KorAP: Find »[drukola/base=intuițiune & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 ...15 >

368 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921

și un simț de frumusețe înrădăcinat adânc ar putea să învingă aicea orce pericol. Poate că Fleck a fost singurul care a putut-o. Al doilea pericol ce amenință această direcțiune constă într-aceea că, la o predominare a momentului intuițiunei nemijlocite, fantazia nu urmărește reprezintarea caracterului până-n trăsăturile cele mai secrete și nu pătrunde într-aceeași măsură toți membrii întregei construcțiuni, ba încă manifestări a vieței latente mai adânc și cari par mai neesențiale nu vin la îndreptățirea lor deplină

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
trăsurile fundamentale atât a creațiunilor lui Iffland cât și a acelora a lui Seydelmann. Ba până și prejudițiul cumcă d. e. producțiunile lui Seydelmann nu ar fi decât producte a unei înțelegeri ingenioasă și pătrunzătoare până-n detalii, iar nu producte ale intuițiunei libere, își află deplina sa (esplicare) rezolvare în dezvoltarea noastră. Fără puterea creatorie de-a reda o viață întreagă și complectă tipurile n-ar deveni niciodată caractere adevărate cu toată conștiința și cu toate mijlocirile prin reflexiune, neci ar putea

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
complectă tipurile n-ar deveni niciodată caractere adevărate cu toată conștiința și cu toate mijlocirile prin reflexiune, neci ar putea să producă vreodată efectele unor personalități vii. Asta-i cu putință numai într-atîta întru cât conlucră ca factor creatoriu și intuițiunea nemijlocită. Marii actori tragici ai francezilor vor rătăci, din contra, în conformitate cu spiritul poeziei lor dramatice, în direcțiunea unei idealități abstracte oarecare și vor cădea în pericolul de-a sacrifica plinătatea vieței prin unilateralitatea patosului și de-a-năduși astfel adevărul natural

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
creațiunile lui Talma pare a fi revibrat puterea gigantică a primei răsturnări, avântul și patosul primului Imperiu. Acolo unde putințele amîndoror direcțiunilor acestui stadiu al treilea vin la deplinul lor ecuilibru, acolo ideea reprezintațiunei dramatice e realizată absolut. Daca genialitatea intuițiunei nemijlocite ajunge așa de departe cât și puterea reflexiunei, daca cea din urmă nu e decât opera desfășurărei și urmărirei caracterului până în nervii săi cei mai delicați, pe când cea dentîi în același timp o traduce mereu în nemijlocirea vieței, astfel

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
și a (zdrobirei) ruinei tragice a lui Lear. ORIGINALITATE ȘI MANIERĂ Artistul acela dramatic pe care natura și activitatea proprie l-a ridicat în stadiul al treilea al artei va fi totdeuna original și interesant pentru că el formează totdeuna din intuițiunea proprie în afară. Concepând și comemorând un caracter dintr-un punt al vieței, el va avea cuvânt până la un grad oarecare. Critica va lua așadar față cu acest 363 v stadiu atitudinea pozitiv înțelegătoare să recunoască în tot dreptul lor

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
Descrierea ce ne-o face Tieck despre consiliarul Dallner a lui Esslair ne re-înprospătează și mai bine reprezintarea lui plină de măies. trie. Foi dramaturgice, II, p. 87 - 90. {EminescuOpXIV 279} unde o formă nu a răsărit organice dintr-o intuițiune. Forma și chipul de-a reprezintă, cari în artiștii cei mari se prezintă numai ca o frângere deosebită a razelor spiritului lor poetic, capătă în aciia cari le împrumută de la aceștia numai caracterul unei haine imperiale împrumutate, sub care însă

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
așadar să atingă adeseori elemente cari nu-și găsesc deplina lor rezolvare (Erledigmig) decât pe o treaptă mai nalță ca ceea pe care stăm. Cum d. e. în dezvoltarea individului memoria e cultivată în același timp cu simțirea, cu atențiunea, cu intuițiunea și cu închipuința, fără ca unul din aceste momente să se prezinte în realitate izolat de celelalte; cu toate că știința indică {EminescuOpXIV 281} {EminescuOpXIV 282} locul ce are de-a-l ocupa memoria în sistema spiritului uman după tractatul asupra numitelor momente, pentru că

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
prin rațiune; aceasta-i numai aparența lui cea dentîi. În privință artistică accentul are mai mult dătoria nu numai de-a ne trăda simțului intern pur și simplu înțelesul logic al coprinsului, ci el are încă de-a ne sensibiliza intuițiunea aceea pe care neapărat o naște-n noi coprinsul. Transferând prin ton asupra auditorului sufletul dinlăuntru al celor grăite și întrupînd oarecum tonul, el e accentul simbolic. Abia acest accent aparține artei, și dezvoltarea precum și întrebuințarea sa e una din

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
sufletul cuvenit în coprinsul întrupat prin sunet; prin el se arată unitatea ideală dintre fond și formă în espresiunea tonului. Adică abia prin mijlocul lui transpare și domină sufletul asupra corpului celui frumos a sunetului. Undulațiunea ritmică ridică în fine intuițiunea (Anschau) poetică adusă la simțul intern prin accent, o ridică în imperiul mișcărei spirituale, de unde sună la ureche ca un întreg artistic și, ca un asemenea, se alătură (schmiegt) simțului spiritual. Căci prin mediul ritmului artistic pătrunde (coprinsul) fondul spiritual

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
poeziei, a cărei culme, poezia dramatică, și pretinde pătrunderea cea mai vie și (întrebuințarea) aplicarea cea mai creatorie a cîtortrele momentele. {EminescuOpXIV 284} Artea reprezintațiunei dramatice însă silește, în 1) conformitate cu natura ei, la apărere sensibilă, la incorporare a intuițiunei poetice. Încolo de elementul ideal al vorbei ea îndegetează și la elementul real, acela al sensibilizărei prin mijlocul gestului. De-aceea, dacă prima noastră secțiune a avut a face cu arhitectonica declamațiunei artistice, secțiunea noastră a doua însă va avea

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
susținut și mărginit în sine edificiul nostru. CULTURA TONULUI (A VOCEI) 1. PRONUNȚIA FĂRĂ DIALECT ȘI FĂRĂ VICIU Limba este materialul cu care se servește actorul la sensibilizarea coprinsului (fondului) poetic. Acest material trebuie așadar făcut capabil de-a reda intuițiunea unei lumi ideale. Așadar organul are a fi curățit pentru espresiunea adevărului și a frumuseței. Cerința întîia e așadar aceea ca organul vorbitorului să posedeze dezvoltate elementele curate ale limbei, cu înlăturarea a orce conjecture jenante. Înlăturarea și învingerea a

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
față cu pronunția curată cum se are spiritul local, rămas înapoi, față cu emancipatul și generalul spirit național. Coloarea unui dialect îl transpune pe auzitor numaidecât într-o provincie anumită și-i strâmtorează simțul, pe când pronunția curată îl ridică la intuițiunea spiritului național. Deja-n viața de toate zilele e jenant de-a asculta un fond spiritual în forma neamăsu rată a unui dialect; numai forma ușoară a conversațiunei, față cu care nu facem pretențiunile stricte ale artei, ne ridică repede

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
unei amabile ființe femeiești, dialectul ce-l auzim pronunțîndu-se deodată cu-o naivitate grațioasă și într-o petrecere veselă și plină de-nțeles să esercite asupră-ne un farmec oarecare, însă numai de-aceea pentru că trezește-n {EminescuOpXIV 286} noi intuițiunea unei forme individuale a spiritului, care pătrunde într-o conversațiune ce se mișcă pe nivelul culturei formale. n? ia, de aceea pentru că din gura unei fete frumoase chiar o prostie-ți place s-o auzi, mai ales când acea prostie

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
frumoase chiar o prostie-ți place s-o auzi, mai ales când acea prostie nu e stupiditate ci zisă numai din naivitate. Aicea așadar nu ne lasă alta să venim la simțământul contradicțiunei dintre pronunție și pretențiunile culturei ideale decât intuițiunea element atrăgător prin stranietatea si naivitatea sa. Din contra, daca un bărbat ia cuvântul pe timp mai îndelung, și se face centrul discuțiunei dintre oameni culți, atuncea coloritul dialectului face deja o impresiune jenantă și poate prea ușor să ne

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
de-o nuanță prea individuală. Însă actorul, el desfășură un fond ideal și care aparține artei (nu lui). De-aceea și pronunția trebuie să corespundă cu desăvârșire cu idealitatea fondului, adecă și sunetul sensibil trebuie să fie un purtător acomodat intuițiunei poetice. A doua iar actorul intendează tezaurele poetului, el nu stă ca oratorul, ca un individ înaintea noastră, care-și poartă singur afacerile sale, ci el e cufundat în masca sa. Noi ascultăm așadar prin fondul oarecum obiectiv al artei

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
posibil daca sunetul e conceput în însămnătatea sa și e adus astfel la auz. Prin asta el nu sună numai la ureche, ci pătrunde totodată prin mijlocul tonului în suflet, în care el, nedependent de coprinsul celor vorbite, trezește deja intuițiuni oarecari. Abia cu împlinirea acestei teme, celei mai nalte pe acest teren, ne aflăm pe pământul artei. E impulsul spiritului care sforțează organele vorbirei de-a da sunetul articulat; așadar elementele limbei dintru începutul lor sânt îndreptate spre însemnătatea lor

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
distincte nu mai e neci o îndoială. Cu cât mai curat răsună ele în pronunție cu-atît mai clar pătrunde și însemnătatea lor la urechea noastră. Astfel u servește cu preferință la simțământul celor întunecoase și îngrozitoare, o trezește mai mult intuițiunea a ce e solemn, sărbătoresc și măreț, a intuițiunea clarități și a plinătății curate, e a deșertăciunei relative și a lipsei de fond, i trezește intuițiunea celor (împungătoare, tăietoare) ascuțite si vehemente. Noi abia am putea observa cumcă aceste vocale

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
mai curat răsună ele în pronunție cu-atît mai clar pătrunde și însemnătatea lor la urechea noastră. Astfel u servește cu preferință la simțământul celor întunecoase și îngrozitoare, o trezește mai mult intuițiunea a ce e solemn, sărbătoresc și măreț, a intuițiunea clarități și a plinătății curate, e a deșertăciunei relative și a lipsei de fond, i trezește intuițiunea celor (împungătoare, tăietoare) ascuțite si vehemente. Noi abia am putea observa cumcă aceste vocale esprimă numai un analogon a acestor intuițiuni. Însă, dacă

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
u servește cu preferință la simțământul celor întunecoase și îngrozitoare, o trezește mai mult intuițiunea a ce e solemn, sărbătoresc și măreț, a intuițiunea clarități și a plinătății curate, e a deșertăciunei relative și a lipsei de fond, i trezește intuițiunea celor (împungătoare, tăietoare) ascuțite si vehemente. Noi abia am putea observa cumcă aceste vocale esprimă numai un analogon a acestor intuițiuni. Însă, dacă luăm sama la impresiunea lor, atuncea însemnătatea lor diferită nu va rămânea defel dubioasă pentru o ureche

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
măreț, a intuițiunea clarități și a plinătății curate, e a deșertăciunei relative și a lipsei de fond, i trezește intuițiunea celor (împungătoare, tăietoare) ascuțite si vehemente. Noi abia am putea observa cumcă aceste vocale esprimă numai un analogon a acestor intuițiuni. Însă, dacă luăm sama la impresiunea lor, atuncea însemnătatea lor diferită nu va rămânea defel dubioasă pentru o ureche simțitoare. Pentru că vocalele sânt esențialminte muzicalul limbei, de-aceea ele și servesc naturalminte cu deosebire espresiunei simțământului. Cu. cât auzim mai

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
cât slăbirea sunetului e mai marcată cu-atîta trezesc mai mult în noi închipuirea ordinarului, a trivialului, a ignobilului. Cu cât e mai nobil și mai ideal coprinsul celor vorbite cu-atît mai marcat ni se prezintă acest contrast, care se-n-temeiază pe intuițiunea ignobilului și a ordinarului, despre aparința căruia dîndu-ne socoteală am vedea prea bine că zace în însuși impresiunea ce-o face această greșală. Greșala a doua, opusă acesteia, constă în lărgirea unui vocal la puterea unui diftong (e sau i

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
se esplică împregiurarea des provenitoare cumcă actorii neculți de la scene mai mice cad adesea, printr-un patos închipuit, într-această greșală. Acest patos închipuit, care sumuță fals la tonuri pline, face de-aceea un efect comic, căci trezește în noi intuițiunea unei naturi care nu e pătrunsă de patos adevărat, ci numai se îmflă și se dezbaieră pentru el și de-aceea și face astfel de apucături stângace. Cu o observare (fină) detaliată va vedea orcine cumcă așa este și va

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
de-aceea și face astfel de apucături stângace. Cu o observare (fină) detaliată va vedea orcine cumcă așa este și va găsi confirmate de adevăr real cele susținute de noi. Greșala slăbirei diftongului face un efect nu comic, pentru că deșteaptă intuițiunea ordinarităței în care rătăcește nobleța, greșala a doua însă, lărgirea vocalului în diftong, face efect comic, pentru că prezintă o opintire de putere cu totului nenorocită. Daca vocala e după natura ei sunetul plin și ne-mpiedecat, consonantul din contra e un

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
abia atuncea în adevăr când sufletul se dezbate din diferitele organe ale vorbirei, după cari organe ele se și deosibesc în litere labiali, dentali (limbali) și palatinali. De-aceea consonantul e marcat mai aspru decât vocala, ba el dă abia intuițiunea siguranței (destinatei) plastice a sunetului articulat. Daca vocala e purtătoarea simțirei și elementul propriu muzical al limbei, apoi consonantul e reprezentantul reflexiunei, a sigurități (acurateței) conceptului, c-un cuvânt elementul cugetărei. Căci cu prevalarea vocalei iese în prosceniul limbei momentul

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
instrumentul muzicului. Sunetul nearticulat e cu deosebire obiectul de cultură al cântărețului nu însă a actorului la care articulațiunea, însuși corpul și espresiunea acelei articulațiuni, sufletul sunetului constituie elementul în care el înoată și se mișcă cu ideea poetului, cu intuițiunea sa proprie. O instrucțiune temeinică a artei noastre va face așadar din pronunție o disciplină esențială, care în partea ei teoretică va dovedi nașterea sunetelor articulate, trecerile, înrudirile și împreunările lor, iar în eserciții proprii și potrivite pentru reproducerea curată

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]