133 matches
-
și amestecuri ce constituie o personalitate [...]. Pentru că Anghel și-a intitulat o culegere de versuri Fantazii, a rămas un fel de clișeu critic că poetul e fantezist. [...] „Fantezia” lui Anghel e fabulosul alegoric, însă din ea a derivat și un imagism [...]. Puțină, impopulară, proza lui D. Anghel este excepțională și revoluționară. Fără ea nu s-ar înțelege proza de mai târziu a lui Arghezi, care perfecționează și sistematizează maniera angheliană. G. CĂLINESCU SCRIERI: În grădină, București, 1905; Legenda funigeilor (în colaborare
ANGHEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285370_a_286699]
-
în editura căreia au și apărut câteva dintre cărțile sale, marcate în special de tehnicile suprarealiste. Cuvintele cheie ale acestei poezii sunt „mirific”, „reverie”, „somn”, „imponderabil”, creând o atmosferă de dematerializare și fluidizare a percepțiilor și trăirilor, topite într-un imagism frenetic, dar aleator și nebulos. Acest tratament oarecum experimental al stării lirice este continuat la alt nivel expresiv în Un anumit anotimp (1977), în care apar și unele reflexe filosofice, de nuanță existențialistă. Cum pentru poet viața este o călătorie
DOBRIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286801_a_288130]
-
Skinner, Fr. Galton, R. Hubert ș.a.) contestă valoarea și utilizarea imaginii audiovizuale În stadiul conceptualizării, al elaborării noțiunilor, ideilor, rezervându-i acesteia doar o funcție exclusiv demonstrativă, documentară. Ei văd În utilizarea imaginii, și mai ales În abuzul de imagini (imagism), un impediment În calea abstractizării, un element care ar pune În primejdie dezvoltarea gândirii conceptuale. Alții, Între care H. Wallon, R. Lefranc, soții Zazzo, E. Fleming, A. Aegel etc., susțin dimpotrivă, că mesajul audiovizual este capabil, În anumite limite, să
Metode de învățămînt by Ioan Cerghit () [Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
Editura Sport-Turism (din 1982) și la Editura Eminescu. Debutează în revista „Luceafărul” (1958). Dacă în primele sale cărți, Templu sub apă (1967) și Moartea lui Socrate (1969), I. își lăsa versurile în voia patosului, ele alunecând nu o dată într-un imagism retoric și nebulos, ulterior acest lucru se întâmplă mult mai rar. Începând cu Monologul alb (1972), se fac simțite o maturizare, o tot mai bună cunoaștere lirică de sine. Lucid și exigent, așa cum îl arată și cele două selecții personale
IOANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287571_a_288900]
-
aceeași perioadă, vădesc reflexe ale suprarealismului. Poetul vizează o sinteză personală, cultivând „modernisme” felurite în tipare devenite „clasice”, pe care le subordonează dicțiunii sale elegiac-sceptice, definită printr-un sentimentalism blând-ironic. S-a observat că asociația fortuită, ambiguitățile semantice, mimarea automatismului, imagismul deliberat incongruent sunt „matrițe” în care poetul construiește adeseori litanii de o frumusețe clară și sigură: „Nu putem trece fără ca să privim / gânditori / la acest trunchi negru / care reamintește discret / ce departe de noi este bucuria abandonată. / Toți îngerii se
JALES-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287663_a_288992]
-
însoțind curtenitor / disperarea amurgului peste lumea / care imploră scena aceea fără public / și fără actori” (Rememorare). În cărțile următoare (Poema dacică, 1977, Cântul etern, 1977, Luminile de dimineață, 1978), J. trece la o poezie de inspirație patriotică, în tonul epocii. Imagismul devine sărbătoresc, versul se articulează deseori ca invocație. Romanul Vânzătorul de memorii (1972), un colaj de jurnale intime și scrisori comentate, tratează tema vieții ca mistificare cu mijloacele de relativizare descoperite de proza și teatrul modern. Formula narativă amintește de
JALES-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287663_a_288992]
-
silvestru, crochiuri de atmosferă, pseudopasteluri uneori (eliptice, metaforice, nu vizuale, ci mai degrabă conceptual-sugestive). O anumită obscuritate limitată e caracteristică pentru discursul liric. Poeta nu construiește „tablouri”, nici „perorații”, ci oferă consistență semantică unor trăiri și reflecții, uneori printr-un imagism auster, alteori pe ton baladesc, nu o dată cu accente de calofilie. Temele, subiectele sunt cele obișnuite pentru lirica de acest gen (chestiuni și chestionări existențiale, erotica, morala și responsabilitatea umană, comuniunea cu natura, dar și autointerogarea asupra scrisului, prin eboșe de
IULIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287644_a_288973]
-
opune acum spiritul reflexiv „al reîntoarcerii în sine”, al retragerii, „al prăbușirii în sine însuși”. Atracția lumilor subterane, a „spațiului absorbit”, motivul seminței, al germinației structurează o viziune lirică nouă; tensiunile lăuntrice ale unui imaginar bulversat sunt transferate într-un imagism extins pe spații ample, dar, în același timp, controlat cu discreție. Acest lirism pulsatoriu, pendulând între lăuntric și exterioritate, pornește de la dezvăluirea unei relații indisociabile între spirit și trup. În viziunea lui H. trupul este doar aparență schimbătoare și pieritoare
HAGIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287396_a_288725]
-
revine la superficia lucrurilor, la lirismul civic, însă acum mai discret, mai bine controlat, o confirmare în acest sens fiind turnarea materialului liric în matrița sonetului. Intervine o nouă pendulare, între spontaneitate și virtuozitate. Aceleași lumi onirice captate într-un imagism puternic se regăsesc în Miazănoaptea miresmelor (1973), lumi deschise însă spre alte spații, simetrice, ale cosmosului. Volumele Zenit de anotimpuri (1974) și Sărbătorile anului (1975) reiau alternanța introspecție - expansiune, ceea ce confirmă, într-un fel, că pendularea a devenit manieră. Un
HAGIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287396_a_288725]
-
de spaimele și durerile pe care i le pricinuiește inițierea prematură într-o viață aspră. L. nu transferă această experiență copleșitoare într-o evocare sentimental-patetică, ci într-o confesiune tensionată, într-un discurs liric dinamic, în care irup antiteza și imagismul metaforic. Copilăria nu este paradisul pierdut, ci vârsta „viselor haotice”, a „nopților zbuciumate ori calme”, a „feților-frumoși cu stele [...] în creștet” și a „dracilor blajini”, a „tristeților sensibile” și a „uriașelor bucurii”, o lume „compusă din lumini și umbre”. „Moartea
LABIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287733_a_289062]
-
poeziei orientale (gazel, haiku). Dar utilizează, pe de altă parte, și tehnici constructiviste, simultaneiste, produce imagini de tip suprarealist („moara mănâncă râul”, „Luceafărul schimbă garda”), scrie versuri în monorimă, inventează caligrame, practică exhibiționisme grafice. Cu Ion Vinea are în comun imagismul. Astfel, „străzile cântă ca un pian”, crengile unei sălcii aplecate peste râu „atârnă ca niște sfori lungi”, sturionii sunt „fluierele mute prin care cântă marea”, într-o anume seară „stelele sunt ca înflorite” și „șuvițe de nori, hașurate secret de
RAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289147_a_290476]
-
problemă importantă, ce se ridică atunci când vorbim despre stabilirea acestor mijloace audio și video care să însoțească prezentarea propriu-zisă, pornește de la identificarea punctelor precise din prezentare în care materialele auxiliare vor fi eficiente (trebuie să evităm capcana abuzului de imagini - imagismul - care, în loc să sprijine prezentarea, o sufocă și determină distragerea atenției audienței). Printre tipurile de materiale auxiliare vizuale se numără: obiectele (atunci când este posibilă aducerea acestora în fața publicului) și modelele (atunci când obiectele sunt, spre exemplu, prea mari sau prea mici, folosim
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
entuziasmat de miraculosul spectacol al lumii. „Prințul adolescenței”, „regele peste păsări”, „prim-vicepreședintele soarelui”, „aghiotantul lui Dumnezeu” (cum se autoipostaziază ca un alt Mihai Ursachi) ia cunoștință parcă sub ochii cititorului de minunile universului, de viața oricărui regn. De un imagism viu, versurile alcătuiesc un tablou antropomorfic care, prin asociațiile neașteptate, îl amintesc uneori pe Ilarie Voronca. Dar lirismul autentic iese la iveală atunci când Ș. renunță la excesul de imagini, decantând versul de arabescurile metaforice. Exuberanța, vitalitatea, uimirea, suavitatea, elanul juvenil
STEFURIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289915_a_291244]
-
arhetipurilor și a alchimiei, iar motivul Ondinei eminesciene este apropiat de mitul creației. Pastelurilor lui Vasile Alecsandri li se valorifică semnificațiile date de „calorismul” extremelor nord-sud (ger-căldură), de diferențierile între parnasianismul pastelurilor hibernale și impresionismul celorlalte, punându-se în evidență imagismul descriptiv relaționat cu natura afectivă a poetului. Și „conștiința simbolică” bacoviană îi relevă criticului contrastul dintre imaginar și text, ordonarea rostirii lirice prin ritm și rimă trădând alienarea ființei poetice. S. nu aglomerează discursul critic cu pedante disecări de text
SPIRIDON-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289832_a_291161]
-
Barbă Cot” ș.a. În volumele lui de versuri S. cultiva, în spirit modern, mai multe formule poetice, demonstrând un proteism stilistic pe care caută să îl disciplineze într-o „ordine-sinteză”, ordine constructivă, în sensul integralismului lui Ilarie Voronca, dar fără imagismul supraabundent și alchimia demonica a autorului Zodiacului. Se poate vedea la el o căutare ferventa a clasicismului, a durabilității acestuia în forme austere de miniatură, sonet și pastel modernizat. De aceea, critică l-a considerat totuși „un poet de tipul
STATI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289887_a_291216]
-
saturată de artefact cultural și clișee estetizante. Forma și prețiozitatea artistă sunt ale sonetului de școală parnasiană (Hérédia, la noi Al. Macedonski): „Ci vreau ca-n hieratică găteală/ Sub valuri de brocarturi și mărgele,/ Simțirea mea s-apară ideală”, iar imagismul reificat abundă: „camee”, cupe de ametist, trupuri de chihlimbar cu sânge de rubine, „cerul de zmalț albastru”, apusuri de mărgean. Dar la fel de prezente sunt și elementele poeticii simboliste: regia misterului, a mesajului fără răspuns, mistica Frumuseții, audiția colorată - „albastre duete
SOARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289738_a_291067]
-
sunt scurte, concentrate, materia poetică se strânge într-un nucleu de masă minimă și densitate maximă. În fond, S. este un (neo)modernist vizionar al „esențelor”, în descendență simbolistă, o structură lirică tensionată, atrasă când de expresionism, când de un imagism de tip oniric, cu metafora cel mai adesea oximoronică. Construcția poemului, în ansamblu, urmează „logica” notației disparate, vizând reconstituirea, din părți dezmembrate, a unei emoții, a unei stări, atmosfere, în ceea ce au acestea esențial. Principiul ordonator pare a fi simplitatea
SAPLACAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289476_a_290805]
-
formele modernității, nici cu poezia simbolistă, nici cu ermetismul lui Barbu, nici cu structurile poeziei argheziene, nici cu acelea ce se întâlnesc în poemele lui Blaga. Poezia metalingvistică, bizuită formal pe „dispersarea nodurilor de tensiune”, nu ține seama nici de imagismul suprarealiștilor români (Ilarie Voronca) și, în genere, nu introduce în ecuația ei dicteul automat. Mai aproape de teoria nodurilor de tensiune este, dintre marii poeți moderni, Bacovia, cel care despodobise, într-adevăr, versul românesc și avusese curajul să introducă expresia brutal
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
Dezastre, III). Al doilea volum al lui T., Epifania, subintitulat „o căutare a treptelor”, este mult mai eterogen, încercând să aproximeze poetic „treptele” convertirii spirituale. O ruptură nu se produce, doar că „entropia” se transformă în „epifanie”: nu lipsesc stranietatea, imagismul, acum mai concentrat, livrescul, o anume „tehnicitate” a discursului, conținutul conceptual, ermetismul. Se remarcă însă muzicalitatea, „murmurul de cânt monodic” bizantin (Radu Petrescu) și esențializarea lirismului, efortul de a transpune o experiență spirituală. Unele texte rămân totuși cvasiincomprehensibile, spre exemplu
TURCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290307_a_291636]
-
versete opulente, de o „calmă disperare”, tema care generează întreaga poezie scrisă de V.: un lamento pentru candoarea agonizantă („cum să scap de inorogul sfios ce-mi paște părul cărunt?”), cu o rețea largă de metafore izotope. Suveran e un imagism originar al naufragiului („izbânda apelor materne ce-și trag trufașe victima-n adânc”) și senzoriumul înecului („clopote la gâtul meu însângerat”). Făptura e un „delfin fulgerat”, o epavă în derivă ori eșuată pe „faleze de sare, arse, văruite” sau în
VANCEA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290423_a_291752]
-
expresiei, ca dramaturg, Delavrancea i-ar datora mult lui Odobescu cel din „scene istorice”; ca reprezentant al curentului „realist-popular”, prozatorul se desparte și de Slavici, și de Creangă, la care domină „mai ales notația oralității populare”, autorul Sultănicăi adaugându-le „procedeele imagismului modern”. Pe V. l-a atras necontenit Eminescu, a cărui operă o consideră produsul „unei imense munci de laborator”. Consideră că, oricât de relevante, manuscrisele eminesciene nedefinitivate nu îl reprezintă și trebuie mers la textele finite, la „fructul copt al
VIANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
curentelor de avangardă, exemplificând o aserțiune din Act de prezență: „Cubism, futurism, constructivism s-au revărsat în același dârz cerc: sinteza”. Indiferent dacă, așa cum pare, scriind autorul s-a abandonat dicteului automat sau a operat asocieri imposibile în mod lucid, imagismul său excelează, mai mult decât al oricărui alt autor român, prin arbitrar. Nimeni la noi nu și-a însușit mai în litera ei afirmația lui André Breton că imaginea cea mai puternică e aceea care conține „le degré d’arbitraire
VORONCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
sunt întemeiate pe situații-limită, în care personajele își dezvăluie particularități psihologice și intelectuale distincte. Ca poet, S. este autorul volumelor Teamă de semn rău (1993), Scut de zăpadă (1994) ș.a., în care abordează miniatura, mizează pe sugestie și pe un imagism mai elaborat, dând cuvintelor „o materialitate apăsată” (Mihai Cimpoi). În Surâsul călugărului - The Monk’s Smile (1996), ca și în alte câteva culegeri, miniatura, cultivată inspirat, e transpusă în formă de haiku. SCRIERI: Credință, Chișinău, 1975; Dreptul la fericire, Chișinău
SPINEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289830_a_291159]
-
etapă. Tentația epicizării, vizibilă de la început la M., este puternică; limbajul cade adesea în prozaic, golindu-se de emoție. Lira meditativă (1998) este o culegere net superioară, în care poetul, depășind impasul, dă la iveală versuri în care îmbină fericit imagismul, notația descriptivă impresionistă și un simbolism al bogatelor sinestezii sunet-imagine-miros, cu deschideri către un expresionism utilizat ca o exacerbare spre tragic a melancoliei. Poemele sunt fine arabescuri, muzicale, cu modulații sinuoase, în care ochiul și auzul fantasmează în marginea realului
MURESAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288308_a_289637]
-
europeism etc. Jocul dialectic al constantelor are ca rezultat depistarea unor forme noi de polarizare și configurare a organismului operei, aluviuni și straturi de sensibilitate neglijate, un flux interior care animă dezbaterea de idei și care permite înțelegerea și potențarea imagismului creator. Comparatist de anvergură, cu o prezență apreciată și asiduă la reviste de specialitate recunoscute („Revue de littérature comparée”, „Les Belles Lettres”, „L’Europe Centrale” ș.a.), ca și la numeroase reviste românești, M. n-a uitat nici o clipă literatura căreia
MUNTEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288285_a_289614]