentative (având etimologie
[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
-
intenției de determinare a modului de existență a unei ființe (sau a unui proces). Această existență este legată, într-o manieră mai mult sau mai puțin strânsă, de o localizare în spațiu și în timp. Prezentarea lingvistică este o categorie gramaticalizată în limbă prin diverse cuvinte (prezentative), aparținând la diverse clase lexico-gramaticale. Suportul lingvistic al prezentării este condiționat cultural. Din perspectiva funcțională, categoria prezentării nu este omogenă. Există mai multe moduri de prezentare (cf. Charaudeau 1992: 301 și urm.). Până în prezent
[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
-
determinantului cel Construcția cu articolul adjectival din româna modernă (v. Nicolae 2013c și bibliografia), în care determinatul cel extinde domeniul nominal, introducând modificatori postnominali cu o funcție pragmatică specifică (v. Vasilescu 2009; Cornilescu și Nicolae 2012), nu este pe deplin gramaticalizată în româna veche (Stan 2013: 37; Nicolae 2015b). Cel prezintă o gramatică dublă, de demonstrativ și de articol, după cum arată distribuția și interpretarea sa. Distribuțional, modificatorul care apare după cel poate fi un adjectiv calificativ (26a), participial (26b) sau relațional
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
și Pianesi 1997) între timp al vorbirii / timp al evenimentului / timp al referinței 48. În orice caz, din perspectivă comparată, s-a subliniat în repetate rânduri că auxiliarele nu marchează doar valori de timp, ci se pot asocia cu / pot gramaticaliza orice valoare din proiecția extinsă verbală. În cadrul unei cercetări comparate impresionante, Anderson (2006) arată că auxiliarele pot marca timpul (în limbi ca: Canela-Krahô (Macro-Jê, Brazilia), Wambaya (Australia), Jingulu, Tuvan, Turkmen, Tswana), modul și/sau modalitatea (în limbi ca: Mapudungu (Araucanian
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
Date fiind (i) diferențele între sistemul bogat, diversificat de auxiliare al românei vechi și sistemul relativ sărac de auxiliare al slavonei bisericești 27(v. Olteanu 1974: 23-25) și (ii) libera ordonare în latina târzie a componentelor care se vor fi gramaticalizat ca structuri perifrastice în română (și în limbile romanice) (v. §3.2.1.1), este puțin probabil ca fenomenul de postpunere a auxiliarelor să fie influențat masiv de texte slavonești (spre deosebire de fenomenul postpunerii pronumelor clitice (mai ales reflexive); în §2
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
preia articolul hotărât (e.g. pentru (166a), echivalentul modern este spuracatele și viclenelejertfe ale lui Cain), iar structurile în care un cuantificator precedă substantivul definit, deja foarte rare în româna veche, sunt eliminate de structurile în care demonstrativul slab cel se gramaticalizează ca articol hotărât liber (e.g. pentru (166c), echivalentul modern, care deja circula în limba veche, este cele zece cuvinte (=porunci)), în distribuție complementară cu articolul sufixal în româna modernă (Cornilescu 2004), proces deja în desfășurare în româna veche (Nicolae 2015b
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
Rezumat Statutul categoriilor funcționale (i) Analiza elementelor funcționale verbale relevante pentru deplasarea verbului (negația propozițională, cliticele pronominale, auxiliarele verbale, complementizatorul să) a scos la iveală faptul că, exceptând unele structuri cu auxiliar (v. punctul (ii)), acestea erau în bună parte gramaticalizate încă din primele atestări al românei în forma în care le cunoștem în limba contemporană (v. §III). În ce privește ordinea constituenților, diferențele diacronice dintre româna veche și româna modernă constau mai ales în accesarea de poziții diferite de către verb în nucleul
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
și descriptibil din interior (durativ), ca act unic sau repetat, cu focalizare pe începutul evenimentului, pe continuarea sau pe încheierea sa. De fapt, interesul mai general pentru aceste fenomene a fost creat de studierea limbilor slave, care au un sistem gramaticalizat de exprimare a diferențelor aspectuale. S-a repetat multă vreme că limbile romanice nu au în această zonă semantică instrumente gramaticale similare celor slave, ele exprimînd aspectul mai ales prin mijloace lexicale (cuvinte, sensuri, perifraze). La noi, în mod previzibil
"Dă-i și luptă..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15873_a_17198]
-
procesul de abstractizare a unui cuvînt de acest tip, care poate ajunge să exprime impersonalul, ca simplu pronume (cum o atestă evoluția istorică care a condus la fr. on). În română, folosirea cu valoare impersonală a substantivului om nu e gramaticalizată, dar apare destul de des în limbajul popular și colocvial. Găsim atestări de la Caragiale - de pildă în replica lui Iancu Zugravul, din Justiție: "să las prăvălia, care nu mai poate omul de atîtea angarale pentru ca să mai mănînce o bucățică de pîine
"Ca omu'" sau "ca oamenii"... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17215_a_18540]
-
În principiu, utilizarea pe scară largă a cuvîntului precum, ca adverb de comparație (spune totul precum ție), conjuncțional (face precum a vrut) și chiar prepozițional (face precum tine) corespunde unei logici a evoluției limbilor: se știe că unele cuvinte se gramaticalizează, devenind simple instrumente lingvistice, cu formă scurtată și sens tot mai abstract. Așa au devenit anumite adverbe prepoziții și conjuncții, așa s-au transformat treptat unele pronume în articole. Fenomenul continuă: locuțiuni și compuse noi, care au luat locul celor
Precum by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10577_a_11902]
-
reluări de pași". Acelorași creații, care "amintesc izbitor aglomerațiile onirice din filmele lui Fellini (din Opt și jumătate ori Giulietta degli spiriti)" li se atribuie o orientare subiectivă în plină narațiune, un soi - am putea socoti - lirism epic, deci autoritar, gramaticalizat: Introducîndu-ne în visul sau ăca de-adevărateleaă, Dimov știe că noi nu vedem nu auzim decît ce vrea el. Astfel încît, făcîndu-ne atenți cu frecvente Uite, Iată, el știe că apelul sau e doar o floare de stil, ca noi sîntem
Critica lui Ilie Constantin (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17640_a_18965]
-
prin adăugarea unei copule (mai întâi expresivă, apoi gramaticalizată). Inițial, copula era folosită la persoanele 1 și 2, pentru a evita ambiguitatea agentului, dar apoi, copula a fost folosită pentru sublinierea stativității, ca variație stilistică, și, în final, s-a gramaticalizat ca expresie a perfectului stării rezultante. Actualmente, cele două forme sunt în distribuție complementară. Această transformare "activă" a fost implementată diferit în est și în vest: în est, înnoirea formei active a fost radicală, iar structura preergativă a fost deergativizată
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
o noțiune legată de structura internă a propozițiilor. Distincția între limbile cu subiect proeminent și cele cu topic proeminent nu este tranșantă, ci reprezintă un continuum. Subiectul și topicul sunt două noțiuni care nu se suprapun; subiectul este un topic gramaticalizat în procesul de integrare în construcția verbală. Tipologia sincronică este rezultatul unui ciclu diacronic în care diferite limbi au urmat diferite strategii; tipologia reprezintă descrierea strategiilor pentru atingerea scopurilor comunicative (Li și Thompson 1976: 483−485). Și alți autori fac
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]