72 matches
-
față de trupul Domnului orice tranzacție legată de înmormîntări. Dispoziția lui Ipatie este determinată, probabil, de edictul privitor la înmormîntări promulgat de Iustinian în 537 și valabil la Constantinopol. O importanță literară mai însemnată aveau Chestiunile diverse (Symmikta zêtêmata), în care Ipatie răspundea întrebărilor puse de Iulian din Atramiția, episcop al unei dioceze subordonate Efesului. Din ele s-a păstrat un singur fragment (ceva mai mult de două pagini tipărite) în care Ipatie îi răspunde lui Iulian, care se temea să introducă
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
mai însemnată aveau Chestiunile diverse (Symmikta zêtêmata), în care Ipatie răspundea întrebărilor puse de Iulian din Atramiția, episcop al unei dioceze subordonate Efesului. Din ele s-a păstrat un singur fragment (ceva mai mult de două pagini tipărite) în care Ipatie îi răspunde lui Iulian, care se temea să introducă imagini în biserici, că porunca biblică privitoare la imagini poate fi aplicată cu moderație acolo unde nu mai există pericolul idolatriei, pentru a-i ajuta pe oamenii simpli să se instruiască
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
nu mai există pericolul idolatriei, pentru a-i ajuta pe oamenii simpli să se instruiască. Această atitudine deschisă față de adorarea imaginilor corespunde unei poziții, dacă nu unanim, oricum larg reprezentate în Biserică și susținute, printre alții, și de marii Capadocieni. Ipatie pare să transpună aici, într-o formă pe înțelesul celor simpli, argumentația din Deuteronomul 4,19 conform căreia Dumnezeu le-a îngăduit păgînilor să venereze astrele ca să nu se închine la opera propriilor mîini; astfel, lumina materială și strălucirea decorațiunilor
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
nu se închine la opera propriilor mîini; astfel, lumina materială și strălucirea decorațiunilor unei biserici poate conduce către lumina inteligibilă și imaterială a lui Dumnezeu (S. Gero). Prin serii de manuscrise exegetice s-au transmis numeroase fragmente din opera lui Ipatie. Există trei (din care două în latină) dedicate Psalmilor, insuficiente însă pentru a demonstra că Ipatie compusese un întreg comentariu al acestei cărți. Manuscrisele dintr-un catenar consacrat profeților minori conțin 95 de fragmente referitoare la acest grup de cărți
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
conduce către lumina inteligibilă și imaterială a lui Dumnezeu (S. Gero). Prin serii de manuscrise exegetice s-au transmis numeroase fragmente din opera lui Ipatie. Există trei (din care două în latină) dedicate Psalmilor, insuficiente însă pentru a demonstra că Ipatie compusese un întreg comentariu al acestei cărți. Manuscrisele dintr-un catenar consacrat profeților minori conțin 95 de fragmente referitoare la acest grup de cărți (nu sînt reprezentați Agheu și Maleahi), distribuite în proporții diferite (de la un fragment pentru Avdie, la
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
conțin 95 de fragmente referitoare la acest grup de cărți (nu sînt reprezentați Agheu și Maleahi), distribuite în proporții diferite (de la un fragment pentru Avdie, la cîte 23 pentru Osea și Zaharia). Subiectele sînt introduse prin simpla formulă „al lui Ipatie”, astfel încît nu putem fi pe deplin siguri că e vorba de autorul nostru; neobișnuit e faptul că în fragmente nu se vorbește deloc despre chestiunile cristologice care l-au preocupat pe Ipatie din Efes. Autorul vrea, înainte de toate, să
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sînt introduse prin simpla formulă „al lui Ipatie”, astfel încît nu putem fi pe deplin siguri că e vorba de autorul nostru; neobișnuit e faptul că în fragmente nu se vorbește deloc despre chestiunile cristologice care l-au preocupat pe Ipatie din Efes. Autorul vrea, înainte de toate, să clarifice semnificația textului și arată uneori cum s-a realizat aceasta în epoca lui Cristos și a Bisericii. Interpretarea tipologică este doar ocazională, ca în cazul tradițional al lui Iona, typos al lui
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în cazul tradițional al lui Iona, typos al lui Cristos (fragm. 1 despre Iona); însă în celelalte fragmente referitoare la aceeași carte avem interpretări istorico-literare. în sfîrșit, catena lui Niceta din Heracleea despre Luca conține cinci fragmente din opera lui Ipatie, însă e greu de stabilit dacă ele provin dintr-un comentariu, sau din omilii (așa cum au propus unii), ori din Chestiunile diverse: așa ar putea sta lucrurile cu fragmentul 4, care încearcă să explice că e posibil ca ruga lui
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
D. Gorce, Vie de sainte Mélanie (SChr 90), Cerf, Paris, 1962, care reia textul publicat de M. Rampolla, Santa Melania Giuniore, senatrice romana, Tipografia Vaticana, Roma, 1905 (care conține și textul latin, o introducere și un comentariu amplu). b) Calinic Ipatie din Rufiniane, vlăstar al unei vestite familii din Frigia, a fugit de tînăr în Tracia, apoi, după reconcilierea cu tatăl său la Constantinopol, s-a stabilit prin 400 într-o mănăstire abandonată de călugării egipteni care o întemeiaseră lîngă satul
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
alungați din Constantinopol. A murit la 30 iunie 446. Ni s-a transmis o Viață a lui, precedată de o dedicație a editorului pentru un diacon pe nume Eutic, din care reiese că autorul este Calinic, un discipol al lui Ipatie; el apare în text ca monah, iar în 426 se găsea deja în mănăstirea din Rufiniane (în acel an a fost martor al îmbolnăvirii lui Ipatie). Editorul afirmă că, în trecere prin Rufiniane, a găsit scrierea la egumenul mănăstirii, al
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pe nume Eutic, din care reiese că autorul este Calinic, un discipol al lui Ipatie; el apare în text ca monah, iar în 426 se găsea deja în mănăstirea din Rufiniane (în acel an a fost martor al îmbolnăvirii lui Ipatie). Editorul afirmă că, în trecere prin Rufiniane, a găsit scrierea la egumenul mănăstirii, al treilea succesor al lui Ipatie, și a făcut o copie pe care a dedicat-o lui Eutic. El declară că a corectat unele caracteristici grafice datorate
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ca monah, iar în 426 se găsea deja în mănăstirea din Rufiniane (în acel an a fost martor al îmbolnăvirii lui Ipatie). Editorul afirmă că, în trecere prin Rufiniane, a găsit scrierea la egumenul mănăstirii, al treilea succesor al lui Ipatie, și a făcut o copie pe care a dedicat-o lui Eutic. El declară că a corectat unele caracteristici grafice datorate influenței limbii siriace, ceea ce ne face să ne gîndim că acest Calinic ar proveni din Siria. Viața trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
dedicat-o lui Eutic. El declară că a corectat unele caracteristici grafice datorate influenței limbii siriace, ceea ce ne face să ne gîndim că acest Calinic ar proveni din Siria. Viața trebuie să fi fost scrisă nu mult după moartea lui Ipatie (446), însă e menționat și un eveniment petrecut la un an după această dată; ca urmare, compunerea operei e plasată de obicei către 447-450. Bartelink a studiat textul ca pe un exemplu ce aparține genului literar al biografiei călugărului și
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
literar al biografiei călugărului și a subliniat afinitățile lui cu Viața lui Antonie scrisă de Atanasie, care i-a servit probabil drept model lui Calinic. Autorul intenționează, firește, să compună o operă educativă și urmărește cu precizie cronologică viața lui Ipatie, comentînd minunile și în special lupta cu demonii. Spre sfîrșit (cap. 48), Calinic adaugă și două discursuri ale lui Ipatie adresate călugărilor, compuse probabil din citate extrase dintr-un document scris chiar de protagonist. Limbajul e simplu, bogat în forme
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
probabil drept model lui Calinic. Autorul intenționează, firește, să compună o operă educativă și urmărește cu precizie cronologică viața lui Ipatie, comentînd minunile și în special lupta cu demonii. Spre sfîrșit (cap. 48), Calinic adaugă și două discursuri ale lui Ipatie adresate călugărilor, compuse probabil din citate extrase dintr-un document scris chiar de protagonist. Limbajul e simplu, bogat în forme morfologice și sintactice proprii limbii vorbite, iar sintaxa e fără complicații, însă nu lipsită de anacoluturi. Bibliografie. Ediție critică, trad
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sinodul de la Constantinopol din 532-533, unde monofiziții moderați, adepți ai tezelor lui Sever de Antiohia, s-au confruntat cu calcedonienii; primii, pentru a demonstra ortodoxia propriilor doctrine, au adus ca probe, între altele, scrierile lui Dionisie Areopagitul. Adversarul lor, episcopul Ipatie de Efes, a constatat că nici unul din marii autori dinainte nu le menționase și, în consecință, le-a declat neautentice. într-adevăr, primele citate din Dionisie se găsesc în scrierile lui Sever de Antiohia Contra apologiei lui Iulian și Contra
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
găsea în acel moment. A zecea îi este adresată evanghelistului Ioan, exilat în insula Patmos (conform tradiției creștine, bazate pe primul capitol al Apocalipsei): scrisoarea prezice eliberarea sa iminentă și întoarcerea în Asia. Deși autenticitatea corpusului a fost contestată de Ipatie în 532 și de alții în perioada Antichității tîrzii, operele lui Dionisie au fost aproape în mod unanim considerate autentice și au exercitat o mare influență asupra teologilor și a misticilor din Orient și mai ales din Occident. Aici, ele
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
din scrierile lui Athanasie, Vasile, Grigore din Nazianz și Chiril al Alexandriei. 2) Dimpotrivă, tema principală dezvoltată În aceste scrieri, transcendența Dumnezeului treimic față de lume, ar face din ele o apologie a filozofiei creștine Împotriva păgânismului. 3) La obiecția lui Ipatie al Edessei, care refuza să recunoască vechimea corpusului În fața monofiziților, care o susțineau, Stăniloae răspunde: scrierile lui Dionisie n-au avut o circulație foarte răspândită până În secolul al VI-lea, din pricina caracterului inactual al teologiei pe care o răspândeau. Difuzarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
Primul dintre cele 17 documente privitoare la partea de moșie din Ipotești poartă data de 12 aprilie 1620. Important este faptul că în aceste acte sunt pomenite nume de vechi familii de răzăși între care și Isăcescu, dintre care un Ipatie ar fi fost unul din cei cinci bătrâni înființători ai satului [...] care ar fi făcut bisericuța, mai târziu a familiei Emninovici 1. Declarația unui boier hotarnic consemnează că, la vremea respectivă, ipoteștenii erau prisecari, crâșmari, haidăi și plugari 2, adică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
biserica, ce se află astăzi din cărămidă [...] pe temelie de piatră 3. Aceeași sursă (dar și multe altele care întăresc afirmația), atestă faptul că biserica din cătunul Ipotești [...] cu hramul "Sfinții Voievozi" [...] a fost făcută pe locul și cu ajutorul lui Ipatie și Nicolai Isăcescu, care sunt și primii ctitori. Ea a fost făcută din lemn, dar putrezind lemnul, a fost făcută din vălătuci 4. Un act din 10 aprilie 1902, trimis la Protoierie, oferă cea mai plauzibilă mărturie a ctitoririi acestei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Că lucrurile s-au petrecut astfel, stau mărturie alte câteva informații din 1909. Această biserică nu posedă nici o avere, ea se întreține de enoriași, iar preoții cari au servit au fost: întâi Preoții călugări [...] trimiși spre administrarea moșiei donate de Ipatie schitului Gorovei 6. Au slujit pe urmă acestui lăcaș: preoții Vasile, Nicolae Cocoranul, Enacache Leca și Mihai Georgeanu, despre care aflăm că a fost caterisit și condamnat la 6 luni și o zi închisoare pentru cununie fără acte7. Se va
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
și Neculai Albotă găsim chiar dintru început următoarele precizări: la biserica cu hramul mai marilor voievozi erau doi preoți, un diacon și doi dascăli. Primul preot era Vasile Hudișteanu 8. În această catagrafie sunt trecuți și frații Isăcești, descendenți din Ipatie, care se crede a fi autorii consolidării bisericuței construite, la început, din lemn de către călugării mai sus pomeniți. O altă catagrafie, făcută cu optsprezece ani înainte, în 1820, vorbește despre ipoteșteni că au loc de hrană [...] făcând și alișveriș cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
-se faptul că până în prezent s-a clădit temelia și soclul bisericei din beton urmând a se continua la primăvara viitoare 67. La capitolul al II-lea al procesului-verbal de inspecție, situația externă a bisericii, sunt trecuți la ctitori vechi: Ipatie și N. Isăcescu și Gh. Eminovici, fost proprietar al moșiei Ipotești 68. În Anuarul Arhiepiscopiei Iașilor Mitropolia pe anul 1930, tipărit la mănăstirea Neamț, găsim biserica filială "Sfinții Arhangheli" în stare mijlocie 69. Dacă piatra de temelie a fost pusă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
veșnicie fiica, a împietrit la malul gârlei și, din ochi, au început să-i curgă fără contenire lacrimi de durere și jale amară. Într-o zi, auzindu-i trilul fermecător și văzând-o atât de frumoasă, [...] un flăcău pe nume Ipatie a îndrăgit-o pe loc. Legenda spune că cei doi tineri s-au căsătorit, iar urmașii lor, Ipăteștii, au dat numele satului de azi, Ipotești 3. Referitor la documente, Repertoriul arheologic al județului Botoșani consemnează următoarele: denumire veche: Ipotești. Mențiuni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
codru n.a.) Diacouții (satul Diacului n.a.) amândouă cuturile ce le-a schimbat cu fiica lui Costea, înaintea noastră și Catamereuții (Cătămărăști n.a.) ce l-a schimbat cu Catamar pentru Șerbouți 6. Satul era stăpânit, în jurul anului 1400, de un anume Ipatie, de la care așa cum s-a văzut i se trage și numele. Moșia era împărțită în cinci părți și a fost vândută mai apoi răzeșilor veniți din părțile Bucovinei. În legătură cu aceasta, informații amănunțite și clare se găsesc în nota la scrisoarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]