421 matches
-
deduce niciodată o predicție a unui fenomen dintr-o propoziție izolată. Așadar, dacă fenomenul anticipat nu se produce, atunci trebuie examinată întreaga conjuncție de enunțuri care constituie ansamblul de teorii admise de fizician. Teza lui Duhem are așadar un caracter holist. Experimentul nu poate infirma o propoziție izolată, ci poate doar să arate că "printre propozițiile utilizate pentru a prezice fenomenul și a determina dacă se va produce, există cel puțin o eroare; însă unde se află această eroare este tocmai
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
o serie de diferențe semnificative 57. Însă, este posibilă și totodată utilă combinarea unor aspecte din cele două teze. Asemenea lui Donald Gillies, în articolul de față folosesc sintagma "teza Duhem-Quine" pentru a denota conjuncția următoarelor două enunțuri: [A] Teza holistă 58 se aplică oricăror ipoteze de nivel înalt, indiferent dacă acestea aparțin fizicii, matematicii, logicii sau altor științe 59. [B] Conjuncția de ipoteze testate la un moment dat este în practică limitată, adică nu se poate extinde la nivelul întregii
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
vedere epistemologic. Din această perspectivă, Gillies relevă utilitatea tezei Duhem-Quine pentru a demonstra că principiul falsificabilității al lui Karl Popper nu constituie un criteriu adecvat de demarcare, menit să distingă știința de metafizică 62. De altfel, în concepția sa epistemologică holistă, Quine nu admite posibilitatea conturării unei delimitări între știință și metafizică. Din punct de vedere metodologic, teza Duhem-Quine, expusă de Gillies, este interpretabilă ca aplicație a metodei "echilibrului reflectiv". Însă, în acest caz, "echilibrul reflectiv" este limitat de: (a) convingerile
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
să le respingă atunci când sunt stimulați într-un anumit fel68. La rândul său, Rawls își caracterizează principiile fundamentale afirmând că ele sunt acceptate de un anumit tip de persoane, aflate într-o poziție sau situație aparte. Echilibrul reflectiv și pragmatismul holist Implementarea tezelor pragmatismului holist în etică constituie una din cele mai importante contribuții ale lui White. El argumentează că teoria dreptății a lui Rawls reprezintă o variantă a pragmatismului holist. Cheia de boltă" a demonstrației lui White este conceptul lui
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
sunt stimulați într-un anumit fel68. La rândul său, Rawls își caracterizează principiile fundamentale afirmând că ele sunt acceptate de un anumit tip de persoane, aflate într-o poziție sau situație aparte. Echilibrul reflectiv și pragmatismul holist Implementarea tezelor pragmatismului holist în etică constituie una din cele mai importante contribuții ale lui White. El argumentează că teoria dreptății a lui Rawls reprezintă o variantă a pragmatismului holist. Cheia de boltă" a demonstrației lui White este conceptul lui Rawls de "echilibru reflectiv
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
într-o poziție sau situație aparte. Echilibrul reflectiv și pragmatismul holist Implementarea tezelor pragmatismului holist în etică constituie una din cele mai importante contribuții ale lui White. El argumentează că teoria dreptății a lui Rawls reprezintă o variantă a pragmatismului holist. Cheia de boltă" a demonstrației lui White este conceptul lui Rawls de "echilibru reflectiv". White expune pe larg modul în care Rawls a adaptat procesul de întemeiere propus de Goodman. De altfel, Rawls afirmă că a fost influențat de concepția
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
Potrivit lui Rawls, încercarea de a elabora o teorie a dreptății este similară tentativelor de a dezvolta teorii în gramatică, logică, matematică sau în alte discipline sau domenii ale cunoașterii. Ori, așa cum White subliniază, aceasta este o teză fundamentală a pragmatismului holist. În concepția lui Rawls, principiile fundamentale ale dreptății sunt cele care ar fi acceptate de persoane libere și raționale, aflate într-o "poziție originară"74 de egalitate. Această poziție este definitorie pentru condițiile fundamentale de asociere ale persoanelor. White arată
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
cunoașteri. Consider că principiile dreptății propuse de Rawls sunt interpretabile și prin intermediul tezei Duhem-Quine. Însă trebuie relevat faptul că, în ultimă instanță, această teză este de inspirație monistă. Din punct de vedere epistemologic, White consideră că Rawls are o abordare holistă a eticii și a justiției sociale. Rawls utilizează în teoria sa nu doar noțiuni din logică și matematică, ci și din psihologie și economie 82. În termenii lui White, în elaborarea unei teorii generale a dreptății, Rawls apelează și la
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
de afirmații care îl apropie de poziția lui White, îndeosebi când se referă la originea metodei "echilibrului reflectiv" și la "concepția întemeierii" propusă de Quine și dezvoltată de White 85. În esență, demonstrarea afirmației că Rawls a aplicat tezele pragmatismului holist în teoria dreptății are loc în cinci etape: (1) White corelează "echilibrul reflectiv" cu procesul de întemeiere descris de Goodman, cu perspectiva expusă de Quine în lucrarea Word and Object și cu propriile teze din cartea Toward Reunion in Philosophy
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
Universitatea din București, cu teza Xenotropismul - concept, metodologie, aplicații. Interesele sale de cercetare se încadrează în două arii tematice: (a) problema xenotropismului și corelațiile dintre aceasta și sensurile atribuite perechii de concepte identitate/alteritate în antropologia culturii; b) aplicațiile pragmatismului holist în filosofia culturii și dreptatea socială. A publicat mai multe articole în cele două arii tematice și cartea Elemente de antropologie și filosofie a culturii (2013). Carmen Buzea este profesor în cadrul Departamentului de Științe Sociale și ale Comunicării, de la Universitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
empirismului", p. 53. 55 Ibidem, p. 54. 56 Ibidem, p. 55. 57 Pentru o descriere detaliată a diferențelor dintre teza Duhem și teza Quine, vezi Gillies, Philosophy of Science, pp. 98-112. 58 Enunțată de Duhem și dezvoltată de Quine, teza holistă poate fi sintetizată astfel: Nicio ipoteză nu poate fi tratată în mod izolat, ci doar în conjuncție cu alte ipoteze, în "ansambluri teoretice" sau "unități corporative". Vezi Duhem, La théorie physique, p. 301, și Quine, "Două dogme ale empirismului", p.
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
membru al unui tot, al unei națiuni, Înscris Într-o istorie, Între trecut, prezent și viitor, evoluând Într-o lume caracterizată prin frontierele care servesc drepte repere omenirii ș...ț. Tradiția catolică și cea republicană se Întâlnesc Într-o viziune holistă și particularistă asupra lumii” (Duchesne, 1997b, pp. 36-37). Nu putem să nu fim frapați și de similitudinile dintre acest model și celebra definiție a lui Ernest Renan: „O națiune este un suflet, un principiu spiritual. Două lucruri care, la drept
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
revendicat” (Constant, 2000, p. 70). Privind lucrurile mai de aproape, opoziția dintre cele două modele trebuie nuanțată prin faptul că fiecare dintre ele se definește conștient fiind de existența celuilalt. Dacă, din punct de vedere logic, nu putem concilia abordarea holistă cu cea individualistă, nu e mai puțin adevărat că, la nivelul reprezentărilor cetățeniei, modelele mai curând se amestecă decât se exclud reciproc. Această dublă realitate (logici antagonice și amestec al reprezentărilor) este sursa unei tensiuni care pare destul de caracteristică pentru
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
definitiv. Se pot imagina combinații multiple. Strategia adecvată constă În a integra o cantitate de valori individualiste suficientă pentru a Îmbrățișa modernitatea și a nu fi răsturnat de către aceasta, dar limitată totuși În așa fel Încât ansamblul să păstreze dominanta holistă. Acest joc de negocieri poate fi caracterizat drept o „interacțiune culturală”. Pentru a fi pe deplin eficient, trebuie În permanență reînnoit: modernitatea nefiind ceva fix, nu se poate pune problema să i se dea un răspuns definitiv. Naționalismul se explică
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
rezumă structura lumii. Or, adevăratul sens al cuvântului holon se aplică sistemului de castă, studiat de Dumont, dar nu și oricărui tip de comunitarism. Mai sunt posibile și alte două Încrucișări ideologice. Una este de natură mai curând ecologică, universalismul holist, un fel de holistism. Cealaltă, care pare acum compatibilă cu globalizarea economică, este un individualism particularist, un fel de etno-individualism cu aspecte comunitare și individualiste. S-ar putea rezuma prin „a acționa global și a gândi local”. Pe de altă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
trebuie dusă tinde să se confunde cu procesul revoluționar și că mobilizarea antirasistă sintetizează sau rezumă toate mobilizările socio-politice: rasismul explică totul (tot ce merge prost și tot ce rănește), iar antirasismul Înlocuiește tot ceea ce rămâne. În sfârșit, această viziune holistă sau puternic sociologizantă („Societatea este rasistă”) ocultează orice diviziune socială ireductibilă la opoziția „albi-negri”, contribuind astfel la radicalizarea raporturilor sociale și favorizând apariția unui contrarasism anti-albi, legitimat de o convingere esențialistă („Albii sunt rasiști”) și devenit patetic prin instalarea negrilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
pentru prima dată În istorie de ordinea socio-rasială a societăților sclavagiste. Ceea ce Înseamnă reînscrierea ipotezei lui Pagès-Lemaine În modelul modernității propus de Louis Dumont și prezentat canonic În Homo hierarchicus (Dumont, 1966). Astfel reinterpretată, această dorință se ivește atunci când societățile holiste se dislocă, permițând coexistența, Într-un spațiu egalitar și competitiv, a unor indivizi reduși la caracteristicile lor vizibile, judecați și judecându-se după Înfățișare, clasați și clasându-se după categorii esențializate improvizate pe baza unor trăsături fenotipice. Firul continuu și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
astfel În evidență, conform preceptelor materialismului istoric și ale teoriei valorii-muncă, mecanismele de extragere a plusvalorii, precum și raporturile de exploatare și de dominație. Printre principalele critici aduse acestui cadru de analiză, să menționăm caracterul reductiv al anumitor presupuneri de tip holist și riscurile de reificare sau de ipostaziere legate de adoptarea unei astfel de grile. O a doua orientare de inspirație funcționalistă, dezvoltată În a doua jumătate a anilor ’40 de autori precum Kingsley Davis și Wilbert Moore, atrage atenția asupra
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
a democrației și a libertăților individuale (Weber, Pareto, Tocqueville). Conceptul de societate pe care l-au propus iluminiștii și urmașii lor a fost: a) bazat pe o analogie organică, adică societatea ar fi similară cu un „organism” ca totalitate (societatea holistă), în care sunt diferențiate „organe” aflate în relație unele cu altele (H. Spencer); b) universalizat până acolo încât erau umbrite diferențierile teritoriale sau naționale dintre sisteme sociale; c) asociat cu „istorii” discursive alternative care nu comunicau între ele mai deloc
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
accent pe drepturile și libertățile individuale. Totuși, societatea și individul s-au aflat la iluminiști mereu în relații asimetrice, pentru a da predominanță societății, totalității sau „conștiinței colective” (sociale). Societatea indusă de și derivată din proiectul iluminist este o societate holistă. Societatea, la rândul său, a fost analizată cu referire la anumite instituții sau seturi instituționale: industria și industrialismul, birocrația și raționalitatea administrativă a statului național, relațiile de proprietate, distribuție și consum din societatea capitalistă, drepturile și libertățile individuale și democrația
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
de o „apocalipsă nihilistă”, atât de puternic instituită de Fr. Nietzsche, pentru a dezvolta un „argument sociologic mai complex și testabil empiric”, distanțat astfel și față de filosofiile secolului al XVIII-lea sau al XIX-lea, și de o viziune monolitică, holistă și deterministă asupra societății. Apelând la dialectică, optează pentru specificarea „contradicțiilor” ce apar între diferitele domenii ale societății, respectiv a... disjuncției dintre tipul de organizare și normele solicitate de domeniul economic [pe de o parte] și normele autorealizării, care dețin
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
Durkheim), când pragmatic și constructivist (ca Tocqueville sau Weber), dar cu o puternică notă mesianică. Sigur că putem menționa încă o dată că abordarea dialectică a contradicțiilor între varii componente ale societății au oferit lui Bell șansa distanțării față de determinismele lineare, holiste și evoluționiste atât de frecvente în sociologia vremii. Așadar, societatea postindustrială, care abia se contura în vremea lui D. Bell, risca să se bazeze pe o mare scindare între raționalitatea ce domina în lumea economică și iraționalitatea tot mai extinsă
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
am preferat să le selectez pe acelea care ar evidenția cât mai pregnant distincția fiecărui stadiu al modernității. Tabelul 2.4. Instanțe constitutive ale modernități și schimbării asociate Stadii ale modernității Instanțe constitutive Societate Modernitatea inițiatoare Decomunizare Modernitatea consacrării Societatea holistă Modernitatea reflexivă Societatea individualistă Spațiu socia Despărțirea de comunitate Statul național Continuumul local-regional-global Grupări sociale Apariția diviziunilor în colectivitățile comunitare Clasele sociale Diminuarea (până la eliminare) a rolului claselor sociale și constituirea asociațiilor de interese schimbătoare Agenții (actorii) în societate Societatea
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
societăți, pentru a demonstra cum individualizarea și explozia căutărilor de identități au devenit procese atât de frecvente și de reprezentative în perioada actuală a modernității, încât participăm într-o societate tot mai individualizată și mai diferită de mai vechile societăți holiste. Întrucât analiza instituțională propusă este focalizată pe actorii individuali, referirile la familie și la relațiile de gen mi s-au părut indispensabile. Viața noastră cotidiană se desfășoară în cea mai mare parte în funcție de ocupație și familie. Ocupația este circumscrisă structurii
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
sau al poveștii. Rolul său cel mai important se manifestă altundeva, într-un domeniu unde de obicei nu este situat: condițiile de acțiune în modernitate. Pentru a înțelege acest rol al identității, de condiție a acțiunii, se pot compara „societățile holiste”, în care structurile trasează căile de acțiune într-o asemenea măsură, încât „acțiunea individuală este socialmente structurată și pusă în mișcare”, cu societățile actuale, în care individul trebuie să-și definească propria identitate, să reflecteze și să facă o multitudine
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]