274 matches
-
două coloane de piatră, însă numai cât să se pneumatizeze de aerul unei perfecțiuni extrem de fragile. El îi împănă saltul cu încredere în sine, ajustându-i apoi circumstanțial măsura exact cât era nevoie ca să nu degenereze în reprobabilul și binecunoscutul hybris monarhic. La apexul curbei extatice, în punctul de maximă instabilitate, trupul suveranei se încredința din ce în ce mai domestic unor prelungi rigidizări - redescoperite fidel cu mult mai târziu de Bernini în Extazul Sfintei Tereza de Avila; prin brațele meșterului, piatra înconjură astfel duios
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
este Demetra, nu are nimic din simbolismul vegetal al Proserpinei, nu este femeia vampir și nu păstrează nimic sau aproape nimic din trăsăturile mitice ale marilor eroine dramatice, nu este vreo Bachantă deambulînd cu părul despletit și pieptul străpuns de hybris și sileni. Nimic din toate aceste nu găsim la Cătălina. Însuși Eminescu, aici În Luceafărul eminescian. O interpretare transeontică. aceasta poemă, pare să fie străin În descrierea personajului său de morfologia veacului romantic, de resurgențele marilor mituri europene. Trebuie amintit
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
mi se pare mai aproape de moarte decât de eroare, de viața omului decât de limbajul lui care poate fi uneori o trădare a faptelor.” Omul trebuie să fie un Oedip etern, mistuit de patosul conștiinței, orgolios în actul său până la hybris: „Vieții îndemn de adio i-aș da / De-ar fi să îți ucizi nu tatăl / ci propria ta țeastă zdrobind-o zi cu zi / Sau fiicei tale-n pântec să-i otrăvești odorul, / Tot să te naști, pentru a fi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285244_a_286573]
-
lui n-ar fi fost rănită de raptul și de ofensa lui Agamemnon. De aceea, în aserțiunile lui de excelență străbate un accent care le face mișcătoare. Pe de altă parte, Ahile, trufașul Ahile, nu este o întrupare a nemăsurării (hybris) pentru bunul motiv că își cunoaște limitele. Nu numai pe acelea ca sfetnic al aheilor (un ascendent dintre cele mai onorate), recunoscând că mai sunt și alții cel puțin deopotrivă cu el (Nestor, Odiseu). Dar chiar limitele forței lui de
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
de Dasgupta: „de aici Înainte nu vă voi mai recunoaște”. În Bhowanipore Eliade nu va mai reveni. Nici În grota din Himalaya. În strada S. va vedea ce se Întâmplă, de fapt, când acest bilet-avertisment e real și durabil. După hybris, gazdele decid - și decid nemilos, ireparabil, modificând chiar și voința ulterioară a naratorului de a scrie literatură, adică de a dezvălui concentric și secretul relației cu Maitreyi, și secretul lui Honigberger/Zerlendi. De aceea, ceea ce observa Wendy Doniger În 1989
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
demoniacului ca cealaltă fațetă a sacrului”<ref id=”29”>ibidem, p. 109</ref>, care în anumite condiții se revelează ca teroare, kratofanie, e o formă a mâniei lui Dumnezeu pentru cei care imită creația, o formă prin care săvârșesc un hybris. Descântecul se va transforma în bocet. Fiind provocat, descântecul s-a împlinit. Magia nu admite gratuitatea. „Increatul, revelându-se, s-a negat. Deci revelarea este interzisă aprioric.”<ref id=”30”>ibidem, p. 113</ref> Falsul Demiurg eșuează, dar descoperă o
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
și dragi, melcul. Atât Orfeu cât și „micul vrăjitor” pierd făpturi inocente, în momente importante ale existenței. Cântecul lirei și descântecul promit o împlinire a vietății iubite, dar totuși irealizabilă. Falsul demiurg din După melci și Orfeu sunt victime ale hybrisului dar constituie modele, Creatori. În cultura antică numai mitul lui Orfeu și filosofia lui Platon au dezvăluit relația dintre iubire și veșnicie. Mesajul orfismului este ca omul se poate salva prin credință, artă și iubire (figura 6). „În tot cazul
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
formă la această distribuție a tipurilor (erou = complex, demonic; narator = relativ naiv, prozaic). Scholes și Kellogg văd distribuția exact opusă a tipurilor în această formă a romanului: "Vechea problemă tragică a prezentării unui personaj cu o natură destul de primitivă pentru hybris și hamartia, dar și destulă sensibilitate pentru înaltă cunoaștere și înțelegere de sine a fost mereu una remarcabilă pentru artistul narator [...]. Împărțirea protagoniștilor în actorul simplu, necizelat și persoana complexă, sensibilă care împărtășește informațiile rezolvă o mare problemă pentru romancier
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
implică logic ideea că omul trebuie să stăpânească și să transforme natura. Dimpotrivă, Dumnezeu știe de ce avem nevoie și ne oferă toate cele necesare. A încerca să transformi natura, adică ceea ce a creat Dumnezeu, este o formă de îngâmfare, de hybris. Natura nu este sacră, ar fi o susținere comună filosofiei vechilor greci și teologiei creștine. Bacon a propus transformarea naturii, a Grădinii Edenului, nu pentru că viza subminarea ideii că natura este prea sacră pentru fi atinsă, ci pentru că omul este
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
alegorice) este distructivă: Crypto se transformă în ciupercă otrăvitoare. Deznodământul poveștii imposibilei iubiri transformă motivul basmic al nunții împărătești întrun antimotiv, fiindcă nuntirea nebunului rigă Crypto cu măsălarița mireasă este o pedeapsă, nu o răsplată pentru erou. Se împlinește astfel „hybrisul, pedepsit, ca în orice tragedie, prin nebunia sau moartea protagonistului“ (Ion Pop). Prizonier fără scăpare întrun spațiu al umbrei, al biologicului (devenit un topos poetic numit de Barbu râpa Uvedenrode), Crypto plătește nemăsurat îndrăzneala de a fi năzuit la o
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
italienismele și hispanismele. Substantivele masculine ninja (din japoneză) și piranha (din portugheză), terminate în vocala -a, neîntâlnită la substantivele masculine românești, nu își modifică forma la plural. Unele substantive nu pot fi încadrate deoarece nu se indică decât o formă: hybris, paideia (gr.); bokmål, landsmål (norv.). 4.2. Productivitatea prefixelor și prefixoidelor Am arătat mai sus că am luat în calcul și substantivele în care se recunoaște un sufix sau un sufixoid (derivate pe terenul limbii române sau împrumutate), care atrag
[Corola-publishinghouse/Science/85008_a_85794]
-
încercat actul suprem: "Pe dumneata te-am ucis în mine... Ești moartă... mai moartă decât dacă n-ai fi existat niciodată". Pentru Andrei, Ioana este iubirea absolută, unica rațiune de a fi, "un exemplar unic". El este dominat de un hybris (orgoliu nemăsurat), s-a rupt de realitatea concretă, deoarece însetat de absolut crede că poate depăși barierele sociale. Își dă seama de greșeală, atunci când îi dezvăluie lui Matei relația cu Ioana și acesta, indignat, reacționează de pe pozițiile aristocrației. În viziunea
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
vina lor și de a se autopedepsi"202. Ghiță se vede plătind printr-o suferință nemeritată pentru o faptă pe care i-a pus-o în spate destinul, Dumnezeu. El încearcă să livreze cititorului o imagine similară cu căderea în hybris a eroului oedipian: Și omul foarte lesne se împacă cu păcatele sale "Ei! Ce să-mi faci?! își zise Ghiță în cele din urmă. Așa m-a lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e în minte ceva mai tare
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
încălcând legea morală a vremii sale, însușită ca proprie lege odată cu credința în zei. Eroul tragediei antice e tragic pentru suferința justificată, asumată pentru refacerea echilibrului cetății, clătinat prin paricid și incest, și nu pentru suferința nejustificată prin căderea în hybris; deși fapta sa este infinit mai puțin gravă decât dubla crimă care i-a fost imputată. Lui Ghiță îi lipsesc și inocența și lupta pentru restaurarea echilibrului pierdut, de aceea el nu stârnește mila, ci mai curând groaza, care nu
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
cu un studiu erudit asupra umanismului, considerat o permanență născătoare de filosofii antropocentrice, cartea înfățișează varietatea și procesualitatea feluritelor lui întrupări, în capitole comparatiste despre poezie și artă, literatura platonizantă și cea burlescă, dezvoltate sub influența filosofiei umaniste, potrivnică păgubosului hybris. Metoda comparatistă a autoarei își delimitează mai precis sfera și scopul în Valori și echivalențe umanistice (1973), impunând trăsătura distinctivă, anunțată în subtitlu: excurs critic și comparatist. Organizată în trei diviziuni, materia își păstrează unitatea punctelor de vedere și a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286912_a_288241]
-
lui n-ar fi fost rănită de raptul și de ofensa lui Agamemnon. De aceea, în aserțiunile lui de excelență străbate un accent care le face mișcătoare. Pe de altă parte, Ahile, trufașul Ahile, nu este o întrupare a nemăsurării (hybris) pentru bunul motiv că își cunoaște limitele. Nu numai pe acelea ca sfetnic al aheilor (un ascendent dintre cele mai onorate), recunoscând că mai sunt și alții cel puțin deopotrivă cu el (Nestor, Odiseu). Dar chiar limitele forței lui de
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
acest nivel capătă o dimensiune cosmică. Simularea egalității este, așadar, asociată cu suprimarea violentă; este un joc pe cât de gratificant pe atât de periculos. El implică o transcedere a destinului, o nepermisă împrumutarea a identității sacre a împăraților, numită și hybris, ce se plătește întotdeauna. Și în basm, uzurpatorul regelui sfârșește tragic. Soarta lui Abu Hasan este mai îndurătoare însă, și asta, probabil, pentru că actul uzurpării este, în cazul acesta, involuntar. Prin jertfă, el își modifică destinul, de care era, aparent
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
se referă doar la enunțul "Zi-i și d-ta că ai avut să tragi un păcat strămoșesc", ci la întreaga secvență care descrie călătoria de până atunci a lui Harap-Alb. El proiectează asupra spațiului ficțional imaginea unei lumi a hybris-ului, în care copiii plătesc pentru păcatele părinților, și atinge astfel un aspect antropologic fundamental, de multe ori trecut cu vederea: faptul că, în esență, mobilul inițial al călătoriei eroului (ca urmare a poruncii tatălui) e pasibil de hybris, din moment ce
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
a hybris-ului, în care copiii plătesc pentru păcatele părinților, și atinge astfel un aspect antropologic fundamental, de multe ori trecut cu vederea: faptul că, în esență, mobilul inițial al călătoriei eroului (ca urmare a poruncii tatălui) e pasibil de hybris, din moment ce Harap-Alb urma să o pețească pe una dintre verișoarele sale. De aceea, deplasarea dorinței erotice a personajului către fiica împăratului Roș nu e întâmplătoare: căsătoria finală a celor doi semnifică nu doar evitarea unuia dintre păcatele capitale ale societăților
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
pentru a o descărca în cadrul unor ceremonii cu semnificație de catharsis colectiv. Temele acestor mituri sunt străbătute de o notă accentuată de pasionalitate, căreia i se adaugă suferința și moartea. Distingem ca „teme” următoarele: incestul, adulterul, crima și suicidul pasional, hybrisul ca violare a voinței divine, înfruntarea destinului etc. Tipologia și semnificația simbolică a ritualurilor Funcția simbolică a miturilor erotico-sexuale este de a efectua un act de „descărcare pulsională”, un „catharsis” cu semnificația unei „depășiri” a barierelor „tabuurilor”. În toate mitologiile
[Corola-publishinghouse/Science/2269_a_3594]
-
Matei însuși, mort de ftizie pe altarul credinței sale. Filmul și romanul Gheorghe Vitanidis a modificat cronologia romanului pentru a servi mai bine scopului propagandistic, decongestionându-l de o serie de personaje precum Pavel, fie că acesta devenea redundant, fie că hybrisul său nu mai servea tezei. Punctul culminant al filmului îl reprezintă gestul de o cruzime nejustificabilă a lui Manicatide de a-și ucide caii de curse numai pentru ca aceștia să nu devină, odată cu naționalizarea, un bun obștesc. Este drept, Vitanidis
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
gândirii și al acțiunii - al rațiunilor zilei - e, în esența sa, limitat de impenetrabilul morții, al nopții și al zeilor. Prin urmare, drumul omului nu constă în a supune tenebrele nopții rațiunilor zilei (ceea ce pentru omul grec ar fi un hybris), ci în „a înțelege ziua prin intermediul nopții” (p. 48), a accepta limitarea partajului uman al lumii de un alt partaj - obscur, dar definitoriu - pe care zeii, din adâncul nopții, îl impun omului. (Pentru felul în care această temă străbate gândirea
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
universal și irecuzabil. Această viziune ancestrală, a cărei expresie e mitul, e cea în numele căreia - potrivit lui Patočka - acționează Antigona și nu un principiu etic. Întreaga faptă a Antigonei stă sub semnul unui „primitivism” dificil de sesizat de către raționalitatea modernă pentru care hybris-ul devine normă. Purtătorul de cuvânt al acestei raționalități în tragedie este Creon. Întreaga lui gândire și acțiune stă sub semnul rațiunii de Stat, al nomos-ului uman bazat pe „ordinea inimii umane și a mobilurilor ce-i sunt proprii” (p.
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
ale lumii, ceea ce se modifică este - așa cum spuneam - raportarea omului la ele. Pentru omul lumii mitice, trecerea dintr-o parte în alta stă deopotrivă sub semnul unui destin ineluctabil și sub cel al transgresiunii. De aceea, ea e definită ca hybris și cheamă sancțiunea divină. Pentru omul lumii filosofice trecerea e posibilă - ba chiar necesară - întrucât între cele două sfere ale ființării există un termen mediu, relațional, care se definește tocmai prin felul în care face legătura dintre lumea acțiunii umane
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
credibil. Mircea Mihăieș: Hai să spunem chiar fără un oarecare histrionism, dacă nu mai mult. E nevoie ca În fiecare politician să zacă un actor. Altfel e greu să-ți comunici mesajul. Vladimir Tismăneanu: Trebuie și o doză oarecare de hybris, de orgoliu bine dezvoltat, după cum e bine să-ți cunoști și limitele. Cred că unii dintre politicienii români sunt destul de conștienți de limitele lor În ceea ce privește imaginea. E cazul unuia dintre cei mai inteligenți și rafinați politicieni români contemporani, Valeriu Stoica
[Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]