63 matches
-
perfectiv exprimă faptul că acțiunea a fost sau va fi terminată. Există mai multe subcategorii de asemenea verbe: În română, aceste aspecte se exprimă nesistematic la nivel gramatical, fiind implicite unor forme verbale temporale, numai la trecut: timpului imperfect (aspectul imperfectiv/iterativ); timpurilor perfect compus și perfect simplu (aspectul perfectiv). Pot fi de asemenea implicite sensului lexical al unor verbe: „a sări” (momentan), „a adormi” (incoativ), „a umple” (completiv), „a se satura” (sativ). Un verb perfectiv se folosește doar în mod
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
perfective se folosește în propoziții subordonate, referindu-se de fapt la viitor: "Oni traže da pročitam knjigu" „Ei cer să citesc cartea”, "Ako pročitam knjigu, javiću vam" „Dacă voi citi cartea, vă voi anunța”. Unele verbe sunt cu aceeași formă imperfective sau perfective, de exemplu "videti" „a vedea”: "Pred sobom je video beskrajnu ravnicu" „Vedea înaintea să o câmpie nesfârșita” (imperfectiv), "Obradovao se kad me je video" „S-a bucurat când m-a văzut” (perfectiv). De acest fel sunt mai ales
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
me je video" „S-a bucurat când m-a văzut” (perfectiv). De acest fel sunt mai ales verbe de origine străină: "organizovati" „a organiza”, "formirati" „a forma” etc. În schimb majoritatea verbelor formează perechi imperfectiv-perfectiv. Perechea perfectiva a unui verb imperfectiv, respectiv a perechii imperfective a unui verb perfectiv se realizează prin diverse mijloace. Uneori se formează un verb perfectiv cu același sens lexical că al perechii sale imperfective, prin: Alteori, de la un verb imperfectiv se obține, prin adăugarea unui prefix
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
În schimb majoritatea verbelor formează perechi imperfectiv-perfectiv. Perechea perfectiva a unui verb imperfectiv, respectiv a perechii imperfective a unui verb perfectiv se realizează prin diverse mijloace. Uneori se formează un verb perfectiv cu același sens lexical că al perechii sale imperfective, prin: Alteori, de la un verb imperfectiv se obține, prin adăugarea unui prefix, un verb perfectiv cu un sens mai mult sau mai putin apropiat de cel al verbului imperfectiv: Verbe imperfective de la perfective se obțin în general prin: Unele perechi
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
imperfectiv-perfectiv. Perechea perfectiva a unui verb imperfectiv, respectiv a perechii imperfective a unui verb perfectiv se realizează prin diverse mijloace. Uneori se formează un verb perfectiv cu același sens lexical că al perechii sale imperfective, prin: Alteori, de la un verb imperfectiv se obține, prin adăugarea unui prefix, un verb perfectiv cu un sens mai mult sau mai putin apropiat de cel al verbului imperfectiv: Verbe imperfective de la perfective se obțin în general prin: Unele perechi imperfectiv-perfectiv se formează de la rădăcini diferite
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
un verb perfectiv cu același sens lexical că al perechii sale imperfective, prin: Alteori, de la un verb imperfectiv se obține, prin adăugarea unui prefix, un verb perfectiv cu un sens mai mult sau mai putin apropiat de cel al verbului imperfectiv: Verbe imperfective de la perfective se obțin în general prin: Unele perechi imperfectiv-perfectiv se formează de la rădăcini diferite, prefixul/prefixele fiind acel(e)ași la ambele aspecte: Numărul claselor de conjugare sârbești este controversat. De exemplu Moldovan 1996 ia în seamă
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
perfectiv cu același sens lexical că al perechii sale imperfective, prin: Alteori, de la un verb imperfectiv se obține, prin adăugarea unui prefix, un verb perfectiv cu un sens mai mult sau mai putin apropiat de cel al verbului imperfectiv: Verbe imperfective de la perfective se obțin în general prin: Unele perechi imperfectiv-perfectiv se formează de la rădăcini diferite, prefixul/prefixele fiind acel(e)ași la ambele aspecte: Numărul claselor de conjugare sârbești este controversat. De exemplu Moldovan 1996 ia în seamă șapte, iar
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
plasarea prefixului după predicat: "Csak Péter megy ki a szobából" „Numai Péter iese din cameră”, "Péter ritkán megy ki a szobájából" „Péter iese rar din camera lui”. De obicei verbul cu prefix exprimă aspectul perfectiv, dar poate exprima și aspectul imperfectiv, de exemplu atunci când este vorba de o acțiune durativă în raport cu altă acțiune, momentană: "Péter éppen ment ki a szobából, amikor megpillantotta Évát" „Péter tocmai ieșea din cameră când a văzut-o pe Éva”. În acest caz prefixul se plasează după
Cuvintele funcționale în limba maghiară () [Corola-website/Science/316259_a_317588]
-
numerale au și ele paradigme de declinare. Limba are patru timpuri (trecut, prezent, viitor simplu și viitor compus), două număre (singular și plural, există și rămășițe ale dualului), trei persoane (eu/noi, tu/voi, el/ei), două aspecte (perfectiv și imperfectiv), trei moduri (indicativ, imperativ și condițional), trei diateze (activă, pasivă și reflexivă), șapte cazuri (nominativ, gentitiv, acuzativ, dativ, instrumental, locativ și vocativ) și trei genuri (masculin, feminin și neutru, feminin și neutru schimbând în așa-numit „nemasculin” la plural). Limba
Gramatica limbii poloneze () [Corola-website/Science/314580_a_315909]
-
cazul acuzativ a fost "-l", dar în multe cazuri el a fost folosit doar la pronume: În afară de forma de ortografiere de influență slavă ("ć", "dź", "ħ", "ś", "ź" pentru "ĉ", "ĝ", "ĥ", "ŝ", "ĵ") în comparație cu limba modernă, anumite forme verbale imperfective (prezent și imperfect) aveau încă un accent pe ultima silabă: Pronumele personale se terminau cu "o" (sau cu "a" pentru cele posesive: "mo" „eu”, "ma" „al meu”), dar există și alte diferențe aflate la persoana a III-a: În plus
Proto-esperanto () [Corola-website/Science/336048_a_337377]
-
morfologice care caracterizează toate verbele. În acest fel, opoziția dintre perfectul simplu și imperfect implică o opoziție de aspect între perfectiv (când derularea se reduce la un fel de "punct" care face să coincidă începutul cu sfârșitul unui proces) și imperfectiv (în care procesul este prezentat în timpul derulării, fără a i se prevedea sfârșitul): pe de o parte el dormi, pe de altă parte el dormea. În ceea ce privește modurile de proces, ele depind de sensul verbului: de exemplu, a țopăi conține un
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
luptă inegală și zadarnică. În planul semantic al variabilei coexistă mai multe sensuri gramaticale, într-un relativ izomorfism cu structura morfematică a flectivului; flectivul -au din structura cuvântului luptau, format din două morfeme: -a + u, exprimă patru sensuri gramaticale: ‘trecutul imperfectiv’ (timp + aspect) și ‘persoana a III-a’ ‘plural’ (persoană + număr). Planul semantic al cuvântului-în-sistem, reprezentat de constanta cuvântului-în-text, conținut în rădăcină (sau temă lexicală), cuprinde două categorii de sensuri: sensul lexical + sensuri lexico-gramaticale. Planul semantic al cuvântului-ân-text, reprezentat de unitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
enunțare. Un conținut temporal poate fi înscris în durata temporală a enunțului, fără raportare la durata enunțării, sau poate fi raportat la durata (momentul) enunțării. Considerată în sine, în spațiul temporalității sale, fără raportare la durata enunțării, acțiunea dezvoltă aspectul imperfectiv: cântam. Varianta temporală cântam dezvoltă sensul de trecut, prin raportare la prezentul comunicării, dar, odată fixată această temporalitate (de anterioritate - trecut), desfășurarea temporală a acțiunii nu mai are în vedere momentul vorbirii: „Anul trecut cânta la mare, prin restaurante.”. Nefiind
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
perfectiv - imperfectiv 19 se corelează cu opoziția împlinit - neîmplinit. Sub aspectul cunoașterii din partea subiectului vorbitor, aspectul perfectiv semnifică realizarea pozitivă a cunoașterii. Enunțul „Am cântat.” înseamnă $Eu știu că$$ am cântat = am dus la capăt acțiunea de a cânta. Aspectul imperfectiv semnifică absența cunoașterii privind gradul de desfășurare a acțiunii verbale; e posibil ca acțiunea să se fi încheiat (sau să se fi întrerupt), dar e la fel de posibil ca acțiunea să fi continuat: Când am întâlnit-o, cânta într-un restaurant
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cele două valori aspectuale prezintă structuri verbale cu teme primare diferite ca atare și prin sufixul tematic concret: - coborât, văzut (pf.compus) aspectul perfectiv -tema de perfect coborâ-: - coborâ-Øi, văzu-Øi (pf.simplu) - coborâ-se-m, văzu-se-m (m.m.c.p.) aspectul imperfectiv -tema de imperfect cobora-:- cobor-a-m, ved-ea-m La prezent, opoziția perfectiv-imperfectiv se neutralizează, în plan gramatical. Rămâne o componentă implicată în planul semantic al verbelor, în funcție de înscrierea conținutului lor lexical în opoziții precum: punctual (momentan) - durativ: cade vs alunecă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin solidaritate cu componenta temporală, în planul expresiei, aspectul subiectiv se manifestă prin aceleași morfeme prin care se exprimă opozițiile temporale, considerate doar la primul nivel al temelor primare: am citit perfectiv: cit-i(am...-t; -Øi; -se-m) citii citisem imperfectiv: cit-ea-(m) Distinct de categoria gramaticală a timpului, dezvoltând un plan semantic propriu, aspectul obiectiv se manifestă în mod autonom în planul expresiei, prin prefixe și, mai ales, prin verbe semiauxiliare sau prin mijloace lexicale și sintactice: verbe de aspect
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mod concret. Ea „există” numai în funcție de semantica verbului; aparține, prin urmare, nivelului lexical, sau semanticii textului, realizându-se numai într-o perspectivă sintactico-stilistică. La trecut, opoziția, de natură aspectuală, determină gruparea valorilor temporale de aici din această perspectivă: imperfectul (timp imperfectiv)/perfectul simplu, perfectul compus, mai mult ca perfectul (timpuri perfective). Prezentul În funcție de situația sintactică a verbului-predicat, prezentul poate fi un timp absolut sau un timp relativ. Ca predicat al unei propoziții nondependente, verbul la prezent are valoare de timp absolut
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbului: „Cu perdelele lăsate / Șed la masa mea de brad, Focul pâlpâie în sobă, / Iară eu pe gânduri cad.” (M. Eminescu) Prezentând acțiunea verbală ca desfășurându-se în momentul vorbirii, prezentul absolut este în primul rând un timp durativ și imperfectiv; acțiunea este văzută în desfășurare prezentă,fără precizări referitoare la începutul sau sfârșitul ei: „Dar eu umblu lângă ape cântătoare și cu fața-ngropată în palme - mă apăr eu nu! Amin.” (L. Blaga) Simultaneitatea dintre prezentul verbal și prezentul vorbirii este
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
regentul unui atribut. În construcții infinitivale relative intră în relație cu un „subiect interior” - complement semantic principal: Nu are (este) cine veni. Timpurile infinitivuluitc "Timpurile infinitivului" Infinitivul cunoaște două forme temporale: prezent și perfect, prin care se exprimă opoziția aspectuală imperfectiv/perfectiv: Nu-i pot ierta greșeala de a elogia un ticălos. Nu-i pot ierta greșeala de a fi elogiat un ticălos. Prezentul Este, de fapt, un „timp” sintactic, dependent, ca aspect imperfectiv, de relația contextuală în care se află
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
perfect, prin care se exprimă opoziția aspectuală imperfectiv/perfectiv: Nu-i pot ierta greșeala de a elogia un ticălos. Nu-i pot ierta greșeala de a fi elogiat un ticălos. Prezentul Este, de fapt, un „timp” sintactic, dependent, ca aspect imperfectiv, de relația contextuală în care se află înscris: „Spre a merge la Almaș pe drumul mare, ar fi trebuit să suim dealul Balaurului, ce se ridică dincolo de Dărmănești.” (C. Hogaș) „Acum când chiar nici Pintea nu se sfia a-i
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
octombrie; zile de toamnă, ceasuri întregi etc. 7. Valoarea expresivă a verbelor la indicativ imperfect constă în capacitatea de a sur prinde un proces durativ, în desfășurare. Încadrate în „rama“ unor serii de verbe la perfectul compus, verbele de aspect imperfectiv creează un plan de adâncime care pla sează momentele de evocare a procesului creator (mă reîntorceau, îmi redeșteptau nostalgii, simțeam, știam, scriam, cunoșteam etc.) întro durată indeterminată./ Valoarea stilistică este cea descriptiv evocativă, cu rol de accentuare a viziunii subiective
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
concepută în desfășurarea ei, ca fiind în mod concret săvîrșită, într-un moment prezent, trecut sau viitor (he is singing, he was singing). Deși în parte similară, această distincție din engleză este totuși diferită de tipul aspectual perfectiv (acțiune încheiată) - imperfectiv (acțiune în curs de desfășurare). Astfel, perfectul compus din română (și din celelalte limbi romanice) exprimă o acțiune trecută și terminată (am scris un articol), în vreme ce imperfectul exprimă o acțiune în curs de desfășurare, deci neterminată (ieri citeam scrisoarea de la
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
verbului în sistemul lexical, deoarece timpul implicat de un proces, inerent evenimentului pe care îl reprezintă construcția verbală, este adesea modificat de actanți și de circumstanțele frazei. De aceea, s-a creat posibilitatea inventarierii tipurilor de procese care substituie aspectului imperfectiv și perfectiv un continuum de patru grade: stări (a iubi), activități (a respira), realizări (a naște) și finalizări (a strănuta). Procesele din tipul stării se caracterizează prin absența limitelor inițiale și finale, precum și prin absența schimbării: ea are părul blond
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
situația în care se află cineva cînd presupune că se va întîmpla ceva (precum venirea cuiva, declanșarea unui proces etc.). De aceea, așteptarea poate fi considerată ca trăsătură a unui moment sau a unei succesiuni de momente dominate de aspectul imperfectiv al modalității reprezentate de "a vrea să se întîmple ceva". În pragmatica americană, așteptarea servește pentru a caracteriza, în anumite situații conversaționale, actantul comunicării. Esteticianul german H. R. Jauss a introdus în estetica receptării expresia orizont de așteptare, pornind de la
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
fi momentul vorbirii sau un moment marcat de o altă acțiune prezentă, trecută sau viitoare (he is singing, he was singing etc). În limbile slave, categoria aspectului realizează opoziția între formele perfective (care exprimă o acțiune încheiată, terminată) și formele imperfective (care exprimă o acțiune în curs de desfășurare). În aceste condiții, precizările aspectuale, necesare uneori în traducere pentru a reda adecvat conținutul textului original, se pot concretiza în limba scop, care nu are în sistemul gramatical propriu această categorie, prin
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]