227 matches
-
Maicii Domnului nostru. Gabriel Artur Silveștri era conștient că Neamul nostru care făcea parte din prima Familie a lumii, din Zorii Creației, binecuvântata de Bunul Dumnezeu prin înseși numele care i le-a dat: pelasg, trac, scit, bes, agatârș, get, ilir, dac, român, nume care a odrăslit în întreaga omenire, renume care a cunoscut cel dintâi Scrisul, Cultura, Monoteismul, Monahismul, Mistica isihasta, Înțelepciunea Bătrânilor, Sibilele-profetese, Sihaștrii și Schivnicele nemuritoare nu putea deci, să nu aibă Tezaurul Izvoarelor sale scrise, chiar dacă nemurirea
UN FIU ALES AL DACIEI MARI de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 1432 din 02 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371897_a_373226]
-
de către Aurelian, în 270 și urmările sale. Textul de referință este cel al lui Eutropiu, a cărui interpretare generează o solicitare a istoriei și o reconstrucție prin raționament analogic a posibilelor urmări ale părăsirii Daciei. Eutropiu scrie: După distrugerea întregii Ilirii și a întregii Moesii, Aurelian a evacuat provincia Dacia, creată de Traian dincolo de Dunăre, renunțînd la orice posibilitate de a o păstra. Astfel, el îi stabilește pe romanii din orașele și satele Daciei în centrul Moesiei, teritoriu pe care îl
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
său croindu-și drum fluviile Sava, Drava și Dunărea. Încă din cele mai vechi timpuri, peninsula a fost o adevărată cale de trecere pentru feluriții invadatori. Începând cu Achenii și Dorienii din perioada anilor 1000 î.h. și continuând cu Ilirii, Celții și Romanii, urmați de hoardele de Huni, toți aceștia cotropind teritorii, comițând abuzuri și masacre asupra populației. În acest conglomerat de invadatori, trebuie să remarcăm prezența neamului Trac, singurul poate care nu a manifestat o fire de cotropitor. Se
[Corola-publishinghouse/Science/1455_a_2753]
-
dar o romanizare masivă a avut loc numai la nord de linia Jirecek, anume în provinciile ilirice și dunărene, inclusiv Dacia. În spațiul întinsei romanități răsăritene s-au configurat două zone teritoriale: una vest balcanică, având ca substrat etnic pe iliri, unde s-a născut limba dalmată (azi dispărută), iar cealaltă carpato-dunăreană, cu substrat etnic pe daco-geți. În această zonă, romanizarea a dat naștere limbii daco-romane, ulterior române. Poporul român își are obârșia în zona (ramura) carpato-dunăreană, care alcătuiește o unitate
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dintre populațiile de limbă romanică de pe un mal și de pe celălalt nu s-a întrerupt total niciodată. În această privință, profesorul german E. Gamillscheg ajungea la următoarele concluzii: "începe acum a doua perioadă: preluarea latinei răsăritene, transformată în grai al ilirilor, de către populația slavă imigrată. Dar, spune el, chiar și în epoca aceasta, care ține până în secolele VII-VIII, contactul cu regiunile romanice de la sudul Dunării nu s-a întrerupt. Se pare, după cum rezultă din istoria cuvântului "pedestru", că au existat puncte
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
am văzut, vorbea de "simbioza albanezo-română" (românii au conviețuit cu albanezii în sudul Dunării). Elementele comune cu albaneza și dalmata îl făceau pe Ovid Densușianu (în 1901) să plaseze "patria primitivă" a limbii române în sud-vestul provinciei Illyricum, în teritoriile ilirilor, în apropiere de Albania și de vechea Dalmație. Trebuie să se țină seama de caracterul unitar lingvistic și cultural (o singură limbă latină populară) al populației provinciale dintre Adriatica și Marea Neagră. O teză eronată (veche!), adoptată de mulți filologi și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lezeze această autonomie dunăreană, orașele refuză să se supună, preferând dominația pecenegilor care le respectau drepturile. Confruntată cu revolta de la Dunăre, stăpânirea bizantină a hotărât să trimită la fața locului pe vestarhul Nestor, om de încedere al împăratului, de neam ilir (albanez), cu titlul de "katepan de Dristra". Ajuns aici, în 1072-1074, acesta a constatat că locuitorii de la Dunăre nu erau deloc dispuși să se mai supună împăratului, și și-au ales un comandant propriu, pe nume Tatrys (Tatous, Tatu). Tatous
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Eliade a arătat că, de cele mai multe ori, acest atribut apare, în mod mai mult sau mai puțin explicit, chiar în numele respectivilor zei. Conform opiniei lui Eliade, aceste aspecte se regăsesc și la zeița traco-frigiană Bendis (Bentis la lituanieni, Bindus la iliri) și la zeul traco-get Derzelates (Darzales la traci) (14, p. 135). Teonimul Bendis s-ar traduce, în acest caz, prin (Zeița) care leagă (110, p. 48). Autorii antici elini au identificat-o pe zeița tracă Bendis fie cu Hecate, fie
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
mulți s-au asimilat cu românii, mulți sunt buni patrioți, bun români. Ei bine, așa fie. însă aci, etnologic vorbind, am zice cu Sf. Augustin: pater semper incertus. Etnologic vorbind oamenii aciia nu sunt greci: sunt albanezi ori în genere ilirii și tracii cei peninsulari cari s-au grecit, au trecut drept greci, dar n-au fost greci. Am zice că grecul se distinge prin miopie fizică, abstracție făcând de daltonismul intelectual pentru tot ce e virtute, pentru tot ce e
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
la Nașterea Domnului Isus Cristos, Biserica Albă, 1875; Viața și operele lui Petru Maior, București, 1883; Cultul păgân și creștin, vol. I: Sărbătorile și datinele romane vechi, București, 1884; Novăceștii. Cinci ani înaintea Academiei Române, Timișoara, 1886; Dialectul român-bănățean, Lugoj, 1902; Ilirii, macedoromânii și albanezii, București, 1904; Întru memoria lui George Barițiu, Sibiu, 1904; Pețitorii, Sibiu, 1905; Sara, Miază-Noapte și Zorile, Sibiu, 1908; Negru Vodă și epoca lui, București, 1909; Țara Severinului sau Oltenia, București, 1910; Novăceștii, îngr. Eugen Blăjan, București, Minerva
MARIENESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288026_a_289355]
-
se mai confruntase cu invaziile lor de trei secole. În secolul al treilea, problema germanică (alături de cea persană) s-a agravat extraordinar de mult, cum nu se mai întâmplase până atunci, cel puțin până către 270; de la acea dată, imperatorii iliri și Tetrarhii au reușit să pună stavilă dezordinii care se propaga dinspre imensele frontiere ale Imperiului. Timp de circa un secol, o pace relativă a domnit de-a lungul Rinului și al Dunării până când, în 378, înfrângerea suferită de romani
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de războaie barbare. Iordanes e un got care a învățat întâi limba greacă și apoi limba latină și scrie simplu, încercând să evite înfloriturile retorice, iar această simplitate a facilitat poate răspândirea operei sale. Dintre operele istorice, mai amintim Cronica ilirului Marcellinus Comes, care a trăit în prima jumătate a secolului al șaselea la Constantinopole și care a continuat opera lui Ieronim cu perioada 378-534, cu o apreciabilă precizie a detaliilor; apoi așa-zisul Anonim Valesian, o operă anonimă constituită din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
trei secole nu se mai confruntase cu invaziile lor. în secolul al III-lea, problema germanică (alături de cea persană) s-a agravat foarte mult, cum nu se mai întîmplase pînă atunci, cel puțin pînă către 270; de la acea dată, imperatorii iliri și tetrarhii au reușit să pună stavilă dezordinii care se propaga dinspre imensele frontiere ale imperiului. Timp de circa un secol, o pace relativă a domnit de-a lungul Rinului și al Dunării, pînă cînd, în 378, înfrîngerea suferită de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și războaie barbare. Iordanes e un got care a învățat întîi limba greacă și apoi limba latină și scrie simplu, încercînd să evite înfloriturile retorice, iar această simplitate a facilitat, poate, răspîndirea operei sale. Dintre operele istorice, mai amintim Cronica ilirului Marcellinus Comes, care a trăit în prima jumătate a secolului al VI-lea la Constantinopol și a continuat opera lui Ieronim cu perioada 378-534, cu o mare precizie a detaliilor; apoi așa-numitul Anonim Valesian, o operă anonimă constituită din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
o construcție al cărei plan amintea de o potcoavă, ce avea în centru un turn masiv și, anexate lui, de o parte un dormitor, iar de cealaltă, un grajd. Nu fusese posibil nici măcar să adăpostească întreaga escortă - douăzeci de cavaleri iliri și zece arcași alani - astfel că o parte din oamenii săi trebuise să aștepte în curte. Odată, stațiunea fusese apărată de soldați romani și făcuse parte integrantă din splendida rețea de stațiuni și posturi militare ce veghease pe drumurile imperiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
escortei sale erau incomplete. — Unde e Matauro? îl întrebă iritat pe un soldat. Acela se întoarse către un pâlc de plopi, aflat la o distanță de o sută de pași de drum. Acolo, printre primii copaci, se intuiau siluetele câtorva iliri călări, ce păreau să caute ceva sau pe cineva. — E acolo, în desiș. Au prins pe cineva la catâri. Venise, între timp, heraldul, ce ținea stindardul roșu al lui Gundovek, împreună cu cei doi însoțitori; toți trei îi urmăreau cu curiozitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
timp, heraldul, ce ținea stindardul roșu al lui Gundovek, împreună cu cei doi însoțitori; toți trei îi urmăreau cu curiozitate pe romani, căutând să-și facă o idee despre ce se întâmpla. Indispus de întârziere, Sebastianus era gata să strige la ilirii săi, însă nu fu nevoie fiindcă ei, avându-l în frunte pe căpetenia turma-ei, ieșiră dintre copaci, împingând cu brutalitate un bărbat aplecat, cu înfățișarea unui țăran. Nu fără oarecare satisfacție, Matauro îl aduse înaintea sa. — Omul ăsta se învârtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
E un țărănoi de marcoman care a făcut-o pe călăuza pentru hunii ce au pus la cale crima. E omul pe care-l vezi aici, în dreapta, cel acoperit. Alpinianus se răsuci imediat și, după ce îl găsi pe Audbert între ilirii care îl înconjurau, îl cercetă cu atenție; se întoarse apoi să privească drumul, clătinând din cap cu o expresie perplexă: — Etius mi-a scris că mama ta era burgundă; poți, așadar, să înțelegi cum stau lucrurile. Gualfard e o căpetenie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întoarse o clipă să se asigure că Mataurus îl urmase, împreună cu Audbert și cu toți soldații. Se aflau la picioarele marii scări de la intrare; coborâseră de pe cai, dar fără să se îndepărteze de ei. Burgunzii îi cercetau cu curiozitate pe iliri, iar pe alani cu o ostilitate prost mascată - considerau întregul lor popor prieten al hunilor. Gundovek îl însoți pe Sebastianus înaintea celor două catafalcuri. Dezlegându-și coiful cu pene, romanul își descoperi chipul leonin și cârlionții deși, castanii, prin care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îl văzu pe Gualfard palid la față, spunând cuvinte de protest, acoperite însă de rumoarea mulțimii. O clipă mai târziu, burgundul duse mâna la sabie. Sebastianus făcu la fel, dar între ei se interpuseră fulgerător gărzile lui Gundovek. și câțeva iliri de-ai lui Mataurus. Chiar și soldații ce-l escortau pe Gualfard își trăseseră armele și câteva minute mulțimea se frământă precum o mare tumultoasă, în vreme ce securi și săbii se ridicau amenințătoare, gata să lovească. Puternică, vocea lui Gundovek se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
adresă fără a se opri din mers: — Urc un moment la Gundovek. Tu du-te în camera mea și termină de făcut bagajele, dar mai întâi caută-l pe Mataurus și spune-i să vină cât mai repede cu patru iliri; imediat trebuie să merg la episcop. Audbert continua să-l urmeze. Concentrat pe problema sa, nu-l slăbea deloc pe Sebastianus. — Și pe lângă asta, reluă el cu gravitate, ținând cu greu pasul, de acum e limpede că va fi război
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
burgunzii își luau pozițiile, înșirându-se de la un versant la celălalt al văii, Sebastianus își dispuse oamenii: alanii din escorta sa și arcașii pe care-i primise de la Chilpericus, majoritatea dintre ei țărani obișnuiți din totdeauna să tragă cu arcul. Ilirii urmau să-i protejeze dacă atacatorii s-ar fi apropiat prea mult. îi ascunse pe toți în desișul ce îmbrăca panta domoală a văii, la o sută de pași mai în față de locul în care, pe două rânduri, se alinia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
că nu-l va mai revedea niciodată, îl bătu pe umăr cu afecțiune: — Adio, Vitalius, mult noroc! — Și ție, Prefectule! Acestea fiind spuse, soldatul întoarse spatele și dispăru printre copaci, căutându-și calul. Pe drum, se apropie de un combatant ilir postat între arbuști și se aplecă să-i spună câteva cuvinte, apoi amândoi se ridicară și se îndreptară spre luminișul unde se găseau caii. Sebastianus nu se mai gândea de acum la ei. își îndreptase din nou atenția către ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
zadarnic, să-l deslușească pe Chilperic în vălmășagul de luptători și curând trebui să se preocupe de ceea se întâmpla în vecinătatea sa. într-adevăr, pe buza malului apăruseră dintre copaci câțiva huni, încercând să-i atace pe arcași. însă ilirii săriră de îndată asupra lor, îi răsturnară din șa și îi masacrară cu lovituri. Sebastianus însuși îl izbi, cu o lovitură violentă de aplicată de sus, un războinic care, scăpat de soldații lui, schimbase direcția și își îmboldea calul, căutând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-se în acel vălmășag, însă Sebastianus constată că ținta cea mai importantă nu fusese doborâtă; dimpotrivă, găsind drum deschis printre cavalerii burgunzi, războinicul cu eșarfă se îndrepta acum hotărât în direcția sa, împreună cu tovarășul lui ce mânuia buzduganul. Prefectul strigă ilirilor săi să se adune în jurul arcașilor, ca să-i apere, dar ei nu avură timp să o facă. Fulgerător, cei doi sparseră bariera improvizată a scuturilor lor, deschizând drumul pentru alți soldați, ce alergau să-i sprijine în acțiune. Sebastianus, aflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]