181 matches
-
anterior și cortexul olfactiv primar. Deși rolul său în memoria mirosului prezintă un interes academic, puțini specialiști cred azi că funcția principală a hipocampului este în miros. Literatura de specialitate a fost dominată de trei idei pricipale legate de funcția hipocampului: inhibiția, memoria și spațiul. Teoria inhibiției ("slam on the brakes") a fost răspândită până în anii '60. Aceasta se bazează pe două observații: 1) animalele care au hipocampul afectat sunt hiperactive și 2) animalele cu hipocampul afectat nu pot inhiba răspunsurile
Hipocamp () [Corola-website/Science/335765_a_337094]
-
Literatura de specialitate a fost dominată de trei idei pricipale legate de funcția hipocampului: inhibiția, memoria și spațiul. Teoria inhibiției ("slam on the brakes") a fost răspândită până în anii '60. Aceasta se bazează pe două observații: 1) animalele care au hipocampul afectat sunt hiperactive și 2) animalele cu hipocampul afectat nu pot inhiba răspunsurile învățate în trecut (în special cele ce vizează tăcerea). Jeffrey Gray a dezvoltat această idee într-o teorie completă despre rolul hipocampului în anxietate. Din cele trei
Hipocamp () [Corola-website/Science/335765_a_337094]
-
idei pricipale legate de funcția hipocampului: inhibiția, memoria și spațiul. Teoria inhibiției ("slam on the brakes") a fost răspândită până în anii '60. Aceasta se bazează pe două observații: 1) animalele care au hipocampul afectat sunt hiperactive și 2) animalele cu hipocampul afectat nu pot inhiba răspunsurile învățate în trecut (în special cele ce vizează tăcerea). Jeffrey Gray a dezvoltat această idee într-o teorie completă despre rolul hipocampului în anxietate. Din cele trei teorii, teoria inhibiției este cea mai puțin creditată
Hipocamp () [Corola-website/Science/335765_a_337094]
-
observații: 1) animalele care au hipocampul afectat sunt hiperactive și 2) animalele cu hipocampul afectat nu pot inhiba răspunsurile învățate în trecut (în special cele ce vizează tăcerea). Jeffrey Gray a dezvoltat această idee într-o teorie completă despre rolul hipocampului în anxietate. Din cele trei teorii, teoria inhibiției este cea mai puțin creditată în prezent. Teoria memoriei se bazează pe descoperirile lui William Beecher Scoville și Brenda Milner[7]<nowiki>[18]</nowiki>. Cei doi descriu rezultatul distrugerii chirurgicale ale hipocampului
Hipocamp () [Corola-website/Science/335765_a_337094]
-
hipocampului în anxietate. Din cele trei teorii, teoria inhibiției este cea mai puțin creditată în prezent. Teoria memoriei se bazează pe descoperirile lui William Beecher Scoville și Brenda Milner[7]<nowiki>[18]</nowiki>. Cei doi descriu rezultatul distrugerii chirurgicale ale hipocampului (pentru tratamentul epilepsiei) într-un pacient (pacientul H.M.). Rezultatul (neprevăzut) al intervenției a fost amnezia anterogradă severă și amnezia retrogradă parțială. După intervenție, pacientul, cu numele de Henry Molaison, a fost incapabil să formeze memorii episodice, dar capacitatea sa de
Hipocamp () [Corola-website/Science/335765_a_337094]
-
reculege amintiri din copilăria îndepărtată nu a fost afectată. În anii următori (după 2008, când identitatea lui Henry Molaison a fost dezvăluită), au fost documentate numeroase cazuri similare. Prin urmare, în momentul de față există un acord universal cu privire la importanța hipocampului în memorie, deși natura exactă a acestui rol este intens dezbătută. Teoria orientării spațiale poate fi trasată înapoi la O'Keefe și Nadel, care au fost influențați de teoriile lui E.C. Tolman despre "hărți cognitive" în oameni și animale. O
Hipocamp () [Corola-website/Science/335765_a_337094]
-
dezbătută. Teoria orientării spațiale poate fi trasată înapoi la O'Keefe și Nadel, care au fost influențați de teoriile lui E.C. Tolman despre "hărți cognitive" în oameni și animale. O'Keefe, împreună cu studentul său, Dostrovsky, au decoperit în 1971 în hipocampul șobolanilor neuroni care demonstrau activitate legată de locația șobolanului în mediul său. Cercetarea lui O'Keefe și Lynn Nadel a fost publicată în 1978 sub forma unei cărți influente ""The Hippocampus as a Cognitive Map"". Acordul actual este că hipocampul
Hipocamp () [Corola-website/Science/335765_a_337094]
-
hipocampul șobolanilor neuroni care demonstrau activitate legată de locația șobolanului în mediul său. Cercetarea lui O'Keefe și Lynn Nadel a fost publicată în 1978 sub forma unei cărți influente ""The Hippocampus as a Cognitive Map"". Acordul actual este că hipocampul are un rol important în codarea spațială, dar detaliile acestei relații sunt dezbătute. Bolile legate de înaintarea în vârstă (e.g. boala Alzheimer) au un efect dramatic asupra cogniției, dar și îmbătrânirea "normală" se asociază cu declinul gradual al anumitor forme
Hipocamp () [Corola-website/Science/335765_a_337094]
-
vârstă (e.g. boala Alzheimer) au un efect dramatic asupra cogniției, dar și îmbătrânirea "normală" se asociază cu declinul gradual al anumitor forme de memorie, inclusiv memoria episodică și memoria de lucru (sau memoria de scurtă durată). Deoarece se crede că hipocampul are un rol central în memorie, posibilitatea ca declinul în memorie să fie legată de deterioarea hipocampului prezintă un subiect de mare interes. Unele studii au găsit o pierdere de neuroni semnificativă în bătrânețe, dar studii recente cu tehnici de
Hipocamp () [Corola-website/Science/335765_a_337094]
-
declinul gradual al anumitor forme de memorie, inclusiv memoria episodică și memoria de lucru (sau memoria de scurtă durată). Deoarece se crede că hipocampul are un rol central în memorie, posibilitatea ca declinul în memorie să fie legată de deterioarea hipocampului prezintă un subiect de mare interes. Unele studii au găsit o pierdere de neuroni semnificativă în bătrânețe, dar studii recente cu tehnici de precizie mai mare au găsit diferențe minime. În mod asemănător, unele studii RMN au arătat că hipocampul
Hipocamp () [Corola-website/Science/335765_a_337094]
-
hipocampului prezintă un subiect de mare interes. Unele studii au găsit o pierdere de neuroni semnificativă în bătrânețe, dar studii recente cu tehnici de precizie mai mare au găsit diferențe minime. În mod asemănător, unele studii RMN au arătat că hipocampul se micșorează în bătrânețe, dar alte studii nu au reușit să reproducă aceste rezultate. Relația dintre mărimea hipocampului și performanța memoriei este stabilită, indiferent de vârstă - asta înseamă că nu toți vârstnicii au micșorare hipocampală, acest fenomen limitându-se la
Hipocamp () [Corola-website/Science/335765_a_337094]
-
dar studii recente cu tehnici de precizie mai mare au găsit diferențe minime. În mod asemănător, unele studii RMN au arătat că hipocampul se micșorează în bătrânețe, dar alte studii nu au reușit să reproducă aceste rezultate. Relația dintre mărimea hipocampului și performanța memoriei este stabilită, indiferent de vârstă - asta înseamă că nu toți vârstnicii au micșorare hipocampală, acest fenomen limitându-se la cei care au perfomanță redusă în anumite exerciții de memorie. O altă indicație a relației dintre hipocamp și
Hipocamp () [Corola-website/Science/335765_a_337094]
-
mărimea hipocampului și performanța memoriei este stabilită, indiferent de vârstă - asta înseamă că nu toți vârstnicii au micșorare hipocampală, acest fenomen limitându-se la cei care au perfomanță redusă în anumite exerciții de memorie. O altă indicație a relației dintre hipocamp și memorie este descoperirea că exercițiile de memorie cauzează o activare mai semnificativă a hipocampului în tineri decât în vârstnici. Un studiu randomizat-controlat din 2011 a descoperit că exercițiul aerob duce la creșterea hipocampului și îmbunătățirea memoriei spațiale în adulții
Hipocamp () [Corola-website/Science/335765_a_337094]
-
vârstnicii au micșorare hipocampală, acest fenomen limitându-se la cei care au perfomanță redusă în anumite exerciții de memorie. O altă indicație a relației dintre hipocamp și memorie este descoperirea că exercițiile de memorie cauzează o activare mai semnificativă a hipocampului în tineri decât în vârstnici. Un studiu randomizat-controlat din 2011 a descoperit că exercițiul aerob duce la creșterea hipocampului și îmbunătățirea memoriei spațiale în adulții cu vârstele cuprinse între 55 și 80 de ani. Hipocampul conține un număr mare de
Hipocamp () [Corola-website/Science/335765_a_337094]
-
O altă indicație a relației dintre hipocamp și memorie este descoperirea că exercițiile de memorie cauzează o activare mai semnificativă a hipocampului în tineri decât în vârstnici. Un studiu randomizat-controlat din 2011 a descoperit că exercițiul aerob duce la creșterea hipocampului și îmbunătățirea memoriei spațiale în adulții cu vârstele cuprinse între 55 și 80 de ani. Hipocampul conține un număr mare de receptori de glucocorticoizi, predispunând la o vulnerabilitate crescută la stresul de lungă durată față de majoritatea celorlalte părți ale creierului
Hipocamp () [Corola-website/Science/335765_a_337094]
-
o activare mai semnificativă a hipocampului în tineri decât în vârstnici. Un studiu randomizat-controlat din 2011 a descoperit că exercițiul aerob duce la creșterea hipocampului și îmbunătățirea memoriei spațiale în adulții cu vârstele cuprinse între 55 și 80 de ani. Hipocampul conține un număr mare de receptori de glucocorticoizi, predispunând la o vulnerabilitate crescută la stresul de lungă durată față de majoritatea celorlalte părți ale creierului. Hormonii steroizi legați de stres afectează hipocampul în cel puțin 3 moduri: 1) reducând excitabilitatea unor
Hipocamp () [Corola-website/Science/335765_a_337094]
-
cu vârstele cuprinse între 55 și 80 de ani. Hipocampul conține un număr mare de receptori de glucocorticoizi, predispunând la o vulnerabilitate crescută la stresul de lungă durată față de majoritatea celorlalte părți ale creierului. Hormonii steroizi legați de stres afectează hipocampul în cel puțin 3 moduri: 1) reducând excitabilitatea unor neuroni hipocampali, 2) inhibând geneza unor neuroni noi în girusul dentat și 3) cauzând atrofia dendritelor din celulele piramidale din regiunea CA3. Există dovezi cum că oamenii supuși unui stres sever
Hipocamp () [Corola-website/Science/335765_a_337094]
-
neuroni hipocampali, 2) inhibând geneza unor neuroni noi în girusul dentat și 3) cauzând atrofia dendritelor din celulele piramidale din regiunea CA3. Există dovezi cum că oamenii supuși unui stres sever și de lungă durată dezvoltă atrofie mai semnificativă în hipocamp decât în alte zone ale creierului. Aceste efecte apar în sindromul de stres posttraumatic, și s-ar putea să contribuie la atrofia hipocampală documentată în schizofrenie<nowiki>[16]</nowiki><nowiki>[76]</nowiki> și depresia severă<nowiki>[17]</nowiki><nowiki>[77
Hipocamp () [Corola-website/Science/335765_a_337094]
-
în sindromul Cushing, o boală cauzată de niveluri ridicate de cortizol în sânge. Unele din aceste efecte sunt reversibile dacă stresul este întrerupt. În ciuda acestui fapt, unele studii pe șobolani arată că expunerea la stres imediat după naștere afecteză funcționarea hipocampului într-un mod care persistă de-alungul vieții. S-a demonstrat că și reacțiile la stres specifice sexului au un efect asupra hipocampului. În situații în care șobolani adulți, atât masculi cât și femele, au fost expuși la stres cronic, femelele
Hipocamp () [Corola-website/Science/335765_a_337094]
-
întrerupt. În ciuda acestui fapt, unele studii pe șobolani arată că expunerea la stres imediat după naștere afecteză funcționarea hipocampului într-un mod care persistă de-alungul vieții. S-a demonstrat că și reacțiile la stres specifice sexului au un efect asupra hipocampului. În situații în care șobolani adulți, atât masculi cât și femele, au fost expuși la stres cronic, femelele au demonstrat o capacitate mai bună de a face față. Hipocampul este implicat și în crizele de epilepsie: în epilepsia de lob
Hipocamp () [Corola-website/Science/335765_a_337094]
-
că și reacțiile la stres specifice sexului au un efect asupra hipocampului. În situații în care șobolani adulți, atât masculi cât și femele, au fost expuși la stres cronic, femelele au demonstrat o capacitate mai bună de a face față. Hipocampul este implicat și în crizele de epilepsie: în epilepsia de lob temporal, cea mai des întâlnită anomalie la nivel de țesut este scleroza hipocampală. Este încă neclar dacă epilepsia este cauzată de abnormalități hipocampale sau dacă crizele epileptice cumulate sunt
Hipocamp () [Corola-website/Science/335765_a_337094]
-
crizele de epilepsie: în epilepsia de lob temporal, cea mai des întâlnită anomalie la nivel de țesut este scleroza hipocampală. Este încă neclar dacă epilepsia este cauzată de abnormalități hipocampale sau dacă crizele epileptice cumulate sunt cauza unor abnormalități în hipocamp. Într-un context experimental în care crize repetitive au fost induse artificial în animale, un rezultat frecvent a fost deteriorarea hipocampală. Acest lucru ar putea fi asociat cu faptul că hipocampul este una din zonele cele mai excitabile electric ale
Hipocamp () [Corola-website/Science/335765_a_337094]
-
dacă crizele epileptice cumulate sunt cauza unor abnormalități în hipocamp. Într-un context experimental în care crize repetitive au fost induse artificial în animale, un rezultat frecvent a fost deteriorarea hipocampală. Acest lucru ar putea fi asociat cu faptul că hipocampul este una din zonele cele mai excitabile electric ale creierului. Pe lângă asta ar putea avea de a face cu faptul că hipocampul este una din puținele regiuni ale creierului unde se creează neuroni noi de-alungul vieții. Cauzele exacte ale schizofreniei
Hipocamp () [Corola-website/Science/335765_a_337094]
-
în animale, un rezultat frecvent a fost deteriorarea hipocampală. Acest lucru ar putea fi asociat cu faptul că hipocampul este una din zonele cele mai excitabile electric ale creierului. Pe lângă asta ar putea avea de a face cu faptul că hipocampul este una din puținele regiuni ale creierului unde se creează neuroni noi de-alungul vieții. Cauzele exacte ale schizofreniei rămân neelucidate, dar s-au descris numeroase abnormalități ale structurii creierului în această boală. Cele mai studiate schimbări au loc în cortexul
Hipocamp () [Corola-website/Science/335765_a_337094]
-
se creează neuroni noi de-alungul vieții. Cauzele exacte ale schizofreniei rămân neelucidate, dar s-au descris numeroase abnormalități ale structurii creierului în această boală. Cele mai studiate schimbări au loc în cortexul cerebral, dar au fost descrise și efecte asupra hipocampului. Numeroase rapoarte au descoperit o micșorare a hipocampului în indivizii schizofrenici. Aceste schimbări sunt mai probabil rezultatul unor abnormalități în dezvoltarea hipocampului, și nu rezultatul unor daune la nivel de țesut, iar ele apar și în indivizii care nu au
Hipocamp () [Corola-website/Science/335765_a_337094]