36 matches
-
întâmplarea cea mare. Faliboga strigă cătră flăcăuașul cel subțire: — Măi Grecușor! să fie Alba înșeuată... Mă duc să cercetez dacă s-a împlinit ce am poruncit dimineață... Porni mormăind într-o parte, și Grecușor o împunse la fugă ca o iazmă, sărind cu pași mari prin troian. Cu dulăul la picioare, Niță Lepădatu așteptase pe stăpâni lângă șopronul vacilor. Îi văzuse îndreptându-se spre el, se descoperi de departe; dar privirea care scânteia în blănița albă lunecase numai asupra lui, trecuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
că „arătările” ce le-au ieșit în cale sunt, sub bizarele lor înfățișări, întruchipări ale sălbăticiei (wild), ale non-umanului („not like th’ inhabitants o’th’earth”), veritabile figurări ale unui altundeva devenit dintr-odată aici și acum: ...Cine sunt Aceste iezme stranii-n portul lor De parcă nu-s făpturi de pe pământ Și totuși sunt? Trăiți? Sunteți ceva Ce poate fi-ntrebat de către om?1 „Cine sunteți?” („What are you?”), le întreabă, la rândul său, Macbeth (aceeași întrebare pe care Horațio o pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
personifică amurgul în descântece ; d) Murgilă - personaj nocturn care, în chip de „taur frumos” sau de „bou mare și puternic”, împinge cu coarnele Soarele, ajutându-l „să coboare pe tărâmul celălalt” (alte forme sub care apare Murgilă : gigant antropomorf, duh, iazmă diavo- lească, iazmă a nopții, bestie nocturnă etc.) (14, p. 224). Murgilă și Murgiloaică sunt duhuri malefice din alaiul Mumei Pădurii (numită și Miaza-Nopții), împotriva cărora se folosesc descântece de exorcizare, ele fiind acuzate că fură somnul nocturn al copiilor
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
descântece ; d) Murgilă - personaj nocturn care, în chip de „taur frumos” sau de „bou mare și puternic”, împinge cu coarnele Soarele, ajutându-l „să coboare pe tărâmul celălalt” (alte forme sub care apare Murgilă : gigant antropomorf, duh, iazmă diavo- lească, iazmă a nopții, bestie nocturnă etc.) (14, p. 224). Murgilă și Murgiloaică sunt duhuri malefice din alaiul Mumei Pădurii (numită și Miaza-Nopții), împotriva cărora se folosesc descântece de exorcizare, ele fiind acuzate că fură somnul nocturn al copiilor. Ca și în
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
negi Doftoriță la moșnegi. - Ce moșnegi betegi și blegi Că veneau cât prund și iarbă Și cât praf și fir în barbă Leacuri de-ale ei să soarbă. Veneau din țara turcească Să mi-i împiciorogească. Ce mai cârd de iezme goale. Ea le dă să bea din oale Și mi-i vindeca de boale. Hee... miul biul gee Miul biurè doldù - Hananîma mù! La Zornur pe Ikdar Enghe Te căzniră pezevenghe! Cobză strânsă, cot la cot Și căluș de păr
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
insipid ca marele său cântăreț, Siretul leneș se confundă cu una din cele mai dragi vedenii. În fast minuscul de regină Mab, o văd biruind cursul pe nobila și viteaza cățea terrieră Miss - dragostea și mândria mea - dintre tulpanele și iazmele depărtărilor de unde, ca pe o linguriță de argint inima-mi pierită o strigă, sorbind-o. Dar, ca moliftul în iarnă, incoruptibilă esență, această Moldovă există în orașul potrivnic al lui Bucur, întrunită în omul placid și primitor, cu taine de
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
național. Stilul acesta de a trece de la una la alta și de a căuta mereu În fapte un Înțeles moral-pedagogic este propriu lui Heliade. Stilul este cînd elegiac (acolo unde narează moartea copiilor), cînd pamfletar, turbat de mînie, În portretul „iazmei Îngrozitoare”, „Împielițat Satan”. Portretul „nevoiașului bărbat” anunță portretele lirice din Flori de mucigai. Visul, În orice caz, are șir („visu-și mai ținea șirul”), cu oarecare rupturi, puncte obscure cînd temele se confundă și alegoria aceea supărătoare dispare pentru o clipă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
foc cînd era blîndă; Ce-amestec și Într-Însa și-n mine volbora!” Se zice că În vis toate imaginile sînt euforice, atunci, mai ales, cînd visul se asociază cu zborul. Visul lui Heliade, pornit din tîmpla rațiunii indignate, naște „iazme”, multe iazme care trag imaginația În jos, o materializează. Însă În orice cădere este o nostalgie de Înălțare. La Heliade căderile și Înălțările alternează și adesea (ca În poemul de firitisire de Anul nou, La Maria) se Împacă pe teren
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
era blîndă; Ce-amestec și Într-Însa și-n mine volbora!” Se zice că În vis toate imaginile sînt euforice, atunci, mai ales, cînd visul se asociază cu zborul. Visul lui Heliade, pornit din tîmpla rațiunii indignate, naște „iazme”, multe iazme care trag imaginația În jos, o materializează. Însă În orice cădere este o nostalgie de Înălțare. La Heliade căderile și Înălțările alternează și adesea (ca În poemul de firitisire de Anul nou, La Maria) se Împacă pe teren moral. Poetul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
la viața geologică), prăpăstii adînci, „pustiuri fără margini”, peșteri, stînci etc. Peisaj compus din cărți, În stil tenebros romantic. Peisajul este completat, În Cimitirul, cu o peșteră Întunecată, simbol, evident, de ordin moral: „azil al pocăinței”. Aici locuiește o „groaznică iazmă” ce zbiară „sătănește”, alt simbol, din galeria, acum, a monștrilor cu care se luptă poetul În Satire. Alexandrescu manifestă o oarecare preferință pentru asemenea spații retrase În care sălășluiesc umbrele, iazmele. SÎnt locuri sumbre, ascunse de ochii lumii, bătute de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ordin moral: „azil al pocăinței”. Aici locuiește o „groaznică iazmă” ce zbiară „sătănește”, alt simbol, din galeria, acum, a monștrilor cu care se luptă poetul În Satire. Alexandrescu manifestă o oarecare preferință pentru asemenea spații retrase În care sălășluiesc umbrele, iazmele. SÎnt locuri sumbre, ascunse de ochii lumii, bătute de viscole rele, stăpînite de neguri. Ele stimulează În așa chip gîndirea Încît gîndirea, de obicei potolită, resemnată, Închisă În propria-i suferință, devine ageră și devoratoare „ca tigrul În pustiuri”: „Îmi
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]