68 matches
-
topografic scăzut comparativ cu zonele adiacente. Din punct de vedere geologic, rocile componente ale zonei conferă apelativul de Munții Dobrogei. Acesta are înălțimi maxime de doar 467 m, în "vârful Greci (Țuțuiatul)". Orogeneza ce a generat Munții Dobrogei este cea hercinică (Devonian/Permian) în nord și cea caledoniană (Cambrian/Silurian) în zona centrală. Înălțimea scăzută este în general datorată proceselor exogene care au acționat prin erodarea materialului constituent al rocilor expuse agenților atmosferici. Rocile aflate în prezent la suprafață erau în
Podișul Dobrogei () [Corola-website/Science/302911_a_304240]
-
austrieci, spanioli, români ș.a. practicând luteranismul, catolicismul dar și alte culte), învecinân- du-se cu Marea Nordului, Marea Baltică, Polonia, Cehia, Austria, Elveția, Franța, Luxemburg, Belgia, Olanda, Danemarca. Relieful este ordonat în trei sisteme bine definite: Marea Câmpie, în nord, masive muntoase hercinice, erodate, cu aspect de podiș și altitudini reduse, la mijloc (Harz, Rheinisches, Thüringen Wald, Schwöbischer Jura, Böhmer Wald, Schwarz Wald) și Alpii Bavarezi, în sud cu Platoul Bavariei. Fluvii lungi străbat zona și se varsă în mările din jur: Elba
AMURGUL ZEILOR by OLTEA R??CANU-GRAMATICU [Corola-other/Science/83091_a_84416]
-
în 1040 sub numele de "geți" și "daci" ca mercenari în Polonia participând la război în vremea ducelui Cazimir Ana Comnena descrie românii în Alexiada folosind termenii "vlahi" dar și "daci": "dacii locuiesc pe pantele de nord ale munților Haemus (Hercinici în unele traduceri) iar macedonenii pe pantele de sud." Foucher de Chartres a menționat participarea românilor la Prima cruciadă din 1095 utilizând denumirea de "daci". A mai menționat și că o parte din cruciați au trecut prin "țara ungurilor". Chartres
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]
-
se reflectă foarte bine în zona studiată prin sistemele de cute cu orientare NNE- SSV, însoțite de falii longitudinale, transversale, oblice dispuse în sistem paralel, sau ramificat care au produs decroșări. S-au realizat în decursul ciclurilor tectonice Prebaicalian, Baicalian, Hercinic și s-au definitivat în timpul tectogenezei alpine. Principale structuri și falii din zonă, de la vest la est sunt: Zona Carașova se înscrie în bazinul de recepție al râului Caraș, care în ansamblul său se prezintă sub dorma unui dreptunghi slab
Comuna Carașova, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/310315_a_311644]
-
de relief distincte și anume: prima formă e caracterizată prin ultimele ramificații ale Munților Măcinului, cu o altitudine de 40-80 metri și cu valori maxime în dealul Sărăriei - 152,1 metri și dealul Mare cu 141,6 metri. În cadrul reliefului hercinic se distinge o culme suprapusă extravilanului satului Garvăn și o culme a extravilanului satului Jijila, cu o continuare spre Măcin. A două formă de relief pe care o găsim în zona Jijilei aparține celei specifice Luncii Dunării. Clima nu diferă
Comuna Jijila, Tulcea () [Corola-website/Science/310830_a_312159]
-
sunt o grupa muntoasă aparținând de Munții Dobrogei. Cel mai înalt pisc este Vârful Țuțuiatul, având 467 m. Acești munți reprezintă martorul rezidual cel mai evident al orogenezei hercinice de la sfârșitul Paleozoicului cu aspect de inselberg (munte insula). Ei ocupă colțul de nord-vest, ridicându-se deasupra Ostrovului Brăilei cu peste 300-400 m și se prelungesc sub forma unei culmi înguste deluroase (numită Pintenul Bugeacului) până în apropiere de Galați. Spre
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
granitice). Dobrogea de nord sau Dobrogea hercinico-chimerică este situată între cele două mari dislocații transversale Galați-Tulcea și Peceneaga-Camena, care reprezintă latura nordică a horstului dobrogean. În cuprinsul Dobrogei de nord, se disting din punct de vedere geologic trei zone:zona hercinica a Munții Macin, zona triasica a Tulcei și zona Bazinului Babadag. Sub raport geomorfologic, au fost separate aceleași unități, cu deosebirea că în zona triasica au fost distinse două regiuni:Dealurile Niculițeluiui și Dealurile Tulcei. Podișul Dobrogei de nord se
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
5%, iar celelalte naționalități 10,5% dintre care lopoveni, ucrainieni, turci și tătari. Sub raport ecologic, Dobrogea de Nord constituie capătul vestic al unei catene ce se extinde spre est până în Asia Centrală, catena cu deformări în ciclurile orogenetice assyntic, caledonian, hercinic și alpin timpuriu. Datorită evenimentelor geologice îndelungate, în Podișul Dobrogei de Nord sunt patru compartimente structurale majore alcătuite din roci cristaline mezo și anchimetamorfice, roci magmatice intrusive și extrusive (granițe, diorite, sienite, riolite, bazalte) și roci sedimentare paleozoice și mezozoice
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
diorite, sienite, riolite, bazalte) și roci sedimentare paleozoice și mezozoice. Dobrogea de Nord reprezintă un orogen intraplacă. Terenurile ce apar astăzi și-au început evoluția în ciclul orogenetic Precambrian (foarte probabil, svecofeno-calian), având amprentele metamorfismului din orogenezele assyntică, caledoniana și hercinica. Ulterior, în Triasic-Jurasicul superior, prin deschiderea unui rift intraplacă, s-au acumulat între 500 și 300 m de roci sedimentare foarte variate (siliciclastice, de precipitație chimică, organogene). În faza orogenetica ecocimerică (intraneocomiană) are loc definitivarea aranjamentului actual al Dobrogei de
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
20 m. Albia Oltului era lată din Vlăduleni și până în malul de la Ipotești. În urmă cu circa 300 de milioane de ani, pe aici trecea un lanț muntos, ce ținea din Dobrogea și până în Franța, numit de geologi azi Munții Hercinici. Ulterior, o parte a acestor munți s-au scufundat în oceanul ce-i înconjura. Forajele care se fac pentru descoperirea de petrol și gaze naturale la adâncimi de 1.500-2.000 m, dau de vârfurile foștilor munți. În picioare au
Comuna Osica de Sus, Olt () [Corola-website/Science/301500_a_302829]
-
milioane de ani în urmă) multiple mișcări tectonice care au dus la formarea unui lanț muntos cu o mare complexitate geologică. Aici sunt întâlnite aflorimente de șisturi cristaline constituite din roci metamorfice (cuarțite, micașisturi, amfibolite, filite) atribuite Paleozoicului; roci magmatice hercinice; magmatite formate din roci intruzive (diorite, granodiorite, granite, gabbrouri), roci efuzive (riolite, bazalte), roci formate prin cimentarea sedimentelor (tufuri vulcanice) și roci sedimentare; ardezii și gresii. Din punct de vedere geomorfologic Munții Măcinului prezintă o diversitate reliefală (martori de eroziune
Parcul Național Munții Măcinului () [Corola-website/Science/313456_a_314785]
-
Francez () este un masiv hercinic care ocupă partea central-sudică a Franței. Cu o suprafață de , fiind masivul cel mai vast din regiune. Este un masiv bătrân (format acum 500 de milioane de ani), cu o altitudine medie. Cea mai înaltă altitudine este de , în vârful
Masivul Central () [Corola-website/Science/314896_a_316225]
-
țărmulul Oceanului Arctic. Din punct de vedere tectonic, continentul aparține Plăcii Euroasiatice; 60% din suprafața Europei este foarte veche (unitățile de platformă și munții paleozoici). Tipurile genetice majore de relief ale Europei sunt determinate de morfostructurile majore: Sistemele montane caledonice, hercinice și alpine s-au format în orogenezele omonime, apărând astăzi fie sub forma unor lanțuri muntoase, fie sub forma unor masive muntoase și podișuri. Ariile depresionare apar sub forma unor câmpii de acumulare (fluviale, fluvio-lacustre, fluvio-glaciare) sau depresiuni interioare. Unitățile
Europa () [Corola-website/Science/296626_a_297955]
-
unor masive muntoase și podișuri. Ariile depresionare apar sub forma unor câmpii de acumulare (fluviale, fluvio-lacustre, fluvio-glaciare) sau depresiuni interioare. Unitățile de podiș se suprapun peste substraturi diferite după cum urmează: Podișul Ardeni, Podișul Boemiei, Podișul Podolic, Podișul Dobrogei pe structuri hercinice; Podișul Smaland, Podișul Norland și Podișul Finlandei se suprapun pe structuri caledonice. Acțiunea agenților externi asupra acestor tipuri de relief a determinat apariția reliefului derivat: Relieful glaciar de calotă. În pleistocen, Europa Nordică a fost acoperită de o platoșă de
Europa () [Corola-website/Science/296626_a_297955]
-
continentului - atlantică, mediteraneană și continentală - sunt reprezentate prin soluri caracteristice: În Europa de Vest predomină argiluvisolurile și cambisolurile, acoperite cu păduri de foioase în spațiile, cu relief mai coborât. Acestea sunt soluri slab acide, mai sărace în humus. În același timp, masivele hercinice se caracterizează prin prezența rendzinelor. Solul tipic Europei mediteraneene este terra rossa, specific pădurilor xerofile și tufișurilor de arbuști. În partea centrală și estică a continentului există cea mai mare desfășurare de soluri zonale. Astfel, în nord, pe litoralul arctic
Europa () [Corola-website/Science/296626_a_297955]
-
km nord-vest de Tulcea. Din punct de vedere administrativ, orașul cuprinde și satele Revărsarea și Tichilești. Relieful este alcătuit din formațiuni prealpine (șisturi cristaline, depozite sedimentare, magnetice, diabaze și porfire) alpine unde se conservă și amprente ale mișcărilor mai vechi (hercinice și acaledonice). Localitatea este așezată într-o zonă unde se întâlnesc Podișul Niculițelului cu Depresiunea Saon (Isaccea-Niculițel) și Lunca Dunării. Trăsăturile proprii reliefului colinar se regăsesc mai mult în partea de sud sud-vest, unde apar frecvent înălțimi ce depășesc 200
Isaccea () [Corola-website/Science/296918_a_298247]
-
de ape. În Neozoic sedimente mai recente, fluviatile, continentale și eoliene, au acoperit podișurile și câmpiile, fiind la rândul lor erodate de topirea postglaciară de acum 12-9000 de ani. Printre aceste sedimente, loess-ul. Rocile cele mai vârstnice, din orogeneza hercinică de vârstă paleozoică, apar în Munții Măcinului.
Geologie () [Corola-website/Science/298339_a_299668]
-
al sistemului muntos alpin, bine individualizat prin direcția generală a culmilor principale, prin altitudine, prin masivitate și structura. Rezistență Platformei Ruse le-a impus Carpaților la formare o direcție de la nord-nord-vest spre sud-sud-est, direcție modificată apoi spre vest de horstul hercinic dobrogean. Altitudinea medie a Carpaților este de circa 1000 m, înălțimile maxime depășind rar 2500 m (în Bucegi, Munții Făgărașului, Parângului, Retezatului). În Carpații Occidentali, înălțimile culmilor coboară frecvent sub 800 m (în Munții Codru-Moma, Pădurea Craiului, Banatului etc). Lățimea
Munții Carpați () [Corola-website/Science/297117_a_298446]
-
latitudinile de 49° și 53° N, și între longitudinile de 2° și 7° E. Belgia are trei regiuni geografice principale: câmpia litorală din nord-vest și platoul central aparțin ambele bazinului Anglo-Belgian; înălțimile Ardenilor din sud-est fac parte din centura orogenică hercinică. Bazinul Paris reprezintă o a patra mică zonă în extremitatea sudică a Belgiei, Lorena Belgiană. Câmpia litorală constă în principal din dune și poldere. Spre interiorul continentului, peisajul rămâne neted și urcă ușor, câmpia fiind udată de numeroase ape, cu
Belgia () [Corola-website/Science/297190_a_298519]
-
Asan, în urma căreia a luat ființă al II-lea stat bulgar. În "Alexiada", Ana Comnena face referire la vlahi dar și la „daci” (probabil a avut două surse); autoarea precizează că "dacii" locuiesc pe pantele de nord ale munților Haemus (Hercinici în unele traduceri) iar macedonenii pe pantele de sud. Identificarea cu vlahii (românii) este clară în acest paragraf Foucher de Chartres a menționat participarea românilor la Prima cruciadă din 1095 utilizând denumirea de "daci". A mai menționat și că Petre
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
și teritoriile de peste mări, este de . Teritoriul metropolitan al Franței oferă forme de relief și peisaje naturale deosebit de variate. Mari părți din teritoriul actual al Franței s-au înălțat de-a lungul mai multor episoade tectonice, în special în orogeneza hercinică din paleozoic, care stă la originea masivelor Armorican, Central, Morvan, Vosgi, Ardeni și Corsican. Munții Alpi, Pirinei și Jura sunt mult mai tineri, și sunt mai puțin erodați — Alpii ating altitudine în Mont Blanc (cel mai înalt punct al Franței
Franța () [Corola-website/Science/296632_a_297961]
-
a Europei cunoscute de scriitorii din antichitate. Sursele antice sunt echivoce despre cât de extinsă era spre est. Toți sunt de acord că Pădurea Neagră, care se întinde la est de valea Rinului, a format partea de vest a Pădurii Hercinice. Peste Rin la vest se întinde Carbonaria Silva și pădurea din Ardeni. Toate aceste păduri seculare din antichitate reprezentau ecosistemul post-glacial temperat forestier de foioase din Europa. Resturi din această pădure, o dată-neîntreruptă, există sub mai multe denumiri locale: "Schwarzwald
Pădurea Hercinică () [Corola-website/Science/320165_a_321494]
-
denumiri locale: "Schwarzwald" (Pădurea Neagră), Odenwald, Rhön Spessart, "Thüringerwald" (Munții Pădurea Turingiei), Harz, Rauhe Alb, Steigerwald, Fichtelgebirge, Erzgebirge, Riesengebirge, Munții Pădurea Boemiei și pădurile din Carpați. Munții Mittelgebirge par să corespundă mai mult sau mai puțin unei porțiuni din munții Hercinici. Numele este citat de zeci de ori de mai mulți autori clasici, dar cele mai multe referințe nu sunt exacte (autorul face referire la ea ca și cum cititorul știe unde este pădurea). Prima referire la ea este făcută de Aristotel în "Meteorologica", care
Pădurea Hercinică () [Corola-website/Science/320165_a_321494]
-
conceptul de astăzi de "pădure neagră" nesfârșită i se datorează în mare parte lui Cezar. Numele dat de el pădurii este cel mai utilizat: "Hercynia Silva" (). Plinius cel Bătrân, în "Naturalis Historia", plasează regiunile estice ale "jugum Hercynium" (lanțul muntos Hercinic), în Panonia (azi Ungaria) și Dacia (azi România). De asemenea, el ne dă câteva idei despre compoziția sa, în care apropierea dintre arborii forestieri cauza lupte concurențiale între ei ("inter se rixantes"). El menționează stejarii săi gigantici . Dar chiar și
Pădurea Hercinică () [Corola-website/Science/320165_a_321494]
-
au fost numite "ercinee". Caracterul impenetrabil al "Hercynian Silva" a împiedicat ultima incursiune romană în pădure, condusă de Drusus, în 12-9 î.Hr.: Florus susține că "Drusus invisum atque inaccessum in id tempus Hercynium saltum" "patefecit". Resturi izolate moderne din Pădurea Hercinică identifică flora sa ca un amestec; Oscar Drude a identificat elementele sale baltice asociate florei alpine din Nord, și a speciilor Atlanticului de Nord cu reprezentanții circumpolare. În mod similar, Edward Gibbon a remarcat prezența renului - pseudo cerbul lui Cezar
Pădurea Hercinică () [Corola-website/Science/320165_a_321494]