175 matches
-
stasis plecând de la concretul acelei experiențe? O conștiință care să-și pună acut problema la nivelul umanității și să încerce să reflecteze asupra sfârșiturilor sensului politic al umanității ca istorie a stasis-ului? Este acest fel de a pune problema un istoricism mizer? Ahile și Ulise. Stăpânirea adevărului și modelul politic al Republicii Alexander Baumgarten „... omului i-a fost lăsat, sub dominația omului, să gândească liber. Însă noi ne temem de acei stăpâni ai minții noastre care reprezintă singurul ochi ce trebuie
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
politice europene. Prima este aceea formulată de Karl Popper în primul volum (Vraja lui Platon) din lucrarea sa clasică Societatea deschisă și dușmanii ei. Teza lui Popper este aceea că filosofia politică a lui Platon reprezintă un caz ilustrativ al istoricismului (adică a tendinței de a subsuma istoria unui set de reguli și norme menite a permite un control cvasitotal al viitorului), ale cărei principale caracteristici sunt: imobilitatea (reflex al imuabilității Ideilor), regresul („la patriarhia tribală dinaintea Căderii, la dominația de
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
lui într-una din cele mai însemnate discipline a timpurilor noastre. În amândouă revoluțiile, el n-a plecat de la o idee originală, originalitatea fiind nespus de rară și T. Maiorescu neavând nici un fel de inventivitate: în prima, a pornit de la istoricismul german și de la evoluționismul englez; în cea de-a doua, de la estetica idealistă a lui Platon, filtrată întâi prin Hegel și apoi prin Schopenhauer. Meritul lui stă în a le fi aplicat în chip judicios împrejurărilor vieții noastre culturale. E.
MAIORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
român grație traducerii lui Dragan Stoianovici, publicată la Humanitas în 1993; atacul lui Popper împotriva credinței că viitorul poate fi prevăzut (pentru autor, miezul ambiției utopice) se găsește în cartea lui din 1957, The Poverty of Historicism (ed. rom.: Mizeria istoricismului, traducere de D. Suciu și A. Zamfir, ALL, București, 1996). 6. Așa își încheie recenzia Michael Lind: „Saving Liberalism: A Book Review of John Gray’s Two Faces of Liberalism”, Los Angeles Times, 24 decembrie 2000. Deși nu îmi propun
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
și cu alții, atitudine vizibilă în stilul său, adesea polemic. Uneori, a fost și nedrept, ca de pildă cu T. Vianu. În general, însă, scrisul lui este plastic, pe alocuri chiar savuros. Mai mult decât oricine, Bogdan-Duică a reprezentat un istoricism intransigent, adesea confundat cu un exagerat cult al mărunțișului literar. Dacă am vrea s-o definim într-o formulă simplificatoare, am putea denumi specia lui de erudiție un fel de arhivistică literară. Bogdan-Duică a fost stăpânit de instinctul tiranic al
BOGDAN-DUICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285788_a_287117]
-
religioase ajung să se deterioreze și să devină aberante. Ceea ce trebuie subliniat este că omul religios dorea să-i imite pe zei și credea că o face chiar atunci când faptele sale ajungeau la nebunie, josnicie și crimă. Istorie sacră, Istorie, istoricism Omul religios cunoaște, așadar, două feluri de Timp: profan și sacru. O durată evanescentă și un "șir de veșnicii" periodic recuperabile în timpul sărbătorilor, care alcătuiesc calendarul sacru. Timpul liturgic al calendarului se desfășoară în cerc închis, fiind Timpul cosmic al
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
voința Spiritului universal. Se deschide astfel calea diferitelor forme de filozofie istoricistă din secolul al XX-lea. Investigația noastră se oprește aici, pentru că toate noile valorizări ale Timpului și ale Istoriei țin de istoria filozofiei. Trebuie totuși să adăugăm că istoricismul apare ca un produs al descompunerii creștinismului, pentru că acordă o importanță hotărâtoare evenimentului istoric (idee de origine iudeo-creștină), dar evenimentului istoric ca atare, negîndu-i orice posibilitate de a dezvălui o intenție soteriologică, transistorică.20 În ceea ce privește concepțiile Timpului asupra cărora s-
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
încît ultimele lui consecvențe elimină culturilor mici orice portiță de scăpare. Dacă gândirea națională și politică a României este atât de puțin revoluționară, faptul se datorește unei excesive contaminări organiciste, precum și influenței directe sau indirecte exercitate asupra naționalismului românesc de istoricismul romantic german. Viziunea pur organică a soartei noastre în lume ar avea o fecunditate, atunci când ritmul de viață al culturilor moderne s- ar caracteriza printr-un calm și un echilibru relativ, căci atunci posibilitatea unei sincronizări ar fi mai puțin
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
interese. Istoria, care este substanța unei națiuni, precum forța este substanța istoriei, nu joacă un rol în cultura universalistă a maselor. Marxismul, care a pus în secolul trecut mai complex și mai grav problema maselor, este ce e drept un istoricism (după cum au arătat Scheler și Troeltsch), dar unul metodologic, înțelegînd istoria funcțional, iar nu organic. Nu este revelator că afirmarea maselor în istorie este, în fond, o desolidarizare de istorie? Mase au existat totdeauna; dar n-a existat totdeauna conștiința
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
organică a statului și a dreptului; în realitate, ar trebui să le afirme raționalitatea ca antipod esenței iraționale a omului. Cum structura normativă a dreptului nu este reductibilă la date istorice și la o evoluție pur organică, așa cum a conceput istoricismul juridic al unui Savigny sau Puchta, ci presupune o intervenție conștientă și voluntară, nici statul nu este un simplu rezultat al devenirii. Nu e semnificativ că raționalismul în degradarea lui, intelectualismul, s-au preocupat mai mult de teoria statului decât
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
patetica dorință a savantului de a descoperi „ultimul adevăr”, ci plăcerea meschină de-a confirma pretutindeni absența chiar a posibilității unui astfel de adevăr. Legitimarea paradigmei postmoderne se poate face în limbajul dublu al istorismului și al ontologiei diferenței. În privința istoricismului, această ideologie derivă dintr-o prejudecată scientistă pe care Milbank o deconstruiește prin reabilitarea cunoașterii narative. Cu alte cuvinte, pe urmele lui Paul Ricœur, teologul britanic recunoaște inevitabila mediere lingvistică a oricărui tip de cunoaștere. Conceptul de „narativitate” îi permite
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Claude (1971), Dictionnaire pratique de mathématiques et statistiques en sciences humaines, Éditions Universitaires, Paris. Plous, S. (1989), „Thinking the unthinkable. The effects of anchoring on likelihood of nuclear war”, Journal of Applied Social Psychology, 19. Popper, Karl R. (1996), Mizeria istoricismului, Editura ALL, București. Radu, Ioan et al. (1993), Metodologie psihologică și analiza datelor, Editura Sincron, Cluj-Napoca. Radu, Ioan (coord.), Iluț, Petru, Matei, Liviu (1994), Psihologie socială, Editura EXE, Cluj-Napoca. Rokeach, M. (1973), The Nature of Human Values, Free Press, New York
Ancheta sociologică și sondajul de opinie. Teorie și practică by Traian Rotariu, Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]
-
criza de identitate a modernității. Charles Jenks, Paolo Portoghesi sau Heinrich Klotz au notat, printre primii, gestația crizei în arhitectura marilor orașe. Iar replica lor "a fost aceea de a postula un oraș (modern) cu memorie"305. Nașterea unui nou istoricism, de ce nu vizibil tentat de plăcerea renascentistă a trecutului, a devenit o certitudine. Jenks găsea chiar că pilonii noii maniere de administrare a spațiului trebuie înrădăcinați în tradiția secolului al XVI-lea, când "atât Rafael, cât și Michelangelo reacționau împotriva
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
perspectivă implică un tip special de abordare și, neîndoilenic, o nouă metodologie. Evaluarea teoriilor despre identitate readuce în prim plan chestiunea clasificării teoriilor. Horațiu Rusu părăsește clasificarea îndeobște utilizată, care împarte teoriile în invenționiste și primordialiste, după accentul pus pe istoricismul comunităților omenești sau pe stratul de perenitate. Autorul optează pentru o diviziune care pornește de la strategiile cunoașterii, convins fiind că nucleul oricărei atitudini este dat de experierea cunoscătoare. Or trăsătura dintâi a oricărui act de experiere este deconstrucția și reconstrucția
Schimbare socială și identitate socioculturală: o perspectivă sociologică by Horaţiu Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
în diasporă. Această istorie de suferință se substituie vreme de secole istoriei propriu-zise. Cea dintâi era, într-adevăr, mult mai pregnantă decât cea de-a doua în sânul unui grup religios a cărui viziune despre lume rămânea străină de orice istoricism. Istoria poporului evreu se limitează astfel, pentru mult timp, la povestirile religioase despre persecuții și martiri. Discursul și scrierile despre suferință joacă rolul relatării istorice 19. Este foarte instructiv, în această privință, să observăm cum cultul morților, reapărut când s-
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
altă încărcătură. Așa, prim-planul a fost dominatat de un alt istoric notoriu, profesorul Ion Agrigoroaie, dar care a vorbit frumos despre unire, și de scriitorul Liviu Papuc, în calitate de amfitrion. După părerea mea, organizarea unor asemenea manifestări suferă intens de istoricism. Se spune că este dificil să anticipezi viitorul, dar istoricii noștri cei mai mulți eșuează adesea și în "anticiparea" trecutului. Plus că "istoria ne învață că oamenii nu învață nimic de la istorie", repetînd cu frenezie aceleași greșeli. Plus faptul că, singură, istoria
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
o înnoire conceptuală, a Economiei, ca și a științelor sociale în general. Fixarea enunțurilor în perimetrul de semnificații, așteptări și consecințe ale revoluțiilor industriale și naționale, în timpul cărora Economia s-a inventat pe sine, înseamnă clasarea întregii teorii economice ca istoricism, în sens popperian. Desigur că ieșirea din constrângerile paradigmei iluministe presupune și o definire decomplexată a identității Economiei care se ocupă de descifrarea unor fenomene de tip social, și nu fizic. Asta trebuie să facă mai clar specificul Economiei ca
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
suportabil prin cartezianism. Noua sinteză devine astfel o iluzie inutilă! Acceptanța modelului explicativ este de nediscutat în această mare deturnare de sensuri și semnificații. Științele sociale se abandonează pretențiilor de falsitate și recunosc fără argumente validitatea testului falsificării (Popper, 2001). Istoricismul este repetitiv până la identitate reprodusă invariabil, schimbarea privește eventual doar forma, evoluția este o spirală preformată a unui pattern autodefinit, lumea fiind, până la urmă și în definitiv, ceea ce îi permite modelul să fie. (Dinu, 2006c) În aceste determinări orice concept
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
orice minte omenească și se ajunge la ele prin reflectare asupra problemei. Fie ca aceasta să slujească drept o ilustrare limpede asupra punctului nostru de vedere cu privire la „geneza” și la „transmiterea cognitivă” a ideilor, care este opus perspectivei unui anume istoricism elementar. Deși am arătat deja că gnosticismul - ca orice idee sau sistem de idei - nu și-a putut avea originea În altă parte decît În mintea omenească, istoricului Îi revine sarcina de a stabili cît mai precis cu putință cînd
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
o cu totul altă abordare. Acest principiu practic apare cu multă claritate încă din scrierile metodologice ale lui Max Weber. Acesta respinge atât poziția pozitivismului, care susținea comunalitatea scopurilor cognitive ale științelor naturale și ale celor istorice, cât și a istoricismului, care afirma că spațiul culturii și al spiritului nu se pretează la generalizări bazate pe regularități ale acțiunilor umane. Pentru sociologul german, diferențele dintre științele naturale și cele istorice apar ca urmare a intereselor și finalităților cognitive diferite ale cercetătorilor
Metode avansate în cercetarea socială. Analiza multivariată de interdependență by Irina Culic () [Corola-publishinghouse/Science/2075_a_3400]
-
căruia singularul poate fi înțeles numai în cadrul întregului și, invers, întregul numai plecând de la singular"9. Am zice că suntem condamnați să procedăm astfel, neavând cum să ne sustragem legilor propriei noastre gândiri. Din dorința de a evita atât excesele istoricismului, ori ale unei pozitivizități naturaliste de tip Taine, cât și abstractizările arbitrare, vom încerca să ne transpunem în epoca lui Dilthey, cu conceptualizările noastre post festum cu tot. Pentru o astfel de analiză, luăm drept premise chiar ideile contextualiste ale
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
prestabilite, fie ele de natură pur dogmatică, deduse din principii socotite universal valabile, fie de natură istoricistă, deduse din presupusele legi ale trecerii de la o formă istorică la alta, în sensul determinismului istoric despre care vorbește Karl Popper în Mizeria istoricismului 2. Prin urmare, Historizismus semnifică supralicitarea faptelor istorice în plan diacronic, importanța exagerată ce li se atribuie acestora, și mizează pe legi ce ar determina cursul istoriei, menite să pună în lumină faptul că evoluția istorică ar avea un sens
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
și mizează pe legi ce ar determina cursul istoriei, menite să pună în lumină faptul că evoluția istorică ar avea un sens prestabilit. Anticipând termenii discuției din acest capitol, am putea spune că istorismul se axează pe ideea discontinuității, în timp ce istoricismul mizează pe continuitate. În fine, Geschichtswissenschaft este istoria ca știință; ea studiază dinamica vieții sociale fie în ansamblu, fie în diferite segmente sau epoci ale ei, încercând să explice fenomenele istorice pe baza motivelor care le produc. B) Scurt istoric
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
acestui demers, așa cum apare ea în Das Wesen der Philosophie, amintește de cea hegeliană. Aici mai adăugăm un argument în favoarea necesității unei metafilozofii. El îi este specific lui Dilthey, care, spre deosebire de Hegel, beneficiază de experiența acumulată între timp în ceea ce privește "mizeria istoricismului", cum ar numi-o Popper. O teorie a sistemelor constituie pentru Dilthey și un fel de Ausweg în fața relativismului indus de valorizările pe criterii istoriste și, cu atât mai mult, în fața nihilismului și scepticismului, care, în grade diferite, nu recunosc
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
deși această concepție avea alt sens decât cel "istoricist, acceptat de generațiile ce își pierduseră, o dată cu credința în filozofia lui Hegel, și credința într-o filozofie absolută în genere. Prin transformarea filozofiei metafizice a istoriei a lui Hegel într-un istoricism sceptic este, în esență, delimitată de acum și ivirea noii Weltanschau-ungsphilosophie"208. Am înfățișat mai sus modul în care trebuie înțelese ideile lui Dilthey despre "continuitate", "unitate" și "progres" în filozofie. Am pornit de la ideea de continuitate tipologică și am
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]