77 matches
-
a IV-a (biciuie/biciuiește, biruiește/biruie, bocănește/bocăne, boncăiește/boncăie, cheltuiește/cheltuie, chinuiește/chinuie, ciocănește/ciocăne, clănțănește/clănțăne, cloncăiește/cloncăie, cloncăne/cloncănește, cotrobăie/cotrobăiește, clănțănește/clănțăne, croncăne/croncănește, dăngănește/dăngăne, destăinuie/destăinuiește, dibuie/dibuiește, drăcuie/drăcuiește, dupăiește/dupăie, hăpăie/hăpăiește, horpăie/horpăiește, huiduie/huiduiește, învârte/învărtește, leorbăie/leorbăiește, leorcăie/leorcăiește, leorpăie/leorpăiește, mântuiește/mântuie - pentru sensul "a termina", murmuie/murmuiește, se olecăie/se olecăiește, orbecăie/orbecăiește, piscuiește/piscuie, se străduie/se străduiește, se tânguiește/se tânguie, țăcăne/țăcănește, zgândăresc/zgândăr
[Corola-publishinghouse/Science/85000_a_85786]
-
plângea și bocea de foame: "Parcă de veacuri, parcă de mii de ani n-am mai prânzit și n-am mai stat la cină Parcă de veacuri, parcă de mii de ani am suge fier, am roade bolovani, și-am hăpăi moloz și rogojină. Ziua pândim cu nările în vânt năluca unui abur de mâncare. Ziua pândim cu nările în vânt poate din cer, din iad sau din mormânt, să ne arunce resturi ca la fiare. În bezna nopții ne visăm
[Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
prin golul de care am amintit. Când materia oxidată, eliminată pe cale naturală, începea să părăsească organismul uman, primul segment îi cădea direct pe cap, apoi alte tranșe de materie arsă îi aterizau din înălțime în fața lui, și atunci începea să hăpăiască. Termina totul, apoi ieșea din groapă. Era grețos, scârbos, degradant. Urina și materia fecală lipsită de consistență îi tapetaseră căpățâna cu un strat de terci maroniu care se transformase, pe capul lui, într-un soi de mulaj cu aspect hidos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
prin golul de care am amintit. Când materia oxidată, eliminată pe cale naturală, începea să părăsească organismul uman, primul segment îi cădea direct pe cap, apoi alte tranșe de materie arsă îi aterizau din înălțime în fața lui și atunci începea să hăpăiască. Termina totul, apoi ieșea din groapă. Era grețos, scârbos, degradant. Urina și materia fecală lipsită de consistență îi tapetaseră căpățâna cu un strat de terci maroniu care se transformase, pe capul lui, într-un soi de mulaj cu aspect hidos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
să ne Îndopăm cu vișine, Într-un asemenea hal Încît, cînd a venit rîndul prunelor, a trebuit să mă Întind ca să pot să diger totul. Alberto a mîncat un pic, cît să nu pară nepoliticos. Urcați În copaci, Însă, am hăpăit rapid, de parcă ne luaserăm la Întrecere cine termină primul. Unul dintre fiii proprietarului privea cu o anumită suspiciune la asemenea „doctori“, Îmbrăcați ca vai de ei și atît de evident lihniți de foame, dar a tăcut din gură și ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
câini. Stăteam toți patru pe treptele verandei și câinii gâfâiau În jurul nostru cu limbile atârnându-le pe-afară și privindu-ne țintă. Plutonierul Cosmescu se distra aruncându-le bucăți de pâine și de salam pe care le prindeau și le hăpăiau din zbor, animați de o dexteritate de fotbaliști disputându-și o minge Înaltă. Și totuși nu ne chemaseră ei pentru vreo bucățică pe care s-o prindem din zbor. Chiar până acolo nu i-ar fi dus mintea, dar nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
trei înghițituri. La începutul relației, Wilhelm Grigorovici o dezmierda spunându-i că ea nu bea cafeaua cu două lingurițe și jumătate de zahăr pentru că ea însăși este atât de dulce. Pe urmă, însă, a început să-l enerveze că ea hăpăia lichidul așa de repede (" Păi, nici n-ai cum să-l savurezi, în felul acesta!"). Dar nici un sfat, nici o indicație pe un ton mai blând ori mai sever, nimic n-a făcut-o să-și schimbe obiceiul. (La proces, eminentul
[Corola-publishinghouse/Science/1520_a_2818]
-
strat gros de zăpadă... după ce ningea liniștit toată noaptea. Mă simt foarte confuz în preajma femeilor tinere și frumoase, dar grase. Poate pentru că mă preocupă regimul lor alimentar. Când văd o femeie corpolentă, automat mi-o imaginez cu nasul în farfurie, hăpăind tot și ștergând cu pâine și ultimul strop de unt, smântână sau sos. Nu pot să mi-o închipui altfel. Asemenea imagini acționează asupra creierului meu precum acidul care corodează metalul. Mintea mi se întunecă și toate simțurile o iau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
am început să mănânc. Sandvișurile păreau cumpărate de la un restaurant obișnuit și să tot fi fost vreo cinci-șase porții. Am mâncat singur cam două treimi. Când lucrez mai mult la identificarea datelor, mi se face o foame de lup. Am hăpăit șuncă, brânză, castraveți și apoi am băut și cafea caldă. Până mâncam eu trei, bătrânul abia ciugulea unul. Am avut impresia că-i plăceau foarte mult castraveții. Lua câte o felie de pâine, presăra sare pe castraveți și-i ronțăia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
sau ies în oraș. S-a așezat pe scaunul din bucătărie, a scos o țigară din geantă și a aprins-o. — Eu nu prea fac mâncare. Ajung acasă puțin înainte de șapte și când mă gândesc să gătesc ca apoi să hăpăi totul în câteva minute, îmi piere tot cheful. Doar nu trăiesc numai ca să mănânc, nu? Avea dreptate. În timp ce mă îmbrăcam, a scos un carnețel din geantă, a scris ceva cu pixul, a rupt foaia și mi-a întins-o. — E
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de fata de la bibliotecă, cea de la secția de împrumut... cu părul lung și negru. Cred că nu mi-ar displăcea deloc să o iau și pe ea cu mine în casa de la munte. Eu să fac mâncare, ea să o hăpăie. Pe când mă gândeam la diferite feluri de mâncare, m-a prins somnul. Brusc. De parcă mi-ar fi căzut cerul pe cap. Violoncelul, căsuța de munte, mâncarea... toate se evaporaseră. Am rămas doar eu... dormind buștean. Parcă îmi sfredelea cineva capul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și‑a dansat aici giga victoriei. Chick vede la France pourrie În Sartre, În ostilitatea față de Statele Unite, tțțț‑ah, În aclamarea stalinismului și În filozofia și teoria lingvisticii. Tțțț‑ah, hermeneuții - el Îi numește hormoneuții - sunt, după el, mici sandvișuri, hăpăite de muzicanți În pauză. Dar trebuie să recunoașteți că nicăieri nu mai puteți savura o mâncare ca asta. Priviți‑o pe Rosamund cum strălucește. E o femeie care știe să guste o mâncare excelentă și tțțț‑ah, tțțț‑ah, felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
De-și închipuie că-n mânuri ne-a coprins cu tot despotul,/ Dar subțire îi e visul ca și fumul de pă ape/ Ce să prinde-n frunzi dă sălcii când sunt zorile aproape./ Trec stăpânii lumii estii și îi hăpăie țărâna,/ Cari vrut-au să domnească-n veci de veci și totdeauna,/ Trec și nice-o dâră lasă preste unde au trecut./ Coaja prima putrezește lăsând sâmburul afară/ Să întinză frunzi și ramuri sprijin ceriului de vară,/ Primele pălesc în carte
O epopee orientală by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9584_a_10909]
-
consoane ale unui cuvânt. Partea comică a acestor fenomene lingvistice este vorbirea incultă... De pildă, activiștii care vorbeau precipitat, de frică să nu se exprime greșit, și care de aceea poceau cuvintele prin rostirea lor accelerată, înghițindu-le la iuțeală, hăpăindu-le ca pe niște găluște fierbinți. În grecește: koptein înseamnă a frânge, a rupe, de unde sunkope, ceva ce se frânge în cursul unei dinamici. Interesantă, medical, este sincopa albă, când pacientul pălește deodată, fără să i se oprească respirația. Sau
Sincope by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15804_a_17129]
-
sfârșit cu o furtună de aplauze este Nu voi muri din cauza morții mele: " Nu voi muri din cauza morții mele/ ci din cauza vieții voi muri.// Viața îmi va ajunge la gât/ și mă va sugruma, mă va îneca. Viața îmi va hăpăi/ mărul lui Adam./ De prea multă viață or să țâșnească afară rinichii mei/ și plămânii mei, cu mâinile lor, îmi vor crăpa cușca toracică/ să iasă afară și să trăiască de capul lor." Cuprins de vârtejul propriei sale frenezii, poetul
Mihail Gălățanu și-a pierdut răbdarea by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16780_a_18105]
-
am ghicit că, nici mai mult, nici mai puțin, dl Buduca este cel care semnează Cronicar Junior în Cuvîntul. Cronicarul Junior uită să ne spună de ce Cronicarul n-are habar. îi vom spune noi de ce Cronicarul Junior n-are haz: fiindcă hăpăie ca Flămînzilă două coloane de revistă (cam cît spațiul pentru un articol) ca să spună, ce? Asta-i problema, că n-am înțeles ce vrea să spună. Scrie de pildă C.J.: "Ce mai zice Cronicarul? Că revista noastră (nr. 3-4) ar
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14707_a_16032]
-
pe pământ/ în Bucuria Eternă/ umeziți de brumă” se încheie un poem. Misplacement-ul de fiecare clipă a fiecărui lucru, faptul că nimic nu e vreodată identic cu nimic, îl sperie și îl fascinează pe poet. „Mă tem de iarbă”, „mă hăpăie imensitatea” „uită-te la mână ca la un stăpân”, „ține palma pe pământ/ și vezi cât e de mărunt” sunt doar câteva dintre cele mai frumoase expresii ale atitudinii înfiorate față de „dispars”. Pe de altă parte, poezia lui Vlad Moldovan
Licențiozități metafizice by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4290_a_5615]
-
Codru. Îți vine să te uiți la contururile de dincolo. Ca și câinele meu Ursu s-a uitat peste gard / la vecinul meu Cosma. El i-a aruncat / un boț de mămăligă / cu ace de gămălie și sticlă pisată. / A hăpăit totul, bietul, ca să nu vadă cei din ograda lui.” Sticla i-a intrat în intestine, sîngele a început să susure pe la colțurile gurii. Privirea fixă a devenit imploratoare. Câinele cerșea moartea și a fost omorât de o lovitură de sapă
Despre urechile de tablă ale unui poet din Nord: George Vulturescu by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/2609_a_3934]
-
ți-s. Adevăratele înfrângeri, sunt renunțările la vis. FOAMEA Parcă de veacuri, parcă de cinci ani n-am mai prânzit, n-am mai șezut la cină. Parcă de veacuri, parcă de cinci ani, am suge fier, am roade bolovăni, am hăpăi moloz și rogojina. În foamea noastră vâjâie păduri, se cască mari, se surpa munți din coame. În foamea noastră vâjâie păduri, și parcă din străbuni sau din scripturi, de la'nceputul lumii ne e foame. Ziua pândim cu nările în vânt
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/86_a_359]
-
horele din sat, fac pe Suflețel să se îmbujoreze ca o fată mare sfioasă, sărutată prima oară. Iovuț cioplește o jucărie pentru un puști slovac, înfofolit într-o haină militară românească, care se atașase de el. Cu înghițituri lacome, copilul hăpăie din gamela plină ochi cu fasole, oprindu-se doar să muște din pâinea neagră, cazonă. Măi Americanule, ți-ai asigurat un loc în dreapta Tatălui, îi spune cu o sclipire amuzată în ochi Mâțu, în timp ce mângâie copilul pe cap. D'apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
frigeam cu borșul și atunci mama, știind cât de flămânzi eram, mai aducea un rând de farfurii adânci și ne punea câte puțin borș în ele, să se răcească. Ne spunea în glumă: „mâncați, și din barbă să nu dați!” Hăpăiam cu linguri de lemn și înghițeam gălătușuri de mămăligă caldă. După ce ne puneam burtica la cale, de omorai puricele pe ea, mama ne dădea câte un dulce: plăcinte poale-n brâu sau clătite umplute cu dulceață de cireșe amare, care
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
unul și cu altul, aiureli. Doar doi băieți au poftit, oricum gustarea se împărțise cu un sfert de oră înainte, foamea nu era prea mare, totuși, ce însemna și gustarea când era vorba de stomacuri sănătoase? Unul mai durduliu a hăpăit și a tulit-o după mingea care tocmai trecea prin dreptul lor, n-a comentat, nici n-avea timp s-o facă, mișca din fund ca o văduvă și tot încerca să tragă la poartă. Celălalt, un tip oarecare, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
în sus, ba uneori se și ridica pe labele dindărăt și se holba în farfuriile noastre. O mângâiam distrată pe cap. Îi mai puneam câte o bucățică pe marginea scaunului, ca să văd cum o trage cu gheara. Chombe, mai încolo, hăpăia din strachina lui. În jurul becului orbitor se învîrteau mii de musculițe, fluturași, filoxere. Tata se oprea din când în când din mâncat ca să-mi spună ce filme mai erau prin oraș. Mâine era ultima zi când mai puteam să văd
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
limonadă. — Ai și tu nouă ani, nu-i așa? întreabă Luise. — Da, face Lotte. La 14 octombrie împlinesc zece. — La 14 octombrie? tresare Luise. — La 14 octombrie. Luise se apleacă și șoptește: — Și eu! În spatele casei cântă un cocoș. Câinele hăpăie după o albină care bâzâie și-i dă târcoale. Cele două fetițe se privesc în ochi hipnotizate. Lotte înghite în sec și, cu glas răgușit de emoție, întreabă: Și unde te-ai născut? Luise răspunde șoptind cu sfială, de parcă i-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
-ncoa, făcea ea, dă-le ncoa, io sunt lada de gunoi... Și ce mai râdea baba ! Râdea, și-i trăgea la cafele, și-i mai trăgea și cu paharu, și-i plăcea și să mănânce, s-o vezi ce mai hăpăia la masă... De ce-mbătrânea, d-aia se făcea mai lacomă. Se scoală de pe piatra rece, a amorțit, o înjunghie picioarele mai rău ca az-dimineață. Și-o și trece, de-abia se mai ține, de ce-mbătrânește omu, și bășica udului i
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]