179 matches
-
des întâlnite din Irlanda și este rezultatul a două haplotipuri genetice ce se întâlnesc în mod obișnuit: A*01:01 ; C*07:01 ; B*08:01 ; DRB1*03:01 ; DQA1*05:01 ; DQB1*02:01 care este numită "Super-B8" sau "haplotipul ancestral" și A*03:01 ; C*07:02 ; B*07:02 ; DRB1*15:01 ; DQA1*01:02 ; DQB1*06:02 Aceste haplotipuri pot fi folosite pentru a urmări migrațiile populației umane. Ele sunt adesea ca un fel de „amprentă digitală
Antigen leucocitar uman () [Corola-website/Science/331574_a_332903]
-
01 ; B*08:01 ; DRB1*03:01 ; DQA1*05:01 ; DQB1*02:01 care este numită "Super-B8" sau "haplotipul ancestral" și A*03:01 ; C*07:02 ; B*07:02 ; DRB1*15:01 ; DQA1*01:02 ; DQB1*06:02 Aceste haplotipuri pot fi folosite pentru a urmări migrațiile populației umane. Ele sunt adesea ca un fel de „amprentă digitală” al unui eveniment care a avut loc în cursul evoluției. Haplotipul Super-B8 se găsește numai în acele zone în care au migrat
Antigen leucocitar uman () [Corola-website/Science/331574_a_332903]
-
02 ; DRB1*15:01 ; DQA1*01:02 ; DQB1*06:02 Aceste haplotipuri pot fi folosite pentru a urmări migrațiile populației umane. Ele sunt adesea ca un fel de „amprentă digitală” al unui eveniment care a avut loc în cursul evoluției. Haplotipul Super-B8 se găsește numai în acele zone în care au migrat vest-europenii. „A3-B7-DR2-DQ1” este mult mai larg răspândit, pe o arie cuprinsă între Asia de Est și Iberia. Haplotipul Super-B8 este asociat cu un număr de boli autoimune ce sunt
Antigen leucocitar uman () [Corola-website/Science/331574_a_332903]
-
digitală” al unui eveniment care a avut loc în cursul evoluției. Haplotipul Super-B8 se găsește numai în acele zone în care au migrat vest-europenii. „A3-B7-DR2-DQ1” este mult mai larg răspândit, pe o arie cuprinsă între Asia de Est și Iberia. Haplotipul Super-B8 este asociat cu un număr de boli autoimune ce sunt asociate cu dietele (ex. dieta bogată în sare). Există un număr de aproximativ 100.000 de haplotipuri extinse, însă doar câteva dintre ele prezintă un caracter nodal și vizibil
Antigen leucocitar uman () [Corola-website/Science/331574_a_332903]
-
larg răspândit, pe o arie cuprinsă între Asia de Est și Iberia. Haplotipul Super-B8 este asociat cu un număr de boli autoimune ce sunt asociate cu dietele (ex. dieta bogată în sare). Există un număr de aproximativ 100.000 de haplotipuri extinse, însă doar câteva dintre ele prezintă un caracter nodal și vizibil în cadrul populației umane. Studiile efectuate pe oameni și animale au implicat un mecanism de selecție heterozigotică ce a operat pe acești loci ca o explicație pentru această variabilitate
Antigen leucocitar uman () [Corola-website/Science/331574_a_332903]
-
sunt capabili de a lega o variație aproape infinită de peptide ce conțin 9 aminoacizi sau mai mulți, în lungime, protejând subpopulațiile încrucișate de boli de riscul apariției unor boli sau epidemii. Indivizii dintr-o populație prezintă în mod frecvent haplotipuri diferite, rezultând multe combinații, chiar și în grupuri mici. Diversitatea crește gradul de supraviețuire al unor astfel de grupuri și inhibă evoluția epitopilor din agenții patogeni, care altfel ar putea să fie protejați față de sistemul imunitar. Anticorpii HLA nu survin
Antigen leucocitar uman () [Corola-website/Science/331574_a_332903]
-
excepții, sunt formate ca rezultat al unei stimulări imunologice la un material străin. Ei conțin HLA ce nu aparține individului respectiv, apărut în urma unei transfuzii de sânge, naștere (antigeni moșteniți pe cale parentală) sau transplant de organe și țesuturi. Anticorpi împotriva haplotipurilor HLA asociate cu anumite boli au fost propuși ca tratament pentru boli autoimune severe. Anticorpii HLA specifici donatorului au fost găsite a fi asociate cu transplanturile de rinichi, inimă, plămân și ficat ce nu au avut succes. În unele afecțiuni
Antigen leucocitar uman () [Corola-website/Science/331574_a_332903]
-
cu aproximativ 60.000 de ani în urmă. Este posibil să fi existat o izolare genetică și încrucișări între grupurile ancestrale timpurii din Africa, unul dintre grupuri fiind mai izolat și, prin urmare, având printre caracteristicele sale predominanța unui vechi haplotip al cromozomului Y. Wells afirmă că probele sale, bazate analiza ADN-ului cromozomului Y, indică faptul că exodul a început între 60 mii și 50 mii ani în urmă. În opinia sa, primii călători au urmat litoralul de sud al
Adam cu cromozomul Y () [Corola-website/Science/321866_a_323195]
-
LADA sau T2DM poate indica o relativă protecție împotriva insuficienței β-celulare și un risc mai mic de dezvoltare a insulinodependenței. 4. Genotipul LADA Pe lângă autoanticorpii antiinsulari, pacienții cu LADA prezintă și alte caracteristici ale T1DM clasic, incluzând frecvența crescută a haplotipurilor diabetogene DR3, DR4 (12). Prezența haplotipurilor diabetogene HLA-DQB1*0302 identifică pacienții GAD+ cu risc crescut de a dezvolta insulinodeficiență (14), în timp ce pacienții cu risc scăzut de progresie spre insulinodeficiență prezintă haplotipurile genetice protectoare HLA-DQB1*0602 și HLA-DQA1*0102 (12). 5
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Carmina Alexandru () [Corola-publishinghouse/Science/92247_a_92742]
-
relativă protecție împotriva insuficienței β-celulare și un risc mai mic de dezvoltare a insulinodependenței. 4. Genotipul LADA Pe lângă autoanticorpii antiinsulari, pacienții cu LADA prezintă și alte caracteristici ale T1DM clasic, incluzând frecvența crescută a haplotipurilor diabetogene DR3, DR4 (12). Prezența haplotipurilor diabetogene HLA-DQB1*0302 identifică pacienții GAD+ cu risc crescut de a dezvolta insulinodeficiență (14), în timp ce pacienții cu risc scăzut de progresie spre insulinodeficiență prezintă haplotipurile genetice protectoare HLA-DQB1*0602 și HLA-DQA1*0102 (12). 5. Fenotipul LADA Modelele clinice și fiziopatologice
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Carmina Alexandru () [Corola-publishinghouse/Science/92247_a_92742]
-
alte caracteristici ale T1DM clasic, incluzând frecvența crescută a haplotipurilor diabetogene DR3, DR4 (12). Prezența haplotipurilor diabetogene HLA-DQB1*0302 identifică pacienții GAD+ cu risc crescut de a dezvolta insulinodeficiență (14), în timp ce pacienții cu risc scăzut de progresie spre insulinodeficiență prezintă haplotipurile genetice protectoare HLA-DQB1*0602 și HLA-DQA1*0102 (12). 5. Fenotipul LADA Modelele clinice și fiziopatologice ale autoimunității la pacienții cu debut al diabetului zaharat la vârstă adultă sunt heterogene, mergând de la fenotipurile intermediare de tip 1 sau tip 2 (ex.
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Carmina Alexandru () [Corola-publishinghouse/Science/92247_a_92742]
-
sunt clasificați de rutină ca având T2DM, care prezintă o prevalență crescută a autoanticorpilor ICA și anti-GAD, dar nu și a autoanticorpilor anti-IA-2. Aceștia trebuie clasificați în categoria LADA. Deși pacienții cu LADA prezintă similarități cu cei diagnosticați cu T1DM (haplotip HLA de risc crescut, autoimunitate), caracteristicile lor fenotipice nu permit diferențierea clară de T2DM, fără screeningul autoanticorpilor anti-GAD (25). Pacienții GAD+ sunt mai tineri, au o vârstă la debutul diabetului zaharat mai mică, glicemii mai mari și un profil al
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Carmina Alexandru () [Corola-publishinghouse/Science/92247_a_92742]
-
APC pot fi utilizați în diagnosticul indirect pe bază de ADN (fig. 20.7). Alele ale trei perechi de markeri flancatori desemnați K, k și E, e pe partea centromerului și A, a de pe partea distală a acestuia formează un haplotip, de exemplu e-K-a și E-k-a, la individul I-1 din pedigree-ul prezentat în figura 20.7. Mutația purtată de haplotip poate fi e-Ka. Cum individul III-2 a moștenit acest haplotip, el prezintă risc pentru boală, pe când individul III-1 nu
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
desemnați K, k și E, e pe partea centromerului și A, a de pe partea distală a acestuia formează un haplotip, de exemplu e-K-a și E-k-a, la individul I-1 din pedigree-ul prezentat în figura 20.7. Mutația purtată de haplotip poate fi e-Ka. Cum individul III-2 a moștenit acest haplotip, el prezintă risc pentru boală, pe când individul III-1 nu are un asemenea risc. În apariția carcinomului de colon se înregistrează mai multe faze (fig. 20.8). Suita de evenimente care
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
A, a de pe partea distală a acestuia formează un haplotip, de exemplu e-K-a și E-k-a, la individul I-1 din pedigree-ul prezentat în figura 20.7. Mutația purtată de haplotip poate fi e-Ka. Cum individul III-2 a moștenit acest haplotip, el prezintă risc pentru boală, pe când individul III-1 nu are un asemenea risc. În apariția carcinomului de colon se înregistrează mai multe faze (fig. 20.8). Suita de evenimente care conduc la această condiție malignă începe cu apariția unei mutații
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
Alu. Recombinarea mediată de Alu pare să reprezinte baza producerii delețiilor de mari dimensiuni. În afara acestor mutații au mai fost identificate și mutații criptice, care determină modificarea regiunilor promotor, ale altor secvențe reglatoare sau ale situsurilor implicate în splicing. Analiza haplotipurilor bazate pe markerii polimorfici din regiunea genelor brca a demonstrat că mutațiile comune în anumite populații își au originea într-un singur fondator. Spre exemplu, la Evreii Ashkenazi, mutațiile 185 del AG și 5382 ins C în brca1 și 6174
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
sân. Un alt exemplu a fost identificat în Islanda, unde mutația 999 del 5 brca2 este prezentă la peste 75% dintre familiile cu mai multe cazuri de neoplazie mamară. Alte mutații au fost identificate în componența a cel puțin două haplotipuri diferite. Această observație sugerează că mutațiile respective au apărut la mai mulți indivizi din populația analizată. Astfel este cazul mutațiilor BRCA1 Arg 1443 Ter, BRCA1 4184 del 4, BRCA1 185 del AG și BRCA1 Cys 61 Gly. Aproape toți purtătorii
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
prevenită transmiterea de la o mamă purtătoare cronică. Există și cazuri de răspuns negativ la acest vaccin, care cresc numeric odată cu înaintarea în vârstă (5%, la tineri; 30-50%, la vârstă avansată). Absența răspunsului se datorează genelor HLA, deoarece s-au identificat haplotipuri care nu răspund la vaccinul anti-HBV. S-au încercat alternative de vaccinare, printre care expresia antigenei HBs într-un vector viral, cum ar fi vaccinia sau adenovirusul (Moss și colab., 1984; Lubeck și colab., 1989), dar eficiența acestora este redusă
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
25, 27) sugerează că particularitățile genetice reprezintă, măcar parțial, explicația incidenței foarte scăzute a T1DM la copii și adolescenți în România. Se pare că este vorba în primul rând de o frecvență mai mică în populația generală românească a principalelor haplotipuri HLA diabetogene (HLA DRB1*03 / DQB1*0201 și HLA DRB1*04 / DQB1*0302).
Tratat de diabet Paulescu by Cristian Guja, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92228_a_92723]
-
este asigurată doar de variațiile genelor DRB. În ceea ce privește acestea din urmă, există 9 gene diferite și anume DRB1, DRB2, până la DRB9. Genele HLA DRB2, DRB6, DRB7, DRB8, DRB9 și DRB10 nu sunt niciodată exprimate (pseudogene) dar pot apărea pe diferitele haplotipuri HLA DRB. Cel mai frecvent este întâlnită gena HLA DRB1, ea fiind de altfel obligatoriu prezentă pe toate haplotipurile HLA DRB (este prezentă la toți indivizii), asociată sau nu cu una din genele DRB3, DRB4 și DRB5, precum și cu una
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Loreta Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91982_a_92477]
-
până la DRB9. Genele HLA DRB2, DRB6, DRB7, DRB8, DRB9 și DRB10 nu sunt niciodată exprimate (pseudogene) dar pot apărea pe diferitele haplotipuri HLA DRB. Cel mai frecvent este întâlnită gena HLA DRB1, ea fiind de altfel obligatoriu prezentă pe toate haplotipurile HLA DRB (este prezentă la toți indivizii), asociată sau nu cu una din genele DRB3, DRB4 și DRB5, precum și cu una sau mai multe din pseudogenele enumerate anterior. În cazul asocierii cu una din genele DRB3, DRB4 și DRB5 pe
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Loreta Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91982_a_92477]
-
DRB (este prezentă la toți indivizii), asociată sau nu cu una din genele DRB3, DRB4 și DRB5, precum și cu una sau mai multe din pseudogenele enumerate anterior. În cazul asocierii cu una din genele DRB3, DRB4 și DRB5 pe un haplotip HLA DR, gena HLA DRB1 va fi exprimată la un nivel de 5 ori mai mare față de celelalte gene. Ar mai fi de spus aici că au fost descrise până în prezent peste 260 de alele diferite ale genei HLA DRB1
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Loreta Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91982_a_92477]
-
până în prezent peste 260 de alele diferite ale genei HLA DRB1 (Chaplin, 2003), tiparea acestora făcându-se de rutină pentru stabilirea histocompatibilității donator/primitor. Genele HLA DRB se asociază variabil între ele pe cromozomul 6, ducând la apariția a 5 haplotipuri distincte din punct de vedere al genelor incluse (fig. 6.4). Genele HLA DRB1 și HLA DRA sunt obligatorii și sunt prezente la extremitățile opuse ale haplotipului pe cromozomul 6. Se pare că și pseudogena HLA DRB9 este prezentă pe
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Loreta Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91982_a_92477]
-
se asociază variabil între ele pe cromozomul 6, ducând la apariția a 5 haplotipuri distincte din punct de vedere al genelor incluse (fig. 6.4). Genele HLA DRB1 și HLA DRA sunt obligatorii și sunt prezente la extremitățile opuse ale haplotipului pe cromozomul 6. Se pare că și pseudogena HLA DRB9 este prezentă pe toate haplotipurile. 6.3. NOMENCLATURA GENELOR HLA Determinarea tipurilor HLA s-a făcut inițial exclusiv prin metode serologice, adică prin folosirea unor seruri conținând anticorpi care reacționează
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Loreta Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91982_a_92477]
-
din punct de vedere al genelor incluse (fig. 6.4). Genele HLA DRB1 și HLA DRA sunt obligatorii și sunt prezente la extremitățile opuse ale haplotipului pe cromozomul 6. Se pare că și pseudogena HLA DRB9 este prezentă pe toate haplotipurile. 6.3. NOMENCLATURA GENELOR HLA Determinarea tipurilor HLA s-a făcut inițial exclusiv prin metode serologice, adică prin folosirea unor seruri conținând anticorpi care reacționează cu tipurile HLA specifice de pe suprafața celulelor respective. Spre exemplu, pentru moleculele HLA de clasa
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Loreta Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91982_a_92477]