KorAP: Find »[drukola/base=introiecție & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 4 5 >

107 matches

Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395

clivajul ar fi două denumiri diferite ale aceluiași concept (Arieti, 1974). 2) Există opoziții nete, adevărate polarități ce rezultă din examinarea relațiilor dintre diversele moduri de apărare. Astfel, Chapman (1967), apoi English și Finch (1964) atrag atenția asupra faptului că introiecția și încorporarea sunt opusul proiecției. La fel, putem sesiza opoziții între activism și refulare sau între identificare și proiecție. Având ca premise aceste două constatări, Plutchik et al. (1979) studiază relațiile dintre șaisprezece mecanisme de apărare: activism, anulare retroactivă, compensație

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
fel, putem sesiza opoziții între activism și refulare sau între identificare și proiecție. Având ca premise aceste două constatări, Plutchik et al. (1979) studiază relațiile dintre șaisprezece mecanisme de apărare: activism, anulare retroactivă, compensație, deplasare, fantezie, formațiune reacțională, identificare, intelectualizare, introiecție, izolare, proiecție, raționalizare, refulare, refuz, regresie și sublimare. Pentru a stabili aceste relații, Plutchik et al. cer unor psihiatri experimentați să compare între ele cele șaisprezece mecanisme, în funcție de gradul lor de asemănare. Rezultatele acestei analize le-au permis autorilor să

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
lucrării de față, trebuie comparată cu aceea a mecanismului desemnat prin sintagmele a face pe bufonul, a lua în derâdere, formulată mai jos, în prezentul capitol. 7) Pentru Vaillant, ipohondria (vezi definiția acestui mecanism în secțiunea următoare a capitolului) include introiecția. 8) Izolarea sau, potrivit lui Vaillant, intelectualizarea. Pentru acest autor, anularea retroactivă ar constitui un subtip al izolării. 9) Traducerea englezescului supression și a termenilor francezi répression și mise à l’écart. 10) Mecanism figurând în DSM III-R sub numele de

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
27) A mânca și a bea (V.): tendință irezistibilă de a ingera alimente, băuturi, medicamente etc. pentru a-și menține sau restaura integritatea de sine - mai ales imaginea corporală - și pentru a controla mediul înconjurător. Mecanismele de încorporare și de introiecție sunt și ele implicate aici. 28) Omnipotența (DSM-IV): răspuns la conflictele emoționale sau la factorii de stres interni și externi, în cursul căruia subiectul simte sau acționează ca și cum ar poseda capacități sau puteri superioare celor deținute de alții. 29) A

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
relația cu amenințările: 1) Prima clasă se caracterizează prin retragere în fața amenințării, ca în cazul regresiei revelate de ipohondrie. 2) Cea de-a doua clasă reunește mecanismele care încearcă să excludă amenințarea conștiinței: refuzul, reprimarea (sau înlăturarea), raționalizarea, proiecția și introiecția. 3) Cea de-a treia clasă este constituită din mecanisme în care se încearcă dominarea, controlarea amenințărilor: intelectualizarea, izolarea, recurgerea la conduite contrafobice sau la sublimare. Ihilevich și Gleser, cercetătorii care, în 1962, au reușit să elaboreze un instrument de

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
din aceste activități motorii implică „o conceptualizare a limitelor dintre eu și noneu, (...) diferențierea între reprezentare și realitate, ca și recunoașterea și localizarea rudimentară a obiectelor care există efectiv în spațiu. Aceste realizări cognitive devin necesare o dată cu dezvoltarea prealabilă a introiecției și proiecției”. Stolorow și Lachmann (1978) sunt de părere că fiecărui mecanism de apărare îi corespunde o linie de dezvoltare, iar Lichtenberg (1983) consideră că, până când copilul ajunge să funcționeze la nivel simbolic, este mult mai potrivit să vorbim, în

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
copilului. Aceste diferite exemple tind să arate în ce măsură ambivalența iubire - ură este la originea clivajului obiectului, oricare ar fi el. Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc " Relațiile cu alte mecanisme de apărare" Clivajul se află la originea mișcării complementare a introiecției și proiecției (Heimann, 1952; Bion, 1962; Meltzer, 1967) și, în consecință, se găsește și la baza refulării. De altfel, putem estima că acest ultim mecanism este în sine un clivaj al eului, demarcând conștientul de inconștient. Totuși, spre deosebire de refulare, clivajul

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
altă persoană”, începând cu încorporarea, și care joacă un rol în preistoria complexului lui Oedip. Doi ani mai târziu, în „Eul și sinele” (1923/1981), identificarea este pusă în relație cu renunțarea la obiectul sexual incestuos ce transformă eul prin „introiecția” acestui obiect. Astfel, identificarea și relația de obiect se află legate în mod complementar și nu se mai exclud reciproc, așa cum se întâmplă în melancolie. Este de asemenea de notat rolul identificării în limitarea agresivității. Identificarea intervine la copil în

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
limitarea agresivității. Identificarea intervine la copil în perioada declinului complexului lui Oedip, în momentul când investirile obiectuale sunt abandonate. Identificarea cu părintele de același sex este cea care permite detașarea de părintele de sex opus. Autoritatea parentală este supusă unei introiecții, constituind „nucleul supraeului” (1924/1985). Bazându-se pe teoriile lui Ferenczi (1909/1968), Klein (1955/1968 și 1958/1981) oferă o contribuție originală la înțelegerea identificării, pornind de la material literar: De-aș fi tu de Julien Green, roman în care

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
et al. (1975/1984), discipoli ai Melaniei Klein, vor demonstra mai târziu că ambivalența este esențială în constituirea oricărei identificări, iar aceasta într-un mod cu mult mai precoce decât susținea Freud. Îi datorăm școlii engleze delimitarea prototipurilor identificării: încorporarea, introiecția, precum și aportul original al „identificării proiective”. A. Freud (1936/1993) nu citează identificarea printre mecanismele de apărare pe care le repertoriază, dar studiază în schimb amănunțit una dintre modalitățile acesteia, și anume identificarea cu agresorul. Pornind de la această trecere în

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
ai celui care visează sau în exemplul lui Gérard, unde o parte, „brațul”, este luată drept întreg - „mama”. Trebuie să ne reamintim că apărarea prin identificare nu poate fi desprinsă de mecanismele psihice care o precedă: încorporarea ca fantasmă și introiecția ca proces (Laplanche și Pontalis, 1967). În măsura în care identificarea își are originea în încorporare, fantasmele orale, canibalice, pot fi mobilizate sub efectul regresiei. Interesul copiilor pentru poveștile în care se vorbește despre devorare își poate găsi astfel explicația. Deoarece ambivalența față de

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
o situație identică; el nu constă în imitarea, ci în aproprierea, în realizarea scenei sexuale. Cealaltă formă de identificare patologică atașată melancoliei (Freud, 1917b/1968) se înscrie și ea într-o problematică de posesie a obiectului. Obiectul pierdut este supus introiecției în eu, astfel încât subiectul nu mai este el însuși, ci celălalt (cel absent). Freud și apoi K. Abraham (1924/1977) au vorbit în acest caz despre „identificare narcisică”, implicând o confuzie de identitate între subiect și obiect, care face travaliul

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
Pe când copilul așteaptă limbajul tandreței, limbajul pasiunii se impune prin practici abuzive. Ferenczi explică atunci că frecventa supunere, atât de surprinzătoare, a micilor victime s-ar datora faptului că, inconștient, copilul este depozitarul culpabilității nerecunoscute a adultului. Acest gen de introiecție ar putea fi numit „identificare cu culpabilitatea agresorului”. A. Freud (1936/1993) pune accentul mai mult pe agresiune decât pe culpabilitate și propune denumirea de „identificare cu agresorul” pentru transformarea curentă a agresatului în agresor, prezentă atât în jocurile copiilor

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
traumatice de acest tip (Barrois, 1988). Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" A. Freud (1936/ 1993) remarcă faptul că în identificarea cu agresorul se întrepătrund mai multe mecanisme de apărare, începând cu combinația dintre introiecție și proiecție. Copilul realizează o introiecție a unei părți a obiectului creator de angoasă, ceea ce îi permite asimilarea unui eveniment angoasant recent petrecut. Putem spune oare că mecanismul identificării cu agresorul se compune dintr-o introiecție și apoi dintr-o

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" A. Freud (1936/ 1993) remarcă faptul că în identificarea cu agresorul se întrepătrund mai multe mecanisme de apărare, începând cu combinația dintre introiecție și proiecție. Copilul realizează o introiecție a unei părți a obiectului creator de angoasă, ceea ce îi permite asimilarea unui eveniment angoasant recent petrecut. Putem spune oare că mecanismul identificării cu agresorul se compune dintr-o introiecție și apoi dintr-o proiecție activă? Fapt este că la

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
începând cu combinația dintre introiecție și proiecție. Copilul realizează o introiecție a unei părți a obiectului creator de angoasă, ceea ce îi permite asimilarea unui eveniment angoasant recent petrecut. Putem spune oare că mecanismul identificării cu agresorul se compune dintr-o introiecție și apoi dintr-o proiecție activă? Fapt este că la vârsta copilăriei nu se manifestă propriu-zis o simptomatologie agresivă, specialiștii vorbind mai degrabă despre „un copil angoasat care poate recurge la agresiune” (Sandler, 1985/1989). Travaliul psihic de autorecunoaștere și

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
l facă înțeles. Acest exemplu arată că, la un moment dat, subiectul care reintegrează partea din el însuși pe care o proiectase și care simte acest „Acum pot continua” nu reintegrează exclusiv această parte din el însuși. El realizează deopotrivă introiecția unui obiect care poate îndeplini înăuntrul său funcția de „obiect gânditor”. Observăm cum, în fața unei dificultăți, mișcarea de proiecție („Nu înțeleg”) este urmată de o mișcare de întoarcere („Acum pot continua”) mediată de intervenția unui terț (pedagogul), care „receptează”, apoi

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
sine înțeles că, în cel mai bun caz, procesul de identificare proiectivă declanșează și însoțește armonios mai multe amenajări defensive. Evocam încă de la început implicarea fundamentală a unui clivaj precoce (Freud, 1911/1984; Klein, 1946/1980). Combinația dintre proiecție și introiecție, mecanisme de apărare „primare” și adevărați arhitecți ai vieții psihice, este esențială, astfel încât ea permite păstrarea în interior a ceea ce e bun și expulzarea în exterior a ceea ce e rău, tocmai pentru a proteja interiorul. „Anumite părți din propria persoană

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
propria persoană și unele obiecte interne sunt desprinse și proiectate în obiectul extern, care devine astfel proprietatea părților proiectate care îl controlează și cu care ele se identifică” (Segal, 1964/1980). Din acest motiv, identificarea proiectivă se leagă și de introiecție (Ferenczi, 1912/1968), și de identificare, „forma cea mai precoce și cea mai originară a legăturii afective”, în opinia lui Freud. Desigur, identificarea proiectivă are legătură și cu identificarea cu agresorul, a cărei descriere dată de A. Freud (1936/1993

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
cu agresorul, a cărei descriere dată de A. Freud (1936/1993) a precedat-o de fapt cu puțin pe aceea a identificării proiective ilustrate de Klein (1946/1980). În ambele mecanisme există, prin alianța unei mișcări proiective cu una de introiecție, un tratament al tendințelor ostile. Să mai notăm, în sfârșit, că dacă identificarea proiectivă este masiv utilizată, ea intră în antinomie cu refularea. Cea din urmă presupune o primă reprezentare a conflictului și ambivalenței, reprezentare pur și simplu evacuată în

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
în aceste mecanisme „care nu sunt anulate după ce au scos eul din încurcătură în anii dezvoltării sale” un infantilism, întrucât „eul de acum puternic al adultului continuă să se apere împotriva unor pericole care nu mai există în realitate”. Introiecțietc "Introiecție" Definițietc "Definiție" Includerea fantasmatică - a obiectului, a unei părți a acestuia sau a legăturii cu el - care servește eului drept reper pentru înțelegerea obiectului exterior de care detașarea devine astfel posibilă. Discutarea definițieitc "Discutarea definiției" Mecanismul introiecției (proiectarea în interior

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
în realitate”. Introiecțietc "Introiecție" Definițietc "Definiție" Includerea fantasmatică - a obiectului, a unei părți a acestuia sau a legăturii cu el - care servește eului drept reper pentru înțelegerea obiectului exterior de care detașarea devine astfel posibilă. Discutarea definițieitc "Discutarea definiției" Mecanismul introiecției (proiectarea în interior) nu poate fi conceput decât în strânsă legătură cu proiecția (proiectarea în exterior). „Mecanismele introiecției și proiecției nu constituie doar un aspect esențial al funcției eului - ele sunt rădăcina eului, instrument al înseși formării lui” (Heimann, 1952

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
cu el - care servește eului drept reper pentru înțelegerea obiectului exterior de care detașarea devine astfel posibilă. Discutarea definițieitc "Discutarea definiției" Mecanismul introiecției (proiectarea în interior) nu poate fi conceput decât în strânsă legătură cu proiecția (proiectarea în exterior). „Mecanismele introiecției și proiecției nu constituie doar un aspect esențial al funcției eului - ele sunt rădăcina eului, instrument al înseși formării lui” (Heimann, 1952/1980). Împreună, asemenea inspirației și expirației, ele constituie o adevărată respirație pentru viața psihică (Begoin-Guignard, 1985), pe care

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
adevărată respirație pentru viața psihică (Begoin-Guignard, 1985), pe care școala engleză, pe urmele lui M. Klein, a studiat-o mai cu seamă în registrul fantasmei. „Când eul recepționează stimuli din exterior, el îi adoptă și și-i asumă, îi supune introiecției. Când îi exclude, el îi proiectează, deoarece judecata despre nocivitatea lor urmează unei înscenări de introiecție. Selectarea, discriminarea etc. sunt fondate pe introiecție și proiecție. Abia după dobândirea unei anumite experiențe, într-un stadiu evolutiv destul de avansat, eul se poate

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
a studiat-o mai cu seamă în registrul fantasmei. „Când eul recepționează stimuli din exterior, el îi adoptă și și-i asumă, îi supune introiecției. Când îi exclude, el îi proiectează, deoarece judecata despre nocivitatea lor urmează unei înscenări de introiecție. Selectarea, discriminarea etc. sunt fondate pe introiecție și proiecție. Abia după dobândirea unei anumite experiențe, într-un stadiu evolutiv destul de avansat, eul se poate dispensa de metoda sa originară de a testa stimulii captându-i mai întâi în interiorul lui” (Heimann

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]