132 matches
-
unduitoare, bazate pe ambiguizări, pe alunecări în ficțional, propun ca într-o partitură muzicală tranziții subtile de la un regim expresiv la altul. Scepticul flegmatic își deplânge bunăoară fragilitatea ceea ce nu-l împiedică să circule prin galaxii; un limbaj teatral-declamator, o grandilocvență cu suport ironic, acestea intră deliberat în dispozitivul contrastelor revelatoare. Enigmatica domnișoară Gabriela Șerban (de altminteri personaj real în Iașii din epocă) provoacă, fără voie, un eveniment cosmic: "Ce melancolice goarne legănau Universul în / după amiaza de toamnă în care
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
cel nebun / bâlbâitule, cretinule (...) / Vino să te sărut pe frunte / fir-ai al dracului, fericitule!..." Se configura astfel un pre-stil, un poet cu totul personal. Doi ani ulterior, în Aberații cromatice insurgentul impenitent imprimă propriului portret tușe apăsate, programate pe grandilocvență și meditație. O dată cu momentul 1971, al unor remarcabile Poeme, antinomiile capătă o fundamentare ideatică; teribilismele, exaltările, umorile schimbătoare, reacții ale unui modern anxios, sfârșesc în absurd și tensiune, în grotesc și umilități. Autorul e un centru de flux și reflux
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
cu ajutorul banilor, relativ tolerant, se simte abilitat să-și exploreze propria țară cu noile aparate de văzut, ca acea camera obscura inventată în secolul precedent. Olandezul bogat și sedentar, la jumătatea drumului între austeritate și ostentativ, între purismul puritan și grandilocvența manieristă, își îndreaptă privirea spre ceea ce este în apropiere. Libertatea conștiinței și atenția la circumstanțe merg împreună. Omul se simte destul de bine în pielea lui, în țara lui și pe pământ ca să nu mai caute dincolo. Vermeer din Delft se
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
plachete de versuri, care îl recomandau ca pe o certă promisiune pentru poezia românească modernă: Rodnicie și Interior (ambele în 1939) și Din refugiu (1940). Influențat de poezia bucolică a lui Mircea Streinul, în Rodnicie F. etalează o avântare, o grandilocvență entuziastă, ca în tabloul participării generale la culesul roadelor câmpului (Cântul belșugului). Pământul străbun, considerat singura moștenire sfântă în succesiunea generațiilor, revine în versuri imnice în cele mai multe dintre poemele plachetei. Orientarea definită de Mircea Streinul în cadrul cenaclului Arboroasa este respectată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286975_a_288304]
-
e în marginea celui mai autentic simbolism și dacă ea a plăcut vulgului, acest fenomen urmează a se lămuri și explicația nu va fi nicidecum în câmpul versificației [...]. Și, de altfel, poezia lui Minulescu place și omului fin, cu toată grandilocvența ei, și după treizeci de ani ea e încă proaspătă [...]. Eminescu, păstrând liniile simple sentimentale, întorsese cântecul spre mitologie și meditația universalului; Minulescu, mai terestru, îl tratează ca estet, de altminteri așa cum va proceda în genere poezia modernă (pe urmele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288163_a_289492]
-
anul 1595) dezvăluie un istoric modern, cu o gândire matură și un stil original și viguros. Interpretând faptele istorice și integrându-le viziunii proprii, autorul are darul de a evoca dramatic trecutul, de a colora romantic narațiunea, fără deformări și grandilocvență. Expunerea e concisă, în fraze elegante, care atestă suplețea gândirii și asimilarea procedeelor istoricilor moderni (Aug. Thierry, Fr. Guizot, J. Michelet). Evocarea unor evenimente este adesea întreruptă de scurte aprecieri concluzive, patetice de multe ori, luminând fie semnificațiile mai adânci
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285581_a_286910]
-
presărată cu aforisme și „învățături”, scoase, bătrânește, din experiența istoriei. Patosul rapsodului cronicar dă expunerii, în momentele cruciale, un aer de legendă. Pe alocuri, însă, în pasajele excesiv exaltate, înflăcărarea, care creează o tensiune continuă, cade într-un fel de grandilocvență. Îmbinând maniera exactă și suplă a istoricului modern cu cea cronicărească, B. este creatorul unui stil original al narațiunii istorice, cu deosebite efecte expresive, ale cărui influențe pot fi recunoscute în opera marilor istorici care vor urma: B. P. Hasdeu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285581_a_286910]
-
nu le vom mai aminti, într-un crescendo ce frizează, pe alocuri, absurdul. E suficient, pentru a ne face o opinie în această privință, să cităm episodul fulminant al testamentului care parodiază melodramaticele epitafuri, frecvente în epocă, evidențiind megalomania și grandilocvența imaginației protagonistului. După ce lasă cu limbă de moarte (și sub influența aburilor de alcool pe care-l oferă, mărinimos, invitaților doar pentru a se putea sătura el însuși) ca, lângă monumentul funerar, să stea "statuia Fortunatei mele ținând un porumbel
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Gestul suprem este, ca și la Goga, al sacrificiului de sine pentru binele neamului. Poetul ajunge să înțeleagă necesitatea istorică încercând a se defini pe sine, istoria lui există numai pentru că există și el ca poet, de aici o anume grandilocvență a expresiei, nesancționată de o conștiință critică. B. pendulează între două momente lirice intense: neliniștea apropierii sfârșitului, fatalitate scrâșnit acceptată, și optimismul manifest al creatorului ce-și vrea roadele muncii împrăștiate în mulțime. Copacul roditor, mărul cules de toți, extrăgându
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285699_a_287028]
-
Popescu și cum cronica literară fusese anunțată din numărul trecut ca fiind sub semnătura sa, evident că îi putem atribui Un mesagiu poetic. George Meniuc, Interior cosmic. I se reproșează poetului titlul volumului său de versuri, "titlu ușor aburit de grandilocvență lirică"108. Deși volumul de versuri al lui George Meniuc (anunțat deja în Cadran în primul număr din 1939) nu pare a corespunde direcției avute în vedere de redactorii revistei, cronica afirmă "nădejdile cele mai optimiste în destinele viitoare ale
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
puțin timp discursul își mai păstrează aparenta inocență: "N-aș fi putut să-mi închipui vreodată/ că ce-am văzut există în realitate!...". E aici ceva din exaltarea omului care se pregătește să descifreze misterele cosmosului și entuziasmului manifestat cu grandilocvență i se opune imediat imaginea demitizantă: "Am surprins stelele în somnul lor ciudat,/ dormind burghez, desumflate". Dialogul literar propriu-zis de abia de acum se declanșează prin trimiterea explicită la un clișeu al imaginarului poetic: "Unii credeau că stelele sunt niște
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
cu poezie în „Scrisul bănățean” (1960) și editorial cu volumul de versuri Afectivități conștiente (1968). În poezie, B. își disimulează trăirile, folosind fie jocul schimbător al măștilor, fie refugiul în artificiu și calofilie. Fragilitatea unei sensibilități adolescentine se convertește în grandilocvență, poză, gestică excesivă, sonorități metalice, regizate în mici spectacole funambulești. Marele solstițiu (1989) fixează starea de frenezie și fulguranță în chingile strânse ale unei lucidități reci, transcrise în cheie parnasiană. Ritualul solemn al versurilor urmează linia clară a ideii, nemailăsând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285954_a_287283]
-
1977), Recitativ (1980), Relief (1981) ș.a. Traducătoare din Paul Claudel (Cinci mari ode) și din Friedrich Nietzsche (Așa grăit-a Zarathustra), T. cultivă simfonismul psaltic îmbibat de aluzii mitologice și religioase, călătorind în timp și în geografii spirituale unde supraabundența, grandilocvența și poza profetică amenință să sufoce miezul sensibil al viziunilor. Acumularea marilor teme orfic-biblice în recitativul amplu, croit pe tiparul „marelui fluviu” al lui Perse, reprezintă însă o zonă aparte în poezia română contemporană. Două eseuri, Ion Pillat. Ceremonia naturii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290099_a_291428]
-
albuș,/până-n polen de gălbenuș.” Un număr important de poezii sunt scrise în călătoriile în jurul lumii, constituindu-se în mărturii transfigurate ale unor întâlniri cu alte civilizații. Exotismului locurilor i se adaugă și o oarecare teatralitate a personajelor, precum și o grandilocvență a gesturilor acestora; rezultatul este o poezie în care totul se percepe într-un mod exotic, aventuros, cu un filon de patetism, dar și de umor: „La bar « La Calul Troii»/ se-ntorc din larg eroii/ cu pumnii-n buzunare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286670_a_287999]
-
lui Mototol-Rostogol la prima lui ieșire din ocol (1981) și diverse traduceri. A colaborat la „Echinox”, „Luceafărul”, „Ramuri”, „România literară” ș.a. Lirica pe care o scrie N. indică o luciditate asumată cu fervoare și cu fascinația riscului, un patos fără grandilocvență al verbului, susținut prin forța și rigoarea elegantă a rostirii, legitimat de angajarea existențială puternică, armonios conjugată cu rafinamentul adus de cultură. Individualitatea poetei se definește prin ardență glacială, inteligență și cerebralitate, printr-o anumită „virilitate” (termen utilizat de critică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288406_a_289735]
-
unei lucrări literare după criteriul singular al temei." Cere "îndrăzneală și stil în arta regiei", atenționează asupra "lucrurilor mărunte cu efecte hotărâtoare", observă că "regizorii acordă prea mică atenție rostirii expresive" (parcă-i și mai evident acum, în 2007!), refuză grandilocvența scenică ("măreția eroilor decurge din simplitatea lor"), întrevede (în 1961) un dezechilibru și mai evident azi ("rolul actorului nu trebuie să fie neglijat față de cel al regizorului"), cere "dozaj judicios între aparențe și esențe", atrăgând mereu atenția că "arta scenică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
Caracteristică e metafora prozastică în care termenul comparat, având un înțeles abstract, e substituit de un comparant concret (de pildă, alcătuiri ori fenomene naturale, geologice, tectonice, meteorologice sunt utilizate pentru a semnifica metaforic sentimente sau trăiri intense); procedeul comportă riscul grandilocvenței nepotrivite, risc asumat și evitat cu iscusință. Ar mai trebui remarcate însușirile de cântăreț inspirat al combustiilor erotice, umorul discret și amar, de calitate, recurgerea, convingător susținută artistic, în cadrele modernității, la patrimoniul mitico-folcloric al zonei geografice de obârșie, Banatul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287249_a_288578]
-
în texte parcă prematur îmbătrânite, deși înzestrate cu un soi de ingenuitate acidă. Cu timpul, depășind sfera teatrului în maniera lui Mihail Davidoglu în favoarea subtilităților maziliene și afiliindu-se la linia Horia Lovinescu sau Ecaterina Oproiu, G. începe să dilueze grandilocvența în favoarea tristeților lirice și să aducă la rampă problematica inerentă cuplului aflat la răscruce, vanitatea ultragiată a activistului, singurătatea ratării profesionale, nostalgia tinereții revoluționare ș.a.m.d. Volumul Teatru (1997), ediție de autor, reprezentativă pentru cei treizeci de ani de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287215_a_288544]
-
XIX-lea este H.-R. prin simbolizarea pornirilor interioare contradictorii (Serafimul și heruvimul, Visul). Odată cu primele înrâuriri ale creației lui Victor Hugo, cu care avea puternice afinități, poetul român evoluează spre o gesticulație romantică, declamatorie, de tip mesianic, plină de grandilocvență, de simboluri și de alegorii. Poemele capătă treptat o coloratură socială și religioasă mai evidentă. Destinul omenirii și îndeosebi locul poetului-profet în univers constituie acum teme dominante. Încă de la 1836 se observă intenția lui H.-R., acaparat de planuri vaste
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
ia cu asalt elitismul literaturii convenționale care dă deoparte jurnalismul notând că "între literatură și înaltul jurnalism linia de demarcație este extrem de fină" (850). Într-un articol din 1906 din Critic Langdon Warner tinde să elimine această demarcație proclamând cu grandilocvență: "Ceea ce avem nevoie... e să recăsătorim literatura cu jurnalismul, pentru că Dumneazeu le-a făcut cu siguranță să fie împreună, și numai omul le-a despărțit" (469). Cu siguranță au fost destui care să asalteze această teză din spatele jurnalismului literar narativ
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
I. Creangă). De menționat este și scoaterea la lumină a primei tălmăciri a piesei Hamlet. Odată cu trecerea timpului, își face apariția la I. o tot mai accentuată înclinație spre evocarea caldă, plină de un patos ce nu alunecă niciodată în grandilocvență, a valorilor autentice ale literaturii române, pentru care are un adevărat cult, precum și a unor personalități din lumea universitară cunoscute direct. În acest sens, portretele schițate lui G. Ibrăileanu, Octav Botez, Ion Petrovici, Tudor Vianu, G. Călinescu, Iorgu Iordan, Al.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287634_a_288963]
-
marile taine și experiențe este iubirea-combustie, iubirea-adorație și voluptate, împinsă până la punctul în care carnalul trece în spiritual, în vreme ce copilăria se revelează ca o experiență originară și reversibilă, scrutată cu uneltele poetului psiholog. O asemenea lirică imnică e pândită de grandilocvență, redundanță și discursivitate, capcane în care, contând pe inspirație și prea puțin pe elaborare, P. cade adesea, mai ales în Cariatidele iubirii (1986) și în Asceza voluptății (1996). Versuri prețioase se pierd astfel în sterilul poemelor nesupravegheate ca întreg. O
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288729_a_290058]
-
ce-ți este dat să trăiești. Iată tipul de sensibilitate care acționează la elaborarea acestor "legi" particulare, oficioase, subterane, dar a căror eficacitate este din ce în ce mai evidentă. Am vorbit în această privință despre "o etică a esteticii" ca ecou difuz la grandilocvența lui Cyrano al lui E. Rostand: "Este mult mai frumos atunci când este inutil". Inutilitate ambiantă. Iată care ar putea fi noul modus operandi al unei lumi pe care nu o mai dominăm, ci de care, de bine, de rău, vrem
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
face ca interese mărunte să se poată insinua sub masca vreunui „scop idealist și consacrat”, cum ar fi, de pildă, lupta împotriva „ștagnațiunii culturale”. În atitudini alternează găunoșenia lustruită, violența, grosolănia. În pofida grămezilor de „tistii”, titluri și funcții invocate cu grandilocvență puerilă, ignoranța apare adesea uluitoare și declanșează o serie de neînțelegeri și vane zâzanii. La B., invenția este ca și inexistentă, iar comicul vine din alte zone. Mai întâi din disproporția dintre insignifianța conflictelor, disputelor și amploarea, forma supradimensionată pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285614_a_286943]
-
de intertexte. A. ostentează meșteșugul poetic prin acrobații de versificare; poemele abundă în invenții verbale, expresii argotice, chiar golănești, jonglând totodată cu miturile și eroii sublimi ai literaturii. Grimasa ironică e îmblânzită de melancolie. Versurile de album, romanța, cronica rimată, grandilocvența ori accentele pastorale sunt mimate ingenios. Poza bufă de François Villon - epicureu, livresc și boem, actualizat prin minulescianism și modernism, reușește să comunice plăcerea de a nu mai putea trăi decât făcând literatură, iar versurile celebrează indisociabil iubirea de viață
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285512_a_286841]