54 matches
-
le decupăm cu atâta febrilitate s-ar putea să se situeze exact la antipodul intențiilor - declarate sau subînțelese - ale scriitorului. Autoportretul pictorului (ca și al fotografului ori al cineastului, pentru a ne referi la două exemple clasice) surprinde prin directețe, instantaneitate și chiar o anumită violență: e brutalitatea perceperii finitului, a presimțirii acumulării (aproape pe neobservate) a tensiunii creatoare. Autoportretul decupat În adâncimea paginii de jurnal e receptat În trepte, cu o anumită lentoare, cu diminuarea șocului imaginii-simbol constituită din aglomerările
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
el Însuși, ca o Încercare disperată de a transcende limitele umanului? Nu doar pentru că ambiționează să eternizeze ceea ce este trecător și schimbător, ci și pentru că el se opune evidenței, incompatibilității și tensiunii dintre două lumi. În viziune augustiniană, conflictul dintre instantaneitate și eternitate se rezolvă În stabilirea unui punct de vedere ce aparține divinității. Nu e singura similitudine prin care autoportretul se revendică unei realități metafizice. Vorbeam În altă parte de caracterul funerar al jurnalului intim În Întregul său. E cazul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
descoperirii de sine a autorului prin confruntarea cu propriile bovarisme. El este obligat să se recunoască dacă nu În ceea ce a spus despre sine, cel puțin În ceea ce citește (și felul În care citește) aventurile conștiinței dornice să se mărturisească. Instantaneității și solidității autoportretului din artele plastice, jurnalul le opune consistența moale, suavă, a unei țesături dintr-un material vaporos. O țesătură-capcană, În care autorul de jurnale intime se proiectează ca vânător, dar În care sfârșește ca vânat. Aceasta e probabil
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
dublu sens. Rescriind, din perspectiva prezentului, evenimentele, el le și manipulează, sub presiunea unui viitor incert, dar presimțit. A unui viitor pentru care, În fond, scrie. Legând trecutul de viitor, jurnalul intim tinde să fie, asemenea autobiografiei, o sinteză, sacrificând instantaneitatea ambiției de a instaura o permanență. Un modus vivendi care să Împace fragmentarismul și discontinuitatea cu vocația Întregului și a necontenitului. A concluziei extrase din premise fragile, completând prin imaginație figura retorică a elipsei. Extensiuni temporale Nefiind, În cele din
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
când experiența așteptării era un element al bucuriei, se îndepărtează lăsând locul unei culturi a nerăbdării și a satisfacerii imediate a dorințelor. „Fac o fotografie: o văd, o transmit, o șterg din memoria aparatului”: plăcerea se conjugă aici cu experiența instantaneității. În civilizația hipermomentului, serviciile livrate în termen de 24 de ore sau de o oră se înmulțesc, proporția călătoriilor decise în ultima clipă și a rezervărilor târzii crește: este vremea așteptării zero, a lui „ce vreau, când vreau și unde
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
vreau și unde vreau”, turbo-consumatorul pretinzând să obțină totul, imediat, în orice zi, în orice moment. În vreme ce ofertele și cererile în timp real proliferează, homo consumans devine alergic la cea mai mică întârziere, devorat cum este de timpul comprimat, de instantaneitate și de urgență 30. Înverșunarea în a comprima timpul a fost interpretată ca unul dintre semnele instaurării unei noi condiții temporale a omului, marcată de sacralizarea prezentului, de un „prezent absolut”, autosuficient, din ce în ce mai detașat de trecut și de viitor. Invadând
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
într-o privință pentru a câștiga timp liber în alta. A câștiga timp nu-i doar o obligație determinată din afară: poate fi și o strategie destinată să te facă să profiți mai bine de alte momente ale vieții. Timpul instantaneității se extinde, dar „despotismul” său e departe de a fi total, hiperconsumatorul fiind în măsură să-și amenajeze programul, să adopte ritmuri diferențiate după situații și momente. Pe de o parte, sentimentul aservirii față de timp se generalizează, iar pe de
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
o hipermodernizare a confortului dominat de supralicitarea timpului și a vitezei, de dezvoltarea exorbitantă a pieței și a ofertei. Ironia timpului: cu cât valorile sensibile sunt mai preamărite, cu atât suntem martorii unui dezmăț al digitalului, al vitezei și al instantaneității. În faza III, bunăstarea se edifică sub semnul sintezei hipermoderne a logicilor cantitative și a logicilor hiperbolice triumfătoare. Designul polisenzorialtc " Designul polisenzorial" Universul obiectelor și al formelor ilustrează, la rându-i, aceeași nouă vârstă a bunăstării. A trecut vremea când
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
rezistența bine sponsorizată a valorilor primei modernități, iar dislocarea lor presupune un interval mai mare de timp, greu de precizat, dar la capătul căruia modul orizontal de gestiune a puterilor va fi prevalent. Schimbarea radicală nu este una care vizează instantaneitatea timpului, ci are structura de frontieră între ere de civilizație, în cazul acesta marcând sui-generis frontiera dintre Era Preglobală și Era Globală, adică segmentarea pe motive de conținut a termenului cel mai lung raportat la istoria hominizării. Marea Trecere de la
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
globale pornind de la premisa prevalenței imaginii asupra obiectului și a timpului real asupra spațiului fizic. „Mașina viziunii” reliefează tehnocultura vizualului în capacitatea sa de extindere virtuală, reiterând principiul „vitezei luminii” care modifică percepția realității înseși și instituie „eternitatea intensivă” sau instantaneitatea percepției infinitezimale. În locul realității fizice, observă filosoful, ni se propune problematica traiectului intervalului luminii, astfel încât se poate vorbi despre „mașina viziunii” ca despre „mașina vitezei absolute” prin extrapolarea tematicii preferate de filosof: În mod efectiv, dacă foto-cinematografia se înscrie încă
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
acestea pot duce mai degrabă la degenerări decît la progrese. 1.2. SISTEME ȘI SISTEMICĂ Ultimele decenii ne-au modificat radical modul de viață. Ceea ce ne marchează profund și ne dezechilibrează este ritmul, viteza transformărilor. În economie, ea vizează, practic, instantaneitatea. Aceste schimbări aduc cu sine un nou mod de percepție a lumii, o nouă abordare, care este una sistemică. Abordarea sistemică reprezintă o încercare de armonizare și de unificare a cunoștințelor, a științelor, oferind o viziune globală, holistică, deci cunoaștere
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
trădează efortul de anulare a istoriei. "Amețit de oscilația care îl duce când spre înaintare, când spre recurență (memoria), destinatarul ajunge să reducă temporalitatea pentru a nu-i mai considera decât forma pură: cea a unei simultaneități sau a unei instantaneități" (Helbo: 1978, 25). Fraza mai sus citată suprinde plastic reeditarea hipotextului prin hipertext, dar ea este valabilă și pentru repetarea mitului. Blocul temporal. În intertextualitate, lectura devine tabulară, asocierea hipotextului cu hipertextul nu se realizează în afara acestui tip de citire
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
ce ne va marca în mod fundamental existența. În profunzime, chiar raportul nostru cu spațiul și cu timpul va fi modificat. Încet-încet, ele își vor vădi relativitatea, în sensul că vor fi abolite în profitul unei singure dimensiuni, spațio-temporalitatea sau instantaneitatea virtuală. Triumful numericului, al Internetului, al cyberspațiului face să apară sub ochii noștri un al șaselea continent, un tărîm virtual, guvernat de instantaneitate. Spre acest continent deteritorializat emigrează astăzi mai toate activitățile umane: comerț, finanțe, comunicații, cultură, artă etc., într-
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
își vor vădi relativitatea, în sensul că vor fi abolite în profitul unei singure dimensiuni, spațio-temporalitatea sau instantaneitatea virtuală. Triumful numericului, al Internetului, al cyberspațiului face să apară sub ochii noștri un al șaselea continent, un tărîm virtual, guvernat de instantaneitate. Spre acest continent deteritorializat emigrează astăzi mai toate activitățile umane: comerț, finanțe, comunicații, cultură, artă etc., într-o dezordine redutabilă și într-un ritm ce se accelerează pe măsura progresului tehnologic. Dar acest continent numeric e o "junglă" plină de
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
datorită inadaptării la logica trimfalistă a unei piețe pe care totul părea să devină posibil. Distincția dintre muncă și capital de diluase, creșterea părea nelimitată, profiturile depășeau orice închipuire, spațiul nu mai era o problemă, viteza limită în economie viza instantaneitatea, Internetul devenise un nou "tărîm al făgăduinței". Și pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, s-au numit ,,noua economie", care-și căuta între timp o nouă paradigmă. Numai că aceste evenimente se petreceau mai mult în virtual, pluteau
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
postmodernitate unei noi crize care s-ar fi petrecut în modalitatea noastră de a experimenta cuplul spațiu timp, dar în care acum prevalează categoriile spațiale, în timp ce alți teoreticieni ai postmodernității discută despre dispariția spațiului și timpului cauzată de creșterea valorii instantaneității, a efemerității, a unicei folosințe, a perisabilității, a bombardamentului mediatic etc. În acest context, Baudrillard discută despre hiperrealitate și simulacru drept caracteristici ale lumii postmoderne, astfel încât lumi diferite pot fi regăsite în același spațiu sau timp, introducând ambiguitatea, lipsa reperelor
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
absolut realist realizate, așezate într-o poziție comună, refuză orice privire și orice tip de hermeneutică. Spectatorul este contrariat el încearcă să vadă ceva, să instituie o grilă de receptare, dar totul este inutil, căci totul este deja acolo, în instantaneitatea și nuditatea sa. O imagine în care privirea este negată devine imposibilă, receptorul nu poate privi, ci doar verifica existența și obiectivitatea lucrurilor, perfecțiunea simulacrului, care creează fascinație. Pentru Jean Baudrillard, "această fascinație atinge în egală măsură și arta modernă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de performanță și participare se întâlnesc în arta contemporană, care este înțeleasă ca o multitudine de "performanțe", la fel cum societatea este alcătuită, la rândul ei, din indivizi care performează, joacă, interpretează roluri diverse. Performance-ul transformă opera de artă în instantaneitate și efemeritate, astfel încât dacă, pentru artistul modern, aceasta transcendea timpul, pentru artistul postmodern opera există în timp și doar în acel moment, astfel încât își "declară vulnerabilitatea în fața timpului, morții, audienței, alterității"223. Opera de artă modernă, în schimb, este concepută
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
transformarea realității în semne lipsite de conținut, simulacrul mediatic oferind mai multă credibilitate decât faptele și experiențele obișnuite, cotidiene. Realitatea și reproducerea ei prin mijloace tehnice se confundă, ducând la apogeul retoricii (nu mai există distincția original/copie). Prin afirmarea instantaneității virtuale a mesajelor și a informațiilor, realitatea apare ca o excrescență. Folosindu-se de acest mecanism explicativ, autorul francez răspunde "profeților" care anunțau "sfârșitul istoriei": "nimic nu are loc în timp real. Nici măcar istoria. Istoria în timp real este rețeaua
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
distincți: cel în care se petrece evenimentul; apoi cel al relatării lui; în fine, cel al difuzării. Exterioară sau secundă, povestirea suprapunea faptului o inteligibilitate. Transmisia hertziană a imaginilor (sau, pentru suportul de hârtie, revoluția telematică), rupând vechile rețele, conjugă instantaneitatea și ubicuitatea. Fabricând evenimentul în același timp cu informația, televiziunea arată că informația face evenimentul, nu invers. Evenimentul nu este faptul însuși, ci faptul așa cum este cunoscut. Sau "reluat". Condiția evenimentului nu este așadar faptul, abstracție lipsită de pertinență, ci
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
de noi, dotată cu o forță de antrenare planetară. Dematerializarea suporturilor prin înregistrarea electromagnetică? Derealizarea realului exterior. Miniaturizarea aparaturii și a componentelor? Restrângerea majusculelor, reducerea discursurilor logice în micro-relatări. Cadrajul reprezentărilor? Formatare corespondentă reprezentativului. Gros-plan normal? Personalizare normalizată a colectivelor. Instantaneitatea transmisiilor hertziene? Dispariția profunzimii de timp. Descompunerea imaginii în pixeli? Explozie poantilistă a informației. Montaj cut sau în mozaic? Dezarticularea logică a faptelor. Cultura detaliului, a frânturii, a fragmentării, fărâmițarea vechilor dialectici ale totalității, substituirea peste tot a globalului cu
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Ea ar putea fi descrisă ca intenție ori atenție, ori privire interioară, ori gând, ori emoție, ori trăire. Mobilul, ținta, „locul“ ori „timpul“ „acțiunilor“ interioare constituie reperele ori centrulacestui tip de mișcare. „Viteza gândului“, a trăirii îi conferă mișcării sufletului instantaneitate, spontaneitate. Corpul ne-material sau i-materialal îngerului nu ar putea fi, de aceea, decât circular, având formă sferică. Și aceasta pentru că, interior, îngerul nu face altceva decât să îl laude pe Domnul, bucurându-se de El și împlinind voia Lui
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
și imprevizibilitatea reluării legăturii cu Unul. Prin memorie, legăturile multiplului desprins de Unul vor crea iluzia stabilității, a continuității, a „realității obiective“. Această dublare, ca încercare de (supra)impunere a ceea ce a fost în detrimentul lui a fi, refuză, de fapt, instantaneitatea și irepetabilitatea prezenței pure. Dacă doresc să fiu același, păstrându-mi identitatea, în momentul imediat următor, mai degrabă decât să nu fiu (același), înseamnă că mă agăț, prin memorie, de imaginea a ceea ce am fost și sunt acum, dorind să
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
despre el însuși chiar în momentul în care pune la îndoială întreaga suită de calități și proprietăți exterioare conferite de una sau de alta din teoriile filosofice care abordează acest aspect. Cunoașterea de sine este un gen unic prin imediatitatea, instantaneitatea realizării ei ce o sustrage timpului și prin fuzionarea, la fel de atemporală, a obiectului cu subiectul. Ființa cunoscută este înlăuntrul cunoașterii printr-o prezență neînșelătoare dar reală, nu exterioară, ci internă (quadam interiore, non simulata, sed vera presentia).) Din aceea că
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
trecut la Que suis-Je moi qui pense, la quid. Atunci s-ar crea un paralogism pentru că am trece de la act ca unică certitudine incontestabilă la calitatea de lucru gînditor sau chiar la îngrădirea substanței ce conferă rezistență unui act căruia instantaneitatea nu-i va obține niciodată consistența. Necesitatea înțelegerii Cogito-ului nu doar ca intuiție ci deopotrivă și ca inferență ar părea să se opună textului din Al II-lea Set de Răspunsuri, unde Descartes insistă asupra faptului că propoziția: Gîndesc deci
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]