54 matches
-
cum percepe lumea prezența, cel mai adesea, în mijlocul ei, a suferindului? Această prezență survine, în primul rând ca perturbare insulară, ca pată metafizică de neconformitate în raport cu mundaneitatea aplatizantă. Suferindul apare drept o disfuncție ce atentează la normalitatea optimismului cotidian, drept irumpere și sincopă în fluxul banalității ce-și consumă agitația zi de zi. Ca problemă ce obstrucționează țipând strident în uniformitatea apatiei sociale, suferința individuală trebuie estompată și rezolvată în sensul normalizării, reintegrării în firescul mundan a permetrului ontic afectat de către
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
aprofundat analitic în experiența sa revelatorie. El trebuie vindecat sau exilat în sfera celor incurabili fără demersul unei decriptări prealabile a ecourilor ce trepidează în interioritatea sa trezită de cutremurări telurice. Vindecarea lui nu presupune abordarea deschiderilor interioare determinate prin irumperea lăuntrică a suferinței. Acest tip de tămăduire oferit de paradigma lumescului cotidian intenționează, în esență, nu aprofundarea fenomenului suferinței mai ales în efectele sale metamorfozante ci stoparea și uitarea sa pe fondul reașezării individualității în cadrele normalității ce temperează diluând
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
moment de mistică, acest lucru nu trebuie înțeles ca o fiind o trăire asemănătoare „misticii medievale” și nici ca o stare de extaz sau viziune pe care unii sfinți privilegiați au avut-o. Ea trebuie înțeleasă mai degrabă ca o „irumpere” a lui Dumnezeu în existența umană a penitentului, făcându-l pe acesta să trăiască o experiență care îl eliberează de mizeria păcatului și a morții. O asemenea stare mistică este recunoscută de unii autori și în momentul botezului, ca și
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
să-mi fac publice bucuriile estetice din ultima vreme. Ele încep cu eleganta, boiereasca etalare de sine care este Amor intellectualis, romanul de formare a personalității acestui rafinat degustător de psihologii (și situații) alambicate: Ion Vianu. Poate cea mai spectaculoasă irumpere - dinspre interbelic - în lumea literelor noastre, de vreo 15 ani încoace, după cum îmi tot spune(a) Tania Radu, iar eu, nătâng și răzbunător, ezitam s-o cred. (De ce răzbunător? Ion Vianu, căruia i-am recenzat cu însuflețire în 1994 „amintirile
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
116, fără a se contopi însă complet. Ele dezvăluie un alt aspect al aceleiași restructurări ideologice orientate spre globalizarea economică, percepută prin prisma dinamicilor de incluziune și excluziune pe care le generează. Asociația de înfrățire din Lille apare ca produsul irumperii și al mutațiilor cooperării descentralizate, în sânul căreia orașul Lille și regiunea Nord-Pas-de-Calais revendică o poziție de pionierat, îndeosebi în baza acordurilor privilegiate încheiate de douăzeci de ani cu orașul Saint-Louis și regiunea acestuia. Asociația se străduiește așadar, conform celor
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
surpă asemeni unei statui în granițele formei. În tragicul antic este exaltată limita, în cel modern, depășirea. Din toată galeria eroilor antici, Prometeu pare să fie singura abatere de la regula limitei și, de aceea, singura apariție stranie, un soi de irumpere a modernului pe scena antică, fapt care, de altfel, și explică posteritatea modernă a eroului, de la Goethe până la Shelley și Spitteler. Prometeu funcționează cu adevărat ca agent al depășirii, ca unul care vrea să mute din loc limita umanului, și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a fost îndemnătoriul la atât [e]a pustiiri și vărsări de sânge, ci s-a înjosit încă la tradarea de patrie, ce nu i se poate ierta niciodată, ba nu s-a înfloriat a provoca, a îndemna și a mijloci irumperea de putere armată străină în țară, pentru a măcela pre poporul propriei sale patrie, și acestea toate le face așa încît totodată a fost destul de vil a juca un rol de fațarnic mincinos, pentru ca în mijlocul păcatelor sale trădătoare de patrie
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
din opera omonimă a lui Mozart în viziunea lui Kierkegaard etc. Familiarizat cu dificilele dar revelatoriile, plasticele concepte ale autorului lucrării "Sein und Zeit", Gabriel Liiceanu sistematizează preceptele fenomenologiei iubirii trăite de cei doi amanți, după cum urmează: 1) iubirea ca "irumpere" în viața obișnuită a ceva ne-obișnuit și căruia nu i te poți opune (das Damonische); 2) iubirea ca "posibilitatea cea mai bogată a ființei umane", de vreme ce iubirea e spovedanie, povară, dar și dăruire (vezi pilda de adorație întrupată de
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
din Om o ființă înzestrată cu darul vorbirii"36. Iluminismul ne-a înfundat în deșertăciune, dar omul n-a încetat să-l caute pe acest Deus absconditus, grația divină, în toate manifestările sale, dar în primul rînd în inferioritate, ca "irumpere a eternului în timp"37, pulsiunc arhetipală (Auni). Filosofia iluministă a rupt atît cu tradiția platoniciană, cît și cu cea aristotelică, pentru care virtuțile erau tocmai acele calități ce per-miteau omului redobîndirea Cerului, a altitudinii spirituale la care a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
tradiția literară franceză, undeva între perfecțiunea clasică, moștenitoare a "stilului frumos" și tensiunea creatoare, impregnată cu elemente alogene difuze. De aci, o tratare diferită a spațiului, a timpului, a personajelor, a faptelor și mai ales a cuvintelor care le desemnează. Irumperea, în țesutul narativ, al substratului etnolingvistic conduce la opere complexe, ce se înscriu în tradiția dialogismului bakhtian, caracteristic discursului romanesc. Altfel spus, discursul romanesc este locul de întîlnire și de interacțiune a genurilor vii și multiple, ceea ce face că "romanul
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
ne dăm seama, cei doi scriitori îl urmează pe Kundera în al său elogiu al lentorii; o carte, spune Houellebecq (în Interventions) "nu poate fi apreciată decît încet"; o iubire nu reușește pe deplin decît în legendă, această formă de irumpere a eternității în timpul cuvintelor, gîndește Orsenna. Brutală sau fantezistă, iată rezistența la degradarea ambiantă. Și atunci, mai avem vreo șansă de a sparge acest coșmar cuantic în care ne oglindim? Se pare că da, spune Houellebecq, căci "îndată ce iubim, suntem
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Ceea ce povestesc eu, declară Nietzsche în prefața lucrării «Voința de putere», este istoria următoarelor două secole. Descriu ceea ce vine, ceea ce nu mai poate să vină altfel: irumperea nihilismului.” Heidegger este întăiul mare spirit care traduce nihilismul prefigurat de Nietzsche printr-un mediu al absenței și al necunoașterii lui Dumnezeu. Felul în care Heidegger înțelege spusele lui Nietzsche despre “moartea lui Dumnezeu” presupune constatarea unui fapt de o
Nietzsche, profetul unei disperări care întȃrzie. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Marius Robu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2290]
-
surpă asemeni unei statui în granițele formei. În tragicul antic este exaltată limita, în cel modern, depășirea. Din toată galeria eroilor antici, Prometeu pare să fie singura abatere de la regula limitei și, de aceea, singura apariție stranie, un soi de irumpere a modernului pe scena antică, fapt care, de altfel, și explică posteritatea modernă a eroului, de la Goethe până la Shelley și Spitteler. Prometeu funcționează cu adevărat ca agent al depășirii, ca unul care vrea să mute din loc limita umanului, și
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
arătare de sine și punere în față, "acum", după gândul lui Cantemir.200 Fiindcă cei doi termeni sunt doar deschiși către o ipostază a lor, prin care ei înșiși ajung la ceea ce trebuie să fie, prezentuirea se completează cu o "irumpere", cu o "survenire a viitorului", de fapt; imposibilă, însă, fără structura judicativă devenită operațională și, cumva, reflexivă, vizându-se încă în mod esențial pe sine, fiindcă distincția formalului operațional față de obiectual nu este încă împlinită. De aceea, încă sunt posibile
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de mijloace). Fenomenul țeserii unei rețele conceptuale peste realitatea internă (care, practicată "supraîncărcat", conduce la mântuirea diferențelor) este absolut necesar în perspectiva unei norme protective care reclamă prezervarea unei realități interioare intangibile și care moșește schimbarea doar cu prețul unei irumperi spontane ce se petrece oarecum de la sine. Acesta este și principalul beneficiu al unei asemenea practici sintetice: un dublaj aproape perfect al realității subiective care, departe de a da frâu liber inventivității gratuite, face cu putință însăși funcția esențială a
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
schimbarea cu instrumentul unei purificări prin introspecție, a unei adânciri (scufundări) în rezervorul de înnoire care este propria interioritate. El înfăptuiește o necesară eliberare a spațiului esențial în care urmează să se nască starea consecutivă, lăsând forței generative sufletești ocazia irumperii conținuturilor sale înnoitoare. Dacă se spune că orice schimbare autentică vine din interior este pentru că această forță a emergenței individuale nu poate fi trezită și susținută decât de supravegherea conștientă și voluntară a însuși subiectului acțiunii. El moșește cu grija
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
reîntoarcere este definitoriu contrară extazelor mistice sau structurii tipice a oricărui gen de inspirație, întrucât operațiile ei se realizează în deplină lumină a cunoașterii și prezență exactă și nu presupun un ferment creator a cărui acumulare difuză este hărăzită unei irumperi scânteietoare și, în mare parte, neașteptate, surprinzătoare. Experiența extatică aduce schimbarea prin reacție inspirată (rămânând în elementul unei pasivități "vizitate", "preluate", "răpite"), pe când conștiința o pregătește, o inițiază și o realizează cu metodă, cu permanentă atenție pragmatică și cu oportun
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
de artă, sarcina exprimării în cuvinte a ceea ce ele ne transmit pare o întreprindere nesfârșită și lipsită de speranță..."82). Fenomenul unei astfel de inaccesibilități a artei vorbește de limitele conștiinței de sine pe latura ei activă și de teribila irumpere a forțelor inconștiente în constelația imaginală a universului tematic al unui creator. Sau poate o esență spirituală supra-conștientă guvernează teritoriul extralingvistic și aduce un aer transcendent în câmpul supraîncărcat de materialitate al operei. Expresia autenticității și valorii unei creații artistice
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
un autentic weltanschauung (luminat de matrici cognitive ale conștiinței). Este o descoperire a lumii prin celălalt și o descoperire a celuilalt prin tine însuți, o legare cognitivă armonică ce presupune medierea alterității. Sub controlul conștiinței, ofensiva individuală sfârșește într-o irumpere în spațiul comunitar și într-o alipire integrativă de universul spiritual global. Un weltanschauung împărtășit este o premisă fundamentală a unui curent de opinie colectivă și sfârșește prin a determina și prin a configura un zeitgeist, o viziune a unei
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
acceptă această circularitate pentru a regăsi pe parcursul evoluției împletite cu creșterea naturală (nereflectată) a trăirilor o semnificație reprezentativă a omenescului. Această dinamică internă este co-responsabilă de funcționarea unitară a conștiinței pe parcursul unei vieți întregi. Misterul cunoașterii se îmbină cu misterul irumperii vitale spontane și arată că orice aplecare teoretică asupra subiectului uman trebuie să păstreze o generoasă marjă a aleatoriului personalizat. Nu se poate pătrunde în universul omenesc decât unind până la sacrificiu metodologic două cutume interpretative aparținând unor tendințe teoretice divergente
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
la viață privată al claselor populare. Această "presiune normalizatoare" care caracterizează democrațiile moderne nu trebuie interpretată doar depreciativ, ci și ca o căutare a bunăstării. Putem distinge aici, așa cum ne invită analiza lui Jacques Donzelot, două fațete ale socialului 65. Irumperea problemelor private pe scena publică este însoțită de legitimarea cererilor de protecție socială. Fața nobilă a socialului este aceea a oamenilor normali și a celor care au dreptul să se integreze în societate prin muncă. Desigur, această promovare a socialului
Guvernarea orașului by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
la fiecare pagină, apărea doar de șase ori, dar întotdeauna în puncte cruciale. Iar numele său era asociat cu titlul unei cărți nu mai puțin exotic, Vayu, un zeu indo-european al cărui nume doar comunica deja ideea de putere și irumpere, chiar dacă, potrivit lui Bianchi, nu merita calificativul de Hochgott, atribuit lui de maeștrii Școlii de la Uppsala. Câțiva ani mai târziu am admirat această carte, împreună cu alte două volume ale aceluiași autor, la Roma, în biblioteca Școlii de studii istorico-religioase, mai precis
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
celor ispitiți, feciori de coconi învățați cu știința și bogăția. Cu toate acestea ei nu bănuiesc scenariul, „nu au minte de om”. Inocența amendată de instanța populară este de fapt condiție a inițierii, căci face posibilă glisarea dimensiunilor într-o irumpere a fantasticului în real, a sacrului în profan. Accentul care cade în baladă pe înghițirea cu totul, fără distrugerea trupului, oferă un alt indiciu al sensului ei ritual: „Ăl mai mare ce-mi făcea?/ De haine se dezbrăca/ Și-n
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
necesare. În contingent, durata vocalelor și cuvântul însuși sunt sufici¬ente pentru o funcție referențială a limbajului, pentru a denomina realitatea înconjurătoare, însă planul mitic necesită o extensie a capacităților de percepere și reflectare, ambele trecând prin fiorul născut de irumperea sacrului. Ritmul și rima interioară din sintagma repetitivă (deci, o altă marcă stilistică) codri-s mari și codri-s rari, prezentă în numeroase variante ale colindelor de fecior, sunt realizate la nivel fonetic prin două tipuri de repetiții: a substantivului
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
sau pur și simplu ignorat : dacă discutarea canonului este anevoioasă în cazul Literaturii, atunci, în cazul Cinemaului, ea este pur și simplu accidentală ! Al doilea obstacol ține de momentul mult prea recent (circa 4-5 ani) în care am asistat la irumperea și impunerea unui posibil nou cinematograf românesc făcut de tineri (de la Cristi Puiu la Cristi Mungiu). Chiar dacă, să zicem, câteva dintre cele mai bune filme românești din toate timpurile (Balanța lui Pintilie, E pericoloso sporgersi al lui Nae Caranfil sau
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]