251 matches
-
(în originalul ebraic מגילת רות „Meggilat Rut” sau „Meghilat Rut”, adică "Sulul lui Rut") este una din cărțile Bibliei ebraice, unul din cele cinci suluri (Meggilot) din cadrul Scrierilor Hagiografice (Ketuvim), fiind situată între Cântarea Cântărilor și Plângerile lui Ieremia, sau ale Scrierilor istorice din Vechiul Testament, unde este situată, conform canonului creștin, mai la început, între Cartea Judecătorilor și Cartea I a Regilor. În liturgia evreiască Sulul lui Rut este
Cartea lui Rut () [Corola-website/Science/321047_a_322376]
-
că Ecaterina a fost o figură istorică și, mai degrabă, ea ar fi putut fi un compozit trasat pe amintirea despre femeile persecutate pentru credința lor. Multe aspecte ale "patimilor" sale sunt în mod clar legendare și în conformitate cu bine-cunoscutul prototip hagiografic.” Sfânta Ecaterina este celebrată în special de către femeile care poartă numele sfintei și derivate ale acestuia: Cătălina, Catinca, Catrina, Caterina, Cati, Catina, Catița, Tincuța etc, dar și de cei cu numele Cătălin. Sfânta Ecaterina este, în credința populară românească, sora
Ecaterina din Alexandria () [Corola-website/Science/335127_a_336456]
-
menționat până și faptul că acesta cunoștea religia și limba creștinilor în măsura unui preot, că s-a aflat în diverse relații cu ei și că pe unii dintre ei a reușit chiar să îi convertească la islam. În scrierile hagiografice apare ca un bun musulman, stând departe de gruparea "Kalenderiye", prin raderea părului, a mustății, bărbii și a sprâncenelor. De asemenea, se zvonește faptul că își forma cu ușurință prietenii, cum este și cazul celor legate cu Hacı Bektaș Veli
Sarı Saltuk Baba () [Corola-website/Science/331914_a_333243]
-
trece la islam pe gruzini, pleacă spre Dobrogea, urcă la Cetatea Caliacra, unde omoară un balaur, urmând să îi invite pe locuitorii din zonă să îmbrățișeze islamul. Cu toate că viața și personalitatea lui Sarı Saltuk au fost tratate în diverse opere hagiografice, cea mai importantă sursă în acest sens rămâne, fără îndoială, "Saltuk-Nâme". Aici sunt prezentate pe lângă războaiele și evenimentele importante din viața eroului, legendele altor persoane importante ale vremii (secolul al XIII-lea), cât și relațiile pe care le avea Sarı
Sarı Saltuk Baba () [Corola-website/Science/331914_a_333243]
-
în cripta situată sub altarul acesteia au fost identificate rămășițe umane ce păstrau urme de violență extremă, ale unor creștini. Inscripția din mormânt, a servit la identificare acestora ca aparținând celor, a căror viață și patimi sunt relevate în colecția hagiografică "Acta Sanctorum" ca fiind preotul Epictet și monahului Astion, "„martiri ai Halmyrisului din Scythia”" Mănăstirea Halmyris este o mănăstire ortodoxă construită cu scopul cinstirii memoriei lui "Epictet Preotul" și lui "Astion Monahul", creștini martirizați în iulie 290. Accesul se face
Halmyris () [Corola-website/Science/315088_a_316417]
-
Eggja, scrisă probabil în secolul VIII, care conține aluziile magice sau religioase. Aproape între 1000 și 1300, creștinismul a fost instalat în țară, cărând și alfabetul latin. Cele mai vechi piesele prozaice vin de la secolul XII, fiind în majoritatea textele hagiografice și istorice precum "Passio Olavi", "Acta sanctorum în Selio", "Historia Norvegiæ" sau "Historia de Antiquitate Regum Norwagiensium". La sfârșitul secolului XII au apărut primele adaptări populare ale textelor: sögur "Fagrskinna" și "Helgisaga Óláfs konungs Haraldssonar", și istorie sinoptica a regilor
Literatura norvegiană () [Corola-website/Science/312449_a_313778]
-
secole producția literară stagnează. Din aceast timp se poate menționa povestea călugărului Sofronie ""Zadonscina"" (cca. 1393), în care se descrie victoria prințului moscovit Dimitrie Donskoi asupra tătarilor (1380). În secolul al XV-lea, Moscova avansează ca metropolă culturală. Apar scrieri hagiografice și compilații ale unor cronici mai vechi, precum și o culegere de reguli ale vieții sociale, politice și bisericești redactate de protopopul Silvestru. În secolul al XVI-lea se realizează o traducere integrală în limba slavă a Bibliei. În 1575, prințul
Literatura rusă () [Corola-website/Science/305066_a_306395]
-
a fost cinstit ca sfânt de către ucenicii săi și de o mulțime mare de credincioși, imediat după moartea sa. Ieromonahul Pimen, ucenicul său ce a devenit apoi arhimandrit și egumen al mănăstirii Pafnutie-Borovski, a scris în anul 1883 o biografie hagiografică în care i-a prezentat viața și nevoințele duhovnicești. Scrierea a fost publicată în limba rusă cu titlul "Vrednica de pomenire viață a ieroschimonahului Antipa" (în ) în anii 1883 și 1893, la Sankt Petersburg, și a fost răspândită în Rusia
Antipa de la Calapodești () [Corola-website/Science/323476_a_324805]
-
folosite trădează însă și influențe ale poeziei culte. De le el au rămas 30 (40 după altă sursă) de volume de poezii și de proză. Cu o tematică predominant biblică (transpuneri ale evenimentelor din Vechiul și Noul Testament, precum și din scrierile hagiografice sau sărbătorile creștine cele mai importante), "viersurile" sale au fost închinate principalelor praznice ale bisericii. Cea mai cunoscută lucrare a sa și care însumează 1400 de pagini este reprezentată de "„Stihos adică viers”". Este cea mai amplă operă care îi
Procopie (Picu) Pătruț () [Corola-website/Science/332864_a_334193]
-
au fost construite 12 biserici, două mănăstiri, trei cimitire și două școli. A murit la 8 mai 1980. Mormântul său se află la biserica Sfântul Nectarie, în apropiere de mănăstirea Panaghia Myrtidiotissa din Thapsana. Scrierile lui Filotei Zervakos acoperă subiecte hagiografice, pastorale, catehetice și apologetice. A publicat regulat articole în periodicele bisericești "Ορθόδοξος Τύπος" și "Κιβωτός". Bogată este și corespondența purtată, printre alții, cu Alexandros Moraitidis. Traduceri în limba română
Filotei Zervakos () [Corola-website/Science/317624_a_318953]
-
neoplatonist la curtea bizantina. În secolul al VI-lea s-a dezvoltat limba literară veche georgiana, care a fost adoptată atât în cult cât și în politică. Cultură scrisă din Evul Mediu timpuriu constă mai ales in creații cu subiecte hagiografice, dar ea cuprinde și un volum mare de traduceri din limba greacă, armeana și arabă. Remarcabile opere ale genului hagiografic sunt "Martiriul lui Abo din Tbilisi" de Ioane Sabanisdze și "Viața lui Grigol Khandzteli" de Giorgi Merchule. În evul mediu
Cultura Georgiei () [Corola-website/Science/305686_a_307015]
-
atât în cult cât și în politică. Cultură scrisă din Evul Mediu timpuriu constă mai ales in creații cu subiecte hagiografice, dar ea cuprinde și un volum mare de traduceri din limba greacă, armeana și arabă. Remarcabile opere ale genului hagiografic sunt "Martiriul lui Abo din Tbilisi" de Ioane Sabanisdze și "Viața lui Grigol Khandzteli" de Giorgi Merchule. În evul mediu apar primele cronici, precum cea despre "Creștinizarea Georgiei". Culegerile de imnuri ale vremii foloseau un sistem propriu de note muzicale
Cultura Georgiei () [Corola-website/Science/305686_a_307015]
-
În lucrări anterioare care prezentau elemente biografice ale unor femei sfinte, cum este de exemplu "Passio Sanctarum Perpetuae et Felicitatis", o relatare a martiriului Sfintei Perpetua, nu există acest element de mediere. Scribul scrie doar o scurtă introducere a temei hagiografice, după care urmează textul care este atribuit în întregime Sfintei Perpetua, fără intervenții din partea scribului. Elementul nou în "Memoriale" este faptul că scribul intervine în discuție participând la elaborarea textului, discutând îndoielile sale cu privire la relatarea Angelei. Au existat și alte
Angela de Foligno () [Corola-website/Science/310793_a_312122]
-
literatura de specialitate opinia, exprimată aproape unanim de către cercetători, privind prima menționare documentară a țiganilor, sub denumirea de "atsincani", varianta georgiană a formelor grecești "atsinganoi"/"tsinganoi", termen folosit pentru desemnarea acestora de către bizantini. Această mențiune a apărut într-un manuscris hagiografic în limba gruzină, datat 1068 d. Hr., scris de un călugăr georgian la Mănăstirea Iviron de la Muntele Athos. În manuscris se menționa că în anul 1054 d. Hr., în timpul domniei împăratului Constantin al IX-lea Monomahul, au sosit la Constantinopol
Romi () [Corola-website/Science/297476_a_298805]
-
că principalul dascăl al său a fost însuși tatăl,rabbi Levi Itzhak. În copilărie a avut vreme de peste patru ani și un învățător particular, rabinul Shneur Zalman Vilenkin, care l-a învățat Tora, si comentariul lui Rashi, de asemenea cărțile hagiografice și ale profeților lui Israel,Mișna și Ghemara. Cu încurajarea tatălui, băiatul și-a însușit și cunoștințe de cultură generală că autodidact și sub îndrumarea lui Israel Bar Yehuda, viitor militant sionist și socialist, originar dintr-o familie de hasidim
Menachem Mendel Schneerson () [Corola-website/Science/329239_a_330568]
-
aceea munca istoricului actual este una de 'psihologie istorică': în fața unei istorii prea perfecte, trebuie căutate continuu punctele slabe prin care se poate întrezări realitatea prozaică. Aceasta este metoda criticii moderne în istorie. Ea ține cont în analiza veridicității afirmațiilor hagiografice de contextul istoric în ansamblul lui, ori pentru Arabia deșertică a secolului 7 acesta este o lume tribală, ale cărei cutume trebuie cunoscute și înțelese ca să putem aprecia ce este valid sau nu în descrierile oficiale idealizate. Portretul lui Mahomed
Mahomed () [Corola-website/Science/307840_a_309169]
-
317), cronicar francez, seneșal de Champagne, ce provine dintr-o familie nobilă; a participat la cruciada a VII-a, devenind un apropiat al regelui Ludovic (1248-1254) și a scris, în limba franceză, "Viața Sfântului Ludovic", o lucrare politică, dar și hagiografică, regele fiind canonizat ulterior. Jean Froissart (1337-1405), cronicar francez, a scris "Cronica Franței, Angliei, Scoției și Spaniei din timpul Războiului de 100 de ani". Giovanni Villani (1275-1348), care a fost cronicar florentin, și-a scris lucrarea în limba italiană și
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
din 1792 și Pravoslovnică învățătură (1794). Interesante prin ideile culturale și de filosofia istoriei, de inspirație iluministă, rămân textele ce prefațează un Antologhion (1786), un Triodion (1798) și o Loghică (1826). Prefața la Antologhion conține un scurt istoric, în stil hagiografic, al cărturarilor luminați - Damaschin, Chesarie, Filaret - din centrul cultural-teologal de la Râmnic. Prefața la Triodion dezvăluie idei legate de specificul culturii românești: în descendența culturii „romane” de Răsărit, aceasta evoluează pe un traiect distinct în cadrul civilizației europene. Progresul însuși este pentru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287354_a_288683]
-
empirică nu este adevărul, dar îl conține; fuga de realitate e totuna cu fuga de adevăr. Forța marii proze constă în încărcătura ei de adevăr, în aptitudinea ei de a cuprinde și pătrunde realitatea. Prin definiție nu poate exista realism hagiografic, idilic și jubiliar. Anevoie înțeleg aceasta cei care în principiu recomandă realismul, dar în fapt se sperie de el. Aceștia au o teribilă spaimă față de anumite cuvinte sau anumite teme și situații funciar-umane și sociale. Spaima de cuvinte și de
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
Protejat de regele Alfons al Aragonului, al cărui secretar a fost timp de zece ani, și pentru care a scris o Istorie a lui Ferdinand, regele Aragonului îo carte pe care fiul acestuia n-a găsit-o chiar așa de hagiografică...), el se întoarce în Italia. între timp Alfons a devenit rege al Neapolelui și Siciliei. Când papa moare, succesorul lui Nicolae al V-lea îi permite să se întoarcă la Roma, orașul său natal. Devine atunci, supremă ironie, redactor și
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
ei (în ocurență un naiv sau un cleric cinic care ar abuza de popor). Acest tip de enunțare presupune un echilibru delicat între conformitatea cu discursul parodiat și distanțarea de acesta. În acest text, firul narativ se supune regulilor genului hagiografic, însă, în același timp, cititorului îi sunt adresate indicii la diverse nivele: exacerbarea minunii: muntele văzut ca un om; trecerea burlescă de la nobil la trivial (vehiculul acesta, pe meleagurile acelea, irlandez de neam și sfânt de meserie); accelerarea ritmului povestirii
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
sunt adresate indicii la diverse nivele: exacerbarea minunii: muntele văzut ca un om; trecerea burlescă de la nobil la trivial (vehiculul acesta, pe meleagurile acelea, irlandez de neam și sfânt de meserie); accelerarea ritmului povestirii, care suprimă ethosul legat de miracolul hagiografic, în favoarea unei dezinvolturi mondene. Aici ethosul enunțării discalifică enunțul produs. Caracterul ironic din al treilea paragraf provine dintr-un anumit număr de indici ai unui decalaj dintre enunțător și enunț. Ridiculizarea nu se face prin trăsături ce se sprijină pe
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
-și astfel optimismul în legătură cu recuperarea inocenței într-o lume minată de neîncredere și delăsare. „Stilistic, analizând prima povestire o putem cataloga drept comică și aparținând unui registru minor, ultima istorisire este tragică și sublimă, cu tot arsenalul specific unei narațiuni hagiografice. Aceste două povestiri sunt <<stâlpii gotici>> ai marii construcții boccaccești și reprezintă puncte de referință pentru tot ceea ce se desfășoară între ei. Cele două lumi sunt fluide și nu rigid delimitate.”563 Așa cum Ciappelletto în prima povestire este chintesența răului
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
bizar”.859 Personajele pozitive nu au individualitate pentru că reprezintă idei, prototipuri, sunt simboluri ale purității, răbdării, credinței și bunătății. Discursul elogiator al naratorilor în loc să le dea viață, mai mult le distruge, transformându le în alegorii, unele povestiri dobândind un ton hagiografic. Constanța, Grizilda, Prudenția, Virginia întruchipează prototipul femeii virtuoase, al unei veritabile sfinte, însă din peisajul Povestirilor din Canterbury nu lipsesc nici portretizările unor sfinte autentice, canonizate, nu doar simbolice, care au avut curajul și demnitatea de a și jertfi viața
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
societate străină de sentimentul iubirii, al virtuții. Chaucer pleacă în creionarea eroinei sale de la celebrele culegeri medievale cu vieți de sfinți, cunoscute și sub denumirea Legenda Aurea, dar prin dialog o face mai credibilă decât personajele feminine din creațiile populare hagiografice din Evul Mediu. 860 Geoffrey Chaucer, Povestirile din Canterbury, p. 450. 861 Ibidem, p. 451. 862 Ibidem. 863 Ibidem, p. 452. 864 Ibidem. 865 Ibidem. 866 Ibidem. 231 Constanța fusese o misionară, care acceptase însă și deliciile căsniciei, chiar dacă au
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]