133 matches
-
surprinde în primul rând prin asocierile libere de idei, care dau impresia unei ciorne a gândurilor. Ideea plasării în centrul dimensiunii lirice a imaginii ca reprezentare concretă a unor stări și nu ca simplu ornament, a influențat crearea mișcării numite imagism, ale cărei coordonate le vom dezvolta într-un subcapitol ulterior, cel dedicat lui Ezra Pound, figura centrală a acestei direcții moderne. Revenind la Hulme și teoriile sale privitoare la instaurarea unei noi ere clasice, se observă precauțiile adoptate de acesta
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
nu doar prin opera sa poetică (faimoasele Canto-uri), ci și prin intensa activitate de promovare a unor tineri scriitori precum Robert Frost, William Carlos Williams, T. S. Eliot sau prin rolul fundamental jucat în crearea unor direcții moderniste precum imagismul sau vorticismul. Inserarea articolelor sale în lucrarea de față s-a făcut datorită unei afinități declarate a poetului pentru ordine, depersonalizarea discursului, importanța modelelor, care coagulează o pronunțată viziune neoclasică. La fel ca și T.S. Eliot, Pound a privit critica
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
și de a stabili un anumit canon care să revitalizeze literatura timpului său. Astfel, Privire retrospectivă este un articol prin care se trasează aspecte ce țin de o nouă viziune poetică, articolul fiind considerat un fel de manifest artistic al imagismului, direcție inițiată de Ezra Pound, Hilda Doolittle și Richard Aldington în jurul anului 1912, având ca bază scrierile lui T. E. Hulme. Principiile acestei noi mișcări, pe care mulți autori o consideră drept unul din punctele de pornire ale modernismului european
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
un fel sau altul, pe toate. Evident, complexul existențial naștere-nuntă-moarte își păstrează înțelesul antropologic specific „riturilor de trecere”, după compartimentarea mai riguroasă și mai abstractă a lui Arnold Van Gennep, mai liricizată și arborescentă în varianta românească. Forme consacrate ale imagismului funcțional și simbolic apropie momentele, distincte în fondul lor, le face transparente („Vai de nuntă fără plîns și de moarte fără rîs”) pînă la atenuarea, unde e cazul, a tensiunii dramatice. Niciunul dintre cele trei momente esențiale nu provoacă neliniște
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
opune acum spiritul reflexiv „al reîntoarcerii în sine”, al retragerii, „al prăbușirii în sine însuși”. Atracția lumilor subterane, a „spațiului absorbit”, motivul seminței, al germinației structurează o viziune lirică nouă; tensiunile lăuntrice ale unui imaginar bulversat sunt transferate într-un imagism extins pe spații ample, dar, în același timp, controlat cu discreție. Acest lirism pulsatoriu, pendulând între lăuntric și exterioritate, pornește de la dezvăluirea unei relații indisociabile între spirit și trup. În viziunea lui H. trupul este doar aparență schimbătoare și pieritoare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287396_a_288725]
-
revine la superficia lucrurilor, la lirismul civic, însă acum mai discret, mai bine controlat, o confirmare în acest sens fiind turnarea materialului liric în matrița sonetului. Intervine o nouă pendulare, între spontaneitate și virtuozitate. Aceleași lumi onirice captate într-un imagism puternic se regăsesc în Miazănoaptea miresmelor (1973), lumi deschise însă spre alte spații, simetrice, ale cosmosului. Volumele Zenit de anotimpuri (1974) și Sărbătorile anului (1975) reiau alternanța introspecție - expansiune, ceea ce confirmă, într-un fel, că pendularea a devenit manieră. Un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287396_a_288725]
-
aceeași perioadă, vădesc reflexe ale suprarealismului. Poetul vizează o sinteză personală, cultivând „modernisme” felurite în tipare devenite „clasice”, pe care le subordonează dicțiunii sale elegiac-sceptice, definită printr-un sentimentalism blând-ironic. S-a observat că asociația fortuită, ambiguitățile semantice, mimarea automatismului, imagismul deliberat incongruent sunt „matrițe” în care poetul construiește adeseori litanii de o frumusețe clară și sigură: „Nu putem trece fără ca să privim / gânditori / la acest trunchi negru / care reamintește discret / ce departe de noi este bucuria abandonată. / Toți îngerii se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287663_a_288992]
-
însoțind curtenitor / disperarea amurgului peste lumea / care imploră scena aceea fără public / și fără actori” (Rememorare). În cărțile următoare (Poema dacică, 1977, Cântul etern, 1977, Luminile de dimineață, 1978), J. trece la o poezie de inspirație patriotică, în tonul epocii. Imagismul devine sărbătoresc, versul se articulează deseori ca invocație. Romanul Vânzătorul de memorii (1972), un colaj de jurnale intime și scrisori comentate, tratează tema vieții ca mistificare cu mijloacele de relativizare descoperite de proza și teatrul modern. Formula narativă amintește de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287663_a_288992]
-
sunt scurte, concentrate, materia poetică se strânge într-un nucleu de masă minimă și densitate maximă. În fond, S. este un (neo)modernist vizionar al „esențelor”, în descendență simbolistă, o structură lirică tensionată, atrasă când de expresionism, când de un imagism de tip oniric, cu metafora cel mai adesea oximoronică. Construcția poemului, în ansamblu, urmează „logica” notației disparate, vizând reconstituirea, din părți dezmembrate, a unei emoții, a unei stări, atmosfere, în ceea ce au acestea esențial. Principiul ordonator pare a fi simplitatea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289476_a_290805]
-
poezia pură”, dar numai în măsura în care iradiază o „misterioasă putere de incantație”. Dintr-o slăbiciune de „viețist”, supralicitează versurile lui G. Topîrceanu, ale Otiliei Cazimir și ale Luciei Mantu, precum și proza lui I. I. Mironescu; doar răsfățatului Ionel Teodoreanu îi reproșează „imagismul prețios”. Nu gustă „rodomontadele” lui I. Minulescu și nici „poemele cu îngeri” ale lui V. Voiculescu sau „dadaismul autohton” al jocurilor poeticești ale lui Ion Barbu. Se lasă însă câștigat de forța eruptivă a poeziilor lui O. Goga și de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285833_a_287162]
-
Barbă Cot” ș.a. În volumele lui de versuri S. cultiva, în spirit modern, mai multe formule poetice, demonstrând un proteism stilistic pe care caută să îl disciplineze într-o „ordine-sinteză”, ordine constructivă, în sensul integralismului lui Ilarie Voronca, dar fără imagismul supraabundent și alchimia demonica a autorului Zodiacului. Se poate vedea la el o căutare ferventa a clasicismului, a durabilității acestuia în forme austere de miniatură, sonet și pastel modernizat. De aceea, critică l-a considerat totuși „un poet de tipul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289887_a_291216]
-
silvestru, crochiuri de atmosferă, pseudopasteluri uneori (eliptice, metaforice, nu vizuale, ci mai degrabă conceptual-sugestive). O anumită obscuritate limitată e caracteristică pentru discursul liric. Poeta nu construiește „tablouri”, nici „perorații”, ci oferă consistență semantică unor trăiri și reflecții, uneori printr-un imagism auster, alteori pe ton baladesc, nu o dată cu accente de calofilie. Temele, subiectele sunt cele obișnuite pentru lirica de acest gen (chestiuni și chestionări existențiale, erotica, morala și responsabilitatea umană, comuniunea cu natura, dar și autointerogarea asupra scrisului, prin eboșe de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287644_a_288973]
-
formele modernității, nici cu poezia simbolistă, nici cu ermetismul lui Barbu, nici cu structurile poeziei argheziene, nici cu acelea ce se întâlnesc în poemele lui Blaga. Poezia metalingvistică, bizuită formal pe „dispersarea nodurilor de tensiune”, nu ține seama nici de imagismul suprarealiștilor români (Ilarie Voronca) și, în genere, nu introduce în ecuația ei dicteul automat. Mai aproape de teoria nodurilor de tensiune este, dintre marii poeți moderni, Bacovia, cel care despodobise, într-adevăr, versul românesc și avusese curajul să introducă expresia brutal
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
l-au precedat. Poporanismul Vieții Românești e pus în legătură cu ideea specificului național, așa cum o schițase Kogălniceanu, la Dacia literară. Simbolismului, văzut ca un efect al contractului poeților noștri cu lirica franceză mai nouă, i se urmărește evoluția către ermetism și imagism. Filiațiile istorice intră și în caracterizările autorilor. Lovinescu descoperă ecouri eminesciene la Iosif, la Goga, la Arghezi. În poezia lui Pillat regăsește viziunea idilică a naturii, seninătatea și simplitatea mijloacelor verbale care-l caracterizează pe Alecsandri, trecute însă prin tot
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Toate aceste elemente preluate din programele avangardei vor căpăta deci la el un plus de vitalitate exuberant-neliniștită, de natură a estompa, În ultimă instanță, frontierele rigide dintre variile tendințe novatoare. În planul „gramaticii” poeziei, acest fapt se va reflecta În imagismul programatic, ca tehnică menită să destructureze discursul conceptual-abstract. Cu mult Înainte de a proclama ca butadă: „eu, dintre toate NAȚIUNILE, aleg imagi-NAȚIUNEA” Voronca mizează pe imagine (și imaginație) ca factor dinamizator al textului liric. Oricîtă inteligență ordonatoare „constructivistă” ar fi pusă
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
ca manifestare vitală”, la „cîte cuvinte - atîtea ființe” se ajunge astfel pînă la acest corolar al unei ultime transmutații cvasialchimice a ființei În puritatea ultimă, revelatoare și transfiguratoare, a poemului. Repercusiunile la nivelul indicațiilor de tehnică a scrisului sînt importante, imagismul fiind nuanțat În consecință: imaginea-„plăsmuire abstractă” și „asociațiile-fulgere” din faza „integralistă” sînt foarte aproape de acea „lumière de l’image” sau de mult căutatul „merveilleux” ale lui André Breton, vizînd o nouă, romantică deschidere a ființei spre Totul cosmic. Afirmă
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
sînt foarte aproape de acea „lumière de l’image” sau de mult căutatul „merveilleux” ale lui André Breton, vizînd o nouă, romantică deschidere a ființei spre Totul cosmic. Afirmă și Voronca: „În fulgerul unei imagini, toate fîntînile universului reînnoite”. Opțiunea pentru imagism fusese și a „integralistului” Voronca, ce așeza poemul sub semnul vizualității: „Fiecare poem o pupilă”. De data aceasta Însă, accentul se mută de pe vedere pe viziune, spectacolul exteriorului ca excitant al sensibilității poetice se anunță ca spectacol interior sau zonă
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
de azur a meșteșugului de a scrie”, este asociată cu „devierea gîndului prin cuvînt” și opusă, În același sens, „efortului cugetării În precizie”, „inutilei strădanii a unei gîndiri ca metodă”, „ritualului profesional”, „formulei” sau „catalogului”. Exercițiul imaginației și, ca atare, imagismul ca tehnică esențială a poemului (scriiturii) e chemat să distrugă coerența stagnantă a discursurilor moștenite, multiplicînd perspectivele („Fiecare poem o pupilă”), instaurînd regimul polisemiei, mișcarea perpetuă a spiritului inventiv, atras de „neprevăzutul, noutatea asocierilor de idei sau de obiecte”. Imaginația
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
atari performanțe: „Va fi iarăși un cult, o altă foaie matricolă, va fi iar un catalog. Aici stă, cum am spus, cursa cuvîntului, vulpește ascunsă În iarba oricărui entuziasm”. Punerea În mișcare a imaginației ca forță perpetuu productiv-inventivă, generînd un imagism insolit, urmează să instituie poemul ca aproximare, fie și grevată de povara „formulei”, a libertății lăuntrice a eului. E un refuz, aici, În orice caz, de a privi realitatea de la distanță, un mod al implicării, al tragerii datelor universului exterior
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
de unde și senzația de monotonie. Ceea ce Îl distinge, totuși, anunțînd producțiile viitoare, este - observată Încă de E. Lovinescu - „o facilitate aproape prodigioasă de a se exprima În comparații și imagini” care, adaugă criticul, „se anulează tocmai prin acumulare”. Or, acest imagism, de pe acum abundent, atestă o fantezie asociativă extrem de mobilă, cu Îndrăzneli „moderniste” În linia unui Adrian Maniu, prelucrînd abil sinestezia simbolistă și forțînd, În sens pre-avangardist, apropierea unor elemente relativ distanțate. Dacă numeroase metafore in praesentia precum „mantaua mîhnirilor sfîșiate
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
acordat sintaxei textuale, În defavoarea Înțelesului noțional al cuvîntului; interpretarea poeticității limbajului ca distanțare de normă („faceți greșeli de gramatică”); refuzul distincției tradiționale dintre frumos și urît; tendința de dinamizare a discursului liric (În consens cu „ritmul vremei”) prin cultivarea unui imagism În care contează În primul rînd surpriza asocierilor, relația insolită, simultaneismul viziunii, cu consecințe În sfărîmarea sintaxei moștenite și multiplicarea perspectivelor: Încercare de surprindere a Însuși procesului genetic al „viziunii”. Într-un cuvînt - o concepție foarte modernă, de-a dreptul
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
este un impresionism ordonat În punctul inițial, dar sfărîmat cu voință prin procedee tipografice și metaforism exagerat pînă la deplina, uneori, anulare a oricărui sens și a oricărei emoții”. Judecata de valoare rămîne reticentă și abia concesivă: „În limitele acestui imagism nu se poate tăgădui lui Ilarie Voronca o voluptuoasă receptivitate senzorială, un simț al plasticei cuvîntului excelent și o aptitudine de a ridica la rang poetic orice percepție”. Citit astăzi dintr-o altă perspectivă, În favoarea căreia argumentează o Întreagă istorie
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Înaintea oricărei coagulări „perfecte” a expresiei, contează impulsul vital dinamic, „neliniștea”, fervoarea vizionară, capacitatea de a provoca Întîlniri revelatoare Între obiecte cît mai distanțate Între ele. Voronca le realizează spectaculos și În Incantații, volum care duce cel mai departe experiența imagismului din toate scrierile sale, reușind să transmită frazei lirice acea stare de permanentă alertă a sensibilității care Îl particularizează În contextul poeziei românești moderne. Organicitatea acestor poeme nu e de judecat, desigur, la nivelul discursivității exterioare (cartea Întreagă e un
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
de flăcări”, „Călăi sau frați, iată-mă pășesc printre voi, / Și nu știu ce-mi Înfigeți În omoplat: un pumnal sau o aripă”), poetul Își mărturisește deopotrivă angoasele și speranțele, În versuri adesea patetice, În care colocvialitatea whitmaniană concurează masiv imagismul luxuriant al poemelor de pînă acum, expresia se simplifică, devine mai directă, ajungînd frecvent pînă la transparența programatică. Iar la această limită extremă lirismul e prejudiciat de constrîngerea exterioară a „ideii”, Încît se poate vorbi, cum observase deja G. Călinescu
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
număr de „definiții” ale poeziei, conturate pregnant În versuri memorabile, și care se situează În linia - unitară - urmată pînă În acest moment de scrisul poetului. E reactualizată În asemenea versuri aceeași poetică deschisă, - variantă personală a formulei, devenită model pentru imagismul avangardist, a lui Pierre Reverdy: Și poemele sunt ciubotele de șapte poști Care mă duc din cercul polar la caldul tropic, Și-n vers ca-n geanta unui botanist recunoști Ierburile atîtor distanțe stînd alături. Cine a spus că slova
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]