48 matches
-
pierdere de vreme. Se lasă Întunericul și nu mai avem șanse. Eu din greșeală calc intenționat pe coada câinelui, iar puțoiu scoate un chelălăit urmat de un șir de scheunături gâfâite și acuzatoare. — Fii atent la câine! Ești ok băiete? gungurește Hector. Claire Îmi aruncă o privire dezaprobatoare. O să și-o tragă ea nici vorbă. La limită am timp de una mică pe bancheta din spate a Volvo-ului. Îi propun asta, dar mă anunță că rămâne la Hector să mai câștige
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
reținut pentru un lung tête-à-tête sub clar de lună. El nu se putea Împăca nicicum cu frumusețea ei. Era mama sa, cu acest gât splendid și acești umeri divini, grațioasă ca o femeie norocoasă la treizeci de ani. — Amory, dragule, gunguri ea moale, am petrecut momente atât de stranii, de nepământene, după ce ne-am despărțit. — Zău, Beatrice? Când am suferit ultima cădere nervoasă. Se referea la ea ca la o ispravă eroică, vitejească. Doctorii mi-au spus - În voce Îi vibra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
să-i fie imputată ulterior societății postbelice, să devină ceva mai permeabilă. Și așa s-a și întâmplat. Contra cost, se putea plânge în hohote. Lacrimile, numărate, aduceau ușurare. Până la urmă, oaspeții care plăteau se transformau în niște copii ce gungureau, care urmau cuminți toba lui Oskar. De unde se poate trage concluzia că înaintea tuturor celorlalte produse ale câmpului și ale grădinii, ceapa este potrivită pentru o utilizare literară. Fie că, foaie după foaie, ea ajută memoria să-și facă salturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
în adevăr, nu poate suferi nici' o glumă despre familia ei." Era crâmpeiul de conversație care trecu prin mintea lui Mini când Lina anunțase pe Lică. Se auzea în antreu timbrul sonor, dar nemuzical al lui Nory și un alt gungurit de turturea, probabil doamna Eliza. Trubadurul era afon ca de obicei și totuși șuierase el pe-acolo și era pricina probabilă a trilurilor feminine. ,, Are să rămână tot după ușă?" se întreba Mini, și rămase mirată când îl văzu intrând. Părea
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
nu mai avem di ci sta aici, flăcău’ tati’. Hai sî mergim acasî, cî om plângi acolo împreunî cu mama Zănovia. Știu eu cî de-amu’ nu i sî mai usucî lăcrimili... Calul, ca și cum ar fi priceput spusele bătrânului, a gungurit a nechezat. ― Da, da. A sî ni fie tari dor di ei, da’ mari-i Dumnezău șî i-a aduci acasî răpidi șî sănătoș’. Hai sî pornim la drum, cî sî troienești calea. Uiti cî o șî început sî batî
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
a băut toată apa din găleată, fără să ridice botul din ea. ― Da’ însatat ai mai fost, dragule. Îți mai aduc o găleatî cu apî și niști ovăz, cî tari ai muncit tu azi!... Răspunsul calului a fost un nechezat gungurit, care putea să însemne: „Îți mulțumesc, bătrâne, pentru grijă, dar mai vreau apă”... Când moș Pavel l-a văzut pe murg ronțăind la boabele de ovăz din căușul pe care i l-a pus în față, a simțit că și
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
pe care le-a pus dinaintea cailor... N-am fost în stare să scot nici o vorbă. Noroc că m-a zărit bătrânul... <Eiii! Da’ avem musafiri. Poftim de intră>. Caii m-au recunoscut și m-au întâmpinat cu un nechezat gungurit, cum au obiceiul. M-am dus la ei și, mângâindu-i pe greabăn, îi cercetam să văd ce au pățit... Bătrânul m-a poftit în casă, să mă omenească. Deși eram mort de foame, nu am intrat. <Mă duc la
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
rămâi în pace, că noi ne-om duce la treburile noastre - a vorbit Todiriță. ― Mergeți cu bine și să-i găsiți sănătoși pe cei de acasă. ― Mulțămim frumos, jupâne - au răspuns cei doi. Surul i-a întâmpinat cu un nechezat gungurit. ― Eu cred că flăcăul îi însetat. Ia să l rog pe hangiu să ne dea o găleată cu apă - a vorbit Todiriță, dând fuga în han, pentru a scăpa de ochii iscoditori ai lui Dumitru... Cei doi, așezați pe capra
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
fericit pentru o clipă. Mi-aș destinde nervii, m-aș odihni. Apoi, cu dânsa, iar aș începe să mă plictisesc groaznic, cum m-am plictisit tot timpul. Sau poate între doi care se cunosc total, care au terminat de a gunguri amorul și care îl practică la ore fixe, ca într-un menaj autentic, plictiseala este inevitabilă? Sau port cu mine această plictiseală? Sau numai sunt sugestionat de ideea asta? Sunt incapabil de dragoste proaspătă mereu reîncepută, cu toate că mintea mea o
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
și amuzant întotdeauna. Poartă costume ultima modă, nu lipsește de la plajă vara, și la cazino este un punct luminos, de la ceaiuri dansante, iarna. Știe perfect toate dansurile noi, la nevoie chiar acompaniază la piano, improvizează cu dexteritate un jazband și gungurește fără istovire franțuzește. Față de mine a fost totdeauna atent, ceea ce era un merit pentru distracția lui obișnuită. Chiar mi se spusese, când în conversații se găsea că sunt ciudat și poate nelalocul meu, îmi lua partea cu vehemență. - Ce pricepeți
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
-mi dai drumul la nămiaz, Să-ți aduc bătrân și breaz, Să-mi dai drumul la chindie, Să-ți aduc de-o herghelie. S-aduc tata cailor, Și muma cârlanilor... - Așa, candriule! Așa... făcea Sandu între două înghițituri. Guristul iar gungurea. Florea a pus laba pe masă: - Brava, ostreață! Halal de mă-ta de te-a făcut! - Stați colea de înfulecați și voi ceva! i-a poftit Bozoncea. Țiganii nu prea se îndemnau. - Las', că luăm alături, făcu Neacșu, nădușit tot
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și jocul se deplasa În capătul opus al terenului mizerabil. Începea o burniță slabă, sâcâitoare, care ezita la Început, apoi continua. Niște ciori jumulite se roteau În jurul unui ulm desfrunzit și croncănitul lor surd se prefăcea parcă Într-un tandru gungurit. Se aduna ceața. Jocul devenea o masă de capete mișcătoare pe lângă cealaltă poartă a terenului de la St. John sau Christ sau alt colegiu, unde jucam. Sunetele Înăbușite care se auzeau de departe, un strigăt, fluierul, bufnitura unui șut, toate astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
alte neamuri. Ah, căscă el ochii de parcă tocmai găsise ceva, te gândești că nu toate casele de pe pământurile astea o să te primească la fel de bine. M-am ridicat. Runa Îl Înfășa deja pe micuț. Îi dăduse țâță, iar Unu căsca și gungurea - dar nici cei mari nu prea scoteau altfel de sunete pe atunci. - Oare cum de o fi ajuns la voi vestea că am plecat În călătorie? l-am Întrebat pe Aban deodată. Tu când ai primit-o? - Când am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am văzut că sulița ne ducea undeva mai spre mâna moale față de calea arătată de Aban. Mi s-a făcut deodată frică să nu pierd drumul, mai ales când l-am auzit pe Unu cât de fericit și de sătul gungurea. Atunci, mi-am amintit de Selat și de Dilc - nu mă Învățaseră ei să aflu distanțele Între lucruri dar, măcar, Îi văzusem În ce fel lucrează. Am așezat o altă suliță, cu coada lipită de cea care ne arăta drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
-mi răspunseră. Se tot uitau la micuțul Unu care se Înmuiase de tot și nu erau În stare să se hotărască În nici un fel. I-au dat ierburi ce aduceau somnul, iar fierbințeala parcă l-a mai lăsat, dar de gungurit tot n-a gungurit. - Hai mai bine să dăm de apa aia, se hotărî Runa Într-un tîrziu. Am potrivit din nou sulițele și am măsurat ceea ce tu ai să numești deschiderea dintre ele cu piatra de mână. Deschidere, unghi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
uitau la micuțul Unu care se Înmuiase de tot și nu erau În stare să se hotărască În nici un fel. I-au dat ierburi ce aduceau somnul, iar fierbințeala parcă l-a mai lăsat, dar de gungurit tot n-a gungurit. - Hai mai bine să dăm de apa aia, se hotărî Runa Într-un tîrziu. Am potrivit din nou sulițele și am măsurat ceea ce tu ai să numești deschiderea dintre ele cu piatra de mână. Deschidere, unghi, atâtea grade și atâtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
În clipele scurte În care lumina lunii se strecura printre vâltorile de nisip vuitor, Îi zăream ochii: căutau de la unul la altul, abia Încruntați, așteptând măcar o vorbă. - Nani pui, nani pui... Începu Runa, dar Unu nu dădu decât un gungurit stins. Ne acoperirăm fețele cu pieile fine date de Aban, doar-doar am reuși să răsuflăm. Unu Începu să tușească. Curând, nisipul mărunt prinse să ne Îngroape de vii, așa că am luat-o spre o Înălțime apropiată, numai că picioarele ni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pe iarba de la marginea crângului de copaci cu scoarță albă. Zgomotele din satul ridicat pe malul lacului abia se auzeau, amestecate cu boarea ușoară ce adia dinspre Miazănoapte. Unu se apropie cu pași nesiguri de Nunatuk și se apucă să gungurească. După o vreme, reuși să spună câteva vorbe: - Ma’ea, ‘apte. Omăt, ‘apte. Și Unu? Și Unu? - tot Întreba el, privind cu jind la gemenii care sugeau de zor la țâțele femeii mele. Se urcă pe burta lui Nunatuk, străduindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ȘI SIR PETER EAVES Echipa soț-soție se bucură de bebelușul Josephine, dar „dragostea noastră nu avea nevoie să fie consolidată“. Dragostea maternă strălucește în ochii lui Hilary Winshaw când își ridică sus de tot fiica de o lună Josephine, care gungurește adorabil, în sera fericitei perechi din frumoasa casă din South Kensington. Au așteptat mult timp primul lor copil - Hilary și sir Peter s-au căsătorit cu aproape șase ani în urmă, când s-au cunoscut la ziarul pe care el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mare atenție spre poartă, dar dincolo de ea sufla doar vântul prevestind vreme rea. Când s-a întors cu grăunțe pentru orătănii și le arunca chemându-le la „masă”, i s-a părut că aude un nechezat de cal mai mult gungurit. A privit spre ușa deschisă a grajdului, dar dincolo de ea stăpân era doar întunericul. „Da’ ce-i cu mine? Am vedenii și năzăreli?” gândea Toaibă intrând în casă. Speriat de ceea ce i se întâmpla, a luat sticla cu rachiu, a
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
a răsunat în fundul grajdului. Acum nu mai avea nici o îndoială. Era al calului lor... Dintr-un salt a trecut pragul. În fața ochilor... Doamne! - cu părul din coamă și coadă pârlit, cu sânge închegat pe bot, dar cu ochii blânzi și gungurind - l-a primit calul lor întinzând botul spre mâna lui. „Ți-ai întors fața către noi păcătoșii, Doamne?” Dominat de acest gând, a îngenuncheat și a sărutat botul însângerat al calului îngânând vorbe de alint și întrebând mereu: „Te doare
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
întors fața către noi păcătoșii, Doamne?” Dominat de acest gând, a îngenuncheat și a sărutat botul însângerat al calului îngânând vorbe de alint și întrebând mereu: „Te doare tare, dragul tatii? Te doare?”... Ca și cum i-ar fi înțeles vorbele, calul gungurea mereu dând din cap. Ia să-ți aducă tata ovăz și apă. Parcă nici nu-l mai durea piciorul rănit. Cât ai bate din palme, în fața calului au poposit o găleată cu apă și una cu ovăz. În timp ce calul a
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
domn. Urcați! Hai, surule!... După ce tustrei se aflau așezați comod pe pernele trăsurii, Gruia a precizat destinația, cu rugămintea: ― La pas, vă rog. ― La pas mergem, domnule... Maria, cu Tudor pe brațe și cu capul lăsat pe umărul lui Gruia, gungurea ca altădată: ― Dragule drag. Am ajuns să avem bucuria de a ne fi dăruit Cel de Sus un băiat, cel care... ne va duce numele mai departe... ― Și ne va da măsura Îmbătrânirii - a completat Gruia, sărutând-o pe obraz
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]