59 matches
-
vedere fiind Cezar Bolliac, Ioan Catina și Al. Sihleanu. În reveria în stil bachelardian Eminescu. Poezia elementelor, interpretarea, îndeosebi a postumelor de tinerețe, demontează simbolurile și redefinește elementele primordiale din care s-au înălțat marile edificii imagistice eminesciene, indicând precumpănirea htonicului. Considerațiile de aici rotunjesc exegezele anterioare asupra romantismului proiectat în universal. Același rezultat integrator îl vor avea și cele trei volume ale cercetării de anvergură Romantismul românesc, „un studiu al arhetipurilor”, cum precizează subtitlul, în care spațiul literaturii române moderne
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290033_a_291362]
-
mai multe neînțelesuri. În acest context, îți sugerez ca prin acuitate să te strecori pe cale empirică printr-un labirint de idei și să definești o existență intrinsecă. Vital este ca imixtiunile cu valoare profană să le elimini. Să treci de htonic, să ajungi la sideral. Dintr-un spirit atavic, arogăți non inavuabilul. Participă pentru un timp la un înțeles ultim al mesajului, dar aceasta numai atunci când ai remarcat invective la adresa generalului, iar caracterul fatidic al sensului tău a fost circumscris instabilului
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
superioare: cea a spiritului, a religiei, a artei, a filozofiei. Și cu nedisimulat orgoliu național declară: "Germanitatea" este cultură, suflet, libertate, artă, iar nu civilizație, societate, drept de vot, literatură 129. Această punere în opoziție, evident nietzscheană, care subliniază componenta htonică, irațională și demonică a vieții, îl apropie pe Thomas Mann de literatura conservatoare, de Hoffmannstahl, Spengler, Ernst Jünger, continuă să fie prezentă chiar și în opera sa succesivă, dar este atenuată și purificată de asprimile sale antiumaniste, antidemocratice și antipolitice
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
pe care în 1956 Benn o va pune operei sale. Dar din clipa în care, la Benn, identificarea cu "modelul Nietzsche" nu este epigonală, ci productivă, încep să apară de asemenea inevitabil transformarea și distanța. Pentru Benn, de exemplu, "forța htonică" a vieții nu vrea doar să se conserve și să crească, după cum era cazul la Nietzsche, ci și să piară. Viața și moartea, eros și thanatos, sunt indisolubil legate între ele. De aceea Benn consideră că arta nu se epuizează
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
prezentă în Moartea căprioarei de Nicolae Labiș, bunul prieten al lui T., despre care a scris în nenumărate rânduri și căruia i-a îngrijit câteva ediții postume. Sunete din lirica perioadei interbelice, îndeosebi din cea tradiționalistă (largo sensu), din poezia htonică, coexistă cu cele proprii și în următoarele volume, mai ales în Steaua Polară (1960), în ale cărui tonuri se disting Aron Cotruș, contopit cu Mihai Beniuc, Radu Gyr, Virgil Carianopol și mai cu seamă Tudor Arghezi: „Știai câte speranțe privirea ta
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290221_a_291550]
-
loc privilegiat al vieții emergente și al promisiunii spirituale. Ca atare, în volumul Ploaia de sâmburi avântul poetic pare să păstreze ceva din teluricul ființei („sub nisip eu cresc neîncetat.../ până mă respiră stele căzătoare”). Rituri ale unor necunoscute ființe htonice, ritmuri incantatorii, dorința de a cuprinde în sine o lume animală și vegetală inconștientă de senzualitatea ei sunt prezente aici, poemele fiind lipsite totuși de nebunia dionisiacă specifică unei astfel de inspirații. Invenția trimite la alchimicele arhetipuri ale uniunii elementelor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289922_a_291251]
-
-se în viziune abia cu Întocmirea chipurilor (1980) și Singuri și fericiți (1984), care deschid seria romanelor (Cocoșul de tablă, 1989, Învierea lui Lazăr, 1994, Păcatele lui Dumnezeu, 1995, Liturghia satanică, 1996) și a culegerilor de povestiri printr-o mitologie htonică a unei comunități rurale de regn incert, înfiptă în lut prin fiziologii vegetale, trăind în subteran prin rădăcini și tuberculi și amestecându-se la suprafață cu fauna domestică. Cocoșul de tablă este un roman autobiografic scris la persoana întâi, care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287934_a_289263]
-
margini/ Deasupra cărora serafii cântă-n mâini cu stele/ [...] Mângâie-mi pe veci auzul cu glasuri cerești/ Și ochii să se-mbete de arderea albastră/ a lemnului sfânt”), se regenerează, oracular, prin cosmogonii, în care între celest și mitica „mumă” htonică nu se înregistrează nici o fisură și în care aventura simbolică e echivalată cu căutarea graalului, ca în Început („Deasupra lor bolțile veciei se arcuiesc,/ Plouând flori albe, presimțiri de rod,/ Și tot ce-ncepe până recunoaște fiecare/ Pe celălalt în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289440_a_290769]
-
Pământul, seva, semințele, tablourile idealizat bucolice preamăresc aici un comunism imaginat după o rețetă încă în uz. Depășind aceste imagini conformiste, de vagă orientare tradiționalistă, dar și neoromantică, declamativă, G. se arată în Altare de iarbă (1969) un autentic poet htonic, încercând totuși să justifice în lirica sa, sub pretextul „miraculos” al vieții trăite în mijlocul naturii-mamă, o vârstă a „împlinirilor sociale”. Poetul devine prin Lynxul (1972) mai reflexiv și mai înclinat spre simbolic. În 1974, adoptând forma fixă, publică Sonetele, volum
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287228_a_288557]
-
formație umanistă să n-aibă nevoie nici de Atanasie, nici de Maxim Mărturisitorul. Păcatul lor este mai mare decât al teologilor dezinteresați de Gadamer sau Eliade. Pe scurt, avem nevoie de teologie. Când generația New-Age celebrează diversitatea eretică a valorilor htonice, îmi este greu să eman pacea angelică a celor de peste veac. Când o biserică așa-zis episcopală își trântește un prim episcop gay (divorțat!), îmi este imposibil să le țin isonul. Când avem zece milioane de avorturi într-un singur
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de joc. Andronic „parcă ar fi fost singur și s-ar fi pregătit să primească pe cineva“, va murmura ceva „parcă nu vorbea românește“, iar șarpele va veni în palma lui, parcă la porunca acestuia. Asemenea protagonistului Andronic însuși, animalul htonic reprezintă aici legătura cu o altă dimensiune, sacră. Toate personajele implicate se află într-o stare de semitrezie, între vis și veghe, într-un stadiu de inițiere în supranatural, care amintește de experiențele mistice, de „timpul oniric“ al aborigenilor australieni
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
a rămas fixat Iovan în urma blestemului fetei sălbatice și în brazda pe care șarpele îngrozit de apariția eroului a făcut-o în fuga sa din Oltenia, prin Moldova, peste Nistru, până la Don. Indiciu al unei teomahii între „zeii uranici și htonici”, după Nicolae Densusianu, valul de pământ reprezintă și el o formă de creație indirectă a eroului. El modelează universul uman sau mai degrabă îl marchează printr-o cosmogonie recentă, reperabilă. La fel trebuie privită și decapitarea șarpelui, care, ca și
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
pe asfalt, Centaurul la fierar sau Abatoarele de greieri), în care se derulează, auster și dramatic, viziuni fantasmatice de unde mitul a fost izgonit de istoria recentă. Dacă în primele volume Z. părea mai cu seamă un poet al pământului, un htonic elementar, în ultimele cărți viziunile sale, convertite în „vise” ale cotidianului (multe din ele parabole, precum Cioplitorul, Întoarcerea fiului risipitor la părintele său și mai risipitor, Ce număr port, toate în Legea viei), întăresc impresia gravității întrebărilor despre sensurile existenței
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290689_a_292018]
-
cercetător care vede efigia duhului peste tot: în crucile unui cimitir, în silueta unui salcîm, în crusta pîinii, în conturul scaunului, într-o cană cu trei garoafe. E în Paștina o natură rustică, iubind asperitățile concrete și simple, cu înclinație htonică spre făpturi de pămînt: ceramică, livezi, cîmpuri, alături de atracția pentru prezențe lemnoase: biserici, ferestre, trunchiuri de pomi. Premisa lui Paștina e că în orice colț de lume substratul spiritual iese la iveală, grija artistului fiind să pună pe pînză ce
Armonie inversă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3624_a_4949]
-
din punct de vedere al abilităților manuale și al acțiunilor practice, într-un adevărat spațiu al infirmității, artistul plastic - și sculptorul cu precădere - continuă să rămînă, pentru multă lume, o forță primordială, un agent fecundator al materiei amorfe, un zeu htonic și un mag al tactilității, însă unul care nu a reușit să se ridice complet pînă la înălțimea și la abstracția vorbirii articulate. Această percepție, pe lîngă faptul că este extrem de confortabilă prin schematismul ei leneș, are, de multe ori
Bata Marianov, între materie și cuvînt by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9458_a_10783]
-
succesiunea și simultaneitatea formelor și a tehnicilor, în substrat ea este o încercare de a ordona sugestii de natură existențială și morală. într-o definiție sumară, propunerea plastică a lui Marcu este un eseu despre animalitate și spirit, despre forțele htonice și tentativa ieșirii din captivitatea materiei, despre puterea instinctului și despre mîntuirea prin ordinea rațiunii. Imaginea cîinelui, a animalității în sens larg, introduce ideea terestrului, a irepresibilelor energii telurice, recipientele care invocă metonimic sala de baie, unite printr-o complicată
Gheorghe Marcu, sau despre tehnici, forme și idei by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9411_a_10736]
-
din punct de vedere al abilităților manuale și al acțiunilor practice, într-un adevărat spațiu al infirmității, artistul plastic - și sculptorul cu precădere - continuă să rămînă, pentru multă lume, o forță primordială, un agent fecundator al materiei amorfe, un zeu htonic și un mag al tactilității, însă unul care nu a reușit să se ridice complet pînă la înălțimea și la abstracția vorbirii articulate. Această percepție, pe lîngă faptul că este extrem de confortabilă prin schematismul ei leneș, are, de multe ori
Un disident universal by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9128_a_10453]
-
cu toate spontaneitățile sale. Interesat deopotrivă de tactilitatea materiei și de iconografie, sculptorul creează forme bizare, de dimensiuni în general mici, în care coșmarurile medievale și frustrările contemporane se întîlnesc cu o egală energie fabulatorie. Lupta cu animalitatea, cu tenebrele htonice, cu tentațiile și cu slăbiciunile noastre morale, iată care ar putea fi semnificația imediată a hibrizilor lui Petru Galai. Pierderea identității, surparea individului în colectivitate și proliferarea materiei în detrimentul ordinii spirituale constituie scenariul narativ în perspectiva căruia sculptorul își premeditează
Sculptori români contemporani (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14363_a_15688]
-
din punct de vedere al abilităților manuale și al acțiunilor practice, într-un adevărat spațiu al infirmității, artistul plastic - și sculptorul cu precădere - continuă să rămînă, pentru multă lume, o forță primordială, un agent fecundator al materiei amorfe, un zeu htonic și un mag al tactilității, însă unul care nu a reușit să se ridice complet pînă la înălțimea și la abstracția vorbirii articulate. Această percepție, pe lîngă faptul că este extrem de confortabilă prin schematismul ei leneș, are, de multe ori
Bata Marianov (un portret) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12055_a_13380]
-
mitic prins în determinismul cosmic, victimă pasivă a sorții, Eschil îl creează pe omul tragic al suferinței active (p. 290). În ultima parte a trilogiei, Eumenidele, se înfruntă zeii vechi și noi spre a tranșa problema vinovăției lui Oreste. Divinități htonice, eriniile urmăresc sancționarea matricidului potrivit legii talionului ; în timp ce olimpianul Apolo susține, cu argumente biologice, politice și sociale, că fapta Clitemnestrei de a răpune un erou ar fi mai gravă decât cea a fiului ei. Atena oferă acuzatului dreptul la apărare
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
soluția privind proveniența italică a celor doi termeni : „O aseme- nea proveniență italică nu poate fi sigură, căci răspândirea acestui tip de personaj în aria veche dacă ne duce mai degrabă la un cuvânt arhaic al dacilor romanizați, ca alternativă htonică și subacvatică a «călătorului prin nori»” (6, p. 244). Ca atare, cerce- tătorul român consideră cei doi termeni în discuție - maghiar și sârbo-croat - ca fiind „relicve lingvistice” provenind de la un pro totip tracic (din familia hidronimului Gabranus - râu în Dobrogea
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
tematizarea tradiției autohtone vom întîlni după război la Ion Pillat, în vreme ce „imagistul” Adrian Maniu abandonează insolența dandy cu tentă fauve a începuturilor din „Flori de hîrtie“, „Figurile de ceară“, „Salomeea“ ș.cl. în favoarea unui imagism folcloric stilizat și a unui expresionism htonic moderat. Vidul de autoritate critică rămas în urma eclipsei Junimii va fi umplut treptat, după 1900, de variile formule ale criticii de direcție culturală. Rezultatul - ideologizarea dogmatică și parohializarea cîmpului literar. Fenomenul corespunde unei crize identitare majore a societății românești, confruntată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
său de frondă, marcat de voința individualizării și a originalității, renunță la iconoclastie în favoarea iconografiei. Cu același fantezism rafinat, autorul se va întoarce după război „lîngă pămînt”. Etapei fauve îi va lua locul un neobizantinism expresionist, cultivînd stilizarea temelor tradiționale, „htonice”, folclorice și istorizante. Prozele din volumul Din paharul cu otravă sau piesele de teatru (Meșterul, Cumințenia pămîntului) confirmă această tendință care-l va propulsa în postura de membru corespondent al Academiei Române. Dacă frondeurul „fauve” Adrian Maniu n-a făcut pasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și al incoerenței negative”. Gustul lui Vinea pentru proza poematică, „pură”, iese astfel la iveală: „În proză, nici o tendință socială, nici o ostentație analitică. Senzație!” Într-o notiță din nr. 45, volumul Lîngă pămînt - considerat de critică un „viraj” către tradiționalismul htonic - este prezentat ca un alt fel de inovație, mai subtilă și mai profundă: „Poemul Salomeii nu ascundea decît celor ce nu puteau să vadă inspirația simplă ca un șipot de munte, fondul îmbelșugat și fraged al poetului de lîngă pămînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dar și din tradiția hasidică), peisajul bucovinean al Herței, cu tîrguri putrede și natură agrestă, în ecorșeuri expresioniste. Membru fondator al revistei de orientare tradiționalist-spiritualistă Gîndirea, Adrian Maniu prelucrează, după Primul Război, teme ale tradiției istorice autohtone și ale poeziei htonice în stilizări imagiste de peisaj rural și iconografie bizantină, cu un puternic filon expresionist și primitivist. „Clasicizantul” postsimbolist Ion Vinea manifestă, la rîndul său, evidente afinități cu latura expresionistă a Gîndirii - unde va colabora o vreme -, vădind o irepresibilă nostalgie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]