120 matches
-
să facem ceea ce și ea a făcut, ca să ne putem învrednici de înfierea ei. Căci, fiii Maicii Domnului cunosc plinătatea rodnică și sacră a votului tăcerii. Îndeosebi ei sunt marea armată tăcută a monahilor isihaști. Și noi știm că tăcerea isihaștilor rugăciune este. (Cf. Liviu Petcu - http://ziarullumina.ro/despre-maica-domnului-la-parintii-filocalici-38295.html - 18.10.2009/05.04.2016). Așadar, se cuvine ca noi să avem mare credință în mila cea nemărginită a Domnului nostru Iisus Hristos, ca, prin rugăciunile Preacuratei Maicii Sale
CÂTEVA INDICII ŞI REFERINŢE ISTORICE ŞI SPIRITUAL – DUHOVNICEŞTI DESPRE ICOANA MAICII DOMNULUI “PORTĂRIŢA” DE LA MĂNĂSTIREA IVIRON DIN SFÂNTUL MUNTE ATHOS... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 2012 din 0 by http://confluente.ro/stelian_gombos_1467616032.html [Corola-blog/BlogPost/360145_a_361474]
-
Atunci când unitatea minții este triunitară, rămânând totuși una, ea este unită cu Unitatea Treimică dumnezeiască. Unitatea minții devine treimică atunci când se întoarce la sine și se ridică prin sine la Dumnezeu” (Filocalia orig. gr., vol. IV, Sf. Grigorie Palama, Despre isihaști, p.133). Luat în ansamblul său cu toate puterile sale sufletul se numește tot minte, având esență și energii. Aflăm deci, că esența sufletului este inima, iar energia sufletului sau lucrarea minții e alcătuită din gânduri și imagini inteligibile. Când
CHIP AL CHIPULUI DUMNEZEIESC de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 536 din 19 iunie 2012 by http://confluente.ro/Gheorghe_constantin_nistoroiu_omul_c_gheorghe_constantin_nistoroiu_1340103636.html [Corola-blog/BlogPost/359721_a_361050]
-
Samson. Neam cu Constantin cel Mare, la Roma Samson s-a născut Și în Credința cea Creștină, ca de la sine, a crescut ! A împărțit săracilor, averea ce i-a rămas; Robilor dând libertate, dar și locuri de pripas. Viețuia ca isihast și era tare bucuros Că găzduind și dând mâncare, ÎL Slujește pe CHRISTOS ! Apoi la Constantinopol, găsi o casă mai smerită Pentru orișice persoană, cu nevoi, sau necăjită. A deprins doftoricicirea ; ajungând Doctor iscusit, Ca și IISUS, din dragoste, pe
SF.IER.NICETA DE LA REMESIANA de PAULIAN BUICESCU în ediţia nr. 1639 din 27 iunie 2015 by http://confluente.ro/paulian_buicescu_1435405183.html [Corola-blog/BlogPost/352988_a_354317]
-
să facem ceea ce și ea a făcut, ca să ne putem învrednici de înfierea ei. Căci, fiii Maicii Domnului cunosc plinătatea rodnică și sacră a votului tăcerii. Îndeosebi ei sunt marea armată tăcută a monahilor isihaști. Și noi știm că tăcerea isihaștilor rugăciune este. (Cf. Liviu Petcu - http://ziarullumina.ro/despre-maica-domnului-la-parintii-filocalici-38295.html - 18.10.2009/05.04.2016). Așadar, se cuvine ca noi să avem mare credință în mila cea nemărginită a Domnului nostru Iisus Hristos, ca, prin rugăciunile Preacuratei Maicii Sale
CÂTEVA CUGETĂRI ŞI REFERINŢE DESPRE MAICA DOMNULUI, ÎNTR-UN DIALOG CU PĂRINTELE ARHIM. CLEMENT HARALAM – MARELE ECLESIARH AL CATEDRALEI PATRIARHALE DIN BUCUREŞTI... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 203 by http://confluente.ro/stelian_gombos_1469688130.html [Corola-blog/BlogPost/371087_a_372416]
-
focul acesta al instabilității, sau, altfel spus, nu te ține locul. Frăsineiul a avut dintotdeauna mari trăitori în Iisus Hristos. - Trăind puterea rugăciunii isihaste în aceeași perioadă cu părintele Ghelasie, ați putea delimita traiectul spiritual și ascetic al acestui atipic isihast? - Noi am fost contemporani, el ajungând doar cu câteva luni înaintea mea în mănăstire. Eram din aceeași zonă, aveam aceleași idealuri, asemănându-ne în dorul permanent după Dumnezeu și după rugăciune, fiind cu toată ființa iubitori ai Sfântului Calinic. Pentru
Uniunea Ziariştilor Profesionişti by http://uzp.org.ro/despre-rugaciune/ [Corola-blog/BlogPost/92655_a_93947]
-
Rugăciunea lui Iisus face din inima fiecăruia o chilie monahală unde se află „singur cu Singurul”, în tăcere. Nevoitorul învață să tacă. Dar tăcerea creștină nu poate fi despărțită de un cuvânt mereu reînnoit. La un moment dat, cel tăcut, isihastul, primește harisma cuvântului de viață, care merge de la inimă la inimă, cuvântul - sămânță”. Olivier Clement. Astăzi, a vorbi despre rugăciune, într-o lume în care avem atât de multe alte preocupări mult mai „palpabile și mai rentabile”, constituie, de cele mai multe
SFANTUL NICODIM DE LA TISMANA... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 220 din 08 august 2011 by http://confluente.ro/Sfantul_nicodim_de_la_tismana_.html [Corola-blog/BlogPost/372659_a_373988]
-
pentru practicantul retragerii. De asemenea, termenul "isihast" mai era folosit în secolul al VI-lea în Palestina, în "Viețile" lui Chiril din Scithopolis, cu referire la sfinți care proveneau din Capadocia. În perioada Împăratului Iustinian (secolul al VI-lea) termenii "isihast" și "anahoret" devin sinonimi. Astfel, sunt folosiți sistematic de către Sf. Ioan Sinaitul (523-603). Se pare că termenul semnifică în mod particular integrarea repetării continue a rugăciunii lui Iisus în practica de asceză mentală, folosită încă de Părinții pustiei din Egipt
Isihasm () [Corola-website/Science/303314_a_304643]
-
și probe ascetice. Rezultatul era achiziționarea unei bune discipline psihice. "Regenerarea morală" este ținta celei de a doua etape, în cadrul căreia, printr-o supremă concentrare interioiară, prin izolare de lumea exterioară, prin meditație continuă și prin practicarea rugăciunii mentale (specifică isihaștilor), se poate ajunge la purificare, resurecție spirituală și starea de extaz ce îngăduie "vederea luminii divine" (care, în concepția lui Palamas, este identică cu cea apărută pe muntele Tabor). Isihasmul este prin urmare atât o teorie cât și o practică
Isihasm () [Corola-website/Science/303314_a_304643]
-
poate avea loc doar prin puterea (sau tehnica) omului, fiind necesar și Harul lui Dumnezeu. Practica isihastă este considerată o "parte" a vieții liturgice și sacramentale a bisericii ortodoxe și nu o tehnică pur individuală. Textele insistă asupra faptului că isihastul este un membru al Bisericii. Cu toate acestea, practica isihastă presupune o retragere a individului din societate. Se vizează dobândirea liniștii interioare și minimalizarea simțurilor corporale, conform modelului lui Evagrie Ponticul și a unei vechi tradiții ascetice grecești. Aceasta presupune
Isihasm () [Corola-website/Science/303314_a_304643]
-
practica isihastă ca pe un exil pe înălțimi în vederea rugăciunii și supravegherii "viei" (aluzie la parabola evanghelică) pe care o pândesc hoții. Alegoria se referă la asceza mentală, la respingerea prin rugăciune a gândurilor ispititoare ("hoții") care îl pândesc. Scopul isihastului este cunoașterea față către față a lui Dumnezeu. În singurătate, el repetă rugăciunea lui Iisus "cu inima", adică în mod real, ca pe o invocație a lui Hristos însuși. Aceasta este încă o diferență fundamentală față de tehnicile ascetice orientale, unde
Isihasm () [Corola-website/Science/303314_a_304643]
-
Dumnezeu. În singurătate, el repetă rugăciunea lui Iisus "cu inima", adică în mod real, ca pe o invocație a lui Hristos însuși. Aceasta este încă o diferență fundamentală față de tehnicile ascetice orientale, unde puterea formulelor mantrice este "in objecto". Pentru isihast, repetarea pur formală a silabelor rugăciunii este considerată periculoasă. Practicarea rugăciunii lui Iisus, numită și "Rugăciunea inimii", trebuie să aibă loc în umilință. Textele isihaste avertizează deseori asupra pericolelor care survin asupra eremitului care este mândru, orgolios sau arogant. Practicarea
Isihasm () [Corola-website/Science/303314_a_304643]
-
cea imaginativă sau fantastică, astfel încât devine posibilă atingerea unei stări de sobrietate totală, fără imagini mentale și fără tentații. Mintea atinge o liniște profundă, punctată doar de sunetele rugăciunii. Acest stadiu este numit "păzirea minții" și reprezintă scopul practic al isihastului, condiția de posibilitate pentru contemplarea lui Dumnezeu cu ajutorul Harului, o "stare de pregătire" care trebuie păstrată permanent. Isihaștii spun că vederea lui Dumnezeu are loc sub forma Luminii Necreate. Această stare de extaz este temporară, isihastul nu rămâne în ea
Isihasm () [Corola-website/Science/303314_a_304643]
-
tentații. Mintea atinge o liniște profundă, punctată doar de sunetele rugăciunii. Acest stadiu este numit "păzirea minții" și reprezintă scopul practic al isihastului, condiția de posibilitate pentru contemplarea lui Dumnezeu cu ajutorul Harului, o "stare de pregătire" care trebuie păstrată permanent. Isihaștii spun că vederea lui Dumnezeu are loc sub forma Luminii Necreate. Această stare de extaz este temporară, isihastul nu rămâne în ea ci se întoarce printre oameni, continuând să practice păzirea minții. Lumina Necreată a isihasmului este vederea Duhului Sfânt
Isihasm () [Corola-website/Science/303314_a_304643]
-
reprezintă scopul practic al isihastului, condiția de posibilitate pentru contemplarea lui Dumnezeu cu ajutorul Harului, o "stare de pregătire" care trebuie păstrată permanent. Isihaștii spun că vederea lui Dumnezeu are loc sub forma Luminii Necreate. Această stare de extaz este temporară, isihastul nu rămâne în ea ci se întoarce printre oameni, continuând să practice păzirea minții. Lumina Necreată a isihasmului este vederea Duhului Sfânt. Pe de altă parte, Isihasmul ca set de practici ascetice înglobate în doctrina și programul liturgic ortodox nu
Isihasm () [Corola-website/Science/303314_a_304643]
-
isihasmului este acela de a avea mintea și inima pregătită pentru a aștepta întâlnirea iminentă. Întâlnirea ca atare este însă o chestiune de Har: Dumnezeu se arată atunci când dorește, nu când îl chemăm noi. Întâlnirea cu Dumnezeu este înțeleasă de Isihast ca o experiență personală, directă, empirică. Veritabilul teoretician și doctrinar al isihasmului a fost arhiepiscopul de Salonic, Grigore Palamas, născut în 1296 la Constantinopol, călugăr athonit. El s-a implicat într-o polemică cu călugărul filosof Varlaam din Calabria. Varlaam
Isihasm () [Corola-website/Science/303314_a_304643]
-
a implicat într-o polemică cu călugărul filosof Varlaam din Calabria. Varlaam era interesat de fenomenul isihast și se documenta în legătură cu metoda psihofizică de meditație din Athos (contemplarea buricului), culegând informații și emițând judecăți superficiale cu privire la aceasta. Varlaam spunea că isihaștii confundă inima ca organ fizic cu inima înțeleasă ca centru spiritual al persoanei umane, accentuând că rugăciunea este un fapt mental care nu are nici o legătură cu activitatea corpului. De asemenea, Varlaam respingea posibilitatea unei cunoașteri empirice a lui Dumnezeu
Isihasm () [Corola-website/Science/303314_a_304643]
-
arhimandrie din țară. De-a lungul timpului, Mănăstirea Tismana s-a bucurat de sprijinul domnitorilor Radu I (1377-1383), Dan I (1383-1386) și Mircea cel Bătrân (1386-1418) al căror consilier a fost Cuviosul Nicodim. Nicodim a avut calități de bun cărturar, isihast și teolog. A corespondat cu mai mulți teologi, iar din această corespondență s-au păstrat două scrisori cu Patriarhul Eftimie al Târnovei, în chestiuni dogmatice. În ultimii ani ai vieții, între 1399-1405, s-a mutat la Mănăstirea Prislop, unde între
Nicodim de la Tismana () [Corola-website/Science/308824_a_310153]
-
traduse în alte limbi, inclusiv în engleză, franceză, spaniolă, arabă, română, rusă, sârbă, bulgară, maghiară și chineză. Studiile sale se bazează pe teologia patristică și se extind asupra problemelor contemporane. Lecturile sale despre Părinții isihaști ai Filocaliei și asocierile cu isihaștii actuali de la Muntele Athos și din alte părți l-au condus la concluzia că teologia ortodoxă este o știință a vindecării omului. Aceasta este o temă explorată în cartea sa inovativă despre "Psihoterapia ortodoxă" (1986). Alte teme analizate în lucrările
Hierotheos Vlachos () [Corola-website/Science/324047_a_325376]
-
fost numit Arhiepiscop al Tesalonicului. Implicarea sa în polemica Isihastă a avut loc la cererea unor călugări. Părintele Grigore Palamas nu a participat la Sinoadele referitoare la problemă (1341, 1345, 1347, 1351). După ce Sinodul din 1341 s-a pronunțat în favoarea isihaștilor, la 1345 Grigore Palamas este anatemizat. Sinodul din 1347 ridică anatema, iar cel din 1351 aprobă din nou doctrina isihastă. Sinodul din 1451 (ultimul sinod isihast) proclamă Isihasmul drept doctrină oficială a Bisericii Ortodoxe. Sinodul Patriarhal din 1386 proclamă pe
Grigore Palamas () [Corola-website/Science/305551_a_306880]
-
de clasă. De partea Paleologului erau funcționarii, nobilimea orășenească, cercurile comerciale și meșteșugărești; Cantacuzino era sprijinit de marii latifundiari. Deoarece însuși Ioan VI Cantacuzino era isihast, situația a fost agravată și de lupta care izbucnise din nou în sânul bisericii. Isihaștii erau călugări care duceau o viață eremitică riguroasă. În secolul XIV isihasmul dobândea semnificația specială de curent ascetico mitic. Originile îndepărtate ale curentului datează din secolul XI, în vremea marelui mistic Symeon Noul Teolog, cu care prezintă mari afinități de
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
parcurgea provinciile bizantine în deceniul al treilea al secolului XIV. Doctrinele ascetice și mistice ale Sinaitului vor găsi un puternic ecou în mânăstirile bizantine; entuziasmul era viu mai ales la Athos: locul sfânt al ortodoxiei bizantine devenea centrul miscării isihastice. Isihaștii plasau idealul lor suprem în viziunea luminii divine. Pentru a ajunge aici, ei dispuneau de o metodă proprie. Într-o retragere solitară, isihastul trebuia să spună rugăciunea lui Iisus, ținându-și răsuflarea în timp ce o pronunța: treptat, un sentiment de fericire
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
bizantine; entuziasmul era viu mai ales la Athos: locul sfânt al ortodoxiei bizantine devenea centrul miscării isihastice. Isihaștii plasau idealul lor suprem în viziunea luminii divine. Pentru a ajunge aici, ei dispuneau de o metodă proprie. Într-o retragere solitară, isihastul trebuia să spună rugăciunea lui Iisus, ținându-și răsuflarea în timp ce o pronunța: treptat, un sentiment de fericire inefabilă îl învăluia, văzându-se înconjurat de raze de lumină divină supraterestră, lumină increată, aceeași pe care martorii transfigurării lui Iisus o contemplaseră
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
de fericire inefabilă îl învăluia, văzându-se înconjurat de raze de lumină divină supraterestră, lumină increată, aceeași pe care martorii transfigurării lui Iisus o contemplaseră pe Muntele Thabor. Credința în eterna vizibilitate a luminii taborice isca contradicții, metoda practicată de isihaști provocând critici ironice. Campania împotriva isihaștilor era condusă de Varlaam, un călugăr venit din Calabria; acest spirit neliniștit venise la Constantinopol pentru a se măsura cu luminații științei bizantine, logica sa raționalistă impregnată de Aristotel nu găsise nici un ecou în
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
era îndreptată contra misticismului călugărilor athoniți, care-i apărea ca rezultatul celei mai grosolane superstiții. Dar el va avea de-a face cu un mare teolog, Grigore Palamas, apărătorul misticii isihaste. Începra o controversă aprinsă: problema metodelor ascetice practicate de isihaști. Varlaam combătea vizibilitatea luminii de pe muntele Thabor: el spunea că ea nu putea avea existență eternă, ci doar temporală, ca orice altă creație a lui Dumnezeu. Dacă se admitea existența unei lumini eterne, ea nu putea fi decât Dumnezeirea însăși
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
doctrina sa printr-un sinod ținut la Constantinopol la începutul anului 1341 și călugărul bizantin Grigore Akindynos, un adept al scholasticii occidentale, fusese puțin după aceea condamnat deoarece voise să atace isihasmul și să ia locul lui Varlaam, dar victoria isihaștilor nu era completă, Biserica ezitând să pronunțe o condamnare clară a adversarilor isihaști. Revirimentul politic din vara anului 1341 aducea o bulversare: prin originile sale occidentale, împărăteasa Anna era dușmana isihaștilor ca și patriarhul Ioan Kalekas. Puterea ecleziastică și cea
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]