103 matches
-
Tulburările metabolice Datele din literatură arată că apneea de somn reprezintă un factor de risc pentru apariția intoleranței la glucoză, rezistenței la insulină și diabetului de tip 2. SAOS este frecvent asociat sindromului metabolic caracterizat prin obezitate de tip central, hiperinsulinemie, rezistență la insulină, hiperlipidemie, hipertensiune și status proinflamator. La pacienții cu apnee de somn, activarea sistemului nervos autonom (hipertonie simpatică), alterarea funcțiilor neuroendocrine, efectul direct al hipoxemiei asupra reglării glicemiei și eliberarea de citokine proinflamatorii (interleukina-6 și factorul de necroză
Modulul 4 : Aspecte clinice şi tehnologice ale reabilitării orale (implantologie, reabilitarea pierderilor de substanţă maxilo-facială) by Norina-Consuela FORNA () [Corola-publishinghouse/Science/101015_a_102307]
-
celule și prin producerea și apoi exportul extramitocondrial al glutamatului. Nu este de mirare că tulburarea secreției de insulină este strâns legată de metabolismul energetic din mitocondriile β-celulare (3, 24). 4. EFECTUL INSULINEI EXOGENE ASUPRA SECREȚIEI INSULINICE ENDOGENE La om, hiperinsulinemia indusă de perfuzia exogenă de insulină, în condiții de euglicemie, scade concentrația plasmatică a peptidului C, sugerând că hiperinsulinemia per se inhibă secreția de insulină. Mecanismul inhibitor este foarte sensibil, de vreme ce scăderi glicemice mici, de la 5,1 la 4,9
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92242_a_92737]
-
este strâns legată de metabolismul energetic din mitocondriile β-celulare (3, 24). 4. EFECTUL INSULINEI EXOGENE ASUPRA SECREȚIEI INSULINICE ENDOGENE La om, hiperinsulinemia indusă de perfuzia exogenă de insulină, în condiții de euglicemie, scade concentrația plasmatică a peptidului C, sugerând că hiperinsulinemia per se inhibă secreția de insulină. Mecanismul inhibitor este foarte sensibil, de vreme ce scăderi glicemice mici, de la 5,1 la 4,9 mmol/l sau de la 4,7 la 4,4 mmol/l, conduc la o scădere a secreției de insulină
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92242_a_92737]
-
de proinsulină, incomplet prelucrată. Aceasta poate reflecta fie o rată scăzută a conversiei proinsulinei în insulină în interiorul granulelor secretorii, fie o scădere a timpului de rezidență a granulelor în celulele β. În acest fel, ceea ce se determină în circulație ca hiperinsulinemie s-ar putea datora producției mai mari de proinsulină, la rândul său aceasta reflectând o disfuncție β-celulară instalată precoce în cursul diabetogenezei (14). 6. CARACTERUL OSCILATOR AL INSULINOSECREȚIEI ȘI SECREȚIA INSULINICĂ BIFAZICĂ: DOUĂ CARACTERISTICI DISTINCTE Concentrațiile de insulină serică oscilează
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92242_a_92737]
-
de glucoză în mușchi este datorat și efectului vasodilatator al insulinei asupra vaselor musculare. Insulina promovează în mușchi atât oxidarea glucozei cât și depunerea ei sub formă de glicogen (acesta din urmă ocupând, cantitativ, primul loc). În condiții practice, însă, hiperinsulinemia se asociază cu hiperglicemia. În aceste condiții, hiperglicemia și creșterea insulinemică extremă pot mări rata utilizării glucozei până la 25 mg/kg corp/zi (normal ~ 5 - 7 mg/kg corp/min). Și în acest caz, cea mai mare parte a glucozei
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92242_a_92737]
-
cu o capacitate de legare de receptori mult redusă. Indivizii cu această mutație, transmisă autosomal dominant, au forme ușoare de diabet sau scădere a toleranței la glucoză. Fiind heterozigoți, acești pacienți secretă și molecule normale de insulină însă au o hiperinsulinemie evidentă datorită remanenței prelungite în circulație a moleculelor de insulină anormală. A fost de asemenea descrisă la membrii câtorva familii cu hiperproinsulinemie asimptomatică o mutație în molecula de proinsulină (Arg-65 înlocuită cu His) care alterează procesarea intra ß-celulară a acesteia
Insulina si tratamentul cu insulină by Ioan Vereșiu, Nicolae Hâncu, Gabriela Roman () [Corola-publishinghouse/Science/91989_a_92484]
-
patogenetic mult influențat și de factorul (factorii) genetic. În lumina acestor fapte, s-au propus diferite scenarii patogenetice care au modificat și rafinat conceptul terapeutic în diabetul tip 2 (3). Dacă insulinorezistența este anomalia inițială, ea va fi urmată de hiperinsulinemia compensatorie care va reuși menținerea glicemiei normale. Capacitatea compensatorie este limitată de factorii diabetogeni descriși. Apare treptat hiperglicemia > 125 mg/dl (> 6.9 mmol/l), glucotoxicitatea și, în final, deficitul insulinosecretor. Este posibil ca la unele persoane acesta să preceadă
Insulina si tratamentul cu insulină by Ioan Vereșiu, Nicolae Hâncu, Gabriela Roman () [Corola-publishinghouse/Science/91989_a_92484]
-
insulinorezistenței (2). Evident că nu este posibil. De aplicarea clampării nici nu poate fi vorba. Este posibilă totuși o estimare a existenței celor două anomalii, prin evaluarea aspectului profilului glicemic (3): În cazul diabetului zaharat tip 2 cu insulinorezistență și hiperinsulinemie, glicemia cea mai mare este cea bazală, ea scăzând treptat în cursul zilei. În cazul în care deficitul secretor este predominant, profilul glicemic se deteriorează în cursul zilei, valorile cele mai mari fiind în partea a doua a zilei. Consecințele
Insulina si tratamentul cu insulină by Ioan Vereșiu, Nicolae Hâncu, Gabriela Roman () [Corola-publishinghouse/Science/91989_a_92484]
-
determina ingestia de alimente prin mecanism central și periferic. Mecanismul central hipotalamic opiat ar fi implicat în motivația comportamentului alimentar și s-ar explica prin activarea transserotoninergică și transgabaergică a receptorilor diazepinici ce stimulează ingestia de hrană. Mecanismul periferic stimulează hiperinsulinemia și, secundar, creșterea ingestiei de alimente asociată cu inhibarea sațietății. Obezitatea determinată de stres, ce conține și o importantă componentă dopaminergică nigro-striată, ar putea fi explicată prin niveluri cronice ridicate de peptide opioide, ce induc stimularea ingestiei de alimente. O
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
glicemiei) poate realiza inhibiția producției hepatice de glucoză (13), produce o scădere mai rapidă a acizilor grași liberi și atenuează creșterea inițială în nivelul glucagonului. În felul acesta deficiența creșterii prandiale preoce a insulinosecreției contribuie la hiperglicemia postprandială și la hiperinsulinemia tardivă în diabetul zaharat insulinoindependent (13). Prima fază a răspunsului insulinosecretor este pierdută treptat în intervalul de timp, din istoria naturală a bolii, în care se produce o creștere a nivelului glicemiei plasmatice à jeun de la 99 mg/dl la
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
puțin în parte, secundar hiperglicemiei. Mecanismul prin care hiperglicemia induce desensibilizarea celulelor beta pancreatice la glucoză nu este pe deplin cunoscut. 2.2.3. Creșterea concentrației proinsulinei și a produșilor ei intermediari de clivare Multe din studiile care descriu asocierea hiperinsulinemiei cu rezistența la insulină în diabetul zaharat tip 2 (T2DM) au supraevaluat nivelul insulinemiei plasmatice datorită faptului că insulina a fost dozată printr-o metodă în care aceasta reacționează încrucișat cu proinsulina. Insulina imunoreactivă totală reprezintă, în condițiile în care
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
că pacienții cu diabet zaharat „de maturitate” (actualmente clasificați ca diabet zaharat tip 2), comparativ cu indivizii cu toleranță normală la glucoză, au niveluri ale insulinei circulante egale sau chiar mai mari în cursul testului de toleranță la glucoză oral. Hiperinsulinemia în cursul încărcării orale sau i.v. cu glucoză, reflectând o stare de sensibilitate redusă la insulină, a fost ulterior raportată și de alți autori (6, 60, 92). Subiecții obezi, insulinorezistenți (69) prezintă un nivel al secreției de insulină de
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
și IGF-2, hormonul de creștere (GH), prolactina (PRL), hormonul lactogen placentar (PL), leptina, glucagon-like peptide-1 (GLP-1). Insulina stimulează diviziunea celulară a insulelor și celulelor ductale pancreatice. Efectul de stimulare al multiplicării celulelor betapancreatice este dependent de nivele crescute ale glicemiei. Hiperinsulinemia asociată la hipoglicemie nu stimulează ci, dimpotrivă, suprimă replicarea celulelor beta pancreatice (75). La șoareci lipsa receptorului insulinei sau a proteinelor IRS-1 sau IRS-2 (defecte induse experimental prin tehnici de inginerie genetică) s-a însoțit de rezistență la insulină. In
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
în viața șobolanilor ZDF se pot distinge (157) trei faze: - Faza preobeză (până în a 5-a săptămână de viață), în care aspectul insulelor pancreatice este normal. - Faza obeză prediabetică (între 6 și 10 săptămâni de viață) în care șobolanii prezintă hiperinsulinemie compensatorie iar la nivelul insulelor se constată o creștere (de cca 4 ori) a masei beta-celulare și un conținut progresiv crescut în trigliceride. - Faza diabetică (începând cu a 11-a săptămână de viață). Masa beta-celulară este redusă revenind la mărimea
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
fibros abundent, prezintă modificări de tip apoptotic iar conținutul de trigliceride este exagerat crescut (este de 50 de ori peste nivelul normal). În faza prediabetică (înainte de saptamana a 10-a de viață) șobolanii ZDF prezintă (asemanator cu subiectii umani obezi) hiperinsulinemie bazală, răspuns insulinosecretor crescut și nivel crescut al AGL. Studii (89, 102) care implică expunerea pe termen lung a insulelor normale de șobolan (în general 7 zile) la concentrații crescute de AGL (2 mmol/l) au evidențiat un mod de
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
respective este un indicator cantitativ al stării de rezistență la insulină. Utilizarea acestei metode de investigație, cu asocierea simultană a calorimetriei indirecte și a investigației metabolismului glucozei cu trasori radioactivi, a demonstrat că majoritatea glucozei administrată în cursul stării de hiperinsulinemie este captată la nivelul mușchiului scheletic (foarte puțină glucoză este captată în țesutul adipos și în ficat). Rezultă că rezistența la insulină se manifestă în special la nivelul captării glucozei în țesutul muscular. Prin utilizarea spectroscopiei în RMN (22) a
Tratat de diabet Paulescu by Radu Lichiardopol () [Corola-publishinghouse/Science/92232_a_92727]
-
Mecanismele patogenice includ modificări hemodinamice glomerulare asemănătoare celor întâlnite în diabetul zaharat: dilatarea arteriolei aferente, hiperperfuzie, hipertensiune și hiperfiltrare glomerulară. în obezitatea asociată cu sindrom metabolic, pot interveni și alți factori, precum nefroangioscleroza hipertensivă sau toxicitatea glomerulară a lipiduriei, a hiperinsulinemiei sau a excesului de acizi grași liberi intracelulari. 3. GSFS cicatriciale Aceste GSFS nu se însoțesc cu leziuni de hialinoză; ele corespund unei faze de reparare conjunctivă a leziunilor inflamatorii asociate unor glomerulonefrite difuze (nefropatie lupică, nefropatie cu IgA, vasculite
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
nateglinid, comparativ cu glibenclamid. În ceea ce privește efectul asupra glicemiei preprandiale ce succede administrării, acesta este foarte redus, iar efectul de scădere a HbA1c în monoterapie este de circa 0, 5-1%. Între avantajele nateglinidului se citează reducerea nivelurilor hiperglicemiei postprandiale odată cu reducerea hiperinsulinemiei, precum și reducerea riscului de hipoglicemie preprandială, comparativ cu preparatele sulfonilureice. Efectul secretagog limitat în timp îl face apt de a putea fi utilizat și la pacienții obezi. În Tabelul 4 sunt prezentate câteva date utile pentru folosirea în tratamentul DZ
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Ovidiu Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/92268_a_92763]
-
pacienții diabetici sunt multiple. Ele se grevează ușor pe defectele endoteliale produse de hiperglicemie și redate în Tabel 6. Deși asocierea acestor factori cu insulinorezistența a fost documentată atât clinic cât și experimental, este greu de atribuit apariția lor numai hiperinsulinemiei. Un argument important pentru o asemenea asociere ar fi rolul mitogen al insulinei. În virtutea acestei funcții, hiperinsulinismul ar putea induce expresia unor molecule de adeziune celulară sau a unor factori de creștere implicați în proliferarea structurilor vasculare. 6. Insulinorezistența și
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
dăunătoare. O excludem ca variantă viabilă. La fel de ilogică ni se pare și interpretarea obezității nu ca o componentă a sindromului insulinorezistenței, ci ca un factor de risc pentru ea (!) (1). Raționamentul ar fi următorul: obezitatea nu ar fi consecința insulinorezistenței / hiperinsulinemiei, ci „o variabilă fiziologică care scade captarea periferică a glucozei” (1). Autorii mai adaugă faptul că nu toate persoanele insulinorezistente sunt și supraponderale / obeze și nu toți supraponderalii / obezii sunt insulinorezistenți. Punctul nostru de vedere este diferit. Obezitatea (ca tulburare
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
-
celulelor b-pancreatice și ale sistemului neuroendrocrin fetal, ce vor sta la baza apariției obezității și a T2DM mai târziu în viață. Tulburările metabolice din timpul sarcinii sunt responsabile și pentru complicațiile metabolice tranzitorii neonatale, cum ar fi: hipoglicemia, hipocalcemia, hipomagnezemia. Hiperinsulinemia fetală produce scăderea oxigenării sângelui arterial cu hipoxemie cronică și creșterea eritropoetinei plasmatice. Statusul hipoxemic cronic „in utero” poate explica unele cazuri de moarte intrauterină fetală, ca și policitemia, hiperbilirubinemia și tromboza de venă renală. Embriopatiile Apar ca urmare a
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Carmina Alexandru () [Corola-publishinghouse/Science/92220_a_92715]
-
în apariția tulburărilor de creștere fetală se numără nivelul aportului de glucoză de la mamă la făt (un aport deficitar determină întârziere în creșterea fetală, în timp ce un aport crescut, dar mai ales supraaportul pulsatil de glucoză, conduce la accelerarea creșterii fetale), hiperinsulinemia maternă și fetală. În timp ce hiperinsulinemia maternă, ca și nivelele materne de anumiți aminoacizi (în particular aminoacizi esențiali) pot determina întârziere în creșterea fetală, hiperinsulinemia fetală prin creșterea transferului de aminoacizi de la mamă la făt favorizează accelerarea creșterii. Metabolismul fetal normal
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Carmina Alexandru () [Corola-publishinghouse/Science/92220_a_92715]
-
fetală se numără nivelul aportului de glucoză de la mamă la făt (un aport deficitar determină întârziere în creșterea fetală, în timp ce un aport crescut, dar mai ales supraaportul pulsatil de glucoză, conduce la accelerarea creșterii fetale), hiperinsulinemia maternă și fetală. În timp ce hiperinsulinemia maternă, ca și nivelele materne de anumiți aminoacizi (în particular aminoacizi esențiali) pot determina întârziere în creșterea fetală, hiperinsulinemia fetală prin creșterea transferului de aminoacizi de la mamă la făt favorizează accelerarea creșterii. Metabolismul fetal normal implică transportul activ transplacentar de
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Carmina Alexandru () [Corola-publishinghouse/Science/92220_a_92715]
-
în timp ce un aport crescut, dar mai ales supraaportul pulsatil de glucoză, conduce la accelerarea creșterii fetale), hiperinsulinemia maternă și fetală. În timp ce hiperinsulinemia maternă, ca și nivelele materne de anumiți aminoacizi (în particular aminoacizi esențiali) pot determina întârziere în creșterea fetală, hiperinsulinemia fetală prin creșterea transferului de aminoacizi de la mamă la făt favorizează accelerarea creșterii. Metabolismul fetal normal implică transportul activ transplacentar de aminoacizi din circulația maternă în cea fetală, transport crescut în condițiile hiperglicemiei materne, cu creșterea rezervelor fetale de aminoacizi
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Carmina Alexandru () [Corola-publishinghouse/Science/92220_a_92715]
-
și de aminoacizii ramificați, acizii grași liberi și trigliceride. O funcționare anormală a celulelor b-pancreatice fetale poate să apară din primul trimestru de sarcină, în acest sens pledând evidențierea nivelelor crescute de insulină în lichidul amniotic încă din săptămânile 14-20. Hiperinsulinemia fetală este acompaniată de transferul crescut de nutrienți dinspre mamă spre făt, urmat de stimularea lipogenezei și anabolismului fetal, cu creșterea cantității de țesut adipos și splanhnomegalie. Sporirea masei țesutului adipos are loc prin creșterea numărului și volumului celulelor adipoase
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Carmina Alexandru () [Corola-publishinghouse/Science/92220_a_92715]