350 matches
-
istorice și au în consecință un caracter pseudoștiințific. Teoria conform căreia mersul istoriei ar fi determinat de legi proprii independente de intervențiile oamenilor, mers care poate fi însă prevăzut de un mare gânditor în posesia cunoașterii acestor legi, este supusă istorismului și are un caracter teleologic. Teleologia este în istoria societății tot atât de falsă, ca și ambiția cunoașterii unui adevăr absolut în științele naturii. Definirea unui ideal social, către care tinde evoluția istoriei, are drept consecință ideologică obligativitatea oricăror mijloace pentru ajungerea
Raționalism critic () [Corola-website/Science/314546_a_315875]
-
Arhitectura neobrâncovenească s-a concretizat în România în contextul istorismului european de la sfârșitul secolului al 19-lea și a continuat până către cel de-al doilea război mondial. Reprezentanții de seamă ai acestei mișcări, precum Ion Mincu, au receptat formele stilului brâncovenesc, pe care l-au folosit în operele lor
Arhitectură neobrâncovenească () [Corola-website/Science/315681_a_317010]
-
apropiat de marxism în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a început să se dedice unei intense activități politice și sindicale în Partidul Socialist Italian și mai târziu în Partidul Comunist Italian. Activitatea sa a fost denumită cu termenii „istorism marxist”, „umanism secular” (a făcut parte din Asociația pentru apărarea școlii laice de stat), „socialism umanitar” și cu dispreț „veteromarxism” "și „sociologism”, dar un lucru este sigur: el a fost în măsură să îndeplinească cerințele unei societăți care - ieșind din
Giuseppe Petronio () [Corola-website/Science/335591_a_336920]
-
Alecsandri. Criteriul principal al lui Anghel Demetriescu în judecățile sale de valoare era respectul față de istorie. El menționează: "„Fiecare vorbă a domnitorului este o trăsătură istorică, lângă care am putea chiar nota pagina și rândul opului ce le constată”". Acest „istorism” va constitui una din trăsăturile de bază ale lucrărilor ulterioare ale lui Demetriescu. La aceeași revistă colabora și al treilea membru al grupului, Ștefan C. Michăilescu. La început, revista urma principiile latinizante pe care D.A. Laurian le moștenise de la tatăl
Anghel Demetriescu () [Corola-website/Science/307180_a_308509]
-
de pictură, el fiind unul dintre primii sași care au trăit profesionist din pictură. Călătorind mai rar, după anul 1894, cu preponderență după 1897, Mieß s-a implicat în viața artistică a orașului Brașov. Interesul său primordial, în spiritul valorilor istorismului, l-a îndreptat către valorificarea pe plan artistic a patrimoniului și a istoriei sașilor transilvăneni. Astfel, artistul Friedrich Mieß face parte din grupul scriitorilor, istoricilor și etnografilor sași al căror efort s-a coagulat în recuperarea moștenirii istorice revelată de
Friedrich Mieß () [Corola-website/Science/311428_a_312757]
-
Biblioteca săsească a poporului și tinerilor”, colecție inițiată de către librarul Heinrich Zeidner. Toate ilustrațiile au fost create narativ descriptive, ele reprezentând personalități ca Michael Weiss, Johannes Honterus sau Markus Pempflinger precum și episoade istorice în stil realist, dar care rămâne tributar istorismului și romantismului. Aceste cărți sunt: Friedrich Mieß a realizat și o vinietă care relevă un peisaj din Brașov, văzut de pe Coasta Vacilor. Această vinietă a decorat o scrisoare trimisă de Comitatul Brașov împăratului de la Viena. Rudolf Friedrich Mieß se naște
Friedrich Mieß () [Corola-website/Science/311428_a_312757]
-
prelungirea naturii în spirit, ori tocmai această trăsătură convenea sensibilității noastre filosofice". Pentru Xenopol, "istoria nu e o disciplină particulară, ci "un mod de concepțiune a lumii"". El socotește istoria omenirii ca o "urmare a istoriei ce a precedat-o", istorismul său dobîndind o alură cosmică. La rîndul său, Pârvan scria (în Idei și Forme Istorice): "Fenomenele vieții omenești sînt o parte integrantă din ritmica universală", omul aflîndu-se inseparabil legat de pămînt, datoria noastră fiind de a stabili un acord deplin
Oscilațiile lui Constantin Noica (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15964_a_17289]
-
p. 441) Acest ton este menținut și în caracterizarea științelor umane, considerate a fi "depozitarele tuturor operelor clasice" (Idem., p. 445), dar cu epitete de genul că sunt lipsite de forța să lupte cu "triumfalele științe naturale"; sunt lovite de istorism și de relativism, de stânjenitoarea problemă a adevărului; profesorii acestor discipline fac eforturi furioase de a-și potrivi subiectele cu modernitatea în loc să provoace această modernitate. La toate acestea pare că ar exista un remediu intern: faptul că în mijlocul științelor umane
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
au fost episoade din istoria filosofiei; că numai în lumina acestei istorii putem înțelege cum au apărut idiosincrasiile discursului moral contemporan de fiecare zi și cum a reușit sinele emotivist să-și găsească un mijloc de expresie". (26, p. 62) Istorismul la care filosoful aderă este precizat prin delimitări critice față de transcendentalismul kantian, absolutismul hegelian și "pseudoștiința socială marxistă", cum numea teoria ideologiei propusă de Marx și Engels, în proximitatea filosofiei științelor sociale "de tip nou" cum se spunea cândva pe la
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
locuri din lucrare, el califica timpul nostru cu termenii de "mascaradă", "dramă birocratică", jucată histrionic de actori cu roluri minore de experți în stăpânirea unor "legi generale", care repetă proverbele, generalizările juriștilor ori maximele lui Machiaveli. (Idem., pp. 127-128) Întrucât istorismul s-a asociat adesea cu relativismul, MacIntyre respinge acuzația adusă de critici în acest sens. El amintește că, fiind adeptul tradiției morale aristotelice împărtășită și de filosofi ca Nussbaum, Rorty, Williams, Ricoeur, se delimitează de "metafizica biologizantă" aristotelică, promovând o
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
a afirmat în climatul romantic, în care ulterior s-a și maturizat. Al doilea moment, care culminează cu raționalizarea curentului romantic de către Hegel, este caracterizat de elaborarea noțiunii de transcendental și de doctrina istoristă. Transcendentalul este teoretizarea activității umane, în timp ce istorismul este teoretizarea devenirii istorice. Aceste acțiuni, ca și rezultatele obținute, ajung să coincidă. Chiar și elementele ce intermediază rezultatele amintite, ca și instrumentele lor metodologice, sfârșesc prin a se identifica, toate, cu rezultatele procesului dialectic, ce dizolvă orice element contemplativ
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
marilor democrații burgheze decadente) și deducția că «noii filosofi» se mișcă între iluminism și marxism pe de o parte și lagărele de concentrare staliniste pe de altă parte. Marxismul este în mod cert legat de iluminism, este ultima sa consecință. Istorismul idealist transcendental este veriga ce realizează medierea și transferă întreaga instanță iluministă către marxism. Stânga hegeliană nu va înfăptui o fractură în sistem, așa cum vor face Nietzsche și Kierkegaard, întrucât ea a fost, de fapt, o consecință a sistemului pe
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
d’Études Greeniennes” (Paris). Construcția și analiza în scopuri didactice se asociază la S. cu demersul istoricului literar înarmat cu metodele la zi ale criticii și, în general, cu instrumentele cercetătorului modern. Julien Green, o conștiință tragică ocolește capcanele simplului istorism sau pe acelea ale unui biografism destinat publicului amator de anecdotic, pentru a oferi o apropriere coerentă și cu multiple posibilități de înțelegere a prozei unui autor socotit „moștenitor al spiritului dostoievskian”. Literatura „confesivă” a scriitorului francez de origine americană
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289706_a_291035]
-
poartă semnătura lui Theodor Codreanu: "omul cel mai realist de pe pământ este omul care se roagă". "Argeș", nr. 10, octombrie 2006 Adrian LESENCIUC Despărțirea de modernitate În tentativa de conștientizare a poziției societății într-o dinamică a istoriei, îndepărtarea de istorism, analiștii contemporani ai sfârșitului modernității încearcă să definească un "loc geometric" în care se derulează, conform propriilor prognoze, programul vizat. Și în ciuda faptului că, în dinamica acestui proces, ideea de modernitate este înlocuită de cea de acțiune modernizatoare (v. Touraine
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a incapacității de a [nu] vedea pădurea din cauza copacilor. Atunci soluția care rămâne este de situare în exterior, adică o despărțire de modernitate. Capcana în care cade oricine intenționează să se raporteze la ceea-ce-urmează-modernității este de a se raporta la istorismul forte. Dacă nu s-a greșit într-o privință în ceea ce privește fluctuațiile structurii disipative care caracterizează societatea actuală, așa cum prevăzuseră Prigogine și Toffler, de pildă, atunci acel punct de vedere privește depășirea istorismului. Prin raportare la modernitate (și la modernism, aici
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
la ceea-ce-urmează-modernității este de a se raporta la istorismul forte. Dacă nu s-a greșit într-o privință în ceea ce privește fluctuațiile structurii disipative care caracterizează societatea actuală, așa cum prevăzuseră Prigogine și Toffler, de pildă, atunci acel punct de vedere privește depășirea istorismului. Prin raportare la modernitate (și la modernism, aici cu înțelesul de ideologie a modernității), atât geomodernitatea, cât și celelalte structuri ținând de noul limbaj de lemn, și care presupun utilizarea prefixelor hiper-, para-, neo-, postetc. nu sunt altceva decât expresia
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
atât geomodernitatea, cât și celelalte structuri ținând de noul limbaj de lemn, și care presupun utilizarea prefixelor hiper-, para-, neo-, postetc. nu sunt altceva decât expresia unei incapacități de depășire a modernității, de rupere de structura muribundă. Sunt raportări la istorism, chiar dacă se încearcă o îmbrăcare a termenului în "cămașa de forță" a gândirii care identifică modernizarea cu dezvoltarea spiritului uman, triumful rațiunii cu cel al libertății, cu formarea națiunii sau cu victoria finală a justiției sociale. Există, în acest caz
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
fi inițial tratat la fel ca ceilalți (câtă vreme presupune legătura nominală cu modernitatea): transmodernismul (v. Th. Codreanu, Transmodernismul, Iași, Ed. Junimea, 2005). Numai că, în acest caz, chiar se realizează depășirea modernității. Nu o depășire temporală (așadar, în sfera istorismului), prin post(a se vedea problema coexistenței valurilor toffleriene), ci una spațio-temporală, printr-o situare dincolo, prin trans-. Despre pancronismul ideii de depășire completă vorbește însuși autorul, care face referire la studiile lui Ion Popescu-Brădiceni. În octombrie 2003 însă, la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
seria) ș.a. Mai multe restituții monografice și analize teoretice privind istoria și rolul ei în societatea românească modernă a făcut Al. Zub în lucrările: Junimea, implicații istoriografice (1976); A scrie și a face istorie (1981); Biruit-au gândul: note despre istorismul românesc (1983); De la istoria critică la criticism (1985); Cunoaștere de sine și integrare (1986, 2003); Istorie și istorici în România interbelică (1986, 2003). În același interval de timp a realizat pentru lumea cultă din străinătate o serie de sinteze, precum
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
început în 1974 și desfășurat pe durata exact a două decenii. În interstițiile acestui vast proiect s-au inserat mai multe volume de cronici, eseuri ș.a.m.d. (A scrie și a face istorie, 1981; Biruit-au gândul: note despre istorismul românesc, 1983; Cunoaștere de sine și integrare, 1986 etc.), al căror rost a fost de a le completa pe celelalte, întregindu-le perspectiva. În același timp - și aceasta ar putea reprezenta a doua coordonată a proiectului istoriografic desfășurat de Al.
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
care a tronat până nu demult. Conform ei, esteticul trebuia izolat de psihologic, de social, de existențial, În definitiv. Mihaela Ursa: La cealaltă extremă, opusă primatului esteticului, ar fi critica de tip poststructuralist, fundamental stângistă, neomarxistă (unde intră și noul istorism, dar și cele mai multe feminisme), care aproape că trece cu vederea orice idee de estetic, fiind interesată exclusiv de mesajul social, de politicile textului și de impactul acestora. Horea Poenar: Eu sugerez să vedem imaginarul ca pe o zonă creatoare de
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
putea spune direct că istoria bolnavă este istoria entuziastă, purpurie din jurul său, dar trebuie citit printre rânduri... Sanda Cordoș: Pe de altă parte, sunt și alte grupuri care Întorc spatele istoriei. Din alte motive... Cred că e o reacție la istorismul și istoria galopantă, pe care regimul le propunea. Ruxandra Cesereanu: Vreau să revin la acel exemplu care mă obsedează, al bucureștenilor care au aplaudat venirea minerilor În 1990. România era o țară unde avusese loc o revoluție anticomunistă, Între ghilimele
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
apărute în traducere franceză, la Paris, peste câțiva ani (1855). Baladele culese de poetul de la Mircești îi oferă prilejul să vorbească, în anii Unirii Principatelor Române, despre latinitatea poporului român, despre originea glorioasă, despre istoria sa eroică. Autoarea cultivă un istorism moderat, știind că producțiile populare nu rivalizează cu cronicile, cu toate că poezia populară dezvăluie „un admirabil sentiment al realității”. Aprecierile sale asupra eposului versificat au contribuit la cunoașterea acestui compartiment, studiul circulând în publicațiile vremii. Astfel, după părerea sa Miorița este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286833_a_288162]
-
Mircea Vulcănescu și, în genere, a criterioniștilor. Este prieten cu ei, dar nu face din filosofie o formă de existență, ca Noica, sau nu își ordonează viața în funcție de conceptele propuse de Mircea Vulcănescu, pe care, altminteri, îl admiră: „activismul disperării”, „istorismul prin resemnare”. E, în generația tânără din anii ’30, printre puținii mistici autentici. Îi citește pe André Gide și pe Marcel Proust (modelele generației tinere de prozatori de după război), dar nu face o pasiune specială pentru ei. De regulă ostil
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289916_a_291245]
-
tocmai de Eliade: cursurile de indologie ținute la Columbia University (1960) sau la Colegio de México (1967), conferințele de istorie a religiilor Haskell Lectures la Chicago (1967) devin posibile pentru Wikander în urma recomandărilor din partea lui Eliade. 2.4. „Influența iraniană”. Istorism și morfologie istorico-religioasătc "2.4. „Influența iraniană”. Istorism Și morfologie istorico‑religioasă" Cu ocazia colocviului „Mircea Eliade e le religioni asiatiche”, organizat la vechiul institut fondat de Giuseppe Tucci, redutabilul iranist italian Gherardo Gnoli remarca elogios ambitusul larg al utilizării
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]