148 matches
-
auteniticitate-inautenticitate poate fi rescrisă din perspectiva abordării transdisiciplinare ca ,,univers multidimensional"-,,univers unidimensional". În contextul în care gândim lumea în care trăim unidimensional, nu ne rămâne decât să constatăm ceea ce tot Matei Călinescu numea în studiul citat ,,inautenticul neevident" și ,,inautenticul evident" al acesteia. Naratorul personaj al primului roman trăiește drama captivității în tr-o lume inautentică. Teatrul, bâlciul, panopticumul, cinematograful sunt lumi ale inautenticului evident, în concordanță, de altfel, cu lumea banală în care trăiește personajul, a inautenticului neevident. Metaforele cele
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
în care gândim lumea în care trăim unidimensional, nu ne rămâne decât să constatăm ceea ce tot Matei Călinescu numea în studiul citat ,,inautenticul neevident" și ,,inautenticul evident" al acesteia. Naratorul personaj al primului roman trăiește drama captivității în tr-o lume inautentică. Teatrul, bâlciul, panopticumul, cinematograful sunt lumi ale inautenticului evident, în concordanță, de altfel, cu lumea banală în care trăiește personajul, a inautenticului neevident. Metaforele cele mai reușite prin care naratorul-personaj descrie acest univers inautentic sunt ilustrata poștală și ,,tabloul de
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
nu ne rămâne decât să constatăm ceea ce tot Matei Călinescu numea în studiul citat ,,inautenticul neevident" și ,,inautenticul evident" al acesteia. Naratorul personaj al primului roman trăiește drama captivității în tr-o lume inautentică. Teatrul, bâlciul, panopticumul, cinematograful sunt lumi ale inautenticului evident, în concordanță, de altfel, cu lumea banală în care trăiește personajul, a inautenticului neevident. Metaforele cele mai reușite prin care naratorul-personaj descrie acest univers inautentic sunt ilustrata poștală și ,,tabloul de pictor pornit de la schițe informe"135. Matei Călinescu
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
inautenticul neevident" și ,,inautenticul evident" al acesteia. Naratorul personaj al primului roman trăiește drama captivității în tr-o lume inautentică. Teatrul, bâlciul, panopticumul, cinematograful sunt lumi ale inautenticului evident, în concordanță, de altfel, cu lumea banală în care trăiește personajul, a inautenticului neevident. Metaforele cele mai reușite prin care naratorul-personaj descrie acest univers inautentic sunt ilustrata poștală și ,,tabloul de pictor pornit de la schițe informe"135. Matei Călinescu identifica în această atracție către lumea bâlciului a naratorului-personaj o ,,nostalgie a autenticității". Abordând
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
trăiește drama captivității în tr-o lume inautentică. Teatrul, bâlciul, panopticumul, cinematograful sunt lumi ale inautenticului evident, în concordanță, de altfel, cu lumea banală în care trăiește personajul, a inautenticului neevident. Metaforele cele mai reușite prin care naratorul-personaj descrie acest univers inautentic sunt ilustrata poștală și ,,tabloul de pictor pornit de la schițe informe"135. Matei Călinescu identifica în această atracție către lumea bâlciului a naratorului-personaj o ,,nostalgie a autenticității". Abordând transdisciplinar textul lui Blecher observăm că toate aceste locuri reprezintă căi prin
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
în calcul posibilitatea lor de ,,a nu mai fi", după ce au conștientizat posibilitatea altora ,,de a nu mai fi". O astfel de moarte are rolul de a scoate personajul din ceea ce Heidegger numea ,,starea de a fi căzut", o stare inautentică, acea stare zilnică care blochează accesul sinelui către sine. După moartea lui Quitonce, Emanuel va experimenta stări angoasante, ființa sa ,,se va deschide sieși ca grijă"275. De altfel, dintre toate personajele romanului, Emanuel și Ernest sunt cei care constată
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
sa ,,de a nu mai fi". Heidegger concepe ființa ca ,,grijă". Din această perspectivă, angoasa este definită ca o ,,grijă permanentă a ființei de a nu mai fi". Este posibilitatea prin care individul poate ieși din ,,cădere", din acea stare inautentică care împiedică confruntarea sinelui cu sine. Personajele lui Blecher învață ,,să prelucreze moarea în registrul vieții"279, ajung să se confrunte cu propriul lor sfârșit ca posibilitate. Ipostaza cu care se identifică atât Emanuel, cât și personajele din Întâmplări în
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
25 aprilie 2010 din Dateline al NBC. Chiar și atunci cînd Charles Sheridan și Richard King (1972) au formulat ipoteza că subiecții lui Milgram ar putea să suspecteze că victima este un actor, ceea ce îi îndemna să califice scenariul ca inautentic. De aceea, psihologii au decis să repete experimentul cu o "victimă" reală: o păpușă care reproducea foarte fidel înfățișarea și comportamentul unui om, căreia i se aplicau șocuri electrice reale. Și în această condiție, 20 din cei 26 de participanți
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
descoperim pe Dumnezeu) sau spre Dumnezeu, spre divin, în tot mai profundul lui (unde s-ar putea să ne descoperim pe noi înșine). Umanismul se revarsă din iubire. Iubirea alimentează și întreține umanismul. Trăim printre lucruri autentice, veritabile și lucruri inautentice, surogat. Trăim printre originale și imitații. Trăim printre oameni adevărați și oameni falși, printre oameni care-și urmează sufletul și cugetul - creându-și destinul pe măsura lor - și oameni care trag doar cu ochiul (spre ceilalți...) pentru a (le) lua
[Corola-publishinghouse/Science/84934_a_85719]
-
miliardarilor de carton să se plieze după cum a bătut vântul. Astfel, un director de întreprindere de stat și-a putut permite să "relativizeze" condiția sa în așa măsură, încât să se poată considera proprietarul respectivei unități economice. Așadar, o postmodernitate inautentică, mizerabilă, stupidă și criminală, cum o caracterizează autorul, având aspectul unui cocktail otrăvitor, în vreme ce intelighenția autohtonă se mândrește cu un postmodernism naiv, utopic, ludic etc. Desigur, lucrurile se prezintă cam așa în "postmodernismul" dâmbovițean, adică ceva mai rău decât în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
prin replierile "relativiste", într-o postmodernitate malignă, în care politicienii, miliardarii, industriașii au jucat mascarada relativismului (un director de întreprindere, de exemplu, putea concede că este și proprietarul acelei unități de stat!), în vreme ce intelighenția se consideră naiv postmodernistă, un postmodernism inautentic, mizerabil, stupid, creând "un coktail otrăvitor", care ne-a dat lovitura de grație. Lucian Sârbu nu susține altceva decât Paul Goma privitor la conformismul naiv sau interesat al postmoderniștilor români. Ce-i drept, și pe alte meleaguri teoreticienii vorbesc de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
este fără esență, urmează o continuă contestare a existenței sale. Aceasta este sursa angoasei care însoțește transcenderea dinspre aparență spre ființă a fiindului care suntem noi. în fine, în al cincilea rând, omul este angajat în transcenderea de la o existență inautentică la o existență autentică. Astăzi, cel mai adesea, omul se află în rătăcire, decăzut de la fondul său, străin de Ființă. în plus, el este încurcat în multiplicitatea fiindului, nu mai este atent la Ființă, o 114 uită și, în final
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
mai puțin decât nimicul - interesează gândirea heideggeriană, cât relația dintre cei doi. Relație care ar fi greșit să o gândim în termenii axiologici, ai valorii, sau ai umanismului tradițional și despre care nu putem spune decât că este autentică sau inautentică. Astfel interpretată, filosofia heideggeriană se înscrie în tematizarea filosofică a comunicării, caracteristică epocii noastre. Desigur, așa cum spuneam mai sus, această comunicare este gândită hermeneutic, nu semiologic. Relația dintre om și Ființă este un joc al interpretării, o hermeneutică existențială, și
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
simpatetică. Scopul metodei este de a obține întărirea eu-lui și apropierea sa de idealul personal prefigurat. Analiza existențială (Daseinsanalyse) și psihoterapia Analiza existențială pune în evidență, la anumiți subiecți, coexistența a două “lumi” diferite sau a două “existente”: autentică și inautentică) și tocmai conflictul, tensiunea dintre aceste două “lumi” furnizează cheia care permite înțelegerile stărilor de conștiință ale subiectului. Subliniem că perspectiva existențialistă est antropologică și axiologică (omul este văzut ca homo spiritualis, creator de valori și cu aspirație către valori
PSIHOLOGIA MEDICALĂ: COORDONATE APLICATIVE by Viorel ARMAŞU, Iuliana ZAVADOVSCHI () [Corola-publishinghouse/Science/100959_a_102251]
-
de timp de 20 de ani. Cu toate acestea, analiza suplimentară a motivației inițiale ar putea arăta că altruismul provenea dintr-o interiorizare a unei valori morale, în timp ce motivația ulterioară (după 20 de ani) ar putea să fie pur extrinsecă (inautentică), cercetătorul putând să descopere că persoana în cauză este acum administrator al unei societăți caritabile. Evident, pe o astfel de poziție, rolurile sociale așteptate de la persoană sunt destul de clare. Dacă ar trece de la nivelul declarativ (așa cum se întâmplă în self-report
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
trebuie să vedem „criza valorilor morale” care erodează sufletește o societate, Îi tulbură sau chiar Îi anulează starea de echilibru interior, prăbușind-o, În final, În anomie, În anarhie. În cazul totalitarismului asistăm la impunerea forțată a unui model arhetipal, inautentic, represiv. În democrație, orice arhetip este eliminat. Nici unul dintre cele două sisteme nu are „repere” psihologice sau morale autentice. Totul este redus, din punct de vedere formal, la diferite „scenarii politice”, care Își au originea În miturile despre care menționam
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
de acceptare și acord reciproc. Dezacordul dintre persoană și lume va duce, dincolo de aspectele sale formal-externe de dezadaptare/inadaptare, la un conflict intern. Persoana va descoperi că relația sa cu lumea este lașă, neconcordantă, expresie a incertitudinii și prin aceasta inautentică. Ea va sfârși prin a aliena persoana, izolând-o și Înstrăinând-o de lume și, În final, și de ea Însăși. Persoana va sfârși prin a pierde sensul propriei sale vieți. În cazul acesta, conflictul va fi atât exterior, În
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
psihologic, ci și unul valoric, pe care eu Îl resimt și Îl conștientizez ca atare, și care mă face să sufăr. Originea conflictului, În cazul nevrozei, este exterioară, În lume, o lume schimbată, alienată, care-mi impune limitele sale, inacceptabile inautentice, negative, care contravin flagrant cu adevărul și cu valorile morale acceptate de către mine. Din acest motiv, În cazul nevrozei, persoana se simte frustrată. Ea trăiește criza morală a izolării și constrângerii Într-o lume În care se simte Înstrăinată, exclusă
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
poate avea drept cauză și relativ târzia definire a subiectivității sale creatoare. Traiectoria devenirii scrisului lui T. reține câteva momente distincte: aparent „tradiționalist” în prozele scurte din perioada de început, va evolua spre un modernism extrem - considerat de unii critici „inautentic”, cultivat în chip programatic, pentru sincronizare cu tendințele de ultimă oră -, când experimentează tehnicile Noului Roman, pentru a elibera apoi, dintr-o dată, propria lume interioară, într-un amplu ciclu romanesc, care include volumele Țara îndepărtată (1974), Pasărea și umbra (1977
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290200_a_291529]
-
-l piardă și în numele căruia va renunța la legăturile mirene este amintirea paradisiacă. La origini (în copilărie), omul era întreg, iar dragostea mamă - fiu, parte în divin. După moartea Sabinei, având de ales între lumea celor efemere (traiul lui, aici, e inautentic, de strigoi) și țărmul unde „nimic nu cade”, primește călugăria ca pe o încorporare în universul permanențelor și iubirii. Sabina îi va zâmbi, suprafiresc, din icoana Maicii Domnului. Lina, roman prolix, lăsând să precumpănească cronica existențelor umile, cu întâmplări mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
devenire. În această devenire, pentru fiecare contează ceea ce experimentează el Însuși, ceea ce trăiește el În mod unic : bucurii sau tristeți, realizări sau frustrații, Împliniri sau eșecuri, sănătate sau suferință .Cu toate acestea, majoritatea oamenilor acționează și trăiesc Într-un context inautentic, al unei gândiri convenționale, standardizate, ,,Învățate” și preluate prin presiunea grupului de apartenență, care pe lângă vocația socializatoare Își exercită și una alienantă mistificatoare. Standarde și opreliști socio-culturale, educaționale sau simpli inducții imitative contribuie Împreună la obscurizarea realității subiective și chiar
BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by Cioata Daniela, Cartas Nicoleta, P. Boisteanu () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1480]
-
printr-un fel de sinteză personală. Când nu se limitează la înfățișarea idilică a îmbelșugatei vieți a țăranilor (În pacea înserării, La polog etc.), prozele sale acuză injustiția și se pătrund de un mesianism artificial, uneori strecurat în versuri populare inautentice (Dreptate, La focuri, Mateiu Hurezan ș.a.) Primului volum de povestiri îi succedă multe altele, izvorâte din aceeași matrice: Icoane din popor (1911), La cruci (1911), Din umbra satelor (1913), Zile senine (1913) și Însăilări (1914; Premiul Academiei Române), Gura iadului (1915
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287917_a_289246]
-
implică însă, în același timp, depășirea privirii (Beschaulichkeit) contemplative a istorismului. Istoria este dialectică, iar aceasta înseamnă că opera de artă „integrează“ într-o manieră tensionată atât pre istoria, cât și post-istoria sa. Privirea contemplativă asupra operei de artă este inautentică, întrucât în operă trecutul își cheamă interlocutorul prezent. Istoria ia naștere în cursul unei experiențe care „construiește“ un timp „plin“, o formă vie: „der historische Materialismus [darstellt] eine jeweilige Erfahrung mit ihr [der Vergangenheit], die einzig dasteht. Der Entsatz des
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
de puține bunătăți. Sărbătorirea plenară, autentică se face printr-o anumită repliere smerită a sufletului asupra sa, prin adoptarea unei conduite sobre, de o cumințenie care ne Înalță. Din păcate, mediul În care trăim induce de multe ori o trăire inautentică a sărbătorilor. Perioada respectivă se transformă Într-un interval În care devenim ținte predilecte ale marketingului modern, inoculându-ni-se metodic nevoi care nici prin gând nu ne treceau. Armate de specialiști În publicitate supraveghează și exploatează momentul: contextualizează reclamele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
se vor armoniza În sufletul nostru, după cum totul se armonizează În Cosmos În jurul unei axe ideale” (). În roman indivizii au păreri moderne, sunt la curent cu progresele din științele umanistice, dar În psihologia lor au rămas sentimentali, incoerenți și, deci, inautentici. Romanul trebuie să noteze „această autenticitate a inauntenticității” (). După M. Eliade: Autenticitatea tinde să exprime concretul: este deci, o tehnică a realului, o reacție Împotriva schemelor abstracte, Împotriva automatismelor psihologice. Autenticitatea este un moment În mare mișcare către concret, care
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]