KorAP: Find »[drukola/base=hiperinsulinism & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 4 5 6 >

141 matches

Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758

când în loc de hiperinsulinism (considerat factor patogen central în geneza sindromului), înregistrăm un hipoinsulinism (relativ uneori, absolut alteori). Chiar și așa, sunt puține cazurile de T2DM care să debuteze cu un hipoinsulinism absolut. Regula este prezența unui hiperinsulinism relativ. Excepție este hiperinsulinismul absolut (cazurile rare de pacienți cu T2DM care fac uneori hipoglicemii spontane). Întrucât majoritatea pacienților cu T2DM au trecut printr-o fază inițială (mai lungă sau mai scurtă) de hiperinsulinism relativ, apartenența la sindromul insulinorezistenței este deplin justificată. Cu atât

Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
hipoinsulinism absolut. Regula este prezența unui hiperinsulinism relativ. Excepție este hiperinsulinismul absolut (cazurile rare de pacienți cu T2DM care fac uneori hipoglicemii spontane). Întrucât majoritatea pacienților cu T2DM au trecut printr-o fază inițială (mai lungă sau mai scurtă) de hiperinsulinism relativ, apartenența la sindromul insulinorezistenței este deplin justificată. Cu atât mai mult cu cât insulinorezistența este o tulburare care se adâncește în timp, ca urmare a intervenției mecanismului de gluco-lipotoxicitate periferică (ce se adaugă gluco-lipotoxicității β-celulare). În concluzie, T2DM clinic

Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
temporar, valorile insulinemiei plasmatice vor fi moderat crescute. Decompensarea glicemică va depinde de gradul insulinorezistenței periferice. (b) Cei cu capaciate insulinosecretorie β-celulară excedentară și care răspund la creșterile glicemice printr-o reacție insulinosecretorie puternică și persistentă. În condiții de hiperglicemie, hiperinsulinismul se menține practic indefinit. Acest hiperinsulinism promovează un transport intracelular de glucoză acceptabil, prevenind creșterile glicemice diabetice. Toleranța la glucoză rămâne scăzută și se manifestă ca IFG sai IGT. Prin acținile sale mitogene însă și în prezența unor carburanți circulanți

Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
moderat crescute. Decompensarea glicemică va depinde de gradul insulinorezistenței periferice. (b) Cei cu capaciate insulinosecretorie β-celulară excedentară și care răspund la creșterile glicemice printr-o reacție insulinosecretorie puternică și persistentă. În condiții de hiperglicemie, hiperinsulinismul se menține practic indefinit. Acest hiperinsulinism promovează un transport intracelular de glucoză acceptabil, prevenind creșterile glicemice diabetice. Toleranța la glucoză rămâne scăzută și se manifestă ca IFG sai IGT. Prin acținile sale mitogene însă și în prezența unor carburanți circulanți crescuți (glucoză, AGL, aminoacizi), vor fi

Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
există o diferență mai mare decât între un pacient diabetic cu arteropatie a membrelor inferioare și altul nediabetic cu aceeași afecțiune; sau între un pacient diabetic cu cardiopatie ischiemică și altul nediabetic cu cardiopatie ischiemică „aterosclerotică”. Prezența insulinorezistenței și al hiperinsulinismului are unele limitări logice în explicarea unor leziuni vasculare. Exemplul cel mai tipic este cel de mai sus, al arteropatiei (diabetice sau nediabetice) unilaterale. Greu de explicat acțiunea patogenă a hiperinsulinismului numai pe una din cele două artere simetrice (artera

Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
nediabetic cu cardiopatie ischiemică „aterosclerotică”. Prezența insulinorezistenței și al hiperinsulinismului are unele limitări logice în explicarea unor leziuni vasculare. Exemplul cel mai tipic este cel de mai sus, al arteropatiei (diabetice sau nediabetice) unilaterale. Greu de explicat acțiunea patogenă a hiperinsulinismului numai pe una din cele două artere simetrice (artera poplitee, de exemplu). În aceste situații, predispoziția vasculară locală poate juca un rol mai important decât tulburarea metabolică generalizată. Să mai adăugăm că în aceste cazuri (pacienți cu arteropatie unilaterală) investigarea

Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
în care insulinorezistența este sugerată de prezența unor indicatori clinici sau biochimici indirecți, fără a avea însă posibilitatea confirmării ei printr-o metodă simplă și accesibilă. 12. Insulinoreziatența și obezitatea abdominală Datele noastre au confirmat existența unor relații strânse între hiperinsulinism, pe de o parte, și prezența obezității, dislipidemiei și a toleranței alterate la glucoză, pe de altă parte. Relația pozitivă dintre indicele masei corpului și insulinemia plasmatică (Fig.4) sugerează prezența la obezi a insulinorezistenței. Nevoia unei secreții crescute de

Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
este acela al inducerii insulinorezistenței, prin competiția pe care aceștia o crează față de utilizarea glucozei în celulele insulinodependente. Scăderea captării periferice a glucozei va antrena o creștere glicemică suficientă pentru a stimula cronic secreția de insulină și de a induce hiperinsulinismul caracteristic din această tulburare; a doua consecință este aceea a creșterii producției hepatice de VLDL, particule bogate în trigliceride, precum și a creșterii neoglucogenezei și a producției hepatice de glucoză, tulburări majore în sindromul dismetabolic. Un mecanism suplimentar pentru insulinorezistență este

Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
mg/dl) și o creștere glicemică postprandială exagerată (depășind 200 mg/dl) care persistă mult după 2 ore de la aportul alimentar. Această din urmă etapă este asociată cu o scădere progresivă a capacității β-secretoare și, implicit, a valorilor insulinei plasmatice. Hiperinsulinismul este înlocuit cu o „pseudo-normo-insulinemie” și apoi cu un hipoinsulinism franc. În perioada de pseudo-normo-insulinemie concentrația plasmatică a insulinei este aparent normală. Comparată însă cu valoarea glicemică, ea este mai mică decât cea înregistrată la persoanele nediabetice. Trecerea de la hiperinsulinism

Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
Hiperinsulinismul este înlocuit cu o „pseudo-normo-insulinemie” și apoi cu un hipoinsulinism franc. În perioada de pseudo-normo-insulinemie concentrația plasmatică a insulinei este aparent normală. Comparată însă cu valoarea glicemică, ea este mai mică decât cea înregistrată la persoanele nediabetice. Trecerea de la hiperinsulinism la hipoinsulinism depinde de capacitatea secretorie a celulelor β-pancreatice. În prezența unor tulburări secretorii β-celulare „latente”, intervenția insulinorezistenței va duce destul de repede la alterarea toleranței la glucoză și, în final, la diabetul zaharat clinic manifest. 13. Insulinorezistența și dislipidemia Tulburarea

Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
liberi și a interconversiunii dintre lipide și glucide, proces care are loc în cei doi poli metabolici fundamentali: ficatul și țesutul adipos. Întrucât tulburarea fundamentală din sindromul dismetabolic este considerată insulinorezistența (în țesuturile muscular și adipos sau în ficat) și hiperinsulinismul compensator, atenția cercetătorilor s-a îndreptat către relația acestor ultime două tulburări și concentrația plasmatică a lipidelor (13, 21, 28). Principalele tulburări lipidice înregistrate la acești pacienți au fost:creșterea trigliceridelor plasmatice (consecința alterării metabolismului VLDL și a creșterii apolipoproteinei

Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
21, 28). Principalele tulburări lipidice înregistrate la acești pacienți au fost:creșterea trigliceridelor plasmatice (consecința alterării metabolismului VLDL și a creșterii apolipoproteinei B);scăderea HDL-colesterol și a apolipoproteinei A;creșterea AGL plasmatici;creșterea LDL mici și dense. Mecanismul prin care hiperinsulinismul poate induce modificările lipidice menționate este complex. El include o producție hepatică crescută de trigliceride, dar și o scădere a înlăturării lor din circulație, secundară scăderii activității lipoproteinlipazei (LPL) (enzima responsabilă de hidroliza triacilglicerolului conținut în lipoproteine). Scăderea activității LPL

Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
de contact sunt supuse mai ușor oxidării. 14. Insulinorezistența și hipertensiunea arterială Există numeroase date epidemiologice în care este demonstrată relația diabet-hipertensiune, obezitate-hipertensiune și, ceva mai rar, dislipidemie-hipertensiune. Interpretarea acestor relații prin prisma unei tulburări fiziopatologice comune, precum insulinorezistența și hiperinsulinismul, este de dată mai recentă. În 1987, Ferrannini a arătat că valorile glicemice și insulinemice înregistrate în cursul unei hiperglicemii provocate oral, au fost semnificativ mai mari la pacienții prezentând hipertensiune arterială , comparativ cu valorile înregistrate la normotensivi. În plus

Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
în studiul Urziceni (Fig. 6), în cursul căruia s-a stabilit o relație pozitivă între quartilele de insulinorezistență și quartilele de presiune arterială (la valori insulinice plasmatice crescute, presiunea arterială - sistolică și diastolică - prezintă o creștere proporțională). Mecanismul hipertensinogen al hiperinsulinismului a fost legat de creșterea retenției de sodiu și de apă la nivelul nefronului distal, ca urmare a supresiei natriurezei induse de insulină. Fenomenul pare a fi dependent de stimularea sistemului renină-angiotensină-aldosteron. Acestea duc la expansiunea volumului circulator, la creșterea

Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
legat de producția crescută, în această situație, a endotelinei-1, produs secretor al masei imense de țesut endotelial apreciat la mai multe sute de grame. Recent au fost aduse dovezi interesante privind rolul endotelinei în inducerea rezistenței periferice. În acest fel, hiperinsulinismul inițial indus de rezistența periferică din țesutul muscular poate induce o hiperexpresie a endotelinei-1, a cărei producție crescută va conduce în final la accentuarea insulinorezistenței. În fine, o altă explicație a hipertensiunii din sindromul metabolic poate fi legată de prezența

Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
la persoanele obeze, insulinorezistente și hiperinsulinemice. Înregistrând funcția sudomotorie la nivelul palmelor, cu ajutorul unor electrozi de suprafață, am putut constata că frecvența și amplitudinea descărcărilor simpatice la persoanele obeze și hipertensive a fost semnificativ mai mare decât la persoanele normale. Hiperinsulinismul poate stimula, de asemenea, proliferarea fibrelor netede și producerea factorilor de creștere vasculară, proces care poate sensibiliza mușchiul neted vascular la efectele presoare ale angiotensinei-II și poate stimula creșterea eliberării noradrenalinei consecutiv activării sistemului nervos simpatic. Întrucât activitatea sudomotorie exprimă

Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
decât molecule proteice transmembranare) apropie acest mecanism de alterarea transportului glucozei prin membranele celulare (dependent de alte molecule proteice, denumite „transportori de glucoză” - GLUT) sau de alterarea receptorilor β3-adrenergici din țesutul adipos al pacienților cu obezitate abdominală. Efectele pro-hipertensive ale hiperinsulinismului endogen vin oarecum în contradicție cu constatarea că administrarea de insulină exogenă induce o vasodilatație dependentă de doză (4). Această acțiune este, totuși, atenuată în stările de insulinorezistență (31). În plus, hiperinsulinismul endogen nu realizează niciodată concentrațiile farmacologice induse în

Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
al pacienților cu obezitate abdominală. Efectele pro-hipertensive ale hiperinsulinismului endogen vin oarecum în contradicție cu constatarea că administrarea de insulină exogenă induce o vasodilatație dependentă de doză (4). Această acțiune este, totuși, atenuată în stările de insulinorezistență (31). În plus, hiperinsulinismul endogen nu realizează niciodată concentrațiile farmacologice induse în unele studii. 15. Insulinorezistența și tulburările hemoreologice și de fibrinoliză Întrucât complicațiile vasculare ocupă un loc important în tabloul clinic final al „sindromului insulinorezistenței”, atenția cercetătorilor s-a îndreptat către o analiză

Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
a fost inclusă în tabloul biochimic al insulinorezistenței, adăugând în acest fel veriga ce lipsea în sindromul descris de Reaven, și care în prezent permite înțelegerea înlănțuirii tulburărilor metabolice cu tulburările trombotice. Mecanismul de creștere a PAI-1 în circulație în hiperinsulinism poate fi legat de constatarea că pe culturi de celule (hepatocite), insulina stimulează sinteza de PAI-1. Totuși, studiile clinice nu au putut demonstra o creștere a PAI-1 în cursul perfuziei cu insulină, care realizează concentrații plasmatice mari ale insulinei. Se

Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
Un stimulator al producției PAI-1 poate fi reprezentat de trigliceridele plasmatice. Corelația lui cu obezitatea viscerală sugerează importanța insulinorezistenței în explicarea modificărilor de fibrinoliză, celulele viscerale fiind o importantă sursă de PAI-1. De altfel, între PAI-1, adipozitatea viscerală, insulinorezistență și hiperinsulinism există o bună corelație. Deși originea creșterii concentrației plasmatice a factorului VII, în relație cu obezitatea, trigliceridele, colesterolul și toleranța la glucoză este mai puțin clară, prezența ei alături de creșterea PAI-1 și în asociere cu ceilalți factori de risc vascular

Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
unor potențiale efecte negative. Problema a fost reluată însă în momentul în care s-a constatat că în tipul 2 de diabet (care reprezintă 90% dintre cazurile de diabet) primele etape ale bolii se însoțesc nu de hipoinsulinism, ci de hiperinsulinism. Mai mult, după cum arată studiul Bedford menționat, chiar la pacienții aflați în stadiul de toleranță alterată la glucoză, prezența complicațiilor vasculare s-a dovedit a fi dublă față de cea înregistrată la persoanele normoglicemice. Unul din mecanismele prin care hiperinsulinismul poate

Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
de hiperinsulinism. Mai mult, după cum arată studiul Bedford menționat, chiar la pacienții aflați în stadiul de toleranță alterată la glucoză, prezența complicațiilor vasculare s-a dovedit a fi dublă față de cea înregistrată la persoanele normoglicemice. Unul din mecanismele prin care hiperinsulinismul poate induce leziuni vasculare este legat de proliferarea marcată a celulelor musculare netede din peretele vascular. Acest efect pare a fi mediat de receptori specifici „pentru creștere” stimulați de insulină și care sunt independenți de receptorii insulinci ce mediază cunoscutele

Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
aterosclerotice vasculare. În prezența lipidelor plasmatice crescute (așa cum se întâmplă în sindromul plurimetabolic) depozitele lipidice din peretele arterelor vor fi mult crescute. În acest proces, un rol ar putea juca și concentrația plasmatică crescută a proinsulinei. Un efect aterogen al hiperinsulinismului asupra peretelui vascular este și acela al migrării celulelor musculare netede din tunica medie în intimă. Aceasta explică îngroșarea acestei componente vasculare, la care participă, evident, creșterea lipidelor plasmatice și a glucozei sanguine. Studiile privind prezența hiperinsulinismului la pacienții prezentând

Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
efect aterogen al hiperinsulinismului asupra peretelui vascular este și acela al migrării celulelor musculare netede din tunica medie în intimă. Aceasta explică îngroșarea acestei componente vasculare, la care participă, evident, creșterea lipidelor plasmatice și a glucozei sanguine. Studiile privind prezența hiperinsulinismului la pacienții prezentând complicații vasculare periferice sau infarct miocardic au fost confirmate și de datele noastre. Pacienții cu accident vascular cerebral, de exemplu, prezintă uneori diabet clinic manifest, ceva mai frecvent toleranță alterată la glucoză și, aproape constant, hiperinsulinism (18

Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]
prezența hiperinsulinismului la pacienții prezentând complicații vasculare periferice sau infarct miocardic au fost confirmate și de datele noastre. Pacienții cu accident vascular cerebral, de exemplu, prezintă uneori diabet clinic manifest, ceva mai frecvent toleranță alterată la glucoză și, aproape constant, hiperinsulinism (18). În același timp, relația dintre leziunile vasculare și lipidele plasmatice a cunoscut un interes mare, care se menține și în prezent. Includerea, printre factorii de risc, a tulburărilor de coagulare / fibrinoliză, introduși mai recent în sindromul dismetabolic, a adăugat

Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte (2004) [Corola-publishinghouse/Science/92263_a_92758]