55 matches
-
Bruyère, care amestecă uneori franceza cu latina, nu este și franceza lui Éluard sau a generalului de Gaulle. Spaniola argentinianului Borges (cap. 8) se poate amesteca cu greaca și să pună probleme de traducere. În plus, limba fiecăruia (stil sau idiolect) este întotdeauna traversată de împrumuturi din alte limbi și din sociolecte. Ca în acest poem de Éluard, de exemplu: T3 De ce sînt atît de frumoasă? Pentru că stăpînul meu mă spală. Cele două versuri ilustrează faptul că limba este traversată de
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
cu haiduci din perioada 1822-1848, palpitante mai ales la nivelul inventivității și al pitorescului de limbaj. Fără să fie schematice, simpliste, romanele trăiesc în primul rând prin dialog, care, de altfel, predomină; autorul reușește să refacă lumea haiducilor, utilizând un idiolect arhaic, regional, cu un accentuat specific oltenesc, și aceasta într-un mod natural, ce „prinde” un spirit al locului și al vremurilor. Interesant prin construcție - una artistică, elaborată - și savuros prin limbaj, Pădurea nu doarme continuă acțiunea din Vâlva codrului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288467_a_289796]
-
zi cu zi a adulților și "erau culese de pe ulițele satului" de copii (ibid., 158). Interdicția frecventării livezii (act autoritar al mamelor penticostale, suportat și de Elpi) era doar o excepție în mediul rural. Inițierea în ceea ce aș numi "golăneză" (idiolect ale cărui contururi se definesc pe baza unui calcul vectorial complex) este complementară asiduității ca învățăcel în limbi. Ea va fi continuată, cel puțin în Iași, prin frecventarea unor personaje ca Fanache, despre care "nu se știe ce hram poartă
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
absolvire, ascultând Radio France Internaționale, în condiții acustice de neimaginat, ca urmare a bruiajului temeinic), exercițiul artificios de a traduce în franceză autori folosind o limbă românească mai curând contorsionată cu scopul fixării de structuri gramaticale duce inevitabil spre un idiolect aflat la limita francezei virtuale, atemporală, aseptică. Timide deschideri spre eseul contemporan, palide încercări de a integra fenomenologia în prezentarea literaturii contemporane, pledoarii în deșert pentru o perspectivă sistemică prin semiologie... La asta contribuie și vârful acelui iceberg numit Hexagon
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
îl expune impudic pe Toile cu un simplu click, dacă știi că primele patru litere aunt extrase din numele unui celebru regizor italian, creator al filmului La Strada. ggg Am preluat forma adjectivului de la Luca Pițu. hhh Termen argotic din idiolectul discipolilor mei metaliști din Galați pentru cuvântul standard "a ciordi" din zilele noastre. iii G. Master X: e sigur vorba de o traducere literală, LIT din franceză desemnând când e vorba de ape ALBIE (nu și pe cea de porci
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
de a lua în derîdere (1982, pp. 86-89). Pastișa face ca stilul să imită (aici, stilul "polar american") un obiect pe care îl pune în lumină. În textul imitat, pastișorul observă particularități exagerate, potențate, concentrate pentru a fi recunoscute (un idiolect tematic de exemplu, construcția separată, "din instinct", "dezechilibrat", "imbecilul" sau chiar lexical de exemplu, abundența verbelor de acțiune, "bătu", "deschise", "evită", "căzu", "se rostogoli", "îl imobiliză", "spărsese"). Pastișa, prin definiție, hipertext constrîns să-și recunoască hipotextul, procedează prin "saturarea" trăsăturilor
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
volumul Essais de stylistique structurale (1970), Michel Riffaterre decelează două modalități de întrebuințare a clișeului : 1. ca element constitutiv al scriiturii unui autor, marcă a literarității prin raport cu limbajul curent ; 2. ca o funcție mimetică a unor stiluri și idiolecte semnalat prin semne tipografice precum ghilimelele sau italicele, printr-un comentariu sau chiar de context. O didactică și sintetică trecere în revistă a întregii problematici a raportului dintre clișeu și literatură o avem în capitolul „Clichés, stéréo- types et littérature
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
identitare ale Celuilalt sunt definite în raport cu cele ale grupului etnic de bază, printr-o abordare diacritică lucidă. Tot astfel, traducătorul, în faza deverbalizării conținutului din veșmântul lingvistic pe care i-l oferă textul sursă, se bazează pe stăpânirea perfectă a idiolectului autorului, pe cunoașterea aprofundată a biografiei acestuia și a epocii în care a trăit. Sunt de fapt repere imagologice diacritice, care îi asigură transferul interlingvistic de conținut, împreună cu toate conotațiile, expresia și maniera de scris a autorului. În cea de-
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
și am părăsit-o în 1994. Am bătut toată țara, și unele țări ale lumii. Specialitatea mea, ca scriitor și om de drept, a fost ancheta socială, interviul și reportajul. Călătoriile prin țară m-au ajutat să cunosc graiuri, dialecte, idiolecte, inclusiv cel brăilean, în care am scris Îngeri și banjouri și Poeme desfrânate, de care vorbește criticul Marin Mincu într-o cronică din Luceafărul. Călătorind, am descoperit alte logosuri, din care am preluat unele elemente de vorbire. Toate mi-au
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
istoria societății respective, lămurirea raportului dintre filologie și lingvistică, formularea teoriei circulației cuvintelor. Pe lângă acestea, sunt punctate și contribuțiile și precizările pe care Hașdeu le-a adus cu privire la metodologia cercetării lingvistice, la fonetica, la problema "amestecului limbilor", la cea a idiolectelor, la cea a limbii naționale, dar și la cea a argoului și a jargonului. În plus, lingvistul român s-a arătat preocupat, pe urmele lui Humboldt, si de caracterul sistemic al limbii, dar plecând de la G. Vico și de originea
Studii de ştiinţa limbii by Bogdan Petriceicu Hasdeu [Corola-publishinghouse/Science/896_a_2404]
-
o Europă tot mai pozitivist-raționalistă, inclusiv "jargoanele" abstracte ale științelor, astfel încât însuși studiul limbajulul a produs o nouă limbă. Riscul pierderii semnificației cuvintelor și implicit a ființei emitentului-utilizator poate induce un nou Turn Babel al cacofoniei generalizate. Împotriva acestui amenințător idiolect babelic, Morretta evocă viața și scrierea lui Panini, primul reformator al disciplinei gramaticii sanscrite, care a trăit în secolul al IV-lea a. Ch. Prima gramatică din lume, "Cunoașterea cuvintelor" ("Sabda-Vidya"), are toate datele unei științe de origine divină; în
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
două limbi, româna (în primul rând) și italiana. Faptul că ambele limbi sunt, pentru Gabriella Bertini Carageani, materne, se simte în certitudinea cu care traducătoarea stăpânește atât copleșitoarea informație enciclopedică a lui Steinhardt, cât și nuanțele artistice ale celor două idiolecte neolatine. Citind Diario della felicità, nu ni se pare exagerat să-l comparăm pe autorul român cu marii eseiști Chesterton, Benjamin Constant, Denis de Rougemont, Simone Weil, Edith Stein, André Frossard sau Fred Hoyle, fapt ce explică lansarea europeană a
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
anterioare celui din 1998, Caius Dobrescu se află că poet cu un pas în urmă teoreticianului. Pentru că, deși în 1987, într-un număr din Echinox (text reluat în antologia Competiția continuă), foarte tînărul pe atunci Caius Dobrescu scria despre "căutarea idiolectului, a vorbirii cît mai personalizate", despre o poezie cu "suprafață limpede, inteligibila, crînd iluzia continuității cu libajul colocvial, cu vorbirea vie în general", poetul din anii următori împlinește doar parțial aceste "mici speranțe". În volumul colectiv din 1991 Caius Dobrescu
De-a poezia by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17695_a_19020]
-
timid, dar are o oarecare conotație depreciativa: poetul monologhează întotdeauna după reguli gramaticale stricte, lăsînd altor voci (o babă, un reporter) inovațiile nu prea bine exersate pe atunci. O dată cu volumul din 1998, Deadevă, poetul și-a găsit, daca nu un idiolect, cel puțin un mod specific de a scrie. Tot în spiritul programului din 1987 apare aici o continuitate specială cu limbajul colocvial, începînd chiar cu nivelul transcrierii fonetice. Procedeele numeroase, variate și folosite cu o nemaipomenită îndemînare. Ele au fost
De-a poezia by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17695_a_19020]
-
Raymond Queneau. Dar, în vreme ce scriitorul francez istorisește banală aventură a unui individ ce călătorește cu autobuzul în aproape o sută de variante stilistice, Günter Grass insufla celor 100 de povestiri unul și același "zgomot de fond", împrumutînd doar "vocea", doar "idiolectul" sau personajelor care apar și dispar odată cu fiecare an al veacului, aidoma păpușilor ce se rotesc la schimbarea orelor, în vechile turnuri medievale cu ceas. Spre deosebire de aceste păpuși mecanice care șunt pure alegorii, personajele lui Günter Grass șunt oameni de
Günter Grass si "Secolul său" by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/17616_a_18941]
-
Șerban Foarță Puțini poeți au, ca Adrian Bodnaru, un stil numai al lor, un idiolect. Făcând abstracție de vocabular (care nu spune mare lucru despre structura unei poezii), sintaxa lui e una dislocată, abruptă, ruptă, întreruptă... Retoric vorbind, figurile-i de predilecție sunt tmeza și hiperbatul, - adică "tăietură" și "trecere dincolo, ieșire (din cadru), depășire
Adrian Bodnaru prezentat de Șerban Foarță by Șerban Foarță () [Corola-journal/Imaginative/7977_a_9302]
-
la rândul ei legătura cu individualitatea "purtătorilor" și devine mijlocul de exprimare al forțelor ce-l transcend pe individ. Prin limba sonoră este perceput și exprimat acel ceva comun întregii umanități care duce la radierea diferențelor dintre limbile naturale, dialecte, idiolecte. Teoria sunetelor a lui E. Jünger schițează contururile unei teorii a colectivității pe care o va dezvolta într-o manieră distinctă în eseul Muncitorul. Laudă vocalelor se află din acest punct de vedere în strânsă legătură cu curentele antifizionomice din
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
în corpul meu". Următorul volum (cel din 1990) apare sub titlul de Întoarcerea în viitor. Poemele se lungesc, se transformă în veritabile discursuri scrise într-o limbă încifrata, amintind încă de aruncarea mallarmeană a zarurilor. Apar uneori "traduse" în acest idiolect unele din credințele optzeciștilor, jocul de cuvinte insinuându-se necruțător: Atâta concret mă face să vărs;/ vărs vers". Ceață și aură este un experiment, un pariu cu limbajul în numai zece poeme. Structura este simplă: în stânga textul propriu-zis, în dreapta un
Un poet obosit by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17586_a_18911]
-
nu e, numai, vacarmul nostru postbabelic, dar și acest "prizonierat", - la care suntem "condamnați", poeți, sau nepoeti, cu toții. În plus, poetul e captivul nu doar al limbii (naturale) în care cugeta și scrie, ci și al propriului său stil: al idiolectului, adică. (În ceea ce privește "soluția Mihai Pop" nu cred că e, ea, cheia acestei vechi probleme.) - Există mai mulți oameni de cultură bănățeni care se ocupă de "a treia Europa". Cum vedeti dvs. această "a treia Europa", ca bănățean prin adopție sau
SERBAN FOARTA - "Poetul e captivul propriului său stil" by Remus Valeriu Giorgioni si Constantin Buiciuc () [Corola-journal/Journalistic/17731_a_19056]
-
de netălmăcit în orice limbă, inclusiv a noastră. — Dar eu știam din bruma de nemțească pe care-am învățat-o în liceu, că Lichtung va să zică „luminiș“. — Ei, dragă Nora, tocmai ăsta-i baiul: că Lichtung n-ar prea proveni, în idiolectul (știi ce-i aia) heideggerian, din Licht „lumină“. Altminteri, Goethe ar fi spus, pe patul morții, „Mehr Lichtung!“, dar a spus „Mehr Licht!“. (Unii pretind că doar „Mehr Luft“, — ca orice muribund ce se sufocă.) Nu întru totul, așadar, din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
noului regim au fost marcați de importul masiv al discursului stalinist de bază, cu o avalanșă de cuvinte noi calchiate strident din limba rusă și care copiau până și cadența rusofonă a vorbirii stăpânilor. O frazeologie imuabilă, imediat ritualizată, devine idiolectul unei nomenclaturi care trecea direct de la alfabetizare la filozofia clasei muncitoare, deschizând o adevărată prăpastie între vorbirea naturală, privată, și idiomul "de ședință". Ceaușescu personal va rămâne în bună măsură prizonierul acestei expresii bolovănoase de tradiție stalinistă, semn al unei
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
forțele cele mai reacționare din societate și regimul Iliescu. Servită de verva polemică incontestabilă a celor doi scriitori care devin patronii României Mari Eugen Barbu și Corneliu Vadim Tudor -, revista legitimează în câmpul imaginarului politic teme și expresii provenite din idiolectul pegrei urbane. Prin romanul Groapa, Eugen Barbu mai făcuse o încercare de dezvoltare a programului estetic enunțat cândva de Arghezi în Flori de mucigai, de recuperare a zonelor ocultate ale obscenității verbale necenzurate, ale înjurăturii groase și ale celei mai
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
Nu 250 David S. Reed, Crocodilian Humor: A Discussion of Chaucer’s Wife of Bath, în „Chaucer Review”, Penn State of University Press, vol. 4, nr. 2, 1970, p. 77. (trad. n.) 251 J. L. S. Reyes, The Host’s Idiolect, în „Selim”, Madrid, nr. 4, 1994, p. 23. 91 era un simplu observator, ci un ochi instruit prin care autorul privea spre vasta lume a experienței umane. Abilitata aceasta îi venea și din cultura proprie.”252 Se pare că autorului
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
În solilocviul său inserează, la un moment dat, replica uneia dintre victime, un soț, iar scena respectivă dezvăluie grăitor vulgaritatea, lipsa de educație, de respect, spiritul de tavernă al femeii. Apelativele cu care îl apostrofează și imprecațiile dovedesc un adevarat idiolect al personajului feminin, plin de culoare și fără perdea, cel mai viu, autentic și pitoresc din cadrul Povestirilor din Canterbury: măi ghiujule, buhai bătrân, mișele, lovi-te-ar o lungoare, trăsni-te-ar din senin cu foc și fier, frângeți-ai
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
pretinde Hassan, ci mai mult ca pe un joc cu un scop. Lucru valabil pentru toate opozițiile sale: postmodernismul este procesul de făurire a produsului; este absență în cadrul prezenței, este dispersatul care necesită o centrare pentru a fi dispersat, este idiolectul care dorește să fie, dar știe că nu poate, codul dominant; este imanență negând și totuși tânjind după transcendență. Cu alte cuvinte, Postmodernul împărtășește o logică a lui "atât/cât și", nu una a lui "ori/ori""189 (s. a.). Această
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]