55 matches
-
să se odihnească. Pe la miezul nopții, pe pervazul ferestrei coborî baba cea urâtă. Își rezemă mătura de perete și începu să se învârtă în cerc, căutând-o pe prințesă. - Unde te-ai ascuns prințesă? Ți-am adus mâncare! Vocea ei hârâită îl trezi pe prinț. Acesta așteptă până ce hoașca se apropie de colțul în care dormeau, după care sări în spatele ei și îi imobiliză brațele. Până să apuce să se dezmeticească bine, băbătia fu închisă într-o ladă, iar prințul și
PRINŢESA MĂRGĂRITA de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1861 din 04 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/372317_a_373646]
-
drag flăcăul acesta, cu pletele lui blonde revărsate peste bunda mițoasă specifică Ieudului, cu chitara agățată cumva haiducește la gât și cu vocea lui de înmuiat pietrele. Nenea Duca cântă alături de el, ca și cum l-ar fi sprijinit cu glasul său hârâit, fără să-și ia ochii de pe prințul colindelor. Când Ștefan își ceru scuze pentru lipsa din țară de anul trecut, an în care colindase pe la românii din străinătate, Nenea Duca dădu binevoitor din cap, ca și când scuzele îi fuseseră adresate lui
FANUL de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1451 din 21 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/376698_a_378027]
-
ce trebuie făcut, cum ieșim din belea, că în ritmul acesta peste câteva sute de ani nu vom mai fi nici amintire! Târșeloși, jalnici ce sunteți! Aici ochii stinși ai Supremului Vampir Arab, avură o licărire sumbră, iar vocea sa hârâită rosti cu viclenie: - Dar Înălțimea Ta cum te des- curci? Că, după cum vedem, deși ești veteran, arăți încă tare bine și în putere. Sper să nu ne fitilești cu aiureala aia cu fondul genetic, cu românul care are șapte vieți
U LTIMUL BAL AL VAMPIRILOR de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1233 din 17 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/372767_a_374096]
-
chiar copilul lui. Atunci intră în colibă și pe capătu-unei laiți, Lumina cu mucul negru într-un hârb un roș opaiț; Se coceau pe vatra sură două turte în cenușă, Un papuc e sub o grindă, iară altul după ușă; Hârâită, noduroasă stă în colb râșnița veche, În cotlon torcea motanul pieptănîndu-și o ureche; Sub icoana afumată unui sfânt cu comănac Arde-n cadel-o lumină cât un sâmbure de mac; Pe-a icoanei policioară, busuioc și mint-uscată Împlu casa-ntunecoasă de-
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
bine cătărămile chimirului. Pipăi în glugă, la stânga, buzduganul de alamă, își luă între umeri cojocul și porni spre coșere. - La o singură perdea, unde erau bordeienii cei bătrâni, mai ardea focul; ocoli cătră perdea. Când se apropie, auzi lămurit glasul hârâit al lui Faliboga și behăitul subțirel al lui moș Nastase Tentea. - Nu mai stătu la îndoială, o luă harnic la deal, și nu-și domoli pasul până ce nu zări prin întunecime grămezile mari ale coșerelor. Le ocoli încet; voia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de mine. * — Alo? am spus eu. Aveam impresia că legătura telefonică e proastă. Dar probabil că de vină era capul meu. În care pârâiau toate circuitele. Acufena asta - în curând va trebui să mă culc ținând pe pernă un tranzistor hârâit. Chiar atunci când sunt surzi, se pare că oamenii care au necazuri cu urechile tot trebuie să asculte zgomotele din capul lor. Ghinion. Un ghinion dublu. — John Self? Sunt Martin Amis. — Aleluia, am exclamat eu. Al naibii de la țanc ai mai nimerit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Inima întunericului" — Carl. Sunt Vivian, păpușă. Claire Truman e și ea pe apel de conferință. Ea o să ia notițe, pentru ca tu, iubitule, să te poți relaxa și să mă asculți. Sună bine, Viv, a răspuns Carl Howard cu vocea lui hârâită, de fumător înrăit. Singură, în biroul meu fără ferestre, eu mi-am proptit, într-o mână, capul care mă durea. Oare chiar era adevărat că în urmă cu mai puțin de douăzeci și patru de ore, eu stătusem la masa veche, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
să plece, Nickie. — Spune-i tu. — Du-te, potîrnicheo. Pasărea nu se mișcă. Nick Își ridică pușca și cocoșul Îl privi. Nick știa că nu poate să-l Împuște fărĂ s-o supere pe soră-sa, așa că scoase un sunet hîrÎit, zbîrnîind cumva și din buze, ca o pasăre care Își ia zborul din ascunziș; cocoșul Îl privi fascinat. — Eu zic să nu-l enervăm pe gagiu’ Ăsta, spuse Nick. Îmi pare rău, Nickie. Chiar că-i tîmpit. — Stai să vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
am plecat de unul singur. În casă încă mai stăruia mirosul de la fabuloasele plăcinte ale lui Mama, acum amestecat cu duhoarea urinii de pisică. Am ieșit pe holul blocului și, de la parter, am auzit, printre urletele lui Mick Jagger, glasul hârâit al austriacului cu cap mare, în cinci colțuri: grijania și parastasu’!. Pe alee mi-am făcut cu greu loc: cinci fetițe țopăiau cântând: „doi elefanți/se legănau/pe o pânză de păiaaanjen”. Gicu cădea tot mai des într-un soi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de tot. Mai lumina doar stejarul în care își frânsese gâtul Bizonul Alb. Nu se auzea nimic, nu era o țipenie. Ciorile fâlfâiseră către îngropăciunea bulibașei. Rămăseseră doar castanii negri, despuiați. Cristina strivi țigara lângă mormânt. Spuse cu o voce hârâită: - Am de ridicat niște CD-uri cu Whitehorse. Vii și tu? Bem o cafea...ceva ca un fel de pomană. - Bine, și-așa nu mai am nici o înmormântare în program, bodogănii. Traversarăm Pielea și Osu’ de la nord la sud, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
se stinse, parcă I-ar fi smuls din rădăcină... Peste câteva minute Toader Strîmbu reapăru în cerdac, cu poșeta Nadinei ascunsă în buzunarul sumanului, cu un rânjet de mulțumire pe față. Își luă toporul de la Ilie, zicând cu un glas hîrîit: ― Hai, du-te și tu, Ilie, că poate să mai fie caldă! Oamenii îl priveau cu o curiozitate speriată. Ileana însă izbucni: ― Aoleu, să știți c-a omorât pe conița!... Ucigașule! Ucigașule! ― Aoleu! făcu și Petre. N-oi fi făcut
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Dar dacă le vorbea mai calm sau dacă le adresa o privire și un zîmbet mai blînd, se Întîmpla să-i răspundă printr-o Încercare caraghioasă și Înduioșătoare de a-și dovedi cochetăria, Îmblînzindu-și vocea Într-o șoaptă răgușită și hîrÎită, apropiindu-se tandru de el, apropiindu-și obrazul mînjit și boit de ai lui, ademenindu-l printr-un jalnic simulacru de chemare, cam În felul acesta. — Ce mai faci, puiule? Pari cam trist, așa, de unul singur... Cum te distrezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
din față. Lanark ieși din restaurant și intră într-o încăpere luminoasă, unde niște vîrsnici jucau bridge. încăperea următoare era întunecată și plină cu mese de biliard, luminate de becuri joase. Apoi urma o încăpere cu o piscină. Printre ecouri hîrîite cîțiva bărbați și femei cu bronzul uniform pe care-l capeți doar prin expunerea la ultraviolete săreau în apă, alergau sau discutau pe margine. Lanark o luă la stînga pe gresia lunecoasă pînă ajunse la un zid străpuns de arcadele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
în vîrful capului, și printre bucle i se zărea scalpul. — Salut, Lanark, zise ea. — De ce nu a fost dus în fața magistraților azi dimineață? întrebă ea. — Aglomerația. — Curtea nu mi s-a părut prea aglomerată. Haide, Lanark. Avea vocea dură și hîrîită. O urmă pînă la treptele secției și fu oarecum orbit de lumina ca de miere a amurgului care scînteia pe fluviul de dincolo de artera aglomerată. Se opri și-i spuse: — îmi pare rău, dar nu știu cine sînteți. Femeia își trase cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Am avut noroc. Omul, un sfrijit, bolnav de plămâni, vroia să-și mai cruțe puterile. M-a pus la încercare, a strâmbat puțin din nas văzând că nu mă prea pricepeam, dar la sfârșit m-a anunțat cu glasul lui hârâit și uscat că era de acord. Se simțea încolțit de boală, nu-și putea îngădui să fie foarte pretențios. Aveam acum o situație cât de cât sigură. Treptat, meșterul m-a lăsat pe mine să-i cioplesc crucile. El se
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Am avut noroc. Omul, un sfrijit, bolnav de plămâni, vroia să-și mai cruțe puterile. M-a pus la încercare, a strâmbat puțin din nas văzând că nu mă prea pricepeam, dar la sfârșit m-a anunțat cu glasul lui hârâit și uscat că era de acord. Se simțea încolțit de boală, nu-și putea îngădui să fie foarte pretențios. Aveam acum o situație cât de cât sigură. Treptat, meșterul m-a lăsat pe mine să-i cioplesc crucile. El se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
scară și am aterizat drept în fund, spre norocul meu nu m-am lovit prea tare, m-am uitat în sus și l-am văzut pe Remus Frunză aplecat peste parapetul postului de observație, de unde mi-a spus cu voce hârâită să alerg cât mă țin plămânii, fiindcă acum e vai de viața mea, că m-ar ajunge din urmă și dac-aș avea un avans de două sute de metri, și atunci am simțit că mă ustură mâna și uitându-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
scandaluri monstruoase, dar acum e totuna, să nu mai vorbim despre asta, și să nu-mi mai bat capul, că oricum ajungem imediat. Într-adevăr, ne apropiam de catafalc, boxele mari și negre, așezate pe stative, răspândeau, ușor distorsionat și hârâit, un marș funebru, cu cât ne apropiam, cu atât mulțimea era mai compactă, însă era de-ajuns ca noi să spunem, pardon, fiți amabili, lăsați-ne să trecem, și lumea, docilă, se dădea în lături, uitându-se la noi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
moștenire copiii au drepturi inalienabile. Dacă vrem să contestăm testamentul, câștigăm la sigur. Michel tăcu, nu avea chef să discute despre asta. Urmă un moment de tăcere destul de apăsător. Nici În camera de alături nu vorbea nimeni; se auzea respirația hârâită și slabă a muribundei. — A vrut să rămână tânără, asta-i tot..., spuse Michel cu o voce obosită și tolerantă. A vrut să trăiască lângă tineri, și mai ales nu lângă copiii ei, care i-ar fi amintit că aparține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Ai folosit un prezervativ reciclat și când... când m-ai cunoscut pe mine? Lui Alice îi bătea așa de tare inima în piept că abia dacă-și mai auzea propria voce. —Îmmm, da, probabil. —Cum? a zis Alice cu glas hârâit. Ceea ce a șocat-o a fost felul vesel și relaxat în care Jake a răspuns. Lacrimi fierbinți ardeau în ochii lui Alice. Nu e imposibil, a adăugat el. Vocea lui Jake era zglobie, era aproape ca și cum s-ar fi autofelicitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
până la ei gălăgia. La musafiri. Cum era când Comandantul Suprem îl lua la ranga prelucrării ideologice și-a învățămîntului politic. Cum era când, de alături, se auzeau ba palme, ba citate din clasicii marxism-leninismului. Și cum se învifora vocea, când hârâită, de boșorog, când aprigă, de bărbat tânăr, a lui Ceaușescu. - Unde te-ai pitit, până acum, îngropăciune?!... Din mansarda dumitale vine hărmălaia asta?!... Ce mai faci tu, duhușor? Pe unde mai hălăduiești tu?... Iar ai ajutat să traverseze strada bunicuțele
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
care... Nu mai ești ! i-o reteză Vocea, umblând prin întuneric ca demonul de amiazăzi. Iacob se ridică, răsturnând, cu zgomot, scaunul, dar nu se întoarse. Întinse brațul, deschizând palma în semn de poruncă... Vocea îi răspunse cu râsul ei hârâit, care umplu arcadele. — E prea târziu, șuieră. Nu mai ai nicio putere. Peticul tău de hârtie nu mai poate face ca realitatea și moartea să se deosebească printr-o singură literă. Când ai căpătat simțiri omenești, ai pierdut puterea asta
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sunt Arca. Dar mai rămân câteva cuvinte. De fapt o interjecție: Tarara-bumbia. S-au scris studii despre Tarara-bumbia. Este interjecția care rostită de Cebutîkin (Daniel Petrescu) vorbește despre celălalt tip de revărsare în gol. Despre alt tip de inerție. Vocea hârâită a lui Daniel Petrescu, chipul emaceat al actorului vorbesc despre o uzură a omenescului. Limbajul s-a deteriorat, comunicare nu mai este posibilă decât prin aceste ritmuri frânte. Așezat pe un scaun, în fața scenei, doctorul face trecerea către un public
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
generatoare a glotei și, drept consecință, au ajuns în imposibilitatea de a emite sunete. ▪ Cea mai frecventă soluție este implantarea unui emițător fixat la nivelul gâtului, însă rezultatul produce mult disconfort. În primul rând că "noua voce" este, de obicei, hârâită, dizgrațioasă. În al doilea rând, emițătorul produce și sunete involuntate, uneori în momente nepotrivite. Nu în ultimul rând, protezarea aceasta este vizibilă pentru toți cei din jur. ▪ O a doua soluție este rezolvarea cazului prin exerciții logopedice cu ajutorul cărora se
Fundamentele psihologiei speciale by Gheorghe Schwartz () [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
se așezase apoi pe o roată de mașină, desenând de zor. Avea inspirație și nu observase silueta lui Macarie, care se apropia, decât atunci când se așezase lângă el. — Ce familie de artiști sunteți! se minunase Macarie sincer, cu un glas hârâit. Eu auzisem de la fete doar de fratele tău, dar văd că tu ai talent cu carul, băiete! Cred că pe tine nu te bagă nimeni în seamă, nu-i așa, că ești urât ca mine și mai ești și bâl
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]