7,575 matches
-
o numim optzecistă. El s-a impus, însă, mai degrabă prin elementele care-l separă decît prin acelea care-l integrează în problematica și în obsesiile acesteia. Sculptor cu o foarte bună priză la materie și cu un la fel de puternic instinct al formei, el a rămas oarecum într-un gen particular de clasicism, cu o puternică tentă morală, interesîndu-se mai puțin de experimentele de limbaj, de integrarea unor noi materiale și tehnici, de redefinirea dialogului cu spațiul. De toposurile clasicității îl
Marin Gherasim și invitații săi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15279_a_16604]
-
care face o nouă literatură, aceea pe care noi o gustăm azi în primul rînd: M-am trezit evocînd figura acestui bătrîn pe care-l uitasem de mult. Atunci însă, privindu-l cu strachina între genunchi, cercetam deja, cu un instinct de lector precizat de o experiență de un deceniu - fusesem o cititoare precoce -, șansele acestui om de a deveni destin literar și nu-i descopeream nici una. Mi-ar fi fost imposibil să umplu cu dinți acea gură veștedă, să-i
Un jurnal ca un spectacol literar by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15265_a_16590]
-
noastră" și întrerupe curentul electric pe tot teritoriul, suspendând astfel haosul. în planul destinului uman, incapacitatea statului de a-și îndeplini obligațiile contractuale duce la un blocaj cu urmări mai grave decât cel financiar: dispare încrederea și dragostea, se blochează instinctele vitale, este anulată raționalitatea motivațiilor. Conflictul piesei este situat acolo unde violența practicată în numele libertății individuale se intersectează cu violența considerată legitimă: cea practicată de stat pentru a pedepsi excesele acestei libertăți. Prin etalarea consecințelor ireversibile în planul destinelor, Radu
Un loc curat by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/15277_a_16602]
-
sălbatic ce săvârșește răul cu voluptate... cu ceva inexprimabil, ținând de indiferența zeilor. Și moartea este un triumf. Însă unul, tot negru, și care desfide morala creștină. Un triumf ilogic, pentru că totul se petrece în sfera întunecată a patimii și instinctului. Raportat la logica normală, ideea s-ar exprima astfel: triumf decurgând dintr-o consecvență dementă. Triumf ce îl face pe erou să vomite... față de această "oroare și spurcăciune" - carnea, condiția degradantă a cărnii... Totul se sfârșește într-o apoteoză, neagră
Din nou, Faulkner by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15323_a_16648]
-
este scris... "cu o subtilitate a limbii ce ne face să ne gândim la maieștrii de odinioară"... - stilul comentariilor nu s-a schimbat... * Citez: Deși nu are sistem nervos, amiba acționează, se conduce, se comportă ca un metazoar superior, manifestând instincte. Concluzia ar fi că raporturile dintre psihism și viață sunt mult mai directe și că, în orice caz, "fiziologia sistemului nervos nu este cheia acestor raporturi." Sistemul nervos n-ar putea să fie un instrument și o condiție esențială a
Psihismul primar by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15399_a_16724]
-
secretele tehnice ale "retoricii", refuză să se alăture, printr-o angajare îngustă, uneia sau alteia dintre cele două tabere, fie prin propagandă pentru "învingători", fie prin pamflet împotriva triumfalismului găunos. A simțit, în anii aceia de lipsuri și frustrări, cu instinctul sigur al artistului incoruptibil, că adevărul vieții depășește opozițiile maniheiste și că în societatea spaniolă postbelică nu existau "învingători" și "învinși", ci toți spaniolii erau niște convalescenți în căutarea izvoarelor profunde ale unei reconcilieri ce avea să se petreacă peste
Camilo José Cela sau adevărul profund și dureros by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/15459_a_16784]
-
dvs. să creați un nou gen literar, un hibrid între proză, poezie și dramă? Hibridizarea e marea descoperire a Fluxului Conștiinței, dar ea s-a manifestat fără opreliști mai ales de la 1950 încoace. Recurgeți la ea cu premeditare ori din instinct (scriind romanul așa cum se înfiripă, ceea ce ar fi răspunsul cel mai plauzibil, dar, sper eu, nu singurul)? Nu mă preocupă foarte tare chestiunea genurilor. Așa cum nu ne așteptăm ca un compozitor să scrie doar simfonii ori doar opere, și scriitorul
Peter ACKROYD - Mintea este suflet by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/15460_a_16785]
-
lectorului? Nu am un mesaj ca atare - nimic identificabil, doar ceea ce implică experiența lecturii, care diferă desigur de la lector la lector. De pildă, nu știu niciodată cum se va sfârși un roman până ce nu-l închei - totul se întâmplă din instinct, aproape din întâmplare, nu neapărat din voia mea. Dacă lectorul înțelege taina timpului, dacă e dispus să împingă credibilul dincolo de realul imediat, dacă acest lector e dispus să treacă hotarul către spațiul unde ființa și neființa sunt una și aceeași
Peter ACKROYD - Mintea este suflet by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/15460_a_16785]
-
amintirii unor lucruri văzute altcîndva, cu mult timp în urmă, mă întreb dacă nu cumva sînt orb din naștere". Prin aceste stimulări ale ambiguitățăii, în reverie, dar și cu ochii deschiși se verifică intuiția prozatorului, sprijinită pe inițiere și pe instinctul luării în posesie a ceva necunoscut. Înaintează printre stînci cu siguranța somnambulului, versat în sfidarea primejdiei. Ezitînd între percepția nemijlocită, indubitabilă și între bîjbîiala proprie irealității, grefierul e invadat și el de un freamăt și de o vibrație, "parcă niște
Șalul, pălăria de paie, pasărea cu penaj colorat by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/15520_a_16845]
-
-i e decis doar, cu-mpotrivirea-i neclintită, stînd la capătul deschis. Din izvorul auzit și aici de noi, doar mortul bea, cînd îi face Zeul semn abia. Nouă doar ni-e dată larma. Mielul, implorînd, își cere clopoțelul, din instinct mai liniștit. II, 20 Ce grea depărtare-ntre stele; dar tot mai departe ce-aici învățăm pe pămînt. De pildă-un copil și un altul... un pas îi desparte -, o, cît de departe își sînt! Destinul, cu spațiul ființei cumva
Versuri de Rainer Maria Rilke by Mihail Nemeș () [Corola-journal/Journalistic/14446_a_15771]
-
pe care faptul de a privi abisul drept în față o atrage numaidecât după sine. Cum spune Safranski, "el alesese filologia ca un mijloc de disciplinare în fața tentației stârnite de enormele orizonturi ale percepției și pasiunilor artistice. "Mâna orbecâindă a instinctului", evident, nu-l mânase spre marea largă, ci în schimb i-a sugerat să se mulțumească cu contemplarea orizontului stând pe țărm." (p. 43) Ca atare, ratarea lui ulterioară ca filolog profesionist n-a fost numai inevitabilă, ci, într-un
...doi diavoli s-au întâlnit și ședeau de vorbă by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14447_a_15772]
-
de la începutul preocupărilor sale filosofice: Cât adevăr poate îndura cineva fără a fi distrus de acest adevăr?" în termeni mai generali și mai filosofici, întrebarea e, în formularea lui Safranski, "dacă cunoașterea și voința de adevăr sunt cu adevărat subordonate "instinctului de conservare a speciei", sau dacă voința de adevăr se poate elibera de viață și chiar îndrepta împotriva ei." (p. 236) Această chestiune ține, fără îndoială, de moștenirea schopenhaueriană, dar felul în care ea a fost reformulată de Nietzsche, patosul
...doi diavoli s-au întâlnit și ședeau de vorbă by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14447_a_15772]
-
T" și cu "M" mare. Cu "A" parcă nu sună atât de frumos. - Ce porunci le-ați lăsa prin testament, tinerilor scriitori de azi? - Să uite tot ce au studiat despre arta scrisului și să procedeze după cum îi povățuiește propriul instinct artistic. Fără nici o rezervă. - Cum e viața dumneavoastră la Găgeni? - Păi, ce, asta este viață? - Spuneți-mi una-alta despre întâlnirile pe care le-ați avut de-a lungul anilor cu personalități literare... - Relativ la întâlnirile mele cu marile figuri ale
Vlad Mușatescu: "Nenorocirea-i că prea m-am avut bine cu mai toți criticii literari de vază..." by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/14440_a_15765]
-
ușor de aproximat și nici nu pune prea mari probleme de înțelegere. Prin fire, prin educație, prin practică, prin filosofie și prin morală el este: adversar al conservatorismului și dușman al experimentului, individualist cu simțul proprietății, dar cu un puternic instinct al solidarității și cu un remarcabil respect pentru profesie, rezervat în fața zgomotului însă comunicativ în intimitate și gata oricînd să transmită fără emfază ceea ce știe, în raporturi bune cu lumea vizibilă și cu normele raționale pe care toate meseriile, chiar
Decalogul artistului de mijloc by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14503_a_15828]
-
are merite literare. Este o întrețesere de notații scurte. Aglomerări de imagini, ieșite din urziri și comploturi, din jaf, pustiire, răzbunare, trufie, iscusință, trădare, superstiții, semne, prevestiri. Totul se concentrează pe mișcare, pe spectacolul violenței și al concupiscenței, amestec de instincte și ticluiri, de descătușări individuale culese din documente. Este uimitoare capacitatea lui Nicolae Bălcescu de a însufleți datele documentelor. De exemplu, scena urmăririi lui Sinan-Pașa de către Mihai, la Călugăreni. Cursul descrierii este sustinut pas cu pas de datele oferite de
Istorie și literatură by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14493_a_15818]
-
orice istorie riscă să fie de-scrisă prin cuvintele lui Schopenhauer - "vicleșug: visul greu și confuz al umanității" - ori prin cele ale lui Lucian Blaga - "cea mai mare dezamăgire a oamenilor cumsecade (...) un alt tărâm, un mediu straniu, în care instinctul de conservare al oamenilor pare aproape magic suspendat".
Depoziție scrisă by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14553_a_15878]
-
contemple expresia unei satisfacții ordonate. Această schizofrenie a reflectării a determinat, probabil, și replica directoarei de la Odeon, Dorina Lazăr adresată autorului Ștefan Caraman: "așa mizerie de text n-am mai citit de multă vreme". Și nu e decât de admirat instinctul managerial al artistului care a reușit să meargă împotriva propriilor gusturi și judecăți pentru a da cale liberă unor creatori diferiți de el prin concepție și expresie. Sigur că e o mizerie să propui drept cadru al acțiunii o morgă
Lor le pasă by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/14552_a_15877]
-
trebui să fie momentul când visul devine compatibil cu realitatea: tânăra e doar aparent moartă, revenirea ei la viață nu e însă ca în basmele cu frumoasa prințesă adormită, atracția devine viol, nu dragoste, iluzia - un fapt divers; dominat de instincte, tânărul găsește în sfârșit calea spre ceilalți, vorbește urât, râgâie, mănâncă și bea lângă cei ce au fost odată vii. Atracția răului sub forma sa cea mai comună, a vulgarității agresive, nu are nimic faustic în ea: inocenții cedează, pentru că
Lor le pasă by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/14552_a_15877]
-
după care o femeie îl alege inconștient. Ar rezulta niște femei frigide, homosexuale sau nevrotice. Băieții ar fi dezorientați erotic, iar societatea sovietică utopică ar fi teritoriul unor indivizi trăind în promiscuitate. Alexandra Kollontai mai spunea că admite existența unui instinct matern puternic, dar că nu este unul exclusiv, și el poate fi exercitat de către surorile medicale către toți copii aflați în grija lor. După această preluare de responsabilități, mama este gata să-și reia rolul în cadrul societății. În viziunea ei
Femei, comunism, psihanaliză by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14598_a_15923]
-
se petrec atâtea lucruri oribile. Arta nu poate îmbunătăți viața și această sugestie funcționează în spectacol, dar articulațiile ei sunt confuze și trecerea scenică a artiștilor ambulanți se irosește în timpi lipsiți de intensitate. Dominate de soluțiile simple sugerate de instincte, personajele își trăiesc monomaniile, în afara moralei, nesocotind obstacolele concrete, într-o hipertrofie a pasiunii însoțită de o stare abulică a gândirii. E o lume brutală, dură, unde funcționează doar dreptul celui mai tare. Prin etalarea unui extraordinar simț al situației
Un vechi fapt divers by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/14044_a_15369]
-
joacă duplicitatea rece a personajului, absolutul ticăloșiei, intențiile macabre considerate adeseori inteligență. E, ca de obicei, precis în interpretare și, datorită reflexivității care îi caracterizează stilul, răul întrupat de el devine inteligibil. Cătălina Mustață joacă apăsat vertijul pasiunii de dincolo de instinctul de conservare, ar vrea să fie a tuturor bărbaților, dar în special a unuia care, crede ea, îi poate înlocui pe toți. Ar fi fost, poate, nevoie de un dram de nebunie în construcția rece înfățișată de actriță. Eugen Bădărău
Un vechi fapt divers by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/14044_a_15369]
-
eufemisme care nu meritau asociate acestor ticăloși. Într-adevăr, "lichea" se referă la oameni și noțiunea este destul de profundă; totuși, mai potrivită ar fi fost noțiunea de "jigodie", întrucât acest termen nu se referă la ființe umane; la ele, primând instinctul, este firesc să fie mereu în ofensivă pentru a putea supraviețui. Rect(e) Tribunul și Trubadurul! Singurul punct vulnerabil din cartea d-lui Liiceanu este umanizarea "filozofului" politruc devenit turnător (Boboc?) și a deputatei telenovelisto-peremiste (Buruiană?) când apelează la zugrăvirea
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
de arhitectură, poartă în sine o irepresibilă energie panteistă. Pentru că Niculiu celebrează viața lăuntrică a pădurilor și a stufărișurilor sale, caută cu înfrigurare sufletul lor ascuns și nu se risipește în presupoziții generale și în invocații fără obiect. Cu un instinct de primitiv și cu o devoțiune în care se simt și fiorii unei anumite disperări, el face și un simultan exercițiu de autoidentificare, de contopire cu propriile sale viziuni.
Amneziile posterității (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14119_a_15444]
-
Pavel Șușară De la un anumit nivel în sus, prin victoriile sale succesive asupra timpului, vîrsta devine o problemă de creativitate, iar vitalitatea biologică un înalt principiu estetic. Instinctul sigur de a ocoli capcanele calendarului și capacitatea rară de a fagocita clipele - fără ca noxele acestora să atace insidios ori să explodeze cu efect întîrziat - sunt adevărate chestiuni de stil și probe infailibile de rigoare morală. A sfida fără contenire
Pe marginea unei capodopere by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14235_a_15560]
-
vorbeam cu entuziasm despre felul în care regizoarea (absolventă a UNATC, clasa Cătălina Buzoianu) a avut curajul estetic să pună în scenă Ivonna, principesa Burgundiei de Gombrowicz, la Teatrul Național din Timișoara, bazîndu-se pe comunicarea sa cu textul, pe un instinct teatral, mai degrabă decît pe prea puținii actori din trupă. O piesă complicată, pe de o parte, amprenta marelui spectacol al Cătălinei Buzoianu și al scenografei Lia Manțoc, din anii '80, de la Teatrul Mic, pe de altă parte, și un
Femeia deșertului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15031_a_16356]