40 matches
-
contesctată dependența eticii de credința în zei, poate fi considerată o dovadă a faptului că el nu lua poziție ironică numai față de teologia raționalistă, prin credința în "imaginile zeilor înlăuntrul său" (ca să folosim expresia lui Alcibiade). Socrate s-a comportat humoristic mai ales față de credința în nemurire, dacă putem crede în Apologia lui Platon. El lasă la o parte, ca indecisă, chestiunea dacă moartea este un somn sau o tranziție spre o altă viață, care s-ar duce în compania zeilor
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
poziția centrală pe care o ocupă, în viziunea sa, punctul de vedere etic, în comparație cu cel religios. Dubla posibilitate pe care o discută nu este expresia îndoielii și a neliniștii, ci a unei siguranțe interioare în ce privește sarcina esențială a vieții. Este humoristică mai ales declarația că dacă ar exista o altă viață, ar socoti minunat să-și continuie activitatea și să-și aplice metoda și erorile homerici, ca să vadă dacă lucrurile stau și cu ei la fel ca în cazul multora dintre
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
exterior. Marele humor nu obișnuiește să presupună vreun fundal dogmatic, rotunjit odată pentru totdeauna și care ar exclude o muncă intelectuală continuă. Din contra, așa cum am văzut (* 34-35), marele humor va include și cunoașterea căpătată realmente și o va trata "humoristic", fiindcă va exista mereu posibilitatea unor noi enigme și noi soluții. În spatele oricărui fundal, se ivește posibilitatea altuia și mai cuprinzător. Renașterea permanentă a problemelor în forme noi apare ca un fenomen comic, eventual comitragic, și un zîmbet poate încolți
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
metafizică, iar acum vedea că aceasta era imposibilă. Într-o astfel de sciziune a stării sufletești îl aduseseră deja primele sale cercetări. A depășit-o cu ajutorul humorului. În Träume eines Geistersehers erläutert durch Träume der Metaphysikx (1766), predomină o dispoziție humoristică. Față de conceptul de adevăr strict și înalt, pentru care căpătase acum o viziune, sistemele speculative îi păreau într-o lumină comică, deși fusese propria-i dorință intimă de a produce un asemenea sistem. Chiar și mai tîrziu, după eleborarea vestitei
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
ajungem la înălțime! Dacă realismul trebuie să fie fundalul unei dezvoltări vioaie și libere a vieții sentimentale, atunci realistul se cuvine să-și privească critic propriul realism. Aceeași condiție este valabilă și pentru idealism. Kant, care se îndreptase critic și humoristic, în Träume einees Geistersehers, împotriva unui idealism dogmatic, a deschis, în Kritik der reinen Vernunft, calea unui realism critic. Dacă realistul se întreabă cu seriozitate ce este propriu zis realitatea, el va deveni atent la faptul că, îndoindu-se în ce măsură
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
pentru că omul a putut să trăiască și să se stră-duiască108. Dacă lucrurile s-ar desfășura așa încît izvorul valorilor ar seca la un moment dat, fiindcă totul ar ajunge într-un echilibru absolut, humoristul nu ar putea considera acest fapt humoristic, după cum am spus (*30). El admite atunci că tragicul are ultimul cuvînt. Sigur, ar dori chiar ca acesta să aibă ultimul cuvînt. Căci, din păcate, lucrurile s-ar petrece în așa mod încît stingerii vieții psihice i-ar premerge o
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
să aibă o importanță deosebit de mare, în calitate de sentiment total caracteristic, în care tot ce-i omenesc își poate căpăta drepturile, humorul nu se va declara totuși, nicicînd, unicul model just de concepție despre lume. În felul acesta, el se comportă humoristic cu sine însuși. Vede cum viața oamenilor se desfășoară pe tarîmul realității, pornind din puncte extrem de diferite și în condiții de fricțiune foarte diverse, și înțelege că orice dezvoltare are loc sporadic. El nu se miră de aceea că sentimentele
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
publ. de Raymund Schmidt, Leipzig, Vlg. Felix Meiner, 1923, vol. IV,, pp. 90-91). POSTFAȚĂ Problematica humorului a fost deseori dezbătută atît de esteticieni cît și de psihologi, întrucît comportă realmente o însemnătate cu totul aparte în existență. Interesul pentru fenomenul humoristic este confirmat și la un alt nivrl, într-un mod mult mai larg, de frecvența cu care se recurge, în vorbirea curentă, la sintagma "simț al humorului" o caliate de carenimeni nu s-ar dori lipsit. În același timp, aproape
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
secolului al XVI-lea, odată cu Ben Jonson, și continuînd cu Joseph Addison, Jean Paul și alții, pînă la Louis Cazamian. I-a revenit însă abia filosofului danez Harald Höffding meritul de a fi închegat primul studiu psihologic modern al fenomenului humoristic, superior celui întreprinsde Ben Jonson, bazat pe vechea fiziologia a umorilor, datorată lui Hipocrat și Galen. Importanța și necesara distincție operată de H. Höffding, cu acest prileh, între micul și marele humor, i-a fost sugerată, în primul rînd, de
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
mod curent. De altfel, gîndirea psihologului Allport se mai întîlnește cu ceea alui Höffding și sub alte raporturi atît în ideea directoare că "Procesele cognivive și afective ale personalității fuzionează într-o tendință integrală", cît și în opiniile despre fenomenul humoristic. Relev, astfel, adevărul că simțul humorului "este capacitatea de a rîde de lucrurile pe care cineva le iubește (inclusiv, desigue, propria persoană și tot ce ține de ea)" idee formulată anterior de G.Meredith precum și distingerea între comicul "legat de
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
Yrjo Hirn, Konstens Ursprung, Stockholm, 1902, pp. 95-102. 37 În mod corespunzător, micul humor poate intra în alujba ironiei, așa încît obținem schema: Glumă <Seriozitate <Glumă. Seriozitatea, care e în ironie forma exterioară a glumei, este în aceast caz exprimată humoristic, adică prezentată sub formă de glumă. Formal, procese psihice cum sînt cele indicate aici pot fi continuate mai departe: Seriozitate < Glumă < Seriozitate < Glumă. Dar acolo unde s-a dezvoltat un anumit tip vital, un eu real, vor exista, în cele
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
Flournoy, Une mystique moderne "Archives de Psychologie", XV, Geneva, 1915, pp. 99 și urm. 122 și urm.; 134 și urm. 76 Cf. Psychologie, V B, 9, VI 6,6. Personlighetsprincipen i Filosofin, pp. 18-27. 77 Întocmai cum Domnul îl privește humoristic pe Mifisto, tot astfel se petrec lucrurile și invers. Humorul lui Mefisto fașă de Dumnezeu ("Din cînd în cînd, îmi place să-l văd pe-acest bătrîn") este condiționat de faptul că îl vede pe Dumnezeu ca pe un element
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
asemenea chestii cu humor și n-ar putea să le prețuiască decît în funcție de importanța lor pentru piața politică. Cu bonomia pe care și-a păstrat-o mereu, a adăugat că ar putea înțelege foarte bine dacă și eu aș considera humoristică, din punctul meu de vedere, strădania sa politică. Cred totuși că nici unul, nici celălalt nu o nimerea de-a-ntregul. 78 Cf. Psychologie, V D. Der menschliche Gedanke, § 107 și 121. x "Pe cît de grijulie pare ea cu specia, Pe-atît
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
mai intensă strălucire părea să adie în jurul tabloului Dar uite, nu-i mai putem înțelege deloc Pe cei cepășesc colojos, în gloată". 84 În "Papirer", VI, p. 38, ale lui Kierkegaard, se găsește un text cu titlul Răspuns unei individualități humoristice. Ceea ce înfățișează el aici reprezintă o blazare și un indiferentism ce nu se potrivește deloc cu modul în care caracteriza humorul, cam tot în același timp, în Uvidenskabelig Efterskrift. 85 Cf. în traducerea lui Gertz a Ifigeniei în Aulida, nota
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
năruie sub apostrofa lui Marx care dezvăluie aplicațiile intime ale junkerului prusac, gata, de îndată ce nu mai e preocupat de intrigile sale războinice, să se întoarcă pasional la vechea meserie, atât de adecvată calibrului său intelectual de colaborator la Kladderadatsch (Gazeta humoristică trivială berlineză). (...) Stilul operelor lui Marx se caracterizează printr-o extraordinară varietate și putere de adaptare”. 6. Vezi partea anterioară, nota 44 și contextul. 7.xxx Dezbaterea organizată de Uniunea Scriitorilor din R.P.R. (Notă). În: Contemporanul, nr. 13 (338), 27
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]