100 matches
-
forma cea mai populară, care este tot una cu gluma mai mult sau mai puțin blîndă. Blîndețea poate prezenta mai multe trepte, prin care humorul poate trece în ironie, în satiră sau în batjocură. Adeseori, cînd folosim cuvintele humor sau humorist, ne gîndim la micul humor. El este o trăire aparte, tratată într-o formă ușoară, glumeață, de obicei cu un curent subteran de înțelegere și simpatie și anume așa fel încît cel ce glumește poate foarte bine să-și includă
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
literare se află o experiență de viață. Henry Home, care în ale sale Elements of Criticism (1762, cap. XX) pleacă de la semnificația mai veche a humorului, discutată mai sus, distinge între autorii care folosesc forma humoristică și cei care sînt "humoriști prin caracterul lor" și ale căror opere poartă de aceea involuntar amprenta humorului. "Swift și La Fontaine au fost", spune el, "humoriști, potrivit caracterului lor, și scrierile le sînt pline de humor. Addison nu era humorist prin caracter și totuși
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
mai veche a humorului, discutată mai sus, distinge între autorii care folosesc forma humoristică și cei care sînt "humoriști prin caracterul lor" și ale căror opere poartă de aceea involuntar amprenta humorului. "Swift și La Fontaine au fost", spune el, "humoriști, potrivit caracterului lor, și scrierile le sînt pline de humor. Addison nu era humorist prin caracter și totuși în scrierile sale predomină un humor atît de fin". Un cercetător francez mai recent al literaturii a observat: cîtă vreme în operele
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
și cei care sînt "humoriști prin caracterul lor" și ale căror opere poartă de aceea involuntar amprenta humorului. "Swift și La Fontaine au fost", spune el, "humoriști, potrivit caracterului lor, și scrierile le sînt pline de humor. Addison nu era humorist prin caracter și totuși în scrierile sale predomină un humor atît de fin". Un cercetător francez mai recent al literaturii a observat: cîtă vreme în operele "clasice" nu avem nevoie să ne gîndim la autor, operele "humoristice" ne divulgă, în
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
sus și în jos. Declarația sa că cel ce nu poate rîde de sine cu siguranță nu este dintre cei mai buni poate servi ca motto pentru marele humor. A rîde de sine nu-i totuna cu batjocura de sine. Humoristul se batjocorește singur la fel de puțin pe cît îi ia în batjocură pe ceilalți. El se plasează și pe sine și pe ei în fața marelui fundal dinaintea căruia l-a așezat viața și raportul față de acesta determină locul pe care și
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
li s-a dat formă; acel prisos și-a căpătat toate drepturile prin ele. 18. Ironia ca formă a humorului Genul de ironie care are caracterul consimțămîntului pozitiv la presupunerile altora este apropiat de humor. Există o legătură subterană între humorist și obiectul său, întocmai ca în ironia pedagogică. Deosebirea dintre ironie și humor a fost exprimată adeseori în sensul că, în ironie, gluma se ascunde în spatele seriozității, iar în humor, seriozitatea se ascunde în spatele glumei. Seriozitatea este condiționată pretutindeni de
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
din jurul său. Ca atare, ironia poate fi o formă exterioară a humorului așa încît obținem următoarea schemă (în care semnul < înseamnă "mijoc" sau "expresie pentru"): (Seriozitatea < Glumă) = Ironia < Humor = (Glumă < Seriozitate) sau mai simplu: Seriozitate < Glumă < Seriozitate. Gluma sub care humoristul își ascunde seriozitatea constă atunci tocmai în folosirea ironiei. Ori mai simplu: în spatele glumei ascunse în seriozitate, în cazul ironiei, se află ascunsă, la rîndul ei, o seriozitate 37. În felul acesta, marea ironie, ca formă de afirmare a propriei
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
afirmare a propriei personalități sau ca grijă educativă se preface în humor. Ne-am putea întreba de ce seriozitatea trebuie să-și afle, în general, expresia în glumă. Fr. Schlegel (despre care Novalis spune, pe bună dreptate, că de fapt e humorist și nu ironist) a dat deja un răspuns. Acesta e orientat în sensul că poate să existe un conținut de viață atît de intim și de cuprinzător încît orice formă pozitivă să rămînă nesatisfăcătoare, incomensurabilă. Aceasta va fi mai ales
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
printr-asta dincolo de ea însăși. Apare aici un moment negativ, ca și în cazul modelării artistice. Chiar și cele mai înalte valori trebuie să capete formă și să fie limitate prin relația cu alte valori. Această experiență îl face pe humorist să se exprime de preferință glumind și în mod indirect; își apără în felul acesta îndatoririle interioare și își rezervă lucrul continuu la ele. Se adaugă apoi relația valorii cu realitatea și, odată cu asta, o nouă serie de îndatoriri. Realitatea
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
lumea aceasta de jos a vieții pîmîntești trecătoare, care, în alcătuirea sa, să nu poată decădea în insignifiant sau în ridicol" (Erwin, Berlin, 1907, p. 354). Numai în nostalgie, gîndul la tot ce e suprem poate trona sublim deasupra zădărniciei; humoristul însă e dator să considere această nostalgie ca fiind cu mult mai valoroasă decît forma mărginită în care fantezia poate configura ceea ce este mai înalt (Erwin, p. 358)x. În lucrarea sa despre conceptul de ironie, Kierkegaard nu îngăduie acestui
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
sau dispreț. Suferința a avut, ca să spunem așa, o putere de vaccin. Prin ea, femeia simplă a putut să însemne atît de mult pentru nefericita eroină a nuvelei, luîndu-i soarta în mîinile sale. Dacă nu a fost în realitate o humoristă, aceasta s-a datorat faptului că mentalitatea ei s-a transpus în primul rînd în acțiune (vezi capitolul VII) și nu s-a ramificat în stări sufletești. Melancolia și nostalgia ne pot conduce nu numai la receptarea întîmplărilor din afară
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
-și pierde surîsul fiindcă strădania serioasă este obligată să lupte cu îngrădirile, zîmbetul său nu dispare nici pentru că suferința se insinuează și pe drumul fericirii liniștite. Dizarmoniile vieții se evaporă pînă la urmă în fața marii forțe cu care este trăită. Humoristul nu se refugiază în pustiu pentru că nu se împlinesc toate visele înflorate. Consecința răfuielii cu viața, pe care o presupune marele humor, poate să se prefacă într-o tinerețe. Fiindcă humorul nu se potrivește cu prima tinerețe. Aceasta lasă să
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
degenera ușor, mai curînd ori mai tîrziu, în melancolie și într-un prost capriciu (cf. scrisoarea către Zelter, din 30 octombrie 1808). El explica chiar că cel care interpretează viața într-un chip serios și amar nu ar putea fi humorist; humoristul, spune el, este preocupat mai mult de propria dispoziție sufletească decît de obiectul său (în convorbirile cu cancelarul von Müller, 6 iunie 182458). Atitudinea despre care vorbește Goethe nu poate fi, evident, humorul ca sentiment total, născut din trăiri
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
ușor, mai curînd ori mai tîrziu, în melancolie și într-un prost capriciu (cf. scrisoarea către Zelter, din 30 octombrie 1808). El explica chiar că cel care interpretează viața într-un chip serios și amar nu ar putea fi humorist; humoristul, spune el, este preocupat mai mult de propria dispoziție sufletească decît de obiectul său (în convorbirile cu cancelarul von Müller, 6 iunie 182458). Atitudinea despre care vorbește Goethe nu poate fi, evident, humorul ca sentiment total, născut din trăiri de
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
că nu poate fi luată nici o inițiativă într-o asemenea stare, dar situațiile de acest fel sînt deosebit de penibile, deaorece nu se vede nici o cauză precisă ca să se poată încerca o intervenței. I se poate întîmpla și ipohondrului, dacă este humorist în zilele lui bune, ce i s-a întîmplat arlechinului care i-a cerut sfatul unui medic, în legătură cu melancolia pe care o avea, și a fost sfătuit să se ducă să-l vadă pe arlechin. Gluma care a ajutat de
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
celor mai serioase chestiuni. 28. Există tragic absolut? Există un tragic absolu? Există destine pentru care suferința și dispariția sînt ultimul cuvînt? Dacă așa stau lucrurile, atunci ne aflăm la o graniță a marelui umor. Și dacă există o graniță, humoristul însuși este dator s-o recunoască și aceasta trebuie să-i sporească melancolia și să-i micșoreze luminozitatea surîsului în caz că un surîs mai este totuși cu putință. Într-o scrisoare către Zelter, Goethe spune: Nu m-am născut să fiu
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
că teama parcurge o modificare corespunzătoare 70. Teama și compasiunea nu dispar, ci sînt "purificate"prin faptul că devin elementele unui sentiment mai complex 71. 29. Tragicul ca limită a humorului Marele humor își are una din limite în tragic. Humoristul nu se apleacă asupra rănii precum eroul tragic. Leziunile sale nu sînt mortale și nu obișnuiesc să reprime zîmbetul. Eroul tragic poate dovedi măreție în însăși dispariția sa, dar durerea și tristețea exclud posibilitatea surîsului. Humoristul știe că viața are
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
din limite în tragic. Humoristul nu se apleacă asupra rănii precum eroul tragic. Leziunile sale nu sînt mortale și nu obișnuiesc să reprime zîmbetul. Eroul tragic poate dovedi măreție în însăși dispariția sa, dar durerea și tristețea exclud posibilitatea surîsului. Humoristul știe că viața are în aceeași măsură tragediile și comediile sale. Experiența sa de viață, fie datorată propriului destin, fie trăirii unor destine străine, poate fi bogată și cuprinzătoare. Iar strădania sa pleacă, conștient și inconștient, de la îngăduința cu marile
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
El e obligat să recunoască însă că nu e cu putință nici o organizare sau contopire, acă tragicul e de așa natură încît nu mai alsă nici o putere sau nici un loc liber înrîuririi elementelor luminoase asupra sufletului. Armonia cosmică, în care humoristul crede, în mod conștient sau inconștient, se risipește dacă există un destin absolut tragic în care suferința și pieirea sînt unul și același lucru. Numai eroul tragic și nu humoristul ca atare afirmă, într-o asemenea catastrofă, nublețea omenirii. Humoristul
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
liber înrîuririi elementelor luminoase asupra sufletului. Armonia cosmică, în care humoristul crede, în mod conștient sau inconștient, se risipește dacă există un destin absolut tragic în care suferința și pieirea sînt unul și același lucru. Numai eroul tragic și nu humoristul ca atare afirmă, într-o asemenea catastrofă, nublețea omenirii. Humoristul este gata să acorde locul eroului tragic. Dar el nici nu face un pas înapoi în fața oricui altuia. Și mai cu seamă nu dă înapoi în fața celor care, fără să
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
humoristul crede, în mod conștient sau inconștient, se risipește dacă există un destin absolut tragic în care suferința și pieirea sînt unul și același lucru. Numai eroul tragic și nu humoristul ca atare afirmă, într-o asemenea catastrofă, nublețea omenirii. Humoristul este gata să acorde locul eroului tragic. Dar el nici nu face un pas înapoi în fața oricui altuia. Și mai cu seamă nu dă înapoi în fața celor care, fără să aibă ei înșiși ceva tragic în existență, își petrec viața
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
pas înapoi în fața oricui altuia. Și mai cu seamă nu dă înapoi în fața celor care, fără să aibă ei înșiși ceva tragic în existență, își petrec viața cu discursuri despre ceea ce au săvîrșit și au îndurat eroii tragici. În afară de asta, humoristul protestează împotriva ideii că tragicul ar trebuie să exprime, în ciuda experienței, esența cea mai intimă a vieții. Așa ceva nu-i decît romantism. Eroul tragic însuși nu va avea timp și simț pentru asemenea susțineri; el simte că este plasat la
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
nu-i decît romantism. Eroul tragic însuși nu va avea timp și simț pentru asemenea susțineri; el simte că este plasat la limita tuturor circumstanțelor omenești și oricărei forțe umane: deși energia lui o depășeșete pe aceea de care dispune humoristul ca atare, aceasta se irosește totuși, ca să se situeze tot acolo unde stă și el. Cel mai înalt patos apare mut sau laconic, oricît devorbăreți pot fi acei care cunosc acest patos doar la mîna a treia sau a patra
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
abandonarea acțiunii respective și tema aceasta e legată de discutarea relației dintre acțiune și humor, chestiune despre care vom trata un capitol ulterior. Așa cum acțiunea indică limita humorului dinspre latura activă, tot astfel tragicul absolut desemnează limita față de latura pasivă. Humoristul socotește că a căutat și a urmat calea justă, onest și de bună credință, fără să omită vreo temă ce ar fi putut pricinui niște conflicte tragice. El recunoaște că această cale l-apurtat prin ținuturi blînde și că tensiunea pe
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
clar că, în orice caz, dacă principiul conservării valorii este just, nu valorile empirice sînt cele ce se conservă. Dacă există valori eterne, ele se dezvăluie prin legile nașterii și dispariției valorilor empirice presupunînd că putem afla aceste valori. Pentru humorist, timpul și eternitatea nu sînt contradicții absolute, așa încît să existe obligatoriu între ele o relație tensionată dureroasă. Veșnicia nu este ceva ce așteaptă sau care se află undeva departe în timp. Este o prezență continuă, desemnînd marea legitate ce
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]