51 matches
-
fluctuează între Adrian Marina, Adrian Amarina și Cristian Marina) e o reluare, la alt nivel temporal, a tematicii din Plăcerile tineretului. În prim-plan evoluează o "societate secretă", un releu subteran format din boema vremii noi, poeții suprarealiști și eseiștii "iraționaliști sau existențialiști". Scopul principal al bandei este "să strice jucăria" comuniștilor. Membrii ei - în special Georgică Scarlat și Dan, cărora li se alătură, fără voie, Adrian Marina, îndrăgostit de Lena - sunt blazați în exces și, sartrieni declarați, propun teorii absconse
Cât de tendențioasă este Cronica de familie? Paradoxul unei receptări by Oana Soare () [Corola-journal/Journalistic/8452_a_9777]
-
urmărit cum o reacție în aparență de tip cultural a izbutit să se convertească într-un proiect politic cu consecințe drastice" (p. 11). Extrem de multe evenimente și conexiuni (lupta cu parlamentarismul și democrația, polemicile cu E. Lovinescu, antisemitismul, exaltarea curentelor iraționaliste, eterna condamnare a lui Descartes și a posterității sale în Occident, a pozitivismului, interferențele cu numeroși gânditori, ca Von Keyserling, Mach, Spengler, Boutroux, Nietzsche, Ardigň, Evelyn Underhill, Förster, Renan, Rathenau, Berdiaev, Iorga, Bergson, René Guénon, Dostoievski ș.a.) dau o idee
Proiecte himerice by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Imaginative/10511_a_11836]
-
nebun, pune Punctul pe i cu titlul LIICEANISME și cu subtitlul 1. Delațiunea ca ,,minima moralia" . Așa cum este lesne de presupus, liiceanisme vine de la Liiceanu, iar minima moralia îl privește fatalmente pe Andrei Pleșu. Pornind de la denunțul public de obscurantist, iraționalist și totalitarist pe care misteriosul și ilizibilul Adrian Marino i-l face lui Andrei Pleșu, denunț care, prin anii �50 ai secolului trecut ar fi însemnat, cu siguranță, o plimbare forțată a incriminatului pe la Canal, N.F. se străduie din răsputeri
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12594_a_13919]
-
iluminist-raționalistă își are rădăcini puternice în România. Marino observă că după valurile de reeditări masive ale extremei drepte interbelice "se ajunge - explicit sau implicit - la concluzia total greșită că singura tradiție ideologică românească ar fi doar cea etnicistă, naționalistă, șovină, iraționalistă, anticriticistă, antijunimistă". Dan C. Mihăilescu se întreba dacă citește cineva acest jurnal pentru Sebastian însuși. El consideră implicită lectura pentru ceilalți, pentru eroii jurnalului. Eroii ar conta foarte mult. Numai că Eliade din textul lui Sebastian este atît de monoton
Sentimentul groenlandez al polemicii by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15642_a_16967]
-
dreptate, Nicolae Mecu. Ideea reapare la Vladimir Streinu și Mihai Ralea. Acesta din urmă prețuiește cartea, dar crede că întreaga concepție a autorului își are rădăcinile în anii lui de formație, când „a dominat în lume și în România mentalitatea iraționalistă, antidemocratică, naționalistă”. „Spirit xenofob și rasist”, conchide Ralea în 1941. Corectitudinea politică, iată, n-au inventat-o americanii în anii 1970, ci Ș.Cioculescu, Ralea și Streinu în anii 1940! Detractorii din a doua clasă (câteodată, aceeași) sunt mai subtili
G.Călinescu și detractorii săi by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3313_a_4638]
-
aceasta așa le-a și reținut. Politic, autorul nostru se străduiește să rămână "echidistant", cu riscul de a nu păstra nici o opțiune teoretică, pentru că, practic, a ales mai puțin răul din capitalismul pe care-l judecă neconcesiv. Premisa sa este iraționalistă sau, în orice caz, contestatară a raționalismului iluminist, vinovat pentru criza lumii moderne. Sămânța rea, dacă pot intui această sugestie a poziției, ar fi probabil Comuna pariziană. Despre ceea ce cartea vorbește direct este însă "imperiul roșu, bastard al Iluminismului" (96
Istoria și înscenarea politicului by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/17173_a_18498]
-
în contextul generației '27. Operația nu e neapărat originală, dar autoarea îi dă o claritate periculos de convingătoare. Rezumînd, lucrurile ar sta în felul următor. Deopotrivă Vulcănescu, Nae Ionescu, Eliade, Cioran, Eugen Ionescu stau sub semnul unei filosofii de tip iraționalist. Dar, în timp ce Eliade, Cioran, Vulcănescu favorizează iraționalismul vitalist de sorginte germană, romantic și neoromantic, sînt influențați fiecare în moduri diferite fie de Nietzsche sau Schopenhauer, fie de filosofia creștină sau de ortodoxism, Eugen Ionescu face cumva figură aparte cu iraționalismul
Țara rinocerilor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15367_a_16692]
-
I.L.Caragiale - ți se citește în subtext 'Moța și Marin'. Vrei să spui Kogălniceanu, P.P.Carp, Marghiloman, Manoilescu - ți se pune eticheta de Nicador sau Decemvir. Te declari admirator de metafore blagiene și indiferent la dadaism - ești taxat de reacționar, iraționalist, xenofob și codrenist. Spui despre Belu Zilber că a fost o pramatie duplicitara și un omnidelator iresponsabil (cum, de altfel, chiar el însuși se cam definea) - devine că rivalizezi în intenții cu asasinii lui Iorga. Ș.a.m.d." Dan C.
DAN C. MIHĂILESCU - SHOW by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17795_a_19120]
-
a democrației românești, Lovinescu nu concepe seria sa de volume consacrată lui Maiorescu, contemporanilor și urmașilor săi (care nu sînt junii corupți de fascism, ci criticii literari democrați și europeni în gîndire) ca pe o polemică indirectă cu autohtoniștii, paseiștii, iraționaliștii și legionarii vremii? Ca să-l arborezi ca pe un astfel de stindard, nu era îndefinitiv nevoie ca Maiorescu să reprezinte exact opusul gîndirii la modă în cercurile extremiste, fie de dreapta, fie de stînga?
Adevăratul Maiorescu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13833_a_15158]
-
nu prea măgulitori: "E o sete de vulgaritate, de frondă și murdărie în toți tinerii de azi, incapabili de dialectică abstractă, o deplină opacitate față de sensurile raționale; sunt toți epatați de filozofiile ieftine, de filozofia vieții, de sisteme vitaliste, pragmatice, iraționaliste. Nimeni căruia să-i placă într-adevăr dialectica, adevărurile pure, metafizica. Vorbesc toți de experiență, de trăire, de moarte - amestecă noțiunile acestea vagi, se mistifică, fac scandaluri de presă și pretind că reprezintă spiritul nou... Ce incapacitate de gândire viguroasă
Maitreyi și criticii săi interbelici by Mircea Handoca () [Corola-journal/Journalistic/8289_a_9614]
-
Kirilov și Cioran (privit, în alt sens, ca un Ceadaev român). La fel, paginile despre strategiile „deprovincializării” pariziene la Cioran și Ionesco. Dar și conexiunile pe care le face între Cioran și Caragiale (tatăl și fiul) sau între Cioran și iraționaliștii spanioli ai generației de la ’98 (Ramiro de Maetzu, Miguel de Unamuno...) cu paralele comparatiste de filozofia culturii și considerații briante despre „miturile vinovăției” (Miorița și Don Quijote), fără a mai vorbi de comparațiile cu duct psihanalitic și implicații multiple dintre „pivnița
Subteranele identității lui Cioran by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4606_a_5931]
-
capitale europene, inclusiv la Paris, traducător de poezie portugheză, autor al unor zeci de romane în mare parte premiate și ecranizate, Antonio Tabucchi "pune în aplicare", în thriller-ul Capul pierdut al lui Damasceno Monteiro, știința sa despre critica filosofiei iraționaliste moderne de tip lukácsian. De altfel, Georg Lukács, cu antropocentrismul său pozitiv (arta are "menire dezalienantă, dizolvă fetișurile vieții cotidiene, aparența obiectuală a relațiilor umane") și ontologia în centrul căreia se află analiza categoriei fundamentale a muncii, este ironizatul "patron
Capul tranșat al parlamentarului by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15461_a_16786]
-
a finalității vieții naționale, tot secolul trecut n-a făcut altceva decât să dezbată problema misiunii Rusiei. Gândul mesianic a fost expresia trezirii din somnul ei istoric. Absența unei logici a devenirii rusești a fost motivul care a determinat viziunea iraționalistă în filozofia istoriei din Rusia secolului trecut. Într-o astfel de viziune, istoria poate să aibă o finalitate și fără imanența unui logos. Mesianismul rusesc a împrumutat de la Hegel doar patosul și monumentalul viziunii istorice, fără să accepte raționalismul dialecticii
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
acolo un articol despre Abulafia XE "Abulafia" . În România anului 1917! Nu spun nici eu că am citit totul, dar ce am putut găsi, am citit; am și scris puțin despre Fundoianu XE "Fondane, Benjamin" și Șestov, legat de filozofia iraționalistă. Însă întreaga poveste e mult mai vastă și mai fascinantă. Mi-ar plăcea să țin cândva la București un curs pe asemenea teme, despre filozofia evreiască, despre aceste legături dintre România și Franța în perioada interbelică. Specialiștii noștri în gândirea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
socială. Astfel, aripa dreaptă a personalismului îi cuprinde pe LUCIEN LABERTHONNIÈRE, GABRIEL MADINIER, MAURICE NÉDONCELLE, iar aripa stîngă pe EMMANUEL MOUNIER, J. LACROIX, J. M. DOMENACH. Dezvoltînd și ei o filosofie creștină, aceștia din urmă evită totuși exagerările mistice și iraționaliste ale celorlalți; își propun să țină mai mult seama de omul real, concret "cu individualitatea sa, nedivizat în comunitatea în care trăiește și neînseriat sau inventariat ca un lucru oarecare" (10, p. 7). Există însă adepți ai personalismului și în
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
exercita nici cea mai mică influență în viața majorității oamenilor" (20, p. 360). Această prețuire acordată afectivității în relațiile interumane cu implicații în plan educațional îl determină pe psihologul american G. W. Allport să-l includă pe Freud printre teoreticienii iraționaliști (22, p. 262), chiar dacă psihanaliza își propune conștientizarea și stăpînirea instinctelor. Aplicarea psihanalizei la pedagogie a fost avută în vedere de însuși Freud. "Există", afirma el în 1910, "o altă aplicare a psihanalizei (...) pe care medicii n-ar putea să
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
bine partidul Action Française și ideile lui Maurras, al cărui succesor n-a putut deveni. În ciuda extremismului din acel program testamentar În cinci fraze, Drieu Încheie În inimitabilul său stil violent-spectacular - un stil care nu putea fi decât al unui iraționalist prin vocație: „Scuip pe radicalismul și francmasoneria care au distrus Franța”. După o astfel de Încheiere, aproape că n-ar mai fi nimic de spus. Și totuși. Mizantrop, cu oroarea contactelor imbecile, Drieu nu are nimic din profilul fascistului de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
în 1992, n.n.), să spunem, și istorii ale liberalismului, istorii ale doctrinelor politice, o teorie a democrației liberale, a liberalismului economic, o teorie și o istorie a drepturilor omului etc. De ce neapărat doar ideologie predominant de dreapta, uneori nihilistă, negativistă, iraționalistă etc.? Este chiar atât de capital, de indispensabil culturii române de a se edita tot de și despre Nae Ionescu și elevii săi? Un echilibru s-ar cere, credem, păstrat. înțelegem, foarte bine, că trebuie recuperat tot ce a fost
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
fapt, nici o diferență esențială. Nu ezităm să declarăm toate aceste categorii profund nefaste și anacronice. înțelegem foarte bine și necesitățile psihologice ale adolescenței și faptul că într o veche cultură de raționalism osificat, scolastic și nu mai puțin dogmatic, regenerările iraționalist intuiționiste, existențialiste etc. pot fi inevitabile și uneori chiar salutare. Dar la noi? Când a existat în cultura română un exces de raționalism, criticism și sistematică? Și chiar dacă modele filozofice dintre cele două războaie au avut într-adevăr și un
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
creatoare, după împlinirea idealului național, colectiv, în noi direcții, prin realizarea unor proiecte strict individuale, în primul rând, dar și prin noi deschideri externe, spre zone până atunci nefrecventate: orientalistică (India, cazul lui Mircea Eliade), zona anglo-saxonă, dar și filozofiile iraționaliste, mistice etc. opuse, în general, filozofiei tradiționale de catedră. Instaurarea regimului comunist, după 1947, și politica sa de izolare antieuropeană totală, în principiu ermetică, au produs alte două tipuri de integrare europeană. Cel dintâi a avut un sens net de
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
teorie e adevărată” (idem:121), dar că putem găsi evidențe empirice negative ce pot infirma sau falsifica o opinie sau teorie. Pentru ei o opinie sau teorie stă în picioare atâta timp cât nu s-au găsit evidențe empirice infirmatoare. Justificaționiștii deziluzionați, iraționaliștii sau scepticii, care susțin că nu putem găsi nici temeiuri pozitive, nici negative în sprijinul adevărului unei opinii sau teorii. Pentru ei, adevărul nu poate fi stabilit deoarece realitatea nu există, iar dacă există nu poate fi cunoscută, iar dacă
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
diviziuni a teoriilor etice în teorii descriptiviste și nedescriptiviste (vezi mai sus). De aceea folosirea termenului „subiectivism” pentru ambele risc] mari confuzii. Nedescriptivismul poate fi și el subdivizat. Primele versiuni, în mare parte forme ale emotivismului, erau în mod esențial iraționaliste. Dup] respingerea p]rerii potrivit c]reia judec]țile morale sunt echivalente cu afirmații ale faptelor nemorale (naturalism) și a p]rerii c] acestea sunt sui-generis afirmații despre fapte morale perceptibile prin intuiție sau apel la convingeri (intuiționism), au concluzionat
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
sau, în general, prescripții, ca aceast] persoan] s] accepte s] fie consecvent] cu sine, va trebui s] observe regulile care guverneaz] consecventă. De aceea, ceea ce reprezint] aceste reguli trebuie s] fie preocuparea principal] a filosofului practic. Unii emotiviști au devenit iraționaliști, deoarece ambii au asimilat judec]țile morale imperativelor și au f]cut o greșeal] care este inc] foarte obișnuit] în privința imperativelor, si anume aceea de a crede c] acestea își extrag sensul din propriet]țile lor cauzale. Aceasta poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
psihologice nu sunt parte a sensului nici a imperativelor, nici a actelor de vorbire morale (Urmson, 1968, pp. 130 și urm.; Hâre, 1971). Dac] am consideră c] imperativele își datoreaz] sensul propriet]ților lor cauzale, am putea cu ușurinț] deveni iraționaliști cu privire la imperative, si astfel, cu privire la judec]țile morale, dac] acestea sunt prescriptive. Dar dac] aceast] greșeal] este evitat], teza potrivit c]reia judec]țile morale sunt un tip de prescripții (poate nu identice cu simplul imperativ și, cu sigurant], mai
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
asemenea activități. Foucault glumea pe seama acestei idei preconcepute ("lectura produce nebunie!"), spunând: Când oamenii încep să gândească la sănătatea activităților intelectuale, eu cred că e ceva greșit acolo. În opinia lor sunt un om periculos, din moment ce sunt un cripto-marxist, un iraționalist și un nihilist"39. Modernitatea a făcut posibilă o conștiință a nebuniei, iar aceasta însoțește "o anumită analiză a modernității"40. Astfel că, prin formarea conștiinței moderne despre nebunie se poate analiza... cum s-a dezvoltat Modernitatea. Cum stabilim o
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]