76 matches
-
el este puțin cunoscut la noi. Reproduc doar poemul „Rezonanță”, care mi-a inspirat un poem „în replică”. Rezonanță Camera goală începe să rânjească Mă retrag în propria piele. Tavanul începe să chelălăie. Îi arunc un os. Colțurile încep să hămăie. Le arunc și lor un os. Podeaua începe să mărâie. I-arunc și ei un os. Un perete începe să latre. I-arunc și lui un os. Și- al doilea, și-al treilea, și-al patrulea - Începe să latre. Fiecăruia
VAKO POPA de BORIS MEHR în ediţia nr. 376 din 11 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361817_a_363146]
-
de duh, acolo, nimic, dar Nimicul este mare, cine se poate pune cu Nimicul? Între Nimic și Dumnezeu Este doar o diferență de nuanță. Când voi ieși din viață, Ca dintr-o casă veche, Fără ferestre, ușile Date deoparte, Mobila hămăind Precum câinii obosiți, terorizați, Voi zări cerul limpede, Chipul iubitei aplecat Peste chipul meu, Voi respira ușor, Atât de ușor, Încât respirația Lunii Va semăna cu o salvă de tun. Vom pleca împreună, Fără haine, înveliți de un nor argintiu
AI SĂ LAŞI ÎN URMĂ de BORIS MEHR în ediţia nr. 338 din 04 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/351482_a_352811]
-
am puțin timp liber, îmi place să stau de vorbă cu câinele și mă bucur să văd cât de mult mă iubește. Sare, dă din coadă, îmi atinge mâinile cu botul, cu limba, de parcă mi le-ar săruta a recunoștință, hămăie, îmi spune ceva pe limba lui, dar își dă seama că nu pricep, dansează în jurul meu, mă prinde cu multă grijă de picior, își încearcă a joacă dinții, știe el cât de mult, fără să muște cu adevărat. Unul din
NUMAI ÎNTREBĂRI de ION UNTARU în ediţia nr. 355 din 21 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/350853_a_352182]
-
liber. Deloc. Și iarăși își dă seama după ton, că l-am iertat. Se lasă din nou legat și își reia locul. În timpul zilei, indiferent unde aș pleca, se pune pe lătrat că îl aud toți vecinii. Și la fel hămăie de bucurie când mă vede întorcându-mă. Unul din vecini a fost în stare să-și omoare câinele în bătaie pentru o pasăre. - Găina e pentru mine mă' să știi! Altădată eram în București, căutând o adresă, când am văzut
NUMAI ÎNTREBĂRI de ION UNTARU în ediţia nr. 355 din 21 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/350853_a_352182]
-
am puțin timp liber, îmi place să stau de vorbă cu câinele și mă bucur să văd cât de mult mă iubește. Sare, dă din coadă, îmi atinge mâinile cu botul, cu limba, de parcă mi le-ar săruta a recunoștință, hămăie, îmi spune ceva pe limba lui, dar își dă seama că nu pricep, dansează în jurul meu, mă prinde cu multă grijă de picior, își încearcă a joacă dinții, știe el cât de mult, fără să muște cu adevărat. Unul din
NUMAI ÎNTREBĂRI, CAP.11 de ION UNTARU în ediţia nr. 362 din 28 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/351071_a_352400]
-
liber. Deloc. Și iarăși își dă seama după ton, că l-am iertat. Se lasă din nou legat și își reia locul. În timpul zilei, indiferent unde aș pleca, se pune pe lătrat că îl aud toți vecinii. Și la fel hămăie de bucurie când mă vede întorcându-mă. Unul din vecini a fost în stare să-și omoare câinele în bătaie pentru o pasăre. - Găina e pentru mine mă' să știi! Altădată eram în București, căutând o adresă, când am văzut
NUMAI ÎNTREBĂRI, CAP.11 de ION UNTARU în ediţia nr. 362 din 28 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/351071_a_352400]
-
am puțin timp liber, îmi place să stau de vorbă cu câinele și mă bucur să văd cât de mult mă iubește. Sare, dă din coadă, îmi atinge mâinile cu botul, cu limba, de parcă mi le-ar săruta a recunoștință, hămăie, îmi spune ceva pe limba lui, dar își dă seama că nu pricep, dansează în jurul meu, mă prinde cu multă grijă de picior, își încearcă a joacă dinții, știe el cât de mult, fără să muște cu adevărat. Unul din
NUMAI ÎNTREBĂRI de ION UNTARU în ediţia nr. 362 din 28 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/351072_a_352401]
-
liber. Deloc. Și iarăși își dă seama după ton, că l-am iertat. Se lasă din nou legat și își reia locul. În timpul zilei, indiferent unde aș pleca, se pune pe lătrat că îl aud toți vecinii. Și la fel hămăie de bucurie când mă vede întorcându-mă. Unul din vecini a fost în stare să-și omoare câinele în bătaie pentru o pasăre. - Găina e pentru mine mă' să știi! Altădată eram în București, căutând o adresă, când am văzut
NUMAI ÎNTREBĂRI de ION UNTARU în ediţia nr. 362 din 28 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/351072_a_352401]
-
am puțin timp liber, îmi place să stau de vorbă cu câinele și mă bucur să văd cât de mult mă iubește. Sare, dă din coadă, îmi atinge mâinile cu botul, cu limba, de parcă mi le-ar săruta a recunoștință, hămăie, îmi spune ceva pe limba lui, dar își dă seama că nu pricep, dansează în jurul meu, mă prinde cu multă grijă de picior, își încearcă a joacă dinții, știe el cât de mult, fără să muște cu adevărat. Unul din
NE-AM ÎNTÂLNIT PE INTERNET, 11 de ION UNTARU în ediţia nr. 266 din 23 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355777_a_357106]
-
liber. Deloc. Și iarăși își dă seama după ton, că l-am iertat. Se lasă din nou legat și își reia locul. În timpul zilei, indiferent unde aș pleca, se pune pe lătrat că îl aud toți vecinii. Și la fel hămăie de bucurie când mă vede întorcându-mă. Unul din vecini a fost în stare să-și omoare câinele în bătaie pentru o pasăre. - Găina e pentru mine mă' să știi! Altădată eram în București, căutând o adresă, când am văzut
NE-AM ÎNTÂLNIT PE INTERNET, 11 de ION UNTARU în ediţia nr. 266 din 23 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355777_a_357106]
-
ușor, ea dominând și în prezent „afișajul” ... „ Onorat” totuși cu „c(i)olanul” unei abia schițate gudureli cu scâncet (emisă de un ipotetic proprietar al celui din urmă) la adresa „dulăilor” nu a reușit (și nici n-a încercat) curajul unui „hămăit” mai ca lumea. Ceva mai târziu i-a pierit și scâncetul. Scăpase de el „pasându-l” altora. Pentru că la „curtea puterii”, a oricăreia și la orice nivel se poartă doar „schelălăitul”. Fără acesta, arta servituții se află în suferință. Cât
SERVI(R)TUŢI ELECTORALE ŞI LA ...LOCALE! de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 226 din 14 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360104_a_361433]
-
nemiloasă, care își află împlinirea într-un viol, cel mai adesea, regretat mai tîrziu, încă mai visează la vreun Făt-Frumos generos și tandru, dar realitatea, mama ei!, gemea Vascodagama urinînd parcă la nesfîrșit, este după gard! Un cîine începuse să hămăie, ce plăcere mai au și javrele astea, se înțepenesc pe picioare și, cu boturile ridicate la luna mare ca un cur de muiere, încep să urle, să schelălăie și să latre, pînă cînd se aprind luminile prin case, poveștile circulă
PARFUMUL PAPUSILOR DE PORTELAN CAP 15-18 de IOAN LILĂ în ediţia nr. 412 din 16 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/345060_a_346389]
-
că mă iubește din ce în ce mai mult. Mă latră alarmat ori de câte ori ies din curte și se bucură atât de expansiv când mă apropii de el, încât trebuie să îi acord în fiecare zi un timp din ce în ce mai mare pentru discuția noastră în doi. Hămăie, dă din coadă, îmi linge mâinile, mă sărută pe obraji, scheaună - el de fapt îmi vorbește - și nu stă o clipă locului. Ar fi în stare să țopăie nu știu cât timp în jurul meu, ca să-mi facă plăcere, intru și eu în
NE-AM ÎNTÂLNIT PE INTERNET (29) de ION UNTARU în ediţia nr. 639 din 30 septembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/348446_a_349775]
-
să-și facă de lucru prin cameră, pe întuneric. își târșâi papucii până la ușa care dădea direct în stradă și-o deschise larg, simțindu-și fața izbită de lumina verde a farului. Undeva, în depărtare, câinii rupeau lanțurile prin ogrăzi, hămăind la luna plină. Inspiră adânc, de câteva ori, aerul tare al nopții de vară, cu izul lui puternic de alge și moluște. Scoase apoi ligheanul de sub pat, își turnă apă și începu să se spele fredonând bine dispus, "O, donna
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
lor. Luminând violent chipurile trase ale oamenilor, roțile de foc erau supte de hăul văilor și se opreau sfârâind în apa râului, ademenind magic stingerea focului solar în apele ploilor dorite. Câinii speriați și întărâtați de zgomote și vrăji rupeau hămăind lanțurile prin ogrăzi. Procesiunea porni spre râu ca și roțile în flăcări. Bătrânul nu mai avea încotro. Trebuia și vroia să participe la ceremonie. Ca să nu fie recunoscut se gheboși, își schimonosi cât putu fața și, ajutat de întuneric, intră
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
care scria: JURNAL DE VISE. Bătrânul îl deschise la întâmplare și citi: "Visul al 37-lea Deșert. Cât văd cu ochii dune de nisip. Soarele foarte coborât îmi usucă trupul și gâtlejul. Nisipul încins îmi arde tălpile. Fug în neștire. Hămăit îngrozitor de câini. îmi schimb mereu direcția, părându-mi-se că mă apropii de ei. Mă împiedic și cad. Mă târăsc extenuat. Mă ridic și alerg din nou. Lătratul câinilor crește în intensitate. Mă întorc și fug în direcție opusă. Sudoarea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
să-și facă de lucru prin cameră, pe întuneric. își târșâi papucii până la ușa care dădea direct în stradă și-o deschise larg, simțindu-și fața izbită de lumina verde a farului. Undeva, în depărtare, câinii rupeau lanțurile prin ogrăzi, hămăind la luna plină. Inspiră adânc, de câteva ori, aerul tare al nopții de vară, cu izul lui puternic de alge și moluște. Scoase apoi ligheanul de sub pat, își turnă apă și începu să se spele fredonând bine dispus, "O, donna
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
lor. Luminând violent chipurile trase ale oamenilor, roțile de foc erau supte de hăul văilor și se opreau sfârâind în apa râului, ademenind magic stingerea focului solar în apele ploilor dorite. Câinii speriați și întărâtați de zgomote și vrăji rupeau hămăind lanțurile prin ogrăzi. Procesiunea porni spre râu ca și roțile în flăcări. Bătrânul nu mai avea încotro. Trebuia și vroia să participe la ceremonie. Ca să nu fie recunoscut se gheboși, își schimonosi cât putu fața și, ajutat de întuneric, intră
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
care scria: JURNAL DE VISE. Bătrânul îl deschise la întâmplare și citi: "Visul al 37-lea Deșert. Cât văd cu ochii dune de nisip. Soarele foarte coborât îmi usucă trupul și gâtlejul. Nisipul încins îmi arde tălpile. Fug în neștire. Hămăit îngrozitor de câini. îmi schimb mereu direcția, părându-mi-se că mă apropii de ei. Mă împiedic și cad. Mă târăsc extenuat. Mă ridic și alerg din nou. Lătratul câinilor crește în intensitate. Mă întorc și fug în direcție opusă. Sudoarea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
A smucit, cu putere, frângie cu care era ancorată barca de mal și-a înșfăcat vâslele. Într-o secundă, ambarcațiunea a intrat în curentul râului. Alice și John rămăseseră muți pe nisip. Drew a apărut în fugă și urlând; câinele hămăia ultragiat. Mama lui Danny s-a uitat la fiul ei uluită și furioasă, în vreme ce Charlie a tras un chiot: „Așa !” Eu sunt râul ! a strigat Danny, conducând barca pe după cotul râului și îndreptând-o către Rainier Rapids. Când apa s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
de câni și, câteodată, un chiot prelung izbucnea din freamătul înserării, se înălța în văzduh, răsuna pe vale și murea în întinderea câmpiilor. Călărețul cobora coasta în săltăturile roibului. Poarta țarinei era deschisă: intră pe ea. Un câne se năpusti hămăind de lângă coliba jitarului; în urmă, ieși și românul, își repezi căciula pe ceafă și cătă lung în urma străinului; apoi își repezi căciula pe ochi și intră liniștit în colibă. Focuri vioaie pâlpâiau în ogrăzi; capete mirate de copii ieșeau prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
trecu printre coșere. Într-un șopron se auzeau glasuri și bătaia regulată a vânturătorilor. Într-un dos, un cal slab sta ascuțit, cu capul plecat, dormitând în soarele de toamnă. Un câne flocos, alb, se repezi de undeva foarte mânios, hămăind răgușit spre picioarele străinului. Lepădatu se apăra cu ciomagul și pășea încet spre șopronul de unde venea vuietul de vânturători. —Ha! ce-i, măi? se auzi o voce subțire, ca un behăit de oaie, și un moșneguț mărunt, cu capul gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
că se bucură cei mari, cățelușii de presă, știți dumneavoastră, e vorba de acele javre micuțe și păroase, care se tot încurcă printre picioarele comesenilor, pentru a primi și ei un os de la masa cu bucate, au prins glas și hămăie, săracii de ei, uitându-se pe furiș în lături dacă nu cumva, în loc de os primesc un șut, fix în locul de unde începe coada. Uite de exemplu, un pupincurist, atât de eficient în demersul său încât a fost cadorisit cu postul de
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
Consulatul României de la Barcelona, care răspunde la numele de Ioan T. Morar, (apropo, cred că a ați observat că toți morarii în general sunt înclinați spre pupincurism, fie că-i cheamă Ioan T. Morar sau Radu Moraru), a început să hămăie și el împotriva jurnalistului australian, fiindcă a observat cum obiectul principal al manifestărilor sale pupincuriste de la Cotroceni a cârnit spre stânga nasul, înfierând în acest fel gestul de a fi publicate pe Internet, marile măgării ale marelui licurici american. Și
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
frumoasă, de piele roșie, cu ținte argintii, deși acum i-ar putea-o fura oricine. Câinele Osman care era lup a devenit un ceea ce se cheamă: câine ușernic. Chiar dacă nu umblă pe la alte uși decât a noastră. Dar nu mai hămăie - n-o să-l mai aud niciodată lătrând. Din azi În mâine, din azi În mâine, războiul s-a Îndepărtat. Bubuiturile au devenit din ce În ce mai șterse; s-au pierdut Încolo, spre Răsărit. Oamenii vorbesc mereu de Nistru, Nistru. Nistru. Stau În calidor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]