38 matches
-
Date fiind (i) diferențele între sistemul bogat, diversificat de auxiliare al românei vechi și sistemul relativ sărac de auxiliare al slavonei bisericești 27(v. Olteanu 1974: 23-25) și (ii) libera ordonare în latina târzie a componentelor care se vor fi gramaticalizat ca structuri perifrastice în română (și în limbile romanice) (v. §3.2.1.1), este puțin probabil ca fenomenul de postpunere a auxiliarelor să fie influențat masiv de texte slavonești (spre deosebire de fenomenul postpunerii pronumelor clitice (mai ales reflexive); în §2
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
preia articolul hotărât (e.g. pentru (166a), echivalentul modern este spuracatele și viclenelejertfe ale lui Cain), iar structurile în care un cuantificator precedă substantivul definit, deja foarte rare în româna veche, sunt eliminate de structurile în care demonstrativul slab cel se gramaticalizează ca articol hotărât liber (e.g. pentru (166c), echivalentul modern, care deja circula în limba veche, este cele zece cuvinte (=porunci)), în distribuție complementară cu articolul sufixal în româna modernă (Cornilescu 2004), proces deja în desfășurare în româna veche (Nicolae 2015b
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
Rezumat Statutul categoriilor funcționale (i) Analiza elementelor funcționale verbale relevante pentru deplasarea verbului (negația propozițională, cliticele pronominale, auxiliarele verbale, complementizatorul să) a scos la iveală faptul că, exceptând unele structuri cu auxiliar (v. punctul (ii)), acestea erau în bună parte gramaticalizate încă din primele atestări al românei în forma în care le cunoștem în limba contemporană (v. §III). În ce privește ordinea constituenților, diferențele diacronice dintre româna veche și româna modernă constau mai ales în accesarea de poziții diferite de către verb în nucleul
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
DE ADVERBE" Sub aspectul raportului dintre conținutul semantic al termenilor și întrebuințarea lor în text, adverbele se înscriu în două mari subclase: a. adverbe constante b. adverbe situaționale Observații: Rămân în afara acestor clase semantice adverbele care, prin abstractizare, s-au gramaticalizat; devenite morfeme, acestea exprimă intensitatea (în flexiunea adjectivului și adverbului: mai, foarte, cel mai, tot atât de, mai puțin etc.: „O, umbră dulce, vino mai aproape,/Să simt plutind deasupră-mi geniul morții.” (M. Eminescu, IV, p. 338), „Și un atât de trist
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
riscă mult să nu aibă nici un efect asupra adevărului textului luat în întregul său. (1988: 27) Pentru o angajare hotărîtoare în această direcție, este necesar, așa cum preconizau M. A. K. Halliday și R. Hassan încă din 1976, să nu se gramaticalizeze transfrasticul considerînd textul ca o frază mare sau ca o simplă suită de fraze: Un text [...] nu este o simplă înlănțuire de fraze [string of sentences]. Altfel spus, nu este vorba de o unitate gramaticală mare, de ceva de aceeași
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
amintesc mai bine versurile decît proza" (§ 1409b5-7). Teoretizînd arta oratorică, Aristotel privilegiază un ritm care are ceva comun cu oralitatea. Acesta este și cadrul Artei oratorice (Cartea IX) de Quintilian [tr. Maria Hetco, Ed. Minerva, 1974]. Noțiunea nu s-a gramaticalizat decît în secolul al XVIII-lea. Lucrările de retorică au definit pe-atunci perioada ca pe o frază complexă al cărei ansamblu formează "un sens complet", unde fiecare propoziție constituie un membru, din care ultima formează o concluzie sau clauzulă
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
ceilalți se află în universuri paralele care "se suprapun sau se substituie reciproc"231. Acest gen de dialog, al "surzilor" este tipic pentru tehnica lui Eliade 232. O analiză pragmalingvistică ar scoate în evidență felul în care modalizatorul adverbial parcă gramaticalizează incertitudinea: când le povestește despre afacerile sale "parcă (s.m.) nimeni nu l-ar fi ascultat"233, când se laudă cu ceasul împărătesc cumpărat de la Odessa, "bătrânul, care parcă (s.m.) nici nu-l auzise, se adresă doamnei"234. Verbul a părea
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
limbi romanice, care pot avea subiect inclus. De aceea, pentru a insista asupra persoanei, se folosesc în franceză formele de caz oblic ale pronumelui personal (moi, toi, lui), fenomen existent și în italiană, unde pronumele de nominativ nu s-a gramaticalizat însă. La plural, nos și vos s-au combinat în spaniolă cu alterus, -a rezultînd la nominativ forme cu diferențe de gen (nosotros, nosotras, vosotros, vosotras), deși la acuzativ au rămas nos și vos, ceea ce arată că, la început, alterus
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
timpului simultaneitatea (măcar parțială) cu momentul vorbirii este prezentul, care continuă a fi folosit în limbile romanice cu aceleași valori din latină. Insistența asupra caracterului durativ al acțiunii, redată în limbi precum româna și franceza prin mijloace perifrastice, a fost gramaticalizată în italiană, spaniolă și portugheză, prin construcții cu anumite verbe, it. stare, sp., pg. estar: rom. Citesc o carte interesantă.; fr. Je lis un livre intéressant. it. Leggo / sto leggendo un libro interessante.; sp. Leo / estoy leyendo un libro interesante
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
germanice, chiar cele care mențin sintetismul la un nivel apreciabil, precum germana literară, dar au pornit de la o bază dialectală, o urmează în linii generale. Cu atît mai mult, limbile preponderent analitice urmează această ordine, pe care însă au și gramaticalizat-o, în sensul că o folosesc pentru a indica funcțiile sintactice ale cuvintelor. Aceasta face ca, în asemenea cazuri, să nu existe condiții pentru a depăși fixitatea normei spre o topică relativ liberă. Ca atare, transformarea unei limbi-bază în alte
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de prezentativ 13 circulă, în mod curent, cu un sens restrictiv, desemnând numai elemente aparținând clasei interjecției.14 Alte formațiuni cu funcție prezentativă în limba română nu au fost explicit tratate în lucrările de specialitate. Interjecția prezentativă este principalul mijloc gramaticalizat pentru realizarea operației de prezentare în limba română. Printre interjecțiile prezentative românești se numără: iată, iacă, iacătă, ia(n), uite (uitați) și variantele populare ale acestora: ete, iete, iote, oite, uiche, uie, ute. Cele două prototipuri de prezentative (având etimologie
[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
-
intenției de determinare a modului de existență a unei ființe (sau a unui proces). Această existență este legată, într-o manieră mai mult sau mai puțin strânsă, de o localizare în spațiu și în timp. Prezentarea lingvistică este o categorie gramaticalizată în limbă prin diverse cuvinte (prezentative), aparținând la diverse clase lexico-gramaticale. Suportul lingvistic al prezentării este condiționat cultural. Din perspectiva funcțională, categoria prezentării nu este omogenă. Există mai multe moduri de prezentare (cf. Charaudeau 1992: 301 și urm.). Până în prezent
[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
-
reluări de pași". Acelorași creații, care "amintesc izbitor aglomerațiile onirice din filmele lui Fellini (din Opt și jumătate ori Giulietta degli spiriti)" li se atribuie o orientare subiectivă în plină narațiune, un soi - am putea socoti - lirism epic, deci autoritar, gramaticalizat: Introducîndu-ne în visul sau ăca de-adevărateleaă, Dimov știe că noi nu vedem nu auzim decît ce vrea el. Astfel încît, făcîndu-ne atenți cu frecvente Uite, Iată, el știe că apelul sau e doar o floare de stil, ca noi sîntem
Critica lui Ilie Constantin (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17640_a_18965]