113 matches
-
transformă din moarte În Moartea, o diferență nesesizabilă pentru auz, dar care avea să provoace chiar În ziua aceea un protest indignat din partea autoarei misivei, tot În scris și pe aceeași hârtie de culoare violetă. După părerea autorizată a unui gramatician consultat de ziar, moartea, pur și simplu nu stăpânea nici primele rudimente ale artei de a scrie. De la Început, spuse el, caligrafia e ciudat de neregulată, pare că s-au adunat aici toate felurile cunoscute, posibile și aberante de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
obsesivă a paragrafelor, folosirea virgulelor pe sărite și, păcat de neiertat, intenționata și aproape diabolica abolire a majusculelor, care, imaginați-vă, ajunge să fie omisă din Însăși semnătura scrisorii și e Înlocuită prin minuscula corespunzătoare. O rușine, o provocare, continua gramaticianul, și Întreba, Dacă moartea, care a avut privilegiul neprețuit de a asista În trecut la cele mai mari genii ale literaturii, scrie În felul acesta, cum să n-o facă mâine copiii noștri dacă le va trece prin minte să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
acesta, cum să n-o facă mâine copiii noștri dacă le va trece prin minte să imite asemenea monstruozitate filologică, sub pretextul că, umblând moartea pe aici de atâta timp, trebuie să știe totul despre toate ramurile cunoașterii. Și, termina gramaticianul, Inepțiile sintactice care umplu lamentabila scrisoare m-ar face să cred că ne aflăm În fața unei mistificări uriașe și grosolane dacă n-ar fi realitatea extrem de tristă, evidența dureroasă că teribila amenințare s-a Îndeplinit. În după-amiaza aceleiași zile, după cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
energici, rectificarea imediată a numelui său, domnule director, scria, eu nu sunt Moartea, sunt pur și simplu moarte, Moartea este ceva ce dumneavoastră, nici pe departe nu vă poate trece prin minte, domniile voastre, ființele umane, cunosc doar, să ia notă gramaticianul că aș ști să spun și dumneavoastră, ființele umane, cunoașteți doar, această mică moarte cotidiană care sunt eu, aceasta care, chiar În cele mai mari dezastre, e incapabilă să Împiedice viața să continue, Într-o zi veți afla ce este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
teatrului unde cântă el. E adevărat că se hotărâse să meargă la sigur după eșecurile succesive suferite, dar nu dintr-o simplă Întâmplare Începuse prin a se transforma În femeie, sau, așa cum ar mai putea fi tentată o minte de gramatician să gândească, din pricina chestiei cu genurile pe care am sugerat-o mai sus, ambele, În acest caz, al femeii și al morții, feminine. În ciuda absolutei sale lipse de experiență legată de lumea exterioară, În particular la capitolul sentimentelor, poftelor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
până la cucerirea acestui regat din Asia Mică de către perși, a devenit în cultura occidentală simbolul omului foarte bogat. Cresus este creditat cu baterea primelor monezi standardizate de aur (n. tr.). 37 Zoilus (cca. 400-320 î.Hr.) a fost un filozof cinic, gramatician și critic literar grec, unul dintre primii glosatori ai operei lui Homer. Numele său a devenit, încă din epoca antică, asociat cu critica plină de zel și invidioasă (n. tr.). 38 Pierre-Joseph Proudhon (15 ianuarie 1809 19 ianuarie 1865), jurnalist
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
fenomenul În chip rațional (411 d). Întâlnim și alte istorioare ciudate, mult mai credibile Însă, În partea de dialog dominată de Cleombrotos. Nu este Întotdeauna el cel care le povestește (Filip, istoricul, ne vorbește despre „moartea Marelui Pan”, iar Demetrios, gramaticianul, despre daimonii din Britania), dar teoriile sale suscită astfel de paranteze. La paragraful 421 a, Înainte de a-și depăna povestea despre vizita la barbarul inspirat, Cleombrotos spune: „Avem În mijlocul nostru un vas mare plin cu născociri și cu adevăruri amestecate
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
omenesctc "Daimonii și entuziasmul profetic \: acțiunea lor asupra sufletului omenesc" Cu toate acestea, rămânea neatins un punct esențial În relația dintre demonologie și divinație: cum transmit daimonii profeților și profeteselor puterea oraculară sau, mai precis, starea de entuziasm profetic? Demetrios, gramaticianul, este cel care pune problema la sfârșitul lungii digresiuni despre pluralitatea lumilor, revenind, astfel, la subiectul principal al dialogului. În răspunsul pe care i-l dă Ammonios (care, deși nu este protagonistul dialogului, se bucură totuși de o mareautoritate) se
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
nu este de obicei una imediată și actuală, dar se poate descoperi prin urmărirea cuvintelor pînă la originile lor, pînă la elementele inițiale. În acest context, etimologia devine factorul esențial al filozofiei limbii și, de aceea, primele etimologii folosite de către gramaticienii și filozofii greci nu erau dominate de nici un fel de principii teoretice sau istorice. Unei astfel de orientări s-a opus însă gîndirea sofiștilor, după care căutarea vreunei explicații a limbii în lumea obiectelor fizice este zadarnică și fără nici o
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
timp toate mențiunile privitoare la această chestiune au fost adunate și luate În discuție În cartea mea Expériences de l’extase. Versiunea negativă este prezentă mai ales În tratatul hermetic Poimandres (cap. 25) și În cîteva pasaje enigmatice din scrierile gramaticianului Servius (Comentariul la Eneida), un contemporan ceva mai tînăr al lui Macrobius. În ultima fază a dezbaterii noastre, Flamant și cu mine am căzut de acord că, deși Numenius nu este părintele doctrinei, care Îi era cunoscută și lui Basilide
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
generale a cuvântului trsm; ambele cuvinte au fost considerate ca forme substantivale similare, deosebite numai prin sufixele feminine t# și t*. Ambele forme însă, atât cea cu un „s”, cât și cea cu doi de „s”, își au susținători printre gramaticienii moderni. Asemenea lui H.L. Strack 4, Kahle 5 preferă ortografierea cu un singur „s”, însă Levy1 și Bergsträsser2 o preferă pe cea cu doi de „s”. De mult mai mare importanță rămâne ideea la care se referă acest cuvânt: transmiterea
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
textului biblic ebraic este virtual perfectă datorită dezvoltării regulilor masoretice 1. Încercări de transmitere a textelor clasice sau a lucrărilor sfinte se întâlnesc și în alte culturi. De exemplu, literatura greacă clasică, în special opera poetică, era atent studiată de gramaticienii școlilor alexandrine, a căror activitate atinge apogeul în secolele III-II î.Hr. Munca lor, menită să fixeze forma literară a textelor, consta în special atât în compararea și evaluarea manuscriselor, cât și în scrierea notelor marginale (scholia), legate de diferite aspecte
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
lucrarea intitulată Moreh ha-Qore (Frankfurt, 1896), prezintă o descriere detaliată a accentelor și a posibilelor lor combinații, precum și relația lor cu sintaxa. Deși nu se bazează pe studiul manuscriselor biblice, această lucrare conține foarte multe informații strânse de la comentatorii și gramaticienii biblici 1. Masora celei de-a doua Biblii rabinice, alături de diferite tratate masoretice, a fost tradusă, îmbogățită cu note și publicată de către C.D. Ginsburg: The Massorah Compiled from Manuscripts, Alphabetically and Lexically Arranged, vol. I-VI (Londra/Viena, 1880-1905, retipărită
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
ne spune că tabloul s-a aflat în centrul cunoașterii între secolele al XVII-lea și al XVIII-lea176. Dacă între secolele al XVI-lea și al XVIII-lea, "cuvintele au primit sarcina și puterea de a reprezenta gândirea"177, un gramatician din secolul Luminilor a făcut o analogie între componentele gramaticii și elementele reprezentării plastice. Astfel, spunea el, substantivele sunt forme, adjectivele sunt culori, iar verbul este "pânza pe care acestea apar"178. Opera lui Velázquez (1599-1660), a lui Jan Vermeer
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
va marca multă vreme literele franceze; de fapt, despre Rutebeuf s-a spus că a fost, înaintea lui Villon, "primul dintre poeții blestemați"... Curțile medievale erau populate de oameni de litere; regii, papii, prinții se înconjurau de teologi, filosofi, poeți, gramaticieni, ale căror opere și sfaturi influențau adesea în mod substanțial deciziile politice. Și nu puțini erau cei care, printre conducătorii luminați ai vremii, se lăsau contaminați de muze, ba chiar sfîrșeau prin a rămîne în istorie mai degrabă pentru contribuția
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
anunță deosebit de îndrăzneț. 2) E o derivație care se cere corectată. 3) Arendarea trebuie încurajată. În Sintaxa limbii române, V. Șerban afirmă că determinanții verbelor impersonale din asemenea structuri au fost supuși unor diverse abordări. Chiar și în prezent, unii gramaticieni îi consideră fie elemente componente ale predicatului verbal compus (în cazul structurilor cu verbul a trebui), fie ale predicatului nominal (în situația construcțiilor cu verbul a părea), fie un complement circumstanțial de mod sau un complement direct (în structurile în
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
a căror independență față de regimul imperial s-a făcut trimitere anterior. Cornelius Severus scrisese un Carmen regale (Ovidiu, ex Ponto, IV, XVI, 9) care era probabil un epos cu acest titlu. Quintilian (X, 1, 19) îi atribuie Bellum Siculum, iar gramaticianul Probus (GrL K, 4, 208), o Istorie romană (Res Romanae). În ciuda prolificității sale recunoscute de Ovidiu (fertile pectus habes: ex Ponto, IV, II, 11), Bardon 297 este dispus să-i atribuie numai primele două opere. În Carmen regale se povestea
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Ovidiu într-un mod mai mult sau mai puțin voalat, dar constant. Un al doilea element care trebuie evidențiat: istoria a adeverit prezicerea poetului potrivit căreia, până la sfârșit, Augustus îl va suspecta și pe Iginus și îl va pedepsi drastic: gramaticianul C. Iulius Iginus, care s-a bucurat de prietenia lui Ovidiu dar care, după relegarea acestuia, i-a întors spatele, a căzut la rându-i în dizgrația lui Augustus 304. Dorim să subliniem în final un ultim element și anume
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
in fovea concubuit, sau deoarece fondatorul stirpei Fabia a fost cel dintâi care a pregătit (fodere) capcane pentru lupi (fovea). Münzer345 presupunea că asocierea originii casei Fabia cu Hercule se datorează eruditului de la curtea lui Augustus, M. Verrius Flaccus 346, gramatician și anticar, și înaltei aristocrații de care aparținea nobilul Paulus Fabius Maximus. Pentru ale sale Fasti, Ovidiu s-ar fi inspirat de la M. Verrius Flaccus și, în primul rând, din opera omonimă a acestuia. E cert că în Fasti figura
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
moartea Victoriei***********, pentru simplul motiv că existența Victoriei nu jena pe nimeni și viața ei nu conta la scară națională sau internațională. Elisabeta a făcut istorie, Victoria a fost doar martora istoriei (e drept, un martor regesc și imperial); pentru gramaticieni, este diferența dintre activ și pasiv. Elisabeta era întotdeauna lucidă și avea o mare stăpînire de sine; ea controla întregul Consiliu Privat. Victoria, oricît ar putea părea de șocant pentru cititor, avea un psihic labil, trecînd brusc de la o stare
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
studiul limbii a fost multă vreme parte componentă a filozofiei (vezi discuția din dialogul Kratylos al lui Platon); etimologia era știința adevăratului sens. Acest punct de vedere se schimbă când etimologia, ca și studiul limbii, în general, devine domeniul preocupărilor gramaticienilor și când problemele formei cuvintelor trec pe primul plan, cum s-a întâmplat în cazul eruditului latin Marcus Terentius Varro. În această etapă din istoria etimologiei, apropierile fanteziste dintre cuvinte erau numeroase: homo „om“ era explicat prin humus „pământ“, fiindcă
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
serie de ocolișuri operate asupra textului originar și în special transmiterea lui prin intermediul lumii arabe, care nu cunoștea teatrul 10, explică multiplele probleme de interpretare pe care nu a încetat să le pună. Mai mult, primii comentatori ai Renașterii sunt gramaticieni și filosofi italieni. Francesco Robortello (1516-1567) publică la Florența în 1548 unul din cele mai celebre comentarii ale Poeticii. În 1550, apare ediția comentată de Maggi, în 1561, cea a lui Scaliger, în 1570, cea a lui Castelvetro. De-abia
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
reguli; dar spre nefericirea noastră, Aristotel și, după el, Horațiu au scris despre ele destul de obscur pentru a fi nevoie de interpreți, iar cei care au binevoit să le facă cunoscute până acum nu le-au explicat adesea decât în calitate de gramaticieni sau filosofi. Cum aveau mai mult studiu și speculație decât experiența teatrului, lecturarea lor ne poate face mai docți, dar nu ne poate lămuri foarte sigur pentru a reuși în această privință." 3.1. Cele șase elemente constitutive ale piesei
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fapte ale regilor, cele ale conducătorilor, și sumbrele războaie, a fost arătat de Homer. În unirea a două versuri inegale a fost închis mai întâi plânsetul, apoi satisfacția pentru o dorință înplinită. Ce creator a inventat totuși scurtimea versurilor elegiace? Gramaticienii se ceartă pe marginea acestui fapt și procesul este încă în curs de judecată. Furia l-a înarmat pe Arhilocus cu iambul, care îi aparține: dar ghetele și coturnii cu toc înalt 30 câștigă stabilitate datorită dialogului, dominator al zgomotului
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Vauquelin de la Fresnaye, în Arta poetică franceză (Art poétique français) din 16022, meditează asupra lecțiilor transmise de Horațiu și Aristotel, a cărui Poetică este tradusă în 1561 de Scaliger, un erudit italian instalat în Franța, ca și asupra tratatelor vechilor gramaticieni, în special cel al lui Donatus, Despre tragedie și despre comedie. Ei proslăvesc întoarcereea la "adevărata tragedie", din care fac, ca în Antichitate, genul dramatic major, "cea care este făcută, după spusele lui Jean de la Taille, cu arta cea adevărată
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]