43 matches
-
o lume de suspecți instituită de propriul lui delir. Fenomenele de îmbolnăvire ale unei culturi trebuie explicate în principal prin anularea relativei autonomii de care are nevoie orice cultură pentru a fi sănătoasă. Patologia culturii este un caz particular de heteronomie; o societate ajunge să se raporteze la cultură exact cum se raportează oamenii în general la natură: prin intervenții care dereglează definitiv sistemele autonome de feed-back. Pentru orice formă de existență care funcționează pe modele organice, autoreglarea este un principiu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și C. Stere (apărută la Iași, în 1906, prin recuperarea disidenței de la Sămănătorul iorghist) nu e deloc neavizată în problemele esteticii noi (aici apare, de altfel, primul studiu amplu și informat despre simbolism, datorat Izabelei Sadoveanu) și, adeptă a unei heteronomii specifice, nu este deloc indiferentă față de estetic. O variantă academizantă de modernizare a literaturii are loc prin intermediul lui Ovid Densusianu, pe linia unui latinism francofil de sensibilitate neoclasică. Declarat simbolistă, longeviva publicație Vieața nouă (1905-1925) va milita - la fel de dogmatic ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
bunurilor la contextul lor Odată identificată cultura ca ansamblu de "bunuri" semnificative, materiale sau ideale, teoreticienii s-au confruntat cu problema relației acestora cu celelalte elemente ale societății. Unii au considerat cultura ca fiind autonomă. Alții au insistat, dimpotrivă, pe heteronomia radicală dintre societate și bunurile culturale. Autonomia. Exemplul formalismului în istoria artei Așa cum arată Jimenez (1999), filozofii au pus din-totdeauna problema autonomiei și heteronomiei formelor culturale. Unii istorici de artă au căutat, la rândul lor, să disocieze radical producțiile artistice
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
celelalte elemente ale societății. Unii au considerat cultura ca fiind autonomă. Alții au insistat, dimpotrivă, pe heteronomia radicală dintre societate și bunurile culturale. Autonomia. Exemplul formalismului în istoria artei Așa cum arată Jimenez (1999), filozofii au pus din-totdeauna problema autonomiei și heteronomiei formelor culturale. Unii istorici de artă au căutat, la rândul lor, să disocieze radical producțiile artistice de contextul socioistoric, considerând că ele trebuiau supuse unei analize interne, în afara oricărui raport cu alte ordini sociale (economică, politică, științifică, religioasă): • Joachim Winckelmann
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
contexte sociale sau ideologice. El a realizat construcția tipologiilor formale, revelând opoziții cvasi-universale: linear/pictural, închis/deschis, plan/profunzime, multiplicitate/unitate, claritate/obscuritate, fără să facă apel la forțe exterioare sau la determinări sociale, tocmai acesta fiind și scopul său. Heteronomia radicală În contrast, un puternic curent de gândire a dezvoltat teza determinării elementelor culturale, materiale sau ideale, de către contextul social, reducându-le uneori la statutul de emanații ale acestuia. Această tendință, considerată astăzi excesivă, a marcat totuși, în principiul inițial
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
o infrastructură materială și o suprastructură ideală se regăsește la diverși autori importanți: Karl Mannheim (1893-1947) și a sa sociologie a cunoașterii sau Ernst Troeltsch (1865-1923), care retraduce această diviziune între idealism și materialism în a sa sociologie a religiei. Heteronomia relativă În afara acestor determinisme, numeroși autori au încercat să elaboreze o cale de mijloc, calificată de unii drept "relativism cultural". Ea privilegiază punctul de vedere simbolic, care posedă o mare fecunditate euristică, dar nu afirmă niciodată că acesta ar fi
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
189, 192, 206, 216, 218, 238-239, 257, 266, 277, 283, 287, 305, 310. Gust, 33, 51, 106, 109, 115-116, 129, 140, 188, 220-221, 252, 258, 278, 281-282, 284. H Habitus, 115, 184, 276-277, 281, 285. Hermeneutică, 21, 25, 137, 291. Heteronomie, 29-31, 36. Holism, 44, 285, 299, 306. I Identificare, 11, 54, 100, 121, 157, 172, 247, 256. Identitate colectivă/individuală, 11, 72, 77, 80-81, 126, 131, 155, 157-158, 170, 224, 235, 238, 278, 292-294, 301. Ideologie, 34-35, 175, 215, 254
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
verde din tablourile lui Van Gogh sunt create de creierul nostru, cel al unui animal cu totul special. Cînd percepem mediul înconjurător, îl inventăm, de fapt, noi înșine", explică Heinz von Foester 164, gîndindu-se la cîteva experiențe neurofiziologice: realismul postulează heteronomia celor existente, constructivismul, autonomia lor. Am putea să ne sprijinim pe mai multe lucrări de neurofiziologie care să justifice poziția constructivistă, dar ar însemna să nu ne asumăm pe deplin teza filosofică a constructivismului. Ca atitudine, constructivismul a fost prezent
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
urmări ale intenției globalismului secular: reducerea la minim a rolului public al femeilor, excluderea cu încăpățînare a tuturor stilurilor de viață alternative. Astfel, universalismul poate fi transformat în hegemonia tribală a unei minorități sau a stilului său de viață, în timp ce heteronomia numai că nu dispare. Și mai grav, urmașii Iluminismului s-au arătat capabili să constituie o amenințare reală la adresa liberei manifestări a imaginației și a valorilor emoționale; au persecutat, în trecut și în prezent, sacralitatea și interioritatea în numele pragmatismului utilitarist
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
genetice, coexistente ab initio și preexistente tuturor actualizărilor istorice selective. Un principiu al tensiunii polare ordonează matca originară astfel încât antinomiile de bază ale structurii lexicale portante opun periodic în cursul istoriei literaturilor sacrul și profanul, scrisul și oralitatea, autonomia și heteronomia ș.a.m.d. Opțiunile fundamentale ale lui M. sunt nominaliste, literale și culturale. Mai exact, autorul se ocupă exclusiv de realitatea termenilor care acoperă sfera literaturii, demonstrează că literalitatea predetermină originar literaritatea și insistă emfatic asupra legăturii genetice dintre literatură
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
literatură. Reflex literar al intoleranței și al totalitarismului, radicalismul agresiv ia locul relativismului, contrazicând în aparență logica internă a matriței. Ca și în epocile precedente, ideea de literatură face joc dublu pe cele două planuri principale de referință: specificul și heteronomia. Sub presiunile contextuale enorme ale epistemei contemporane, polarizarea opune formalismul agresiv de o parte, ideologizarea ofensivă de cealaltă. Din motive explicabile, teoreticianul se ocupă cu predilecție de polul heteronom. Înstrăinarea totală a literaturii de menirea ei - în special în versiunea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
societatea, aducând în prim-plan axioma determinismului, iar cealaltă pune în ecuație literarul și politicul, atingând chestiunea litigioasă a militantismului literaturii și a producătorilor ei. Privit astfel, marxismul devine cazul-limită al procesului de birocratizare propagandistică a ideii de literatură. Iar heteronomia literaturii se erijează într-un veritabil mesianism ideologic și într-un principiu de bază al politicii culturale, la adăpostul unui camuflaj scientist emfatic. Convertită în armă politică de partid și de stat, literatura se depărtează radical de polul specifist, estetic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
și dinamică a transdisciplinarității. De altfel, abor darea lui Lévinas pe linia subiectului poate părea paradoxală, subiectul situîndu-se de partea Eu-lui, adică a lui Același, a Identității, or filosoful francez frizează o etică în întregime axată pe Altul, deci o heteronomie absolută ce descentrează complet subiectul. Simptomatic în acest sens e și faptul că, plecînd de la Descartes, Lévinas îndepărtează de la început Cogito-ul pentru a pune ideea de infinit în locul său. Lévinas a venit în filosofie cu dor de duh, cuvînt pe
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
ele însele, în primul rând). Actele de vorbire asertive creează reguli asertive (practici, habitudini, legi) și societăți hegemonice (autoritate asertivă), actele de vorbire directive produc reguli directive și autoritarism sau chiar totalitarism (autoritate directivă), în timp ce actele de vorbire angajante creează heteronomie, ceea ce echivalează cu așa numitele "consecințe neintenționate" pe care agenții, în procesul socializării lor, le creează: fiecare agent se comportă rațional la nivel individual dar, de multe ori, rezultatele colective produse sunt iraționale. Pe cale de consecință, hegemonia este inevitabilă, sub
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
cu toate aporiile ei), modernitatea a dizolvat nu numai de facto, ci și de jure asocierea transcendenței cu noțiunea de putere. Marcel Gauchet făcea observația că, în Europa premodernă, un rege era un concentrat de religie cu față politică, o heteronomie materializată, care iradia din nucleul puterii pînă la cele mai de jos ramificații ale raporturilor din societate. în modernitatea tîrzie, materializarea heteronomiei prin putere dispare, este eliminată din spectacolul public. Pe pragul dintre modernitate și modernitatea tîrzie, totalitarismele europene au
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
Gauchet făcea observația că, în Europa premodernă, un rege era un concentrat de religie cu față politică, o heteronomie materializată, care iradia din nucleul puterii pînă la cele mai de jos ramificații ale raporturilor din societate. în modernitatea tîrzie, materializarea heteronomiei prin putere dispare, este eliminată din spectacolul public. Pe pragul dintre modernitate și modernitatea tîrzie, totalitarismele europene au făcut o ultimă încercare de a lega strîns puterea și transcendența. Dar, spre deosebire de societățile premoderne, care făceau din putere un atribut al
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
realiza doar pe sine, ca artă, în funcție de obiectivul și efectul urmărit. Opera de artă literară se definește și prin delimitarea literaturii de non-literar. Procesul autonomizării are în vedere, în primul rând, distanțarea de domeniul cultural de orice formă. II.3. Heteronomie / Determinism Autonomia însă este una relativă. Valoarea estetică este totdeauna asociată altor valori, pură nu a fost niciodată, doar dominantă. Pe lângă dominarea esteticului, secolul al XIX-lea reprezintă în același timp și perioada determinismului. Marile sisteme hegelian, marxist, pozitivist - intervin
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
determinismului. Marile sisteme hegelian, marxist, pozitivist - intervin în istoria ideii de literatură, existând încercări de explicare cauzală și deterministă a literaturii. Aceasta a încetat să mai fie specifică, artistică, poetică. Ea își revendică și alte dimensiuni și semnificații extra estetice. Heteronomia asediază specificul literaturii de pe diverse planuri: socio-politic, economic, teoretic, ideologic, dar nu mai puțin moral. Conștiința istorică presupune o schimbare radicală de perspectivă . Literatura nu este numai un obiect artistic, ci și un moment istoric, un document istoric. Are loc
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]