1,350 matches
-
Venizelos și românii (2004) de Constantin Iordan ș.a., cât și greci: Athanasios E. Karathanasis, cu cartea sa despre Elenismul din Transilvania ș.a. Anul 2005 a debutat cu apariția unui reper bibliografic esențial pentru largi categorii de cititori români: volumul dedicat Iluminismului neoelen (tradus de Olga Cicanci) de profesorul atenian de sorginte cipriotă Pashalis M. Kitromilides. Ambițiosul program de perspectivă al editurii își propune oglindirea în continuare, sub cele mai diverse aspecte, a unui spațiu cultural care s-a intersectat de nenumărate
Editura Omonia și literatura neoelenă by Elena Lazăr () [Corola-journal/Journalistic/11802_a_13127]
-
fidel de-a lungul întregii sale cariere sociologice, literare dar și al vieții de zi cu zi: “Aufklarung ist immer erotisch” ( Inițierea este întotdeauna erotică) - formulă în care se încrucișează atît accepțiunile generice ale procesului inițiatic, cît și cele ale “iluminismului” înțeles ca fenomen istoric. Crescut la umbra bibliotecii paterne și în cuibul salonului matern, între cărți și “divan”, Nicolaus Sombart avea să fie definitiv marcat de o viziune dualistă asupra lumii, conformă axei masculin/feminin. Scriitorul - al cărui tată a
Nicolaus Sombart și supremația femeii by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13014_a_14339]
-
Sergiu Celibidache...). Cu astfel de mentori, nu este de mirare că Nicolaus Sombart nu s-a mai putut despărți niciodată de modelul unei lecturi sociologice a istoriei și a fenomenelor culturale, conform dichotomiei antropologice masculin/feminin. Însăși cultivarea utopiilor proprii iluminismului, culminînd cu viziunea unei societăți a viitorului de tip matriarhal, în care femeii să-i revină rolul decisiv, reprezintă în scrierile lui Nicolaus Sombart - și mai cu seamă în volumul de față, - expresia încercării de a rupe barierele patriarhatului, exponent
Nicolaus Sombart și supremația femeii by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13014_a_14339]
-
un lucru Închis , mort, În zidul de cărți, din bibliotecă”. Cum multe dintre aforisme - adevărate pilde de viață și cugetare - erau rostite de Brâncuși În diferite ocazii pariziene; și cum capitala Franței devenise centrul cultural al Europei Încă de pe vremea iluminismului, În lumea artiștilor din toată, lumea vorbele de duh ori de Înțelepciune ale lui Brâncuși circulau ca orice folclor asimilat pe cale orală. Devenit un vizitator constant al expozițiilor personale ori de grup, deschise În Franța, Începând cu primul deceniu al
IDEI DE ARHITECT ÎN AFORISMELE LUI BRÂNCUȘI. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Marian Barbu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1448]
-
poeziile lui circulau deja în manuscris, Burns a reușit să tipărească pe cont propriu, în 1786, o primă culegere de versuri. În acest fel a ajuns și lumea bună din Edinburgh să deschidă ochii la "poetul-plugar". Intelectualii scoțieni din timpul Iluminismului au fost entuziasmați, ei găseau un exemplu pentru mitul specific epocii al geniului natural, care era în stare să scrie poeme fără a fi școlit, numai din puritatea inimii. Tînărul a fost invitat și admirat prin saloanele din oraș. El
Scrisori de la marginea lumii de Katharina Biegger by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/13958_a_15283]
-
ilustrativi pentru ceea ce criticul socotește a fi, în trei faze istorice, aventura eului care scrie. Benjamin Franklin, savantul fizician și omul politic american, va da în Autobiografia sa o scriere "tipică în cel mai înalt sens pentru un reprezentant al iluminismului", exponent și "ctitor al epocii sale". Este un extravertit și povestește doar ce a trăit "ca martor ocular". Prețuiește "fericirea de natură practică", afirmă "universalitatea rațiunii" și este, în chip esențial, optimist, încrezător în valoarea experiențelor și pragmatic. Crede în
Eul care scrie by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Imaginative/14569_a_15894]
-
etc.). Problemă pe care o are liberalismul timpurilor noastre, crede Rorty, ține de o situație istorică trecută, de o contingenta culturală transformată în obligație (o "retorica" transformată, prin obișnuință, în "logică"). Așa cum precizează în mai multe rânduri, retorica politică a Iluminismului a beneficiat de sprijinul oferit de științele naturii, care dispuneau de un capital simbolic enorm. În acel moment istoric, liberalismul ca element central al retoricii politice iluministe s-a împletit cu retorica științelor naturii. Însă aceasta din urmă împrumutase foarte
Polis () [Corola-journal/Science/84980_a_85765]
-
drept „Ev polifonic”. Într-un alt sens, Bach apare ca un ultim reprezentant al acestui „Ev” în ideea lui Marcel Gauchet, conform căreia anul 1700 reprezintă limita până la care se poate vorbi despre o istorie religioasă a Europei, ceea ce urmează, Iluminismul, alegând direcția laicizării și despărțirii de mentalitatea și imaginarul creștin. Creația lui Johann Sebastian Bach (1685-1750) reprezintă o primă tipologie stilistică - stilul „monolit”<footnote Este relevant modul în care Steve Reich evocă muzica lui Bach: „Bach este evocat [de către Steve
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
parte, nu au existat în aceeași ordine a lumii sau, altfel spus, mai degrabă în două lumi diferite, chiar dacă aparent este vorba despre același spațiu al Germaniei secolului al XVIII-lea. Iar criteriul de diferențiere îl reprezintă contextul istoric al Iluminismului. Stilul „monolit” bachian și stilul beethovenian, „defoliat” pe criteriul „antropomorfic”, se prezintă în acest fel și în virtutea poziționării lor înainte și după emergența determinantă a ideilor progresiste ale Iluminismului, care au dinamizat și, totodată, au dinamitat cursul „izoritmic” al existenței
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
XVIII-lea. Iar criteriul de diferențiere îl reprezintă contextul istoric al Iluminismului. Stilul „monolit” bachian și stilul beethovenian, „defoliat” pe criteriul „antropomorfic”, se prezintă în acest fel și în virtutea poziționării lor înainte și după emergența determinantă a ideilor progresiste ale Iluminismului, care au dinamizat și, totodată, au dinamitat cursul „izoritmic” al existenței sociale și individuale. Diferența specifică între stilul retoric al Barocului și stilul organic, al unui Romantism emergent, rezidă în universalitatea celui dintâi și particularitatea individualizantă a celui de-al
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
o limitare, o neputință, și idealul e cel al absenței unui stil personal și al unei universale disponibilități stilistice (s.n. - O.G.), care asigură universalitatea artistică.”<footnote Ibidem, pp. 189-190. footnote> Putem deduce din această imagine sensul mutației operate în Iluminism în ceea ce privește reorientarea de la universalitatea retorică înspre particularitatea organică, dar și imaginea neputinței și a puținătății în care s-ar fi prezentat modelul organic și individualist al lui Beethoven în contextul gândirii muzicale baroce, deoarece „Din perspectiva unui ideal complet, rezultând
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
care nu ar exista „săgeata” unei temporalități comune pentru toate varietățile „speciilor” stilistice, spre exemplu, de la Ars Antiqua a lui Léonin și Pérotin și până la ultimele experimente meta-stilistice ale lui John Zorn, sau situând punctul „zero” mai aproape, în perioada Iluminismului, și începând „numărătoarea” în limitele câmpului în care definiția stilistică deja ne este familiară - de la Beethoven (fără a-l uita, însă, pe Bach) și până la Alfred Schnittke. În ideea unei asemenea continuități funcționează ideea lui Friedrich Blume atunci când el „a
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
Stuttgart) studiată la toate universitățile lumii și de numeroase ori reeditată, al unor monografii precum ,Cultul copilăriei și iraționalismul în literatură de la 1900" (Kindheitskult und Irationlismus in der Literatur um 1900, Wilhelm Fink, München 1980) sau al unor studii despre iluminism, romantism și literatură contemporană, Wolf Wucherpfennig a surprins mediul academic prin apariția volumului său de basme moderne Ochii motanului (Die Augen des Katers. Moderne Märchen. Křbenhavns Universitet 2005). De sorginte iluministă (tradiție care nu ocolește critica societății prin reflectare într-
Wolf Wucherpfennig - Basme moderne by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/10028_a_11353]
-
prima epoca de tip modern (laic) în opoziție cu Evul Mediu religios: 1. Prima modernitate - Renaștere-Baroc (1450-1600 - 1750) - emergentă laicității, schimbarea paradigmei de la teocentrism la antropocentrism, impunerea raționalismului că dominantă în gândirea filosofica, 2. A doua modernitate, cu origini în Iluminismul francez - Clasicism-Romantism (1750-1890), ideile de emancipare socială, încrederea în puterea rațiunii și științei drept garanți ai unui viitor mai bun și 3. A treia modernitate (1890-anii '60 ai secolului XX), revoluția industrială, multiple schimbări de paradigmă în filosofie, știința, arta
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
principal, „Sindromul China“ (1979), „Morocănoși“ (1993), „Și mai morocănoși“ (1995). A decedat în 2001. JOI, 10 FEBRUARIE MONTESQUIEU Se împlinesc 250 de ani de la moartea scriitorului, sociologului și filosofului francez Charles-Louis de Secondat, baron de Montesquieu. Reprezentant de seamă al iluminismului, a scris un roman epistolar cu subiect în aparență oriental - „Scrisori persane“ (1721), lucrarea „Considerații asupra cauzelor măreției și decăderii romanilor“ (1734), „Spiritul legilor“ (1748). A promovat idei progresiste. Scrierile sale se remarcă și prin stilul în care sunt redactate
Agenda2005-06-05-stiri () [Corola-journal/Journalistic/283371_a_284700]
-
ce credeau autorii care ar fi constituit un grăi primordial. Cert este că odată cu veacul al XVII-lea polemică între cei ce pledează pentru primatul ebraicei sau optează pentru o altă soluție se întețește. Miza e din ce in ce mai mare, pentru ca in Iluminism se ajunge la celebra metaforă a limbii că oglindă a unei națiuni și ca martor privilegiat al dezvoltării spiritului omenesc, ca păstrătoare a valorilor civilizației (Leibniz și Herder). Pînă în secolul al XVIII-lea, în ciuda unor opoziții serioase și notorii
Ce limbă vorbeau Adam si Eva? by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17993_a_19318]
-
de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, binecunoscut lumii științifice românești prin preocupările sale legate de elenismul din România și îndeosebi de secolul fanariot șîn 2006 a apărut în limba română, la Editura Omonia, lucrarea Nicolae Mavrocordat. Domn și cărturar al Iluminismului timpuriu (1680-1730)ț. Traducător el însuși din Embirikos și autor al unui volum de eseuri dedicate suprarealistului grec, Jacques Bouchard a prezentat, în eseul intitulat „Elogiu traducă torului”, dificultățile aparent insurmontabile ale traducerii de poezie în general și ale traducerii
Literatura neoelenă în România by Elena Lazăr () [Corola-journal/Journalistic/2441_a_3766]
-
sale), care este literatura. Feluritele tendențiozități au azvîrlit asupra multora dintre capitolele ei umbre grele, favorizînd clișeele corespunzătoare. Un caz caracteristic: Școală Ardeleana. Sub imperativul istoriei "angajate", manualele școlare apreciază pînă în prezent cunoscută mișcare culturală drept "o expresie a iluminismului românesc". Cîteva întrebări de bun simț se impun. Una de ordin doctrinar: "cît de raționalist, materialist și laic a putut fi spiritul Școlii Ardelene din moment ce majoritatea corifeilor mișcării au fost fete bisericești"? Altă de ordin istoric: "ce fel de filiație
O carte inconformistă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18179_a_19504]
-
și al doamnei de Pompadour ori între dramaturgii de mare succes, Beaumarchais sau Goldoni, si bietul Gheorghe Șincai, cel care își purta Hronica românilor și a mai multor neamuri în straița"? În realitate, această încercare de a îngloba Școală Ardeleana iluminismului nu purcede dintr-o exagerată feblețe pentru Voltaire, Rousseau sau enciclopediști, cu toate ca materialismul, fie și "mecanicist", al ultimilor formă o apetisanta "trufanda ideologică pentru dirijorii propagandei totalitare". Ni se oferă o explicație, care-i implică și pe Spinii... cu barbă
O carte inconformistă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18179_a_19504]
-
multe persoane-stagiu, are la origini profunde implicații metafizice și religioase, ne spune Martin. Încă de la Platon, care credea în nemurirea sufletului ca substanță imaterială, gîndirea occidentală a șovăit să pună semnul egal între identitatea de sine și cea corporală. De la Iluminism pînă în vremurile noastre principalii filozofi dispuși să-și bată capul cu chestiunea identității au fost, în marea lor majoritate, și filozofi ai religiei sau chiar teologi, preocupați prin urmare de problema învierii, a vieții de după moarte, a justiției divine
Supraviețuindu-ne nouă înșine by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16793_a_18118]
-
fi, dacă e să urmăm raționamentul lui Jason Hill, o lume de indivizi unici în sens absolut. O lume în care fiecare din noi este stăpînul său, în care nu dăm socoteală nimănui decît nouă înșine. Lăsînd deoparte subtextul de iluminism tîrziu al unei asemenea pledoarii filozofice, există în demersul lui Hill cîteva idei interesante, nu neapărat în sine, ci mai curînd prin contextul mai larg în care apar ele, și mai cu seamă prin tendințele de gîndire pe care le
Cosmopolitanismul by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16883_a_18208]
-
altora), Gilman constată că în secolul al XVIII-lea se petrece o importantă modificare de perspectivă: de la fericirea concepută ca scop al unei colectivități se produce trecerea la fericirea ca proprietate a individului. Autonomia făpturii umane se definește, începînd cu Iluminismul, și prin intermediul "fericirii" ca scop și drept fundamental al fiecărei persoane în parte. Reperul chirurgilor estetici din secolul trecut erau operele de artă, ceea ce îi amintește lui Gilman de distincția lui Kant între cele două "ramuri" ale naturii: fiziologia (felul
Frumusețea și fericirea by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16901_a_18226]
-
domiciliului obligatoriu de la Lătești și publicată sub formă de articole izolate în Lumea, semnate cu pseudonim: "Studii foarte precise, cu zeci de citate și exemple, demonstrează această realitate". Vectorul antireligios al concepției în cauză stă în atenția specială a cercetătorului: "iluminismul ardelean nu a fost numai religios, a fost și laic. Prin acest culoar au venit traduceri din laici francezi și germani. O carte foarte raționalistă a lui Șincai, publicată relativ recent, în perioada ceaușistă. Învățătură firească spre surparea superstițiilor norodului
Adrian Marino între lumini și umbre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15783_a_17108]
-
laici francezi și germani. O carte foarte raționalistă a lui Șincai, publicată relativ recent, în perioada ceaușistă. Învățătură firească spre surparea superstițiilor norodului, era o prelucrare. Dar o carte profund laică, profund antitradiționalistă. Ce poate fi mai modern?". În descendența iluminismului se situează pașoptismul, care alcătuiește un alt model al lui Adrian Marino, întrucît ar fi vorba de "un ideal încă nerealizat". De observat aspectul precumpănitor civilizatoriu, material, al aspirațiilor d-sale, așezate la antipodul idealului abstractizant, pur intelectual, al lui
Adrian Marino între lumini și umbre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15783_a_17108]
-
pare oricum șubredă logica unei atari extinderi a comportării abuzive a unui singur individ asupra semnificației spiritualității in integrum, asimilate pripit și, desigur, nedrept unui "totalitarism"... Oricît unele din obiectivele de odinioară pot fi considerate că sînt și ale noastre, iluminismul ca și pașoptismul datează! Să menționăm că, în gîndirea contemporană, există o critică a iluminismului, care indică, în spectrul acestuia, o sorginte spirituală. În Dialectica iluminismului, Max Horkheimer și Theodor W. Adorno au crezut de cuviință a releva sîmburele religios
Adrian Marino între lumini și umbre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15783_a_17108]