170 matches
-
mai ales, nu se vede pe sine, amplificându-și dialectica autoamăgirii care-i oferă o falsă imagine proprie de cucernic infailibil. Situat în afara autenticei religiozități, acest personaj va confunda credința în zeul transcendenței cu încrederea deplină în zeul fabricat de impulsiunile și imperativele sale imanente, în idolul ce împrumută doar numele realei Divinități, fiind doar o utopică plăsmuire menită să justifice ipocrit negativitatea de substanță, vicierea profundă a lăuntricului sufletesc. La fel cum diferă strălucirea spirituală de cea solară, tot astfel
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
orfană spre un vid de rost, pășești pe lipsa oricărui sol și cazi mereu în tine precum un vârtej ce te absoarbe spre a te reînălța pe suprafețe de conștiință convulsivă. Această circularitate a pierderii și regăsirii de sine reprezintă impulsiunea, dar și mi-rajul supraviețuirii întru singurătate înțeleasă ca abandon deplin, ca lăsare fără de însoțirea altor oameni. Dar Hristos, în versiunea acceptării sale drept Divinitate ce înnobilează sfințind paradigma trupescului uman, nu poate fi lăsat fără de însoțirea umană pentru că nu poate
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
pierdem vremea în afara oricărei implicări întru acționare. Totuși, câte gânduri și trăiri ne poartă, adesea, atunci când aparent nu realizăm nimic și stăm efectiv într-o poziție de relaxare ce sfidează poate involuntar dinamica celor din jur? Și aceste idei, imagini, impulsiuni emoționale se nasc, se dezvoltă și își cunosc sfârșitul într-un iureș, într-un aflux al interiorității ce și-a întors secvențial chipul de la mersul și rosturile celorlalți camarazi de viață. Așadar, finalizarea, sfârșitul își dovedește prezența necesară și într-
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
imanent-materialistă, această cuprindere învăluie și neantizează lăsând în urmă doar o viditate indefinibilă ce este poate același nimic ce a precedat erupției izvorâtoare de univers. Într-o astfel de ipoteză, sfârșitul lumii reprezintă doar o închidere a unei breșe de impulsiuni gigantice ce a survenit contingent și se stinge contingent în mijlocul unui zero abisal. Poate o interpretare mult mai amplă a acestui eveniment, universal și radical, este oferită de viziunea divin-transcendentă, de perspectiva ce raportează finalul lumii la prezența zeului și
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
Lucrurile mi se supun asemeni unor cetățeni dintr-o cetate peste care eu guvernez suveran. Brusc, cineva bate la ușă și mă apelează sonor. Această bătaie și chemare perforează fonic materialul ușii și îmi forează adânc conștiința. Sunt inundat de impulsiunea unei rearanjări a ținutei, trebuie să trec de la poziția lejeră în care mă aflam la una protocolară, de eventuală primire, trebuie să mă corectez vizual, să arăt prezentabil și oficial în fața oaspetelui pentru a-l primi ca oaspete propriu-zis. Bătaia
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
se poate anticipa intensitatea, dimensiunea copleșitoare a acestei insule, brusc răsărite în mijlocul oceanului vieții. Intensitatea aceasta este cea care uimește și destabilizează, generând încordarea sufletului, ce se mărturisește sieși în formula vai! într-un exces de sinceritatea spasmodică. Prima mea impulsiune când ascult acest confesional vai! este să sar în ajutor, adică să mă ridic din așezământul meu întru echilibru și să intervin consolator, să reașez ce a fost smuls, sfârtecat, să apar din culisele vieții, asemeni unui salvator ivit din
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
trebuie să tindă și modelele care și le asumă intensiv, se arată a fi, la nivelul atotcunoașterii divine, idoli ce captează și închid conștiința umană în marasma unei false împliniri de sine. Acești idoli sunt catalizatorii spre care se îndreaptă impulsiunile negative și instinctuale ale omului decadent, polii ce stimulează obsesiv necesitatea unui mai mult cumulat prin sacrificarea compasiunii și a liniștii așezării în sine, prin jertfirea capabilității de ascultare și tolerare a celuilalt, indiferent de superioritatea sau inferioritatea sa definitorie
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
determinate din spațiu prin intermediul unei căi de acces rămâne același fenomen de joncțiune, de cuplare prin mijlocirea unei liniarități trasate între aceste puncte prefixate indiferent dacă ele sunt apropiate sau îndepărtate. Dar lungimea unui drum poate da măsură forței de impulsiune și a vitezei de mobilitate a călătorului. Astfel, o cale mult extinsă va epuiza, va întrerupe și chiar va stopa pe cel pornit la drum, insuficient motivat, revelându-se, precum în fața provocării unui obstacol superior, un nivel scăzut al dorinței
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
o percepere a unei astfel de căi drept una de mică întindere și ușor tranzitabilă. Dimpotrivă, o iubire lăuntrică mai diminuată va proiecta mărturisirea te iubesc, înțeleasă ca pisc ce arată dragostea respectivă în plenitudinea ei, cu o forță de impulsiune mai scăzută efectul generat fiind cel al unei deplăsări mai lente, într-un timp mai îndelungat, pe calea ce duce la sufletul apelat întru eros, deplasare ce induce perceperea acestei căi drept una mai întinsă și mai greu abordabilă decât
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
a legat adânc și pe viață, cu devotament și cu iubire. Tinerețea lui, ca și a lui Patrocles, a stat 93 sub semnul pasionalității și al violenței, după care amândoi și-au găsit, pentru toată viața, echilibrul în acte și impulsiuni. Cel mai tânăr ca frate, celălalt ca părinte al lui Ahile. Dintre ei, doar Foinix poate fi închipuit ca întorcându-se la casa lui de adopțiune, în Ftia, la Peleu, ca să moară amândoi târziu, grei de dureri și amintiri împărtășite
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
faptele de expresie ale limbajului, din perspectiva conținutului lor afectiv, adică expresia faptelor de limbaj asupra sensibilității. Pornind de la teoria saussureană, Ch. Bally asertează că expresivitatea s-ar identifica la nivelul limbii, dar recunoaște că mărcile afectivității (emoții, sentimente, voință, impulsiuni) caracterizează vorbirea tuturor (sau limba vorbită în conținutul său afectiv și subiectiv). În această perspectivă, stilistica trebuie să cerceteze faptele lingvistice dotate cu expresivitate, produse în uzul limbii și transferate apoi la nivelul limbii ca sistem, în două etape: 1
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
s-a legat adânc și pe viață, cu devotament și cu iubire. Tinerețea lui, ca și a lui Patrocles, a stat sub semnul pasionalității și al violenței, după care amândoi și-au găsit, pentru toată viața, echilibrul în acte și impulsiuni. Cel mai tânăr ca frate, celălalt ca părinte al lui Ahile. Dintre ei, doar Foinix poate fi închipuit ca întorcându-se la casa lui de adopțiune, în Ftia, la Peleu, ca să moară amândoi târziu, grei de dureri și amintiri împărtășite
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
piardă identitatea și frumusețea. Salvador Dalí imaginează o lume guvernată de o ordine misterioasă, de o simetrie ubicuă, pe care doar "metoda paranoico-critică" le-ar putea pune, cu adevărat, în lumină. Numai ea îi permite să surprindă cele mai ascunse impulsiuni ale ființei sale, cărora încearcă să le dea o expresie artistică cât mai convingătoare și mai emoționantă. Odată intrat în această lume nouă și necunoscută, privitorul se vede constrâns să se lase pradă propriilor gânduri subconștiente și este invitat să
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
de timp și spațiu, întreg și nedespărțit, mișcă cojile, le mână una-nspre alta, le părăsește, formează altele nouă... ca un Ahașver al formelor" (Archeus). G. Călinescu numește această facere/desfacere a "cochiliei" ființei ca o extincție "în sânul cosmic": o "impulsiune inconștientă de a se trage spre un embrion de întuneric, spre un loc originar, cavernos, în care orice ecou al vieții din afară să se stingă"10. Zidul "carapace" este dublat însă, în permanență, de "simbolurile ascensionale": castel, palat, cetate
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
acomodare se evidențiază în calitate de motivație. a) Tendința de explorare. „Explorarea este o activitate continuă, baza unei importante învățări, ea nu poate fi dovedită ca pulsiunile în teoria reducerii tensiunii. Acest fapt va conduce la concluzia că impulsia către activitate și impulsiunea estetică nu sunt într-adevăr impulsiuni, dar ele ar trebui să fie introduse într-o concepție cu totul diferită a motivației“ (Daugall, 1932). b) Competența. B. White (1959) a propus termenul de „competence“ pentru toate formele de comportament ale copilului
Motivaţia preadolescenţilor pentru învăţare: între expectanţă şi performanţă şcolară by Adet Nicoleta () [Corola-publishinghouse/Science/1730_a_92280]
-
Tendința de explorare. „Explorarea este o activitate continuă, baza unei importante învățări, ea nu poate fi dovedită ca pulsiunile în teoria reducerii tensiunii. Acest fapt va conduce la concluzia că impulsia către activitate și impulsiunea estetică nu sunt într-adevăr impulsiuni, dar ele ar trebui să fie introduse într-o concepție cu totul diferită a motivației“ (Daugall, 1932). b) Competența. B. White (1959) a propus termenul de „competence“ pentru toate formele de comportament ale copilului ce se produc atunci când nu
Motivaţia preadolescenţilor pentru învăţare: între expectanţă şi performanţă şcolară by Adet Nicoleta () [Corola-publishinghouse/Science/1730_a_92280]
-
migrațiune, în locul ei apărând fie o formă unică în -ie (abscizie, admisie, depresie "deprimare", detenție), fie forme variante, dintre care pe pentru loc al preferințelor apare -(ț)ie (dicție, difuzie, migrație). (ii) În raport cu situația de variație liberă din DOOM1 (impulsie/impulsiune, transmisiune/transmisie), DOOM2 păstrează fie numai forma în -(ț)ie (expulzie, impulsie), fie inversează ordinea de preferințe (transmisie/transmisiune). (iii) În măsura în care DOOM2 introduce noi substantive din aceeași clasă, acestea apar cu terminația -(ț)ie: *concatenație, *conotație, *contracepție, *edentație, *intubație, *levitație
[Corola-publishinghouse/Science/85017_a_85803]
-
soartă a izbucnit în mijlocul său? Un posibil răspuns ar putea fi aici: integrarea în uniformitatea relaționărilor umane de zi cu zi, adaptarea individualului la conexiunile dinamice ale cetății, la sensul și prezentul apăsat al acesteia. Așadar, fragilitatea ludică a copilăriei, impulsiunea trepidantă specifică adolescenței, fermitatea echilibrantă a maturității și așezarea sinelui în propria stingere odată cu apusul spre enigma morții, toate aceste stări corespondente secvențelor evolutive ale vieții sunt preluate și supuse în sistematica ordonărilor sociale. Copilăriei și adolescenței li se oferă
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
pregătirea timpurie pentru sărbătoarea ce urmează furtunii. Este ca și cum extensia vegetală punctată de viețuitoare ar cunoaște ritmicitatea cosmică ce impune retragerea graduală a zguduirilor din apă și vârtej urmată de reîntoarcerea îmbălsămărilor solare. Și conștiința umană pătrunsă de rezonanța cu impulsiunea artisticului se așează în rarele momente extatice, sub spectrul așteptării calme a unei intense furtuni. Desigur, este vorba despre o furtună de ordin spiritual. Sufletul dăruit răscolirilor artistice se manifestă într-un astfel de context special asemeni unei forme modelante
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
înnoirea creatoare atunci ea i se răsfiră tensionat. Decriptând această formulare simbolică, mesagerul proiectat premergător reprezintă inspirația ce atinge ușor complexul mental și afectiv al omului din cotidian cu predispoziții artistice. Dacă el preia și își asumă inspirația urmându-i impulsiunea atunci furtuna actului de creație îl va încerca copleșitor. Dacă, dimpotrivă, el neglijează culuarul metafizic deschis prin starea de inspirație, dacă nu pășește sedus pe el și se întoarce pierzător spre banalul social, atunci se dovedește o formă care, deși
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
el neglijează culuarul metafizic deschis prin starea de inspirație, dacă nu pășește sedus pe el și se întoarce pierzător spre banalul social, atunci se dovedește o formă care, deși predispusă secvențial creației artistice, se închide acesteia suprimându-și afinitatea și impulsiunile superioare. Aici zbuciumul creator nu este prezent, forma refuză conținutul de spirit, precum un templu își refuză zeii. Creația artistică se dovedește, așadar, rodul intersectării excepționale dintre un prea-plin ce se dăruiește și un receptacol care acceptă doritor înalta oferire
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
artistului, imperative pe care el nu le poate evita. Formalul în care trebuie să-și prezinte mesajul arta nu diminuează sensul și intensitatea acestuia. El este camaradul de calcul și măsură al creatorului artist, factor ce consonează și evaluează odată cu impulsiunea zidirii sale. Adeseori, însă, observăm suprapunerea unor elemente ulterioare actului creator peste roadele pârguite ale ostenelii artistice. Astfel, unele dintre aceste roade denumite obiecte de artă dobândesc un preț al vânzării și cumpărării lor, sunt estimate și evaluate, comparate critic
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
spiritul este, în acest context, exclusă clipele prăbușirii sufletești nefiind tolerate drept alternative ce trebuie să urmeze momentelor înălțării. Dimpotrivă, se intenționează reducerea fundamentală și excluderea finală a sincopelor de umbră spirituală, a insulelor de rătăcire și slăbiciune dionysiacă. Menajarea impulsiunilor corporale este postulată pentru trăirea mistică drept precedentul ce oferă elanul exceselor viitoare ale trupului care îi sunt astfel deschise perspectivele unei extensii dominatoare asupra sufletului. Lumina profunzimilor de energie și sublim care își revarsă străfulgerarea în amplitudinea revelației susține
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
-l vizează, eul demonizat în versiunea mistică și animalizat, în cea atee, încearcă să-și confirme superioritatea conferindu-i valoare de adevăr indubitabil. Privindu-se în oglindă el își perindă vederea prin câmpiile unui peisaj al înfrângerii celorlalți, al neutralizării impulsiunilor de personalitate ale acestora. În tensiunea întâlnirii cu semenii, răutatea eului negativ ia în derâdere, zâmbește larg și necruțător asemeni unei prăpăstii ce-și deschide abisul spre a răpi distrucției spectrul altor prezențe umane. În această dialectică trepidantă, spiritul celui
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
privindu-se în oglinda conștiinței întâlnește doar ceea ce orgoliul fermentând în adâncuri îi dictează să observe. Acest eu este sclavul energiilor negative cumulate în profunzimea sinelui dar primește imaginea unei structuri proprii libere întru răutate. Acest eu este subjugat în impulsiunea unui complex de inferioritate existențială, de neputință și frustrare, de închistare și schimonosire metafizică dar se vede drept purtător al unei vibrații necruțătoare, al unei superiorități nocturne prin forța de eclipsare a binelui din ceilalți. O astfel de falsă imagine
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]