368,017 matches
-
viața unei creațiuni fargile, transparentă pînă la disoluție, dar de o incomensurabilă vitalitate lăuntrică. Mariajul acestei viziuni energice, solare și antropocentriste, cu mijloacele grafice și picturale de o extremă delicatețe, cu lirismul profund al unei poezii sceptice, descrie, în ultimă instanță, o fizionomie artistică plină de paradoxuri și perfect solidară cu spiritul acestui veac, el însuși paradoxal. Albumul o dovedește fără echivoc și omagiază în același timp, dincolo de orice ostentație, un mare artist.
Cărți despre artă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14909_a_16234]
-
Rodica Zafiu Într-o istorie a poeziei care ar lua în considerare instituțiile și procesele socio-culturale (modalități de publicare, cenzură, instanțe validatoare, receptare, stabilire a canonului școlar, ierarhii paralele, interferențe extraliterare) și-ar putea găsi locul, în capitolul despre actualitatea imediată, un fenomen care dă o formă nouă unui conținut mai vechi: cenaclurile din Internet. în cele ce urmează încerc să
Comentarii de poezie by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14928_a_16253]
-
ale autorilor așezate modest după: "de I. Cantacuzino și B. T. Rîpeanu". Fiindcă antetul era ocupat de tutela instituțional-editorială dublă: Institutul de Istoria Artei și Arhiva Națională de Filme - la volumul I, 1, la volumul I, 2 adăugîndu-se supraetajările fiecărei instanțe: Academia de Științe Sociale și Politice a Republicii Socialiste România, respectiv Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă. Vocația criticii literare și calificarea filmologică occidentală din interbelic ale lui Ion I. Cantacuzino, prodigios adaptate noului palier, erau însă adevăratul vector
Enciclopedie... și încă ceva by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/14937_a_16262]
-
în legătură cu care s-au spus multe, urmăresc pe de o parte modul subtil de relaționare a lor cu lumea căreia îi aparțin, iar pe de altă parte temele lor comune legate de identitate, ruptură, istorie, memorie, (anti)politică, în ultimă instanță - de dispariția unei civilizații și afirmarea unor națiuni. Capitolul rezervat scriitorilor ardeleni - Slavici, Blaga, Rebreanu, Cioran, Petre Stoica - îi pune în discuție ca parte (ruptă) din imperiul agonizînd, nepregătiți încă să recunoască noul centru, capitala Regatului unit. România pare să
Scurt popas în lumea de lîngă noi by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/15314_a_16639]
-
Există însă, să recunoaștem, și un motiv care dă dreptate, pînă la un punct armaghedonizanților: anonima a ajuns mai semnificativă și mai productivă, de la un anumit nivel în sus, decît acuzația formulată sub semnătură. Anonima a devenit un fel de instanță în România în chestiuni grave despre care dacă vorbești sau scrii sub semnătură nu te mai ia nimeni în serios. Chiar dacă înțeleg și această logică, a minimei rezistențe, că nimeni nu și-ar putea asuma mai eficient vreunul dintre rapoartele
Armaghedonisirea by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15359_a_16684]
-
mai univoce, nici conceptele ei mai inițiatice nu excelează adesea prin transparență. însă ceea ce provoacă într-un mod chiar mai direct competențele autohtone rămâne echivalarea terminologiei. Situația emblematică se dovedește în acest caz transpunerea din limba germană a celor trei instanțe fundate de Freud potrivit cu cea de-a doua teorie a sa privind structura aparatului psihic: sine, eu și supraeu. Pentru prima traducere a lui Freud în limba engleză, James Strachey alesese, nu fără controverse, o soluție care până la urmă a
Opțiuni terminologice by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/15342_a_16667]
-
selecționat și a intrat și în palmares, în dreptul premiului pentru scenariu). Americanilor trebuie să le fi spus mult acest film șocant și simplu, concentrat în cele "trei unități" clasice, în tranșeele unui război absurd (cum e orice război, în ultimă instanță), unde Omul, practic, nu mai înseamnă nimic, decît o grămadă de carne vie peste o mină care poate exploda în orice clipă... Pe scena Oscarurilor, regizorul bosniac debutant, Danis Tanovic a reprezentat "Bosnia și Herțegovina"; de fapt, filmul e o
Fenomenul "Amélie" și fenomene colaterale by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15379_a_16704]
-
ordinul de a-l aresta pe stradă pe cel presupus a se afla la originea afacerii "Armageddon II" - a fost, la doar câteva săptămâni după eveniment, "împins" pe lista viitorilor membri ai Curții Supreme? Și pentru că veni vorba de această instanță, mă înspăimântă să descopăr acolo prea mulți soți - de ambe sexe - ale unor personaje politice cocoțate în fruntea țării. Ce fel de justiție oarbă o fi asta, în care soții se înțeleg din priviri, la bucătărie, asupra verdictelor ce trebuie
Servește: Vadim. La preluare: Csurka by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15385_a_16710]
-
Sîntem în Ceylon. O baie de culoare se revarsă pe costumele acestui personaj, Corul: roșu, galben, verde, albastru, în desene stilizate, recognoscibile în intenție pentru zona de sud a Asiei. O anumită solemnitate capătă acest protagonist, punctînd clar atributele unei instanțe, la urma urmelor, destul de împietrită în verdicte și prejudecăți. Ca și ultima montare de la Teatrul Național din Cluj, L'oubli, și aici ridicarea cortinei are un impact considerabil. Acolo, noi, spectatorii așezați pe scenă, pe gradene, tot ca într-un
Fluturi de Ceylon by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15430_a_16755]
-
scrierile sale, capitolul alungării germanilor din ținuturile de răsărit. Nuvela în pas de rac anulează acum aceste omisiuni și se plasează, prin codul ei literar, în dezbaterile pe marginea istoriei, în cîmpul vast al memoriei colective și - nu în ultimă instanță - în sfera delicată a intransigențelor morale. în noaptea de 30 ianuarie 1945, cînd nava "Wilhelm Gustloff" părăsește portul Gdansk, la bordul ei se află și un mai vechi personaj al scrierilor lui Günter Grass - Tulla Pokriefke, purtînd în pîntec o
Günter Grass și "Titanicul german" by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15506_a_16831]
-
servituții sale", cum declara același Breton, miza o formează adevărul paradoxal, enigmatic, pe care ni-l poate livra poezia. "De multe ori, observă Simona Popescu, adevărul e paradoxal și poetic - adică deconcertant, sfidător sau aberant, așa cum apare el, în primă instanță, în planul cuvintelor. Acest adevăr devine vizibil la un moment dat și în planul faptelor, se "legitimează" și în planul realității. Importantă este "dragostea pentru neverosimil" a poeziei care face să înainteze lucrurile. Interpretarea, în varianta Breton, a cunoscutei fabule
Salvarea unei specii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15473_a_16798]
-
de respirație e o practică a spiritului. Același pontif al suprarealismului a relevat și ambiția gnoseologică a acestuia: "suprarealismul nu a încetat să acorde credit automatismului, nu numai ca metodă de expresie pe plan literar și artistic, ci și ca instanță primordială în vederea unei revizuiri generale a modurilor de cunoaștere". Act de cunoaștere este scriitura în cauză și pentru Antonin Artaud: "Acolo unde alții propun opere, îi scria el lui Révérdy, pretind altceva decît să-mi dau la iveală spiritul". Concentrată
Salvarea unei specii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15473_a_16798]
-
am început să-l cumpăr personal de la chioșc pentru editorialele sale - adesea repere ale civismului talentat, dar și pentru articolele despre politichiile subculturale, în afara celor filmice, vizate sibilinic sau prezentate ca virtuți). Dar să ne întoarcem la cinematografele noastre. Două instanțe private - Societatea de distribuție Independența Film și Agenția de publicitate Champions - au repetat operația anuală prin care se substituie benefic asociației de profil inactive extrafripturistic. Ele au întreprins un sondaj în rîndurile "criticilor și jurnaliștilor de cinema", publicînd un "Top
Suferințele mafiei by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/15525_a_16850]
-
naturii și aceea a visului sînt abandonate spre a lăsa loc unei priviri lucide în contextul social și în istoria nemijlocită, observațiile, viziunea și stilistica se schimbă radical. Privirea își pierde inocența și vocația ei fondatoare și se transformă în instanță, în act oțios și în fapt punitiv. Sincretismul om-animal, coabitarea regnurilor și încărcătura emotivă a formelor sunt înlocuite cu rigorile geometriei și cu determinisme tehnice și mecanice. Omul spectral, cu ale sale conture vagi și translucide, se preschimbă acum în
Oglinda lui Victor Brauner by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15505_a_16830]
-
că a sfîrșit într-o zi delapidat. Dar știrea nu e perfect sigură poate că a născocit-o chiar el, o stratagemă de a scăpa de indezirabili. Iluzia optică pe care o speculează autorul este cea a extincției. În ultimă instanță, Povestea Marelui Brigand e un roman polițist, în care se narează uciderea unui om. Dar cartea nu respectă regulile genului. În miezul subiectului se găsește o anchetă, a fost comisă o crimă, inspectorii scotocesc după urmele asasinului. Relatarea nu e
Șalul, pălăria de paie, pasărea cu penaj colorat by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/15520_a_16845]
-
le urmăreau suprarealiștii. Fiind o modalitate de emancipare de sub tutela convențiilor de tot felul, imaginarul suprarealist intervine în real, este, după cum spunea Breton, "ceea ce tinde să devină real". Aparent deconectat de realități prin extravaganță, suspendat prin absurd, suprarealismul e o instanță de sancționare a imposturii ("Civilizația contemporană este prea complexă și prea contradictorie pentru ca să o putem lăsa în seama unor impostori sau incompetenți"), o instanță care nu șovăie a recurge, în fața structurilor oneroase, la negația vehementă, la soluția explozivă. Raportîndu-se la
Absurdul ca instrument by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15535_a_16860]
-
tinde să devină real". Aparent deconectat de realități prin extravaganță, suspendat prin absurd, suprarealismul e o instanță de sancționare a imposturii ("Civilizația contemporană este prea complexă și prea contradictorie pentru ca să o putem lăsa în seama unor impostori sau incompetenți"), o instanță care nu șovăie a recurge, în fața structurilor oneroase, la negația vehementă, la soluția explozivă. Raportîndu-se la suprarealiști, Walter Benjamin înscria următoarea relevantă apreciere: "înaintea acestor clarvăzători și a acestor cititori de semne, nimeni n-a priceput în ce fel mizeria
Absurdul ca instrument by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15535_a_16860]
-
contondent" decît alții. Nu acceptă că tu, critic literar, poți să ai viața ta, poți să ai timpul tău, opțiunile tale, că ai și tu nevoie de un interval în care să frămînți idei, să pritocești o carte. Toată lumea consideră instanța critică la noi ca un fel de serviciu public, ca făcînd parte din sfera serviciilor. Criticul este precum întreprinderea Nufărul, care spală rufe; tu nu ai decît să deschizi un capac, să arunci o rufă, respectiv o carte înăuntru, și
DAN C. MIHĂILESCU "Toată viața am avut obsesia non-alinierii" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15500_a_16825]
-
să arunci o rufă, respectiv o carte înăuntru, și el, criticul malaxează, spală de mai multe ori, aruncă afară rufele curate sau murdare, se mai defectează poate, dar, una peste alta, el n-are personalitate, n-are viață, este o instanță, un tribunal, orice, numai o persoană vie nu. Probabil asta este și vina noastră sau a lor, a criticilor care, de 40-50 de ani, așa i-au învățat pe autori. Eu, unul, am ajuns la recenzii și la critica de
DAN C. MIHĂILESCU "Toată viața am avut obsesia non-alinierii" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15500_a_16825]
-
pretutindeni ne ademenește, lasciv și obraznic, nepermițându-ne nici un răgaz, într-un carusel al ofertei ce debordează copios cererea. Mai mult, asistăm la un soi de incontinență a propunerilor, ce ne aruncă într-un spațiu imponderabil, anarhic și, în ultimă instanță, inert. La o atare hemoragie de nuanță endemică, perplexitatea noastră atinge cote maxime, dificil de surmontat. Radioul, televiziunea, strada, orașul, lumea întreagă cântă și descântă cu o uimitoare hărnicie. O râvnă care de multe ori însă nu și încântă. De
Ce ascultăm by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14414_a_15739]
-
amurgului, ne este evocată figura aureolată mitic a unei frumuseți iudaice, înscrisă firesc în panteonul prezențelor feminine memorabile pe care le-a dat poporul biblic: "Salomeea dansează, Dalila dezmiardă, Esthera se roagă - Sephora cîntă". Uzînd de un artificiu procedural inspirat, instanța auctorială transferă unui personaj relativ autonom competența narativă; este potențată astfel, printr-o detașare strategică a perspectivei, imaginea încărcată de mister a eroinei centrale. În concordanță cu privilegiatul moment crepuscular, Sephora se proiectează pe un ecran imaginar, într-un clar-obscur
Sephora, Bianca și Sofia by Gabriel Onțeluș () [Corola-journal/Journalistic/14429_a_15754]
-
căruia Scufița va descoperi [...] Aleph-ul, acel punct din care se vede tot universul..." Tentante, pasionante și foarte la îndemînă, jocurile hipertextuale nu reușesc totuși să suplinească - după cum ne demonstrează Eco - o funcție esențială a literaturii, care ne învață, în ultimă instanță să acceptăm fucționarea implacabilă a mecanismelor destinului. Lecția severă a istoriilor "nemodificabile" este aceea că, împotriva dorințelor noastre, destinul nu poate fi schimbat. Cu alte cuvinte, dacă narațiunile hipertextuale ne dezvoltă creativitatea și ne învață să mînuim cu dezinvoltură anumite
Umberto Eco și literatura by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/14449_a_15774]
-
simplu o "unealtă socială" pe care s-o folosești, pragmatic, în comunicare: limba ține de alcătuirea noastră ontologică ultimă. Prin limbă ne putem da formă și pune în ordine, și doar prin limbă ni se întâmplă că putem, în ultimă instanță, să ne descoperim - că să nu zic, pur și simplu "inventăm" - pe noi înșine. Iar Nietzsche a înțeles acest lucru destul de timpuriu și l-a prețuit atât de tare că a sfârșit prin a face din el una din trăsăturile
...doi diavoli s-au întâlnit și ședeau de vorbă by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14447_a_15772]
-
îndrepta împotriva ei." (p. 236) Această chestiune ține, fără îndoială, de moștenirea schopenhaueriană, dar felul în care ea a fost reformulată de Nietzsche, patosul și intensitatea pe care el le-a investit într-însa, o fac aproape de nerecunoscut. în ultimă instanță, tot ceea ce a făcut Nietzsche în toate scrierile lui n-a fost decât o luptă aprigă cu această întrebare copleșitoare: "Poate voința de adevăr să aspire a deveni stăpânul vieții, și nu sclavul ei, chiar dacă rezultatul este distrugerea vieții?" Iar
...doi diavoli s-au întâlnit și ședeau de vorbă by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14447_a_15772]
-
invocă aici, printr-o asociere solidară, dar principial inexactă, tocmai defectele pe care prea puțin le-ar putea constata la sine însuși, dar pe care le va demonta de-a lungul întregii cărți, printr-o relativizare neobosită, ferită, în ultimă instanță, chiar și de propriile excese de zel: "La antipodul absolutismelor imobile, adeseori opuse între ele, nu profesez vreun relativism disolutiv." (p. 20). Se va referi, pe de altă parte, într-un mod indirect la sine, invocând o posibilă biografie a
Lupta eruditului cu sub-înțelesurile by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14459_a_15784]