56 matches
-
deja la autobuz cu colega mea care mă însoțea în dimineața aceea. Soția intră direct în bucătărie ca să lase niște sacoșe cu ce adusese de la țară. Se îndreaptă spre dormitor și ce crezi dumneata, aude un zgomot așa, ca un hârșâit... Ea își încordează auzul. „Poate că mi s-a părut, își zice în sinea ei, o fi din cauza oboselii”, și își vede mai departe de treabă. În timp ce povestește, omul își îndreaptă capul în sus. Zăresc o luminiță în irisul șters
LUMINIŢA DIN FLOAREA OCHIULUI de GENŢIANA GROZA în ediţia nr. 1482 din 21 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/373039_a_374368]
-
o bătrână cere să fie întinsă pe podea, pentru că altfel nu-și poate da sufletul. Unui moșneag îi e teamă de fotografii. Crede că, dacă ar fi fotografiat, ar muri. Și chiar asta se întâmplă. Într-o seară, auzind un hârșâit ce venea din baie, locatarul ciudat al unei garsoniere practică o spărtură în perete, și prin aceasta pătrunde în casă o arătare: un moșneag fioros, cu unghii încovoiate ca niște gheare, cu „trupul sucit și răsucit, disproporționat”, cu „picioarele mai
PREDA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289002_a_290331]
-
ostenit: — Am nevoie de un curier... — Un sclav mesager, stăpâne? se interesează din ce în ce mai uimit libertul. Pentru astfel de treburi se folosesc soldații din garda preto riană. Este deci ceva personal. — Să plece chiar în seara asta... Îl îneacă tusa. Morfăie hârșâit: — ... cu o scrisoare urgentă pentru Sulpicius Quirinius... N-am greșit! jubilează Parthenicus în timp ce se îndepărtează în grabă. Guvernatorul Syriei este într-adevăr prieten cu principele. Fugi mai iute! îl zorește iritat Augustus de la spate. Tre buie să ajung în dimineața
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
poduri În următoarea conversație. Vezi cum reacționează. S-ar putea decide să-ți spună. Nu vreau să trebuiască sa fac casa praf. — Nu, sigur că nu, spuse Sammler. Deci ce e Unu? III Spre casă. Pe Second Avenue se auzea hârșâitul primăvăratec al patinelor cu rotile pe trotuarul gol pe dinăuntru, sfărâmicios, o asprime mângâietoare. Întorcându-se dinspre noul New York al apartamentelor comasate spre vechiul New York al pietrei brune și al fierului forjat, Sammler văzu prin cercurile mari negre din gard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
era diavolul care venise să strice totul. S-a întors cu spatele către cabană. Ar fi plecat, și-a spus singură mai târziu, dacă ușa nu s-ar fi deschis chiar în clipa aia. Jina a auzit pași și-un hârșâit. Te provoc să pleci, s-a gândit ea, dar picioarele nici nu i s-au clintit - ca un copil care știe ce-i mai bine pentru el, așa că face exact invers - era incapabilă sau poate că nici nu voia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
În jurul Eleșteului și apa, neliniștită, scotea bolboroseli aproape de amenințare. Își Întoarse capul către culmea dealului spân pe care fusese cândva conacul boieresc. De-acolo cobora, cu pași Înfrânați, nea Mitu Păcătosul. Tălpile gumarilor alunecau tot timpul În țărâna potecii și hârșâitul lor se auzea de departe și cu limpezime. În spatele lui nea Mitu, sprijinit cu păroasele labe din față de umerii omului, bocănea din copite dracul cel negru. După ce căruța cu draci care intrase În sat În urmă cu ceva vreme se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
trepte un târșâit de picioare, care combinat cu scârțâitul treptelor împrăștia sonorități cu iz de ritual ancestral. În sine, totalitatea zgomotelor reprezentau un mixaj sonor mereu invocat de preaonorabil atunci când își clarifica gândurile. Un picior pe treapta următoare, un nou hârșâit, o notă șuierată printre buze, rotiță așezată lângă rotiță, gândurile proiectaseră de-a lungul timpului, pas cu pas, urcuș după urcuș, cadrul proiectului la care acum schița mental ultimele retușuri. Putea spune că era foarte aproape de inițierea lui. Reușise să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
se molipsească, și așa nu se simte prea bine, și Udi vine să mă viziteze după școală, se întinde pe patul înfierbântat, iar eu murmur, lasă-mă acum, sunt bolnavă, el pleacă jignit fără să spună o vorbă, aud apoi hârșâitul tălpilor ce răsună în toată casa și iar mă chinuie gândurile, asta îți dorești, să trăiești într-o astfel de singurătate, asta ți se va întâmpla dacă îl părăsești. Aburi acri de alcool suflă către mine gura lui deschisă, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
în bătaie de joc și apoi ar rămâne să se roage? — Numai dacă ați începe să-i vorbiți. — George mă depășește, spuse preotul. E mai bine să nu mă amestec. Pocni ușor din degete. În momentul acela se auzi un hârșâit, pe urmă un scârțâit puternic, urmat de o bufnitură metalică. Ușa din stânga se deschise și se închise. Părintele Bernard se îndepărtă de penitenta lui, ochii lui obișnuiți cu semiobscuritatea, fură orbiți o clipă de roșul și albastrul strălucitor al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
așa mai departe, își întoarse gândurile la subiectul excursiei la mare. Subiect detestat de Brian, care nu o încuraja deloc să se gândească la el. Stătea scărpinându-și fața ciupită de vărsat cu unghiile lui boante, care scoteau un zgomot hârșâit, audibil, și privea, fără să fie văzut, în direcția lui Gavin Oare și Maisie Chalmers, care chicoteau la o masă din colț, și a doamnei Bradstreet care bea apă sulfuroasă și medita adânc asupra teribilului ei secret. Dacă vrem să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
deodată îl mușcă pe gură . . . . . . Lică, cu mâinile subțiri și tari o apucă până ce brațele slabe și falangele îi pârâiră pe oase . . . Mușca, lupoaica! Apoi simți muchea mesei de lemn că-i taie șalele ... o împinse de perete . . . Ada auzi hârșâitul bluzei de zidul văros, și tencuiala, glodind-o, intra prin haine și carne cu fiecare bobită de grunz . . . ,,Țigancă" . . . gândi Lică . . . "Țigancă", mestecă iar în gura care apucă arțăgos ca a unui câine tânăr. . . "pe seînduri ... țigancă!" Apoi se gândi
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
și cerul albastru se roteau și se clătinau în jur. Privi pe furiș, printre tulpinile de măcriș și părăluțe, la stivă, un șopron din cărămidă în care erau ținute lăzile. Auzi nedeslușit zvon de voci printre firele de iarbă și hîrșîitul unei ghete cu vîrf de metal pe un grilaj de fier, și zgomotul unei lăzi de gunoi care era săltată. Se ridică în picioare. Doi băieți, puțin mai mari decît el, stăteau aplecați peste lăzi și aruncau afară haine vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
în Big Ben, fusese terifiat de acele lucruri drăcești. La decolare era cel mai dificil. În timp ce toți ceilalți răsfoiau Daily Telegraph sau revista Hello!, el se ținea strâns de centura de siguranță până când i se scurgea tot sângele din articulații. Hârșâitul motoarelor, ambalarea necesară ridicării de la sol, toate astea îi păreau periculoase lui Henry. Și nu doar periculoase. Nenaturale. Ca și cum această mare bucată de metal era făcută să plutească în aer, sfidând gravitația, dacă nu chiar și voința Celui de Sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
îi dedic acest Premiu al Presei Regionale din Provinciile de Est. Mulțumesc, doamnelor și domnilor. Aplauzele răsunară cinci minute în șir, timp în care oamenii își aminteau de jurnalistul pe care îl cunoscuseră și îl iubiseră. Până și unul-doi gazetari hârșâiți băgară nasul în pahar ca nu cumva un suspin compromițător sau o lacrimă să-i dea de gol. Stevie, înghesuită în colțul opus, foarte aproape de bar din fericire, își șterse nasul cu mâneca puloverului și își dori din suflet ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Bate cineva! PARASCHIV (Ascultă o vreme.): Nu bate... MACABEUS’: Bate! Bate! PARASCHIV: Nu bate. Dormi. (Tăcere; personajul își reia lucrul la gura de intrare.) MACABEUS: Auzi? PARASCHIV: Ce? MACABEUS: Iar au început. PARASCHIV: Dormi... MACABEUS: Bat iarăși... PARASCHIV: Taci. (Pauză; hârșâitul fierăstrăului.) MACABEUS: Se apropie? PARASCHIV: Nu știu... MACABEUS: Vin! Vin! Trec pe sus... PARASCHIV: Taci, nu vine nimeni, taci și dormi... (O clipă de liniște; explozii, fierăstrăul.) MACABEUS: Auzi? PARASCHIV (Trezit de tot.): Ce? MACABEUS: Auzi, auzi? PARASCHIV: Taci! (Ascultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
era tocmai aparent teribilul, cinicul Weissmann, care, limitîndu-se la orori verbale și la paradoxuri, le făcea totuși mici și discrete servicii medicale. Obosit, Felix se lăsă pe o bancă. Aerul se învineți, apoi se albi, și lucrurile căpătară contururi. Un hârșâit monoton de târn se auzi pe undeva, și două faetoane de lăptari matinali se îndreptară spre oraș. Se făcuse dimineața. Sufletul lui Felix se umplu de elanuri și hotărâri mari. Experiența lui nu se prefăcu în deprimare, ci într-o
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
semnal, dau bașii mai tare la bătăile inimii și încep să aștept, fixând zăvorul. E vacanță de trei săptămâni și cunosc bine drumul ăsta. L-am făcut de multe ori și de câteva dăți zăvorul s-a mișcat. Frumoasă muzică hârșâitul ăla de metal pe metal, când știi că ea îți dă drumul în casă. Ne-am ținut în brațe și ne-am mângâiat ore în șir de câteva ori. Când a vrut ea. Nu mă primea tot timpul. Așteptam de
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
și el de zid. Scoase din buzunarul hainei pliculețul de zahăr pe care îl luase de la barul benzinăriei. Îl rupse și îl goli în gură. Eram atât de aproape, încât am auzit zgomotul firișoarelor de zahăr sub dinții lui, un hârșâit care mă făcu să mă cutremur. Își mișcă limba pe palat să simtă dulceața care se amestecase probabil cu saliva. Privi în jos, unde priveam eu, la întunericul povârnișului pe care pluteau lumini. — Nu știu, spuse. — Ce? — Este nedrept să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
pocnitură. Lui Norman Îi ardeau ochii. Transpirația i se prelinse peste sprâncene. Își șterse fruntea cu mâneca costumului. Și ceilalți transpiraseră. Tensiunea devenise de nesuportat. Se uită din nou la monitorul video. Sfera rămăsese Închisă. Auzi șuieratul hidrofoanelor. Apoi un hârșâit, ca cel produs de un sac greu târât pe o podea de lemn. Pe urmă - din nou șuieratul. Tina șopti: — Doriți din nou imagine? — Nu, răspunse Barnes. Ascultară. Alte hârșâituri. Un moment de liniște, urmat de bolborositul apei, foarte puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
complex, rădăcinos, contorsionat, amestecînd tandrețea pentru unicul său fiu cu cruzimea, intolerant și abuziv, o forță a naturii dirijată deopotrivă către succes și autodistrugere. Daniel Day-Lewis nuanțează acest personaj pornind de la inflexiunile vocii, cu o căldură umană pînă la tonurile hîrșîite, guturale ale unei uri care bolborosește, de la mimica expresivă la dominantele posturale. Vocea determinată a lui Daniel vine în contrast cu vocea stinsă, obosită a lui Henry Plainview sau cea efeminat suavă cu derapaje isterice a lui Eli Sunday, pastorul evanghelist. Mustața
Zgomotul și furia aurului negru by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8685_a_10010]
-
reușea. Nimeni nu ne putea „fideliza“: planul pur și simplu nu devenea „sustenabil“. Mergeam mai departe, rupți, disfuncționali, frânți, ca micro-roboții din Los Alamos: dacă ne smulgeai un braț sau ne îndoiai un picior, zvâcneam înainte, fără întreruperi. Angrenajul arăta hârșâit, se autoregla ca televizoarele rusești cu lămpi, își deplasa masa de carne și tranzistori prin spațiu, ocolind obstacolele. Ne-am fi putut numi oricum, Androne sau Robotin, hackerii ne-ar fi spart circuitele mentale, iar bloggerii ne-ar fi rescris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
stațiile RATB.“ De controlori, nu se spunea nimic, câți luaseră bătaie de la navetiști prin Balotești, Chitila sau Măgurele. Plecai seara rupt de oboseală de la uzină, și te trezeai că urcă doi-trei băieți cu insignă și te întreabă de bilet. Controlorii hârșâiți, când auzeau de liniile preorășenești, o rupeau la fugă. Ăștia care urcau erau noi, tineri, puși pe fapte mari. Nu-și imaginau cum merge treaba în afara Bucureștiului. Îi păcălise Regia că se taie multe amenzi acolo și primesc și bonificație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mei păreau orbiți. Am scăpat din mână sticla, care s-a rostogolit pe panta povârnită și s-a spart la poalele stâncilor. Am pornit repede înapoi, peste dig, către drum. Se găsea cineva sau ceva înăuntrul casei mele. Auzeam acum hârșâitul surd al valurilor, asemenea unor degete care râcâie încet o suprafață moale. Și, în timp ce mergeam pe drumul pustiu și întunecat, m-a săgetat ca un fior rece senzația totalei mele solitudini, a vulnerabilității mele, printre aceste stânci tăcute, în vecinătatea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Corporis Memoriae - compus din „tranșe“ de stări și memorii corporale În Harta gândurilor, auzi mintea Mariei Baroncea. Există un foșnet convulsiv al creierului, pe care alternarea mișcărilor - de la ghemuire la saltul pe vârfuri - îl conține fără să piardă nimic din hârșâitul minții și din vârtejul corpului. E ca și cum fiecare zbârnâit neuronal coboară și în același timp urcă în mișcare. Zgomotele de fricțiune produse live de tălpile lui Florin Fluieraș, care calcă pe pietricele dintr-o cutie, dau cea mai acută senzație
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2182_a_3507]
-
sa, pe jumătate jucată, pe jumătate reală. Stăpânul ceremoniei, prizonier al fostelor sale idei, de care cei care-l servesc profită pentru a le Întoarce pe dos, ca pe o mănușă, Învățându-l, Încă o dată, pe bătrânul maestru ce părea hârșâit În a manipula conștiințe și mândru de a-i fi supraviețuit dictatorului, arta cinică a politicii: poți afirma orice cu condiția să „rămâi În joc”, poți face orice sau aproape orice cu condiția să nu crezi În nimic. Dovedind că
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]