60 matches
-
de Leon al III-lea Isaurul (717-740) și Constantin al V-lea Copronimul (740-775) împotriva cultului icoanelor. Întinzându-se pe o durată de mai bine de un secol (726-843), mișcarea iconoclastă s-a încheiat în cele din urmă prin victoria iconodulilor și reinstaurarea cultului icoanelor, o importanță majoră în acest context având-o și hotărârile Sinodului Ecumenic de la Niceea 384, din anul 787, care clarificaseră posibilitatea venerării icoanelor 385 pe argumentul că acestea erau considerate a fi reprezentări asemănătoare prototipului înfățișat
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
cu corpul simbolic al puterii creștine, vor înlocui după anul 330, prin mozaicuri, fresce și icoane sau prin monedele bătute, "chipurile" înaintașilor păgâni din ceremonialurile funerare urbane (precum și spiritele lor protectoare). Datorită activității clericale asidue de prozelitism, susținute de basileii iconoduli și de teocrația bizantină, dar și de mai tinerele puteri creștinate, se vor răspândi în diocezele imperiului îndeosebi icoanele și iconografia narativă în frescă. Imaginea, la rândul ei, va reda sintetic și fidel conceptul de putere creștină, ca în cazul
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
imaginile religioase, intermitent, în două etape succesive (730-80 și 813-43), ascunzând de fapt o profundă sciziune internă, o criză politică și instituțională, care privea, de fapt, înțelesul acordat puterii, dar, implicit, și manifestărilor ei publice, inclusiv prin intermediul imaginii (Mondzain 13). Iconodulii, reprezentați dogmatic de către Ioan Damaschinul, apărau o teologie "vizuală", inteligibilă prin medierea limbajului figural, care poate traduce divinitatea inaccesibilă altcumva simțurilor. Tradiția la care s-a făcut apel a fost din nou cea a idealismului neoplatonic; icoana, al cărei prototip
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
a rezumat așadar la christologia ortodoxă, ci a vizat și filosofia puterii într-un stat creștin, precum și politicile lui. Criza iconoclastă a fost și una legată de ceea ce fondează simbolic și practic autoritatea. E adevărat că polemica dintre iconoclaști și iconoduli s-a purtat în jurul unor noțiuni fundamentale pentru tradiția ortodoxă, transferate apoi către lumea post-bizantină, dar unele dintre ele aveau și o foarte mare relevanță politică și pragmatică. Dezbaterile au vizat deopotrivă: pe versantul teologic, relația divin-icoană, asemănarea, trăsăturile chipului
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
́konomía, în sensul de plan politico-religios de gestionare a bunurilor terestre de către instituția imperială și ecclesie, implicit a destinului imaginii artificiale (a figurii sacre). Acest din urmă concept este pe larg discutat de Marie-José Mondzain în legătură cu textele iconodulilor din perioada crizei icoanelor, pentru care a constituit un adevărat punct de referință în tratarea problemelor legate de mímēsis, de paideía, precum și de strategiile politice de guvernare teritorială − determinate de un eșafodaj de natură sacră: imaginea naturală christică
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
în argumentările iconofililor cu privire la relația dintre invizibil și vizibil, sacru și material, lege divină și canon ecclesial sau coduri laice. Cum demonstrația conduce la faptul că planul Întrupării și planul diseminării creștinismului sunt indisolubil legate de imaginea divinului, în discursul iconodul este atacată și demontată tocmai legitimitatea basileilor iconoclaști și politica lor anti-oíkonomía divină. Într-o comunitate creștină, puterea nu putea fi recunoscută fără o doctrină prin care să se poată obține adeziunea comunității la dispozitivul
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
tipuri de teorii politico-creștine ale puterii, fiecare cu un imaginar aparte, tot mai diferit unul de celălalt odată cu secolul XI. Criza iconoclasmului a lăsat însă urme adânci și în teocrația bizantină: regalitatea sacerdotală, pentru că a reprezentat marea pârghie politică a iconodulilor bizantini (partida monahală a rămas atentă și la patriarh, dar și la papalitatea aliată, opunându-se sacerdoțiului regal), a ajuns să reprezinte esența absolută a puterii. Ritualul oncțiunii împăratului de către patriarh, precum și relația instituțională dintre cei doi devin chestiuni de
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
scenografiei, iar alteori au venit în avanscenă, jucându-și vădit rolul politic. Prin aceste controverse, din păcate finalizate tragic pentru unii protagoniști (cu întemnițare și condamnare la moarte), s-au decantat următoarele aspecte în plan teologic și teocratic: 1. Victoria iconodulilor și a teologiei icoanei, în secolul VIII, a impus doctrina iconologică, în baza tradițiilor apostolice și patristice, ele însele situate la confluența dintre filosofia antică a imaginii, interpretarea sa iudeo-creștină și iconografia religioasă, bazată pe epifaniile divine; 2. Prin textele
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
iubesc! stimă și respect, te-am pupat! să fii cuminte, da? ciupiturile faciale în intoxicația voluntară cu alcool, parcurgem stadiile ei, da? semințele spațiu sparte în dinți, alternativă la timpul regăsit de tip Proust, ezită, chip de somn își zugrăvește, iconodul, halta Pietrișul panoul, tren de noapte dincolo de geam, găoace pentru subiecți embrionari, să nu crezi că am plecat vreodată de acasă! cele nouă luni ajunse peisaj feroviar, Ruginoasa garnitură staționară pentru Iași, perechea la a doua tinerețe tace, controlorul în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
id="(136, p. 36)"/>. Atestarea legendei În Bizanțul secolului al IX-lea ne sugerează faptul că motivul iconocidului este organic legat de fenomenul iconoclasmului. În primele decenii ale secolului al IX-lea, În spațiul bizantin, dar mai ales În Constantinopol, iconodulii erau persecutați și surghiuniți, iar icoanele erau sparte sau arse. Abia În anul 843, În prima duminică a postului Paștelui (comemorată până astăzi ca fiind sărbătoarea Triumfului ortodoxiei), a fost celebrată solemn - În aceeași biserică Sf. Sofia - reinstaurarea cultului imaginilor
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
ortodoxiei), a fost celebrată solemn - În aceeași biserică Sf. Sofia - reinstaurarea cultului imaginilor. Existența unei legături organice Între legenda iconocidului și curentul iconoclast este confirmată și de următoarea informație. În anul 787, la Niceea, la al șaptelea sinod ecumenic, patriarhii iconoduli au depus - ca un argument Împotriva iconoclaștilor - un document În care se povestea desfășurarea unui act de iconocid. De data aceasta, iconocidul s-ar fi desfășurat Într-o sinagogă din Beirut, În primele decenii ale secolului al IV-lea, În timpul
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
lui Isus de pe icoană ; din ea ar fi țâșnit sângele Mântuitorului ; evreii ar fi fost creștinați și sinagoga ar fi fost transformată În biserică <endnote id="(136, p. 35)"/>. Se pare că și datorită acestui argument, la sinodul de la Niceea iconodulii i-au Învins temporar pe iconaclaști (până la sinodul din 815), astfel că s-a reinstaurat În chip solemn cultul icoanelor, care puteau fi acum venerate (proskynesis), dar nu adorate (latria). Cercetătorii din domeniul istoriei religiilor Încă nu au stabilit cu
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
ideilor carteziene dar, în egală măsură nu riscă să rămână aproximată de enunțul reducționist pe care îl presupune orice silogism. Nu este vorba de a reitera aici un proiect intelectual menit să pună într-un registru căutat-original controversa clasică dintre iconoduli și iconoclaști. Vrem doar să remarcăm motivațiile comune care fac dintr-un simbol iconografic (fie el icoană ori spot publicitar) un reper „instaurativ” de sens. Simbolul iconografic se deosebește radical de simpla imagine care se pierde pe sine în condiția
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
spiritualitate pură, era încă activă în această parte de lume. În disputa iconoclastă se înfruntă, de fapt, două concepții asupra religiei și, dincolo de aspectele pur spirituale ale conflictului, două culturi, două arii geografice si două grupuri sociale. Sînt de partea iconodulilor (cei care adoră icoanele) toți cei legați de o credință primitivă și de o religie sensibilă, numeroși în rîndurile femeilor, călugărilor, reprezentanților claselor populare, în Grecia, ca și în capitală. De partea iconoclaștilor (cei care sfarîmă icoanele), se află provinciile
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
mai multor tratate de dogmatică, își propune să taie din rădăcină o superstiție pe care o consideră eretică. Populații întregi venite din Siria sau Armenia, provincii iconodule, sînt deportate în Tracia sau Bizanț. Icoanele bisericilor sînt sfărîmate, frescele distruse, cărțile iconodulilor arse. Relicvele sînt aruncate și uneori înseși bisericile sînt dezafectate și transformate în cazarme sau grajduri. Înalții funcționari ai provinciilor occidentale sînt urmăriți, iar călugării sînt cu miile închiși, torturați, mutilați și, în cele din urmă, trimiși la moarte.în timpul
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
obișnuința popo‑ rului de a venera icoanele și a vedea în ele pe Dumnezeul în care credeau. Această mișcare a sfârșit așadar într‑un faliment total în anul 834 când împă‑ răteasa Teodora a abrogat edictele iconoclaste. În perioada iconoclasmului, iconodulii au fugit de la Constantinopol spre țări deschise și libere: în Arme‑ nia, Grecia, Spania, Franța, Germania, Italia, ceea ce contribuia la răspândirea artei bizantine. La Roma, unde papii ofereau azil politic refugiaților, erau în acea epocă zece mănăstiri cu numeroși monahi
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_987]
-
tămâie pe cap de locuitor. Spun creștere exponențială, deoarece numai la noi această întrecere interactivă de a bate mătănii a dus la „cearta icoanelor”, ca în Imperiul bizantin prin secolele al VIII-lea și al IX-lea, unde lupta dintre iconoduli și iconoclaști a divizat societatea și biserica. Iar am sărit peste cal și am uitat că ce-i prea mult strică! Europa va fi nevoită să ne accepte, așa cum suntem, adică cu tot cu iconoduli și cu icoane, că doar nu în
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
și al IX-lea, unde lupta dintre iconoduli și iconoclaști a divizat societatea și biserica. Iar am sărit peste cal și am uitat că ce-i prea mult strică! Europa va fi nevoită să ne accepte, așa cum suntem, adică cu tot cu iconoduli și cu icoane, că doar nu în zadar bunica mea dinspre mamă, Domnica Ignătescu, pe la începutul secolului al XX-lea, a vândut o vacă ca să cumpere o icoană, de a rămas de pomina satului. Desprinderea românului de concret este valabilă
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
obișnuința popo‑ rului de a venera icoanele și a vedea în ele pe Dumnezeul în care credeau. Această mișcare a sfârșit așadar într‑un faliment total în anul 834 când împă‑ răteasa Teodora a abrogat edictele iconoclaste. În perioada iconoclasmului, iconodulii au fugit de la Constantinopol spre țări deschise și libere: în Arme‑ nia, Grecia, Spania, Franța, Germania, Italia, ceea ce contribuia la răspândirea artei bizantine. La Roma, unde papii ofereau azil politic refugiaților, erau în acea epocă zece mănăstiri cu numeroși monahi
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_992]
-
din Bizanț și Secretul împărăției. Astfel, în ceea ce privește primul roman, lucrul care "trage după sine lectura neîntreruptă" este "povestea de amor (...), mai ales atmosfera de epocă, luptele de toate felurile din stupul gălăgios care era Bizanțul timpului, înfruntările dintre iconoclaști și iconoduli"770. Măiestria scrisului lui Mika Waltari constă în acea reconstituire a spațiului istoric. Printre scriitorii care au mai abordat aceeași tehnică, autoarea articolului îi menționează și pe Mihail Sadoveanu sau Radu Ciobotea. A doua parte a articolului este intitulată Un
[Corola-publishinghouse/Science/84965_a_85750]
-
obișnuința popo‑ rului de a venera icoanele și a vedea în ele pe Dumnezeul în care credeau. Această mișcare a sfârșit așadar într‑un faliment total în anul 834 când împă‑ răteasa Teodora a abrogat edictele iconoclaste. În perioada iconoclasmului, iconodulii au fugit de la Constantinopol spre țări deschise și libere: în Arme‑ nia, Grecia, Spania, Franța, Germania, Italia, ceea ce contribuia la răspândirea artei bizantine. La Roma, unde papii ofereau azil politic refugiaților, erau în acea epocă zece mănăstiri cu numeroși monahi
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_990]
-
care a durat douăzeci de luni; și-a petrecut apoi viața în rugăciune și post, pocăindu-se și făcând acte de generozitate, suferind persecuții și fiind gonită, în cele din urmă din Constantinopol; împărăteasa Theodora, soția lui Theophilos, sprijinitoare a iconodulilor, inamică a iconoclaștilor și a ereticilor [mai cu seamă a pavlichienilor]; a fost silită să abdice și - după unii istorici 195 - să se călugărească; alți cercetători susțin că în mănăstire au intrat - după abdicarea Theodorei - sora ei și alte patru
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
esențială în modul de înțelegere al iconicului. În timp ce pentru iconoclaști nu se poate considera ceva a fi ca icoană decât dacă este identic cu prototipul, astfel fiind exclusă orice reprezentare, rămânând a fi creditată doar Euharistia, sângele și trupul Domnului, iconodulii consideră că Sfintele Daruri nu pot fi o icoană tocmai din cauza identității cu Prototypos-ul lor. Reprezentarea în icoană a lui Hristos este, pentru iconoclaști, o greșeală în două planuri, mai întâi pentru că este o încercare de reprezentare a Celui ce
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
mult rolul de punct de pornire, context în care hermeneutica bizantină cunoaște în această vreme o nouă dimensiune. Această tendință de justificare în planul rațiunii, și nu doar al temeiului oferit de textele Tradiției, este foarte limpede și în rândul iconodulilor, cel mai bun exemplu fiind cel al lui Ioan Damaschin. În prima parte a veacului al VIII-lea, Ioan scrie trei tratate împotriva iconoclaștilor. Ceea ce caracterizează maniera de discurs a acestor texte este grija deosebită pentru forma argumentativă, logica formală
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
Dragostea este împărtășită: d. Arghezi îl cheamă acasă. Îi trimite comisionari. Vrea să-i vorbească. S'au văzut eri, nu s'au văzut azi, au să se vadă mâine." (despre Șerban Cioculescu, n.m.). Continuă pe multe pagini această combatere a iconodulilor, în sine utilă, îmbrăcînd, din loc în loc, haina absurdului aprobator din Titanic Vals. Lovinescu schimbă o idee cu Camil Petrescu, apoi ideea acestuia pe una de-a lui Aderca, în fine, convinge pe un anonim de justețea tezei pe care
Statui? by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7256_a_8581]