192 matches
-
considera că schema textuală e necesar a fi completată, dacă nu chiar umplută, de către cititor, singura modalitate prin care acesta reușește să se transpună în dimensiunea „metafizică” a creației. Aserțiunile ne arată că lectura, ca „artă precisă”, solicită a triplă ipostaziere a cititorului. Mai întîi, în registrul emoției aflîndu-se, ea îl plasează în interacțiune afectivă cu substanța textului. În al doilea rînd, „trăirea estetică” trimite la o vibrație existențială (și ne aducem aminte că, invocînd sintagma lui Eliot, Steiner preciza și
Refuzul „postmodern“ al lecturii – un simptom? by Mircea Braga () [Corola-journal/Journalistic/2773_a_4098]
-
New York În deschiderea evenimentului, va avea loc dezvelirea portretului lui Mihai Eminescu, pe care pictorul Alexandru Darida l-a dăruit ICR New York. Comunicări Doina Uricariu Scriitoare, editor, Director ICR New York Eminescu: Opus Magnum Ștefan Stoenescu Profesor, scriitor, traducător, Ithaca, New York Ipostazieri eminesciene în poesia lui Nichita Stănescu M. N. Rusu Critic și istoric literar, New York, redactor-șef al revistei Lumină Lină Citate eminesciene necunoscute despre Șcheii Brașovului Theodor Damian Scriitor, profesor, Președinte al Filialei americane a Academiei Oamenilor de Știință din
Al XXI-lea Simpozion anual “Mihai Eminescu” (164 de ani de la naşterea poetului) [Corola-blog/BlogPost/93715_a_95007]
-
Castigat ridendo mores... un opus de factură mai degrabă tragi-comică vine să se adauge patrimoniului dramatic românesc, eveniment încărcat cu multiple semnificații. Opera națională, ca gen, ca spectacol „clasic”, s-a prezentat mai șters în ultimele decenii și, până în 1989, ipostazierea eroilor ei a adus în prim plan cu precădere personaje istorice sau scene din viața satului românesc, balete, feerii ș.a. Desigur universul sondat de Caragiale a reprezentat dintotdeauna o imensă tentație pentru a scrie operă comică, fiind la o primă
O scrisoare pierdută... by Corina BURA () [Corola-journal/Journalistic/84258_a_85583]
-
dac? cetatea Egiptului d?inuie prin gând, idee, În?elepciune, cea a Greciei va d? inui prin cuvânt ?i poezie . Pornind de la ideea apar?inând esteticianului Rosario Assunto, potrivit c?reia, „poezia, ca și arhitectura de altfel poate crea o ipostaziere a spa?iului nesfâr?it", „o ie?ire În metafizic ", un alt mesaj al crea?iei eminesciene este relevat În aceste opere. Natură, poezia ?i arhitectură devin ipostaze ale infinitului: natură prin inepuizabila ei for?? creatoare, poezia -prin identificarea cu
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
transcende timpul istoric al devenirii, ??inuind prin for?a gândului, a ideii, a cunoa?terii, prin for?a mitului ce 1-a z? mislit privilegiu deopotriv? al poeziei ?i al arhitecturii: „ Poezia, ca ?i arhitectură de altfel poate crea o ipostaziere a spa?iului nesfâr?it", „o ie?ire În metafizic".\ (Rosario Assunto) Un adev?rât labirint arhitectural f? ure?te poetul În universul subacvatic de exemplu, transformându-1 Într-un peisaj fantastic de o for?? plasticizant? uimitoare: „ ?i În fundul m?rii
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
Mai Incet, tot mai Incet [...] ". Principiul poeticii clasice „ut pictură poesis" devine În aceste versuri „ut musica poesis" poezia infinitului fiind sugerat? aici mai mult la nivelul fonetic. Poet al „marilor dep?rt?ri cosmice", Eminescu reu???te ?? creeze o ipostaziere În chip de sunet a spa?iului deschis spre infinit ce irumpe magic din cel Închis, finit. Predomin? În primul vers sunetul „a" vocală cea mai deschis?, „generatoare de ecouri vaste ?i dep?rtate" (E. Papu), ce exprim? spa?iul
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
face abstracție de ea), ne-am dat seama de formidabila priză la real a lui Caragiale. Comediile lui deveniseră realitatea noastră. }ărișoara și Europa sunt de fapt invariante ale mentalului nostru colectiv, imagini emblematice, cu putere de circulație și de ipostaziere în epoci istorice diferite. Actualmente, suntem în plină criză, așadar, iarăși, în plin Caragiale. "E criză, monșer", ni se spune pe un ton edificat, de undeva de la finele secolului 19; și noi, în anul de grație 2009, trebuie să încuviințăm
După douăzeci de ani by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7490_a_8815]
-
prejudecată, de ordin incert (undeva între cultural și moral) care alimentează, în măsuri echitabile, ambele sensuri matematice ale verdictului. Pe de-o parte, asumându-și o selecție creditabilă, cartea ar avea o importanță monumentală. Pe de altă parte, resorturile acestei ipostazieri a lui Nicolae Manolescu ar trăda o periculoasă dorință de putere. Nu mai indic sursele, oricum multiple, ale acestor bifurcații de atitudine. Și una, și cealaltă încearcă să explice, în lipsa unei metodologii de analiză competentă a genului, un fapt literar
Câteva prejudecăți by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7491_a_8816]
-
ca un câmp crăpat de secetă, forța sa este însă una a vacuumului care absoarbe orice lumină. El nu este victima cum înșelător putem crede, ci așa cum se intitulează un „Profesor al întunericului”. Nu este vorba aici de o penibilă ipostaziere a îngerului întunericului, ci de o dorință de neant similară unei complicate forme de autoconsum nihilist, de disperare rece, fără obiect, care-și devine propriul obiect. Aparent, nu există nicio dimensiune militantă a acestei dorințe de autodistrugere până spre final
Negru pe alb by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5730_a_7055]
-
dezacordul cu lumea creează căutările și plecările istratiene (un volum se numește chiar Mes départs), așa cum celebrul hidalgo își crea utopia sa „pozitivă”: Istrati și personajul lui Cervantes descoperă ceea ce aș numi starea de criză a lumii în două dintre ipostazierile sale: aceea „cavalerească” și cea a Europei începutului de secol XX. De Hamlet - spune Mircea Iorgulescu -, îl apropie damnarea, „melancolicul prinț cu cartea în mână revoltat împotriva putreziciunii lumii” fiind personajul „simbolic reprezentativ” pentru Panait Istrati. În aceeași ordine, relația
Cele două ipostaze ale criticului by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/5399_a_6724]
-
scindată a autoarei înseși, indiferent la ce persoană se narează, indiferent dacă personajul care povestește sau "se povestește" este bărbat sau femeie, chiar dacă Roxana Pavnotescu are grijă să sublinieze de fiecare dată diferențele. E, în fond, urmărită cu oarecare stăruință ipostazierea aceluiași exemplar uman. Căutarea dublului, (în carte există, de altfel, un subcapitol intitulat El-ul, pp. 155-162, combinație, ca mai toate textele cărții, armonioasă între eseu, narațiune sau introspecție) sau, de la caz la caz, a propriilor eu-uri pare să
Mit și demitizare by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/6649_a_7974]
-
era nevoie de un timp și de un loc. Timpul - la fel de nerăbdător cu oamenii ca întotdeauna - a fost anul 1916, iar locul Cabaretul Voltaire. Metafora din titlu, a partidei de șah dintre Tzara („tăticul Dadaismului”) și Lenin („tăticul comunismului”), este ipostazierea ideală a diferenței dintre uman și postuman: „Acești doi tătici s-au înfruntat deasupra tablei de șah a istoriei, propunând două căi diferite pentru propășirea omenirii. Dadaismul miza pe haos, libidou, creativ și absurd. Comunismul și-a descătușat energiile în
Când dadaiștii joacă șah (2) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5751_a_7076]
-
mai bine impus în Dănilă Prepeleac (1876), unde apare pentru prima dată „omul anapoda”, adică „un personaj care vorbește și acționează în dodii, un prost și un hâtru în același timp”, totdeauna în determinare grotescă. În loc să ducă spre comic această ipostaziere contradictorie, ca „natură bivalentă a personajului”, un nebun înțelept, autoarea îl conduce spre satiră („un erou atât de potrivit artei satirice”), prin asta spre a fi compatibilă cu viziunea renascentistă, printr-o „reunire de contrarii... și structură dicotomă”, care urmează
„Lumea pe dos” și „personajul anapoda”, într-o viziune comparativă by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/3463_a_4788]
-
să confunde cititorul actualizat cu cititorul implicit, tânărul critic poate identifica în orice aspect al unei opere literare - fie că e vorba de apetența pentru livresc, de alternanța planurilor narative, de intertextualitate, ba chiar de opțiunea pentru fantastic - câte o ipostaziere a cititorului. Dacă orice tehnică de defamiliarizare implică în mod automat prezența unei reflecții despre cititor, pericolul e de a începe să crezi că și virgulele sau punctele de suspensie sunt tot invocații oblice ale tipologiei vreunui lector... E și
Cititorul omniprezent by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/3246_a_4571]
-
profund, pe care să nu-l poți exprima într-o formă clară și precisă. Obscuritatea și tonul sibilinic al filozofilor se sprijină pe o uriașă prejudecată, aceea că unealta de bază a gîndirii este logosul. Un logos gîndit fie ca ipostaziere a ființei divine, fie ca instrument privilegiat de care omul poate dispune după plac. Și astfel, prin împingerea la paroxism al acestei prejudecăți, ajungi să construiești trufașe sisteme filozofice, ridicînd castele de cuvinte și înălțînd piramide de concepte. Trăsătura de
Bietul Gutenberg by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11077_a_12402]
-
fi „Liber la iubire și vis” (2008), pentru a-și regăsi echilibrul interior: „Eu sunt hoinarul alb de vreme / un călător bolnav de vise / sunt cel care te cheamă sobru / prin lumile de-a pururi stinse...”, confirmând (a câta oară?!) ipostazierea filonului de sorginte romantică în ființa verbului său. „Răstimpul iubirii” (2010) se dorește o acumulare, bona fide, conștientizat, la fibrele originii sale creatoare: „Mi-e sufletul acolo în pământul răsturnat / crescut cu dor de firea mea întoarsă / mereu suind pe
Într-o dimineaȚă de cuvinte împreună cu poetul Coriolan Păunescu. In: Editura Destine Literare by LIVIA CIUPERCÃ () [Corola-journal/Journalistic/101_a_249]
-
profesorii, colegii (Aleea personalităților, Tinerii, Lansarea, Ucenicia, Autodialog II, Unchiul Vanea, Doamna Profesoară, Mentorul meu nu are statuie, Autodialog XIV). În fine, și mai presus de orice, dragostea - o iubire ideală, fără fisuri, fără limite, fără opreliști, fără pată, o ipostaziere a androginului. Dragostea (asimilată, abisal, unui oniric Dans; ce dezvoltări hermeneutice ar putea porni de aici!) este, indiscutabil, singurul suport valid al eului, singurul refugiu din fața atrocităților și trivialităților, din fața platitudii sufocante, ce ne asaltează, pretutindeni și necontenit, ce amenință
IOANA BORCHIN SAU REMINISCENŢA PARADISULUI PIERDUT de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1802 din 07 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/342686_a_344015]
-
și Ing. Cristian F. Păscu, Presedintele Societății „Dorul” au salutat participanții și au subliniat importanța evenimentului. Lucrările simpozionului au fost prezentate după cum urmează: Doina Uricariu, Scriitoare, editor, Director ICR New York: Eminescu: Opus Magnum Ștefan Stoenescu, Profesor, scriitor, traducător, Ithaca, New York: Ipostazieri eminesciene în poesia lui Nichita Stănescu M. N. Rusu, Critic și istoric literar, New York, redactor-șef al revistei Lumină Lină: Citate eminesciene necunoscute despre Scheii Brașovului Theodor Damian, Scriitor, profesor, Președinte al Filialei americane a Academiei Oamenilor de Știință din
Prezentarea activitătilor religios-culturale de la Institutul Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă şi Capela “Sf. Apostoli Petru şi Pavel” pe anii 2013 – 2014 [Corola-blog/BlogPost/92407_a_93699]
-
Dar ziua... / Ziua are puterea de a dărâma, / de a zgudui/ visul / și speranța / pe care le înalț / din nisipuri cântătoare” (Ziua care vine). Venită ca o pedeapsă prometeică, fulgurația simptomului (lacunar), de sorginte simpatetică, estompează secvențele fluxului imaginativ al ipostazierii leitmotivului expulzându-l „În afara visului”: „Adorm mereu în afara visului / semn că nici visul nu mă primește. Adorm mereu/ pe aceleași cuvinte - acum fără sens - / răscolind lutul simplu, / nisipul pur și fierbinte / adunat din aurore îmbătrânite / poate prea devreme/ în casa
VIORELA CODREANU TIRON de VIORELA CODREANU TIRON în ediţia nr. 219 din 07 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360901_a_362230]
-
an și la aceeași editură, în condiții grafice demne de invidiat, îi apare volumul „Paharul cu îngeri”, o voluminoasă antologie, într-o formulă originală, în care nu mai apar titlurile volumelor princeps, poemele fiind structurate tematic. Titlul acesteia semnifică diversele ipostazieri ale îngerului: mască a revoltei, semn al nostalgiei vremurilor arcadice, emblemă a purității eului liric și a harului creator. Volumul se bucură de o amplă și pertinentă prefață semnată de Nicolae Balotă, iar în final îi sunt alăturate peste 30
COMAN ŞOVA – UN POET AL SPAŢIULUI NEMŢEAN de MIHAI MERTICARU în ediţia nr. 1786 din 21 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/364708_a_366037]
-
crește pofta/de sânge!” - cf. Strigăt (2), p. 41. ...Deasupra tuturor dezlănțuirilor frenetic-infernale (frenezie având ca motivație, pentru Satana, dar prin intermediar uman! - presentimentul apropierii Județului din Urmă și al excluderii finale a Răului, dintre personajele Teatrului Cosmic!), deasupra tuturor ipostazierilor sabatice ale Bacăului-Infern, însă, tronează Efigia Nemuritoarei Armonii/Re-Armonizări Cosmice prin POEZIE: STATUIA LUI BACOVIA! : „ în timp ce aleșii tăi de elită/se zbat cu disperare să strâmbe/tot ce prea drept li se pare/tu/ atât de înduioșător/și dezorientat primești
„EXILAT ÎN STRIGĂT”, DE VIOREL SAVIN de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 81 din 22 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/349140_a_350469]
-
s-ar ține cont de următoarele două aspecte, care vrând-nevrând invită la conceptualizare după o temeinică instruire: a)Sfera esteticului a fost lărgită prin asimilarea urâtului, dar nu ca un concept antiestetic, ci ca un mod de expansiune, iradiere și ipostaziere a frumosului interceptat la limitele lui inferioare; b)Frumosul nu e unic, ci infinit nuanțat și structurat pe multiple planuri de complexitate, respectiv de puritate. Notă: Pentru Plotin, iar după el și pentru alți gânditori, Frumosul absolut este Unul, adică
CONSIDERAŢII DESPRE ARTĂ – ELEMENTE DIN FILOSOFIA CULTURII de GEORGE PETROVAI în ediţia nr. 758 din 27 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364867_a_366196]
-
fotograf care surprinde modelul în cea mai neutră ipostază posibilă, „așa cum acesta este”, și opera unui artist care pleacă de la același model, distanța este nu doar surprinzătoare, dar, practic, irepetabilă. Dacă modelul are trăsăturile sale de ființă unică, recognoscibilă în ipostazierile cotidiene, obiectul din opera de artă care are la bază acest model este atât de bine „imaginat” de artist, încât devine irepetabil. Un alt artist poate crea o altă operă, dar cele două creații nu-și pierd nici autonomia, nici
ARTISTUL ŞI MODELUL de DAN CARAGEA în ediţia nr. 954 din 11 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364952_a_366281]
-
cathară era cuprinsă în această literatură, precum și în „Istoria Troadei”, cu portretul ideal al frumuseții feminine, ilustrată prin Elena („mai frumoasă decât toate muierile dă lume, că unde o vedeai, părea-ți că iaste zugrăvită, cum spun la istorii”), cu ipostazierea iubirii (și-au găsit vremea și-au început a-și arăta dragostile unul către alt), dar cu încheierea severă a morale creștine, ce înfiera adulterul: „Vedeți, fraților, ce-au făcut spurcata Elena și cu spurcatul Alexandru Parij? Aceasta agoniseau dragostele
LEA ROMÂNESC de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 946 din 03 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/366525_a_367854]
-
cunoașterea transfiguratoare. Dezvăluirea semnelor ține de parcursul traseului de inițiere. Cunoașterea lor sfidează timpul și transgresează limitele spațiului spre aceeași zonă eterată stăpânită doar de cuvânt. Treptat, piesele volumului lui Nicolae N. Negulescu reconstruiesc o paradigmă a sacrului și a ipostazierilor acestuia. Hierofaniile sunt vizibile doar pentru poetul-cititor de semne ce năvălesc de pretudindeni numai pentru el. De cele mai multe ori însă, acestea scapă privirii profane, iar sensul lor rămâne nedescifrat. Pentru stihuitorul-hermeneut Totul începe cu cuvântul, iar aventura poetică este o
O NOUĂ CRONICĂ DESPRE VOLUMUL TRILINGV NUNTA CUVINTELOR de NICOLAE NEGULESCU în ediţia nr. 1244 din 28 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/350585_a_351914]