58 matches
-
a finitului. Am discutat astăzi cu Noica, în timpul plimbării, raportul dintre peratologie și Hegel. "Ți-am găsit o imagine plastică pentru diferența dintre hegelianism și peratologie. Nu e totuna să fugi mereu și să te oprești din când în când - hegelianism, cu a sta pe loc și a te destinde ritmic în salturi - peratologie." Într-adevăr, la Hegel precumpănește tăvălugul Aufheben-ului, al suprimării. Există un dezechilibru marcat între piedică și suprimarea ei, fapt care anulează posibilitatea peratologiei, unde totul se bazează
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
deși concepția sa a beneficiat și de realizările altor curente științifice și filozofice, inclusiv de realizările pozitivismului, reprezentat pe terenul lingvisticii de Școala neogramatică, deși, asemeni lui Croce, acest lingvist își exprimă explicit nonaderența la temeiul științific pozitivist 123. Nici hegelianismul nu este însă receptat întotdeauna în forma lui originară, acest lingvist urmînd uneori calea deschisă de neohegelienii italienei. Pornind de la sugestiile oferite de opera lui A r i s t o t e l, Coșeriu precizează că limbajul este anterior
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
opresc asupra acestor probleme. Se distinge în acest sens, în primul rînd, neokantianul Ernst Cassirer care integrează cercetarea limbii în cercetarea mai amplă a formelor simbolice realizate de spiritul uman. Ca chestiune de principiu, se poate constata că, spre deosebire de (neo)hegelianism, (neo)kantianismul nu pune un preț la fel de mare pe subiectivitate, deși afirmă consecvent rolul constructiv al subiectului în cunoaștere și, în general, în manifestarea umană. Teza fundamentală a lui Im. Kant este aceea a activității creatoare, constructive, a subiectului în
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
lui Hegel, considerat de autor suprema manifestare a Spiritului absolut, nu s-a dovedit a fi până la urmă decât "o limitație ce nu limitează"53, semnul unui orgoliu pe care cercetarea filozofică ulterioară l-a luat drept o provocare, fiindcă hegelianismul, ca orice tendință majoră, a iscat replici. În acest fel, asemenea orgolii devin benefice și-și găsesc cu timpul o altă menire decât cea inițială: aceea de a împinge mai departe cunoașterea. Așa se face că Sistemul, cum numea Kierkegaard
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
tendință majoră, a iscat replici. În acest fel, asemenea orgolii devin benefice și-și găsesc cu timpul o altă menire decât cea inițială: aceea de a împinge mai departe cunoașterea. Așa se face că Sistemul, cum numea Kierkegaard în derâdere hegelianismul 54, a capătat mai târziu o paradoxală confirmare: ideile nu-și încetează niciodată devenirea. Este tocmai ceea ce susținuse Hegel, dincolo de orgoliul său. În concluzie, drama romanticului constă în faptul că nu-și poate apleca privirea numai spre realitate. Această atitudine
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
fenomenelor istorice"89. Ca și Hufnagel, el arată că, dacă în Einleitung... comprehensiunea fusese echivalată cu empatia, mai târziu, în Der Aufbau..., Dilthey folosește comprehensiunea pentru a identifica spiritul obiectiv care are "o existență temporală" "renunțând să-l derive, asemenea hegelianismului, dintr-o entitate supratemporală"90. Andrei Marga trece însă cu vederea consecvența hermeneutică a demersului lui Dilthey. Dincolo de căutările filozofului german în ceea ce privește conceptualizarea structurii psihice, trebuie să ne dea de gândit însuși apelul inițial la comprehensiunea evocată chiar de A
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
unui veac, p. 163. 27 Socotindu-l pe Dilthey "inițiatorul epistemologiei disciplinelor socio-umane" (Introducere în filozofia contemporană, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1988, p. 61), Andrei Marga vede în "filozofia vieții ca filozofie a istoriei" rezultatul "unei sinteze specifice între hegelianism și pozitivism" (în ce măsură este "hegelian" și "pozitivist" Dilthey vom analiza în continuare, prin "pozitivist" înțelegând mai degrabă deschiderea spre spiritul pozitiv al științelor decât aderența la pozitivism ca filozofie a spiritului pozitiv). Această sinteză, mai spune A. Marga, "marchează o
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
propriu ființei sale" (Despre conștiința filozofică, p. 111). Aici Blaga îi aduce în discuție pe eleatul Parmenide și pe dialecticianul Hegel ca exemple extreme de "purism metodologic" (ibid., pp. 108-112), fără a sesiza că, de fapt, punctul de plecare al hegelianismului este tot unul eleat. 114 G.W.F. Hegel, Enciclopedia științelor filozofice. Partea a treia. Filozofia spiritului, București, Editura Academiei R.S.R., 1966, traducere de Constantin Floru, p. 245. 115 Apud A. Dumitriu, Istoria logicii, p. 673. 116 Sintagma este folosită
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
și devenirii, care tind să le înlocuiască pe cele clasice și clasicizante, mult prea statice și imuabile. Dar mai presus de toate, așa devine posibilă apariția conștiinței istorice factorul determinant în uriașa răsturnare de idei care avea să conducă la hegelianism și apoi la relativism în filozofie, la romantism și mai târziu la realism în arte. Credem că dacă astăzi putem vorbi despre istorism și despre rolul lui major în configurația spirituală a ultimelor două secole, acest lucru se datorează în
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
într-un univers în care zeii s-au refugiat în neființă, dar condamnă lumea să existe, făurindu-și, prin gândire, chipul și istoria (Ioana Em. Petrescu: 2005, 26). Eminescu și Hegel Mai mult decât în Schopenhauer, în confluențele parțiale cu hegelianismul se află premisele marii modernități a gândirii emines ciene. În același "eseu de semantică ontologică" (Irina Petraș), Ioana Em. Petrescu studiază legătura intertextuală dintre cei doi romantici în punctul de convergență reprezentat de lucidi tatea receptării propriei condițiii istorice, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
nihilist continua să fie folosit în sens social și politic cu o valoare negativă, chiar și după Revoluția din 1848. E ceea ce se întâmplă în lucrarea anonimă Eritis sicut Deus (1854), un alambicat roman în trei volume, în care tocmai hegelianismul este considerat rădăcina și cauza nihilismului, mai ales al celui social și politic. Scriitorul anonim se gândește evident la consecințele la care s-a ajuns în mediile radicale ale hegelianismului de stânga. O preocupare analoagă îl preocupă și pe Karl
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
1854), un alambicat roman în trei volume, în care tocmai hegelianismul este considerat rădăcina și cauza nihilismului, mai ales al celui social și politic. Scriitorul anonim se gândește evident la consecințele la care s-a ajuns în mediile radicale ale hegelianismului de stânga. O preocupare analoagă îl preocupă și pe Karl F. Gutzkow, autor al povestirii deja amintite, Nihiliștii (Die Nihilisten), și al romanului Cavalerii spiritului (Die Ritter vom Geiste, 1849-1850), care de altfel privește revoluția cu o anumită simpatie. "Nihiliștii
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
damnat. Cenzura prusacă și-a arătat surprinderea, cu mult înaintea istoricilor filozofiei, față de opera sa capitală, Unicul și proprietatea sa (Der Einzige und sein Eigentum, 1844), expresia cea mai furioasă și corozivă a radicalismului de stânga, apărut ca reacție la hegelianism. Când a apărut cartea, zeloșii cenzori prusaci i-au interzis imediat difuzarea, întrucât aducea ofense lui "Dumnezeu, Bisericii și religiei în general". La câteva zile după aceea, ordinul de cenzură a fost revocat: conținutul "era prea absurd pentru a fi
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
anarhiei" și declara: Ca să învingem dușmanii proletariatului trebuie să distrugem, să tot distrugem și să distrugem până la capăt. Pentru că spiritul care distruge este în același timp spiritul care construiește 51. Bakunin proslăvea așadar momentul negativității, pe care îl preluase din hegelianismul de stânga și pe care îl considera un "berbec teribil", expresia forței spiritului care anihilează și distruge, radicalizând nihilismul într-o împletire explozivă de idei anarhice, socialiste, utopico-libertare. Cât despre Herzen, acesta își îndrepta săgețile criticii sale împotriva "budiștilor științei
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
referi, deocamdată, la Gianni Vattimo și la Jacques Derrida, personalități de excepție. Lucrarea de răsunet a primului are ca temă chiar rațiunile pentru care a trebuit să dispară modernitatea și să lase loc postmodernității. Prima defecțiune a modernității a fost hegelianismul ei funciar, cu idolatrizarea ideii de progres, condiția dintâi a istoriei. Progresul înseamnă venerarea noului, care "se identifică cu valoarea prin intermediul recuperării și al apropierii fundamentului-origine"85. Ideea de istorie este substanța modernității. Iată de ce de la Arnold Gehlen (autorul termenului
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Acest radicalism poate fi explicat prin adeziunea lor filozofică la pozitivism și la știința secolului al XIX-lea; nu trebuie să uităm însă că și adepții idealiști ai explicării literaturii prin Geistesgeschichte, care din punct de vedere filozofic subscriu la hegelianism sau la alte forme ale gândirii romantice, se situează pe poziții extrem deterministe și chiar fataliste. Numeroși cercetători care folosesc aceste metode revendică însă merite mult mai modeste. Ei nu caută să stabilească decât anumite legături între opera literară, pe
[Corola-publishinghouse/Science/85058_a_85845]
-
prin creativitate, deși, în realitate, creativitatea este a vorbitorilor, iar limba este domeniul în care se manifestă această creativitate. Ca gînditor dominat de preceptele filozofiei hegeliene, Wilhelm von Humboldt putea admite creativitatea limbii, în condițiile existenței ei ca activitate, dar hegelianismul presupune manifestarea dialecticii ca ceva preluat din afara obiectului vizat prin manifestarea Ideii absolute. Această perspectivă inițiată de Humboldt a fost adoptată de majoritatea lingviștilor de mai tîrziu, încît, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, Noam Chomsky a
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
mari narațiuni" (grand narratives) a fost introdus de părintele postmodernismului, Jean-François Lyotard, în La Condition postmoderne: rapport sur le savoir (1979). După Lyotard, omul postmodern dovedește "l'incrédulité à l'égard des métarécits". Printre acestea el enumeră: pozitivismul, filozofia Luminilor, hegelianismul și marxismul scheme narative care pretind să explice în mod exhaustiv istoria, experiența și cunoașterea umană. 66 Löwith, op. cit., p. 193. 67 Cf. Herbert Butterfield, Christianity and History, G. Bells and Sons, Londra, 1949, pp.47-49, apud Daniélou, op. cit., p.
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
unui A.D. Xenopol, în secolul al XlX-lea, sau unor Raymond Aron și Arnold Toynbee, în al XX-lea. În esența ei, teoria lui Neagu Djuvara era una postmodernă, dar și cu indici de transmodernitate, depășind ca și cei amintiți, hegelianismul de dreapta, ca și pe cel de stânga, al materialismului dialectic și istoric, ultimul pariind pe un progres linear în istorie, pornind de la un fundament economic." Nu ne putem opri, din păcate, la savantele nuanțări, pornite din această dihotomie autohtoni-periferici
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
dar și a raportului între identitatea personală și viețuirea comunitară. Încercările de reformă radicală a socialului, ce a caracterizat deopotrivă comunismul și nazismul, nu mărturisesc altceva decât influența pe care anumite filosofii au avut-o în întemeierea doctrinelor acestora. De la hegelianism la antropologia evoluționistă, aceste curente doctrinare au creat iluzia putinței înțelegerii individului într-o anumită paradigmă, o formulă ce se baza pe asumpția că în mod esențial omul nu are o identitate la modul absolut, ci într-o instanță relativă
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
răspunde, trebuie să începem cu originile ideologice ale leninismului. Imediat după 1917, tânărul stat sovietic nu a avut corepondenți politici externi, ci doar ideologici. Leninismul a fost influențat de marxism, pe care l-a distorsionat, marxismul a fost influențat de hegelianism, pe care l-a rândul său l-a distorsionat, transferându-l din plan metafizic în plan material, Hegel s-a inspirat la rândul său din idealismul clasic german, cu precădere Kant, pe care l-a reinterpretat, pornind de la sensul esențialmente
Geneza leninismului romantic by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
anii ’30; evreii în cultură: o tipologie a traseelor individuale; Fundoianu, Isidore Isou și Cabala; înapoi la „afacerea Eliade”; fascinația lui Eliade pentru iudaism; evoluția ideilor sale asupra chestiunii; unde s-a înșelat Eliade și de ce: influența lui Scholem; un hegelianism invers; izvoarele gândirii lui Eliade; studiul iudaismului vs. lozincile legionare; Cioran; problema lui Eliade: duplicitatea; Arnaldo Momigliano și ebraismul elenistic; „dosarul” Momigliano; Eliade: presupusa continuitate antisemită între legionarism și operă; viziunea simplistă asupra lui Eliade; o înțelegere mai complexă; Grupul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
a utilizat viziunea asta pentru a scrie o istorie a religiilor. Problema mea cu Eliade XE "Eliade, Mircea" este tocmai asta: în momentul în care a integrat într-o istorie viziunea de care vorbim, el a creat un fel de hegelianism invers. Hegel XE "Hegel, Georg Wilhelm" a spus că evreii sunt depășiți... S.A.: ...numai cei care i-au supraviețuit mai multe secole lui Isus! Aceștia au devenit goi din punct de vedere spiritual și depășiți din punct de vedere istoric
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
lor în mișcarea dialectică a spiritului universal. M.I.: Exact. Iar Eliade XE "Eliade, Mircea" nu a spus că sunt depășiți, dar a reluat teza pe care am discutat-o, potrivit căreia evreii au devenit istoriciști. Acesta e un fel de hegelianism invers! Și aici e problema, nu viziunea asupra iudaismului - fiecare are perspectiva lui, repet. Eliade XE "Eliade, Mircea" a descris însă o viziune despre lume în care era integrată fenomenologia asta. Ce e fascinant însă este că Eliade XE "Eliade
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
Cozma, Carmen, Lucian Blaga: filosofarea "sub specia misterului", Editura Timpul, Iași, 2002. Croitoru, Rodica, De la metafizica luminii la metafizica moravurilor, Editura Științifică, București, 1996. Cuny, H., Werner Heisenberg și mecanica cuantică, Editura Științifică, București, 1969. D'Hondt, Jacques, Hegel și hegelianismul, Editura Polirom, Iași, 1998. Da Costa, Newton, Logici clasice și logici neclasice: eseu asupra fundamentelor logicii, Editura Tehnică, București, 2004. Daba, Dumitru, Dialectica naturii și gândirea teoretică modernă, Editura Facla, Timișoara, 1981. Dancă, Wilhelm, Mircea Eliade. Definitio Sacri, Editura Ars
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]